ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1156/2014

Deliberând, asupra recursului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 375 din 10 septembrie 2013 Tribunalul Iași, în baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat inculpatul M.F.S., la pedeapsa de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de "loviri sau vătămări cauzatoare de moarte". În baza art. 71 C. pen. inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a obligat inculpatul, după rămânerea definitivă a hotărârii, la prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 138 1 și urm. din Legea nr. 287/2009, cu referire la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a obligat inculpatul M.F.S. la plata către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași a sumei de 687 RON cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 2396,78 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă care include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu și care va fi avansat inițial Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției potrivit art. 189 C. proc. pen.

(Delegație nr. 03006 din 17 aprilie 2013). Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că în perioada anilor 2005 - 2006, victima M.A.O., în vârstă de 27 de ani, a avut o relație de concubinaj cu martora A.R.G., după care ceasta s-a mutat la locuința mamei sale din Iași, strada C. Ulterior, s-a mutat într-un alt imobil situat tot pe strada C., împreună cu actualul concubin P.M.V., cu care are un copil. La sfârșitul lunii octombrie 2011, numitul M.A.O. a fost liberat din penitenciar și a contactat-o pe numita A.R.G., solicitându-i să se împace. Potrivit declarației martorei A.R.G. aceasta s-a întâlnit cu M.A.O. și chiar a întreținut raporturi sexuale cu acesta, însă a refuzat să reia relația de concubinaj.

De menționat faptul că la acea dată concubinul actual al sus-numitei era încarcerat în Penitenciarul Botoșani. Deranjat, probabil, de refuzul martorei de a se împăca și de a se mai întâlni cu el, numitul M.A.O. a început, conform declarațiilor martorei, să o sune zilnic și să o amenințe că o va mutila și că îi va da foc la casă. Ultima dată a sunat-o în ziua de 19 noiembrie 2011, înjurai orelor 15:30 - 16:00, când M.A.O. i-a spus că dacă nu se întâlnește cu el seara va veni la locuința ei. În acest context, alertată fiind de spusele numitului M.A.O., martora A.R.G. a povestit despre situația ivită martorului P.C.D., fratele concubinului său. Potrivit declarațiilor celor doi martori, această discuție s-a purtat în locuința martorei A.R.G.

- în ziua de 19 noiembrie 2011, înjurai orelor 16:30 - 17:00, în prezența inculpatului M.F.S. și a martorilor M.G.I., U.R. și G.Ș.M., care au auzit discuția și toți s-au oferit să o apere. Ulterior, toate persoanele menționate s-au deplasat la locuința unei vecine. În fața porții acesteia s-au întâlnit cu martorul B.C., zis S. (persoană audiată în calitate de învinuit pe parcursul urmăririi penale și față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală), care la data comiterii faptei locuia fără forme legale tot pe strada C., la familia M. B.C. avea o sticlă de 2 l cu vin și a fost chemat de către inculpatul M.F.S. să intre în locuința vecinei, pe nume L., unde toți au consumat vinul adus de către acesta.

Intenționând să consume în continuare băuturi alcoolice, martorul B.C. a propus celorlalți tineri să îl însoțească în oraș pentru a-și amaneta telefonul mobil iar din banii obținuți să cumpere țigări și vin. Astfel, martorul B.C. împreună cu inculpatul M.F.S., precum și martorii P.C.D., M.G.I., U.R. și G.Ș., au plecat în cartierul Dacia din Iași, unde B.C. și-a amanetat telefonul și a cumpărat vin și țigări, după care toți s-au întors spre casă. În momentul în care au ajuns în zona podului ce face legătura între cartierul Dacia și zona "D.", grupul de tineri s-a întâlnit cu martorii M.V., zis L., și B.G., zis G., care locuiesc tot pe strada C. Martorul B.G. i-a spus inculpatului M.F.S.

că, anterior, în cursul aceleași seri, în timp ce se deplasa spre un magazin din cartierul D., tot în apropierea acestui pod, s-a întâlnit cu doi tineri necunoscuți care înjurau și amenințau, îndreptându-se în același timp spre casele de pe strada C. Martorul a avertizat pe inculpatul M.F.S. că este posibil ca unul dintre tineri să fie P.V.I., fostul concubin al numitei M.P. - actuala concubină a inculpatului, acesta realizând că celălalt tânăr poate fi M.A.O., cei doi fiind prieteni. Pentru că acesta din urmă o amenințase pe martora A.R.G., toți din grup s-au hotărât să-i prindă pe cei doi, cu intenția declarată de a sta de vorbă cu ei și de a afla ce caută la ei în zonă. În acest sens grupul s-a despărțit în două, pe de o parte inculpatul M.F.S.

și martorul B.C., iar pe de altă parte martorii P.C.D., M.G.I., U.R. și G.Ș., fiecare grup plecând în direcții diferite. Martorii B.G. și M.V. au plecat în aceeași direcție cu inculpatul, deplasându-se însă la locuințele lor. Potrivit declarațiilor martorului B.C. și ale inculpatului M.F.S., acesta din urmă a fost cel care a văzut primul pe martorul P.V.I. și pe victima M.A.O. și a alergat după ei. Mai întâi inculpatul a prins de haine pe martorul P., însă acesta a reușit să scape și a fugit de la locul conflictului. Apoi, inculpatul a prins pe numitul M.A.O., cei doi lovindu-se reciproc. La locul altercației a ajuns și martorul B. care a încercat să prindă de mână pe M.A.O., însă acesta a tras mâna și a lovit înspre martor, împrejurare în care acesta a fost tăiat la mâna dreaptă; martorul a avertizat pe inculpat că victima are cuțit, strigând "Vezi că are cuțit!". De altfel, cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat ca victima M.A.O.

avea în mâna dreaptă, în podul palmei, un cuțit de mici dimensiuni, legat în jurul palmei cu o bucată de material textil. Potrivit declarațiilor martorului B.C. și ale inculpatului, victima M.A.O. a reușit să se smulgă din mâna inculpatului M.F.S. și s-a întors către martor căruia i-a aplicat două lovituri cu piciorul în zona capului și a abdomenului, precum și o lovitură cu cuțitul în zona organelor genitale. Urmare a acestei lovituri, martorul B.C. a căzut la pământ, și, conform și declarațiilor martorilor audiați în cauză și care au reușit să ajungă la fața locului, acesta acuza dureri în zona organelor genitale, spunând că a fost lovit de victimă. Martorul B.C. a observat însă că în acest timp inculpatul M.F.S.

și victima M.A.O. au început din nou să se lovească reciproc, context în care, la un moment dat, inculpatul a prins victima cu brațul stâng de după gât și a trântit-o la pământ, căzând peste aceasta. Imediat însă inculpatul M.F.S. s-a ridicat, constatând că și el a fost lovit de victimă cu cuțitul ce-l avea legat de mână în partea stângă a corpului (umăr, picior și zona coastelor, conform procesului-verbal și Raportului de constatare medico legală nr. 2037 din 23 noiembrie 2011), după care a părăsit locul faptei. La locul faptei au sosit și o parte dintre martorii audiați în cauză. Conform declarațiilor acestora, victima M.A.O. era întinsă la pământ, cu fața în sus, cu brațele întinse pe sol și nu mai mișca, ci doar horcăia.

Martorul G.Ș.M. s-a apropiat de victimă, i-a fixat cu piciorul brațul în care ținea briceagul de sol, apoi a atins-o ușor cu piciorul, constatând că nu reacționa în niciun fel, motiv pentru care i-a luat pulsul, verificând dacă mai trăiește. în jurul orelor 1930, la fața locului au venit organele de poliție și salvarea, echipajul medical constatând decesul victimei M.A.O. Din Raportul de necropsie medico-legală nr. 2017 din data de 08 martie 2012 rezultă că moartea numitului M.A.O.

a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecința traumatismului cervical obiectivat prin echimoze și fractura cornului tiroidian superior drept cu infiltrat hemoragie în țesuturile moi adiacente, între această leziune și deces existând legătură directă de cauzalitate; restul leziunilor de violență constatate la examenul necroptic, echimoze, excoriații, tumefacții, plăgi confuze) s-au putut produce prin loviri active cu obiecte/mijloace contondente, posibil urmate de cădere, nu au avut rol tanatogenerator iar în caz de supraviețuire ar fi necesitat 7 - 8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Inițial, inculpatul M.F.S. a susținut că a prins victima cu mâna stângă de după gât și a lovit-o de câteva ori cu podul palmei în cap, după care i-a dat drumul, victima fiind lovită în continuare de către martorul (învinuit în cursul urmăririi penale) B.C.

care i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în față până ce victima a căzut la pământ și chiar după ce victima a căzut la pământ, a continuat să o lovească cu pumnii și cu picioarele în cap și peste corp. Aceste afirmații contravin însă concluziilor raportului de necropsie din care rezultă că inculpatul M.F.S. a torsionat gâtul victimei, provocându-i acesteia fractura cornului tiroidian superior drept. De altfel, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul M.F.S. a recunoscut faptul că a strâns victima cu brațul stâng de după gât și a făcut o mișcare mai bruscă pentru a o face pe victimă să se aplece, acceptând că în această împrejurare este posibil să fi rupt gâtul victimei M.A.O.

Această declarație, menținută în fața instanței de judecată, se coroborează cu declarațiile martorului B.C. care a arătat că, însoțindu-l pe inculpatul M.F.S., acesta din urmă a alergat după victima M.A.O. și martorul P.V.I. reușind să o prindă pe victimă de haine și că, după ce s-au lovit reciproc, inculpatul a prins victima cu gâtul sub brațul lui și a trântit-o la pământ, inculpatul căzând peste victimă. Martorul a susținut că după ce a căzut pe spate, victima nu s-a mai ridicat, afirmație susținută de concluziile medico-legale din raportul de necropsie, nefiind posibil ca o persoană cu fractură de corn tiroidian să continue o altercație, cum a susținut inițial inculpatul în declarațiile date.

Deși în altercația avută cu victima M.A.O. și inculpatul a fost rănit, acesta nu a acționat în legitimă apărare sau, măcar, în stare de provocare. Aceasta întrucât inițiatorul conflictului în contextul căruia inculpatul a fost rănit iar victima a decedat nu a fost altul decât inculpatul M.F.S. care a alergat după victimă și a prins-o, acțiunea sa ilicită fiind cea care a determinat riposta victimei. Anterior acțiunii inculpatului probatoriile cauzei nu demonstrează că ar fi existat vreo provocare din partea victimei, simpla sa prezență în cartierul în care locuia inculpatul neputând avea acest caracter. În drept, fapta inculpatului M.F.S. care, în seara de 19 noiembrie 2011, în contextul unei altercații ce a avut loc pe Șesul Bahlui de pe raza Municipiului Iași în zona denumită "D.", a acționat violent asupra victimei M.A.O.

pe care a prins-o cu brațul de gât și i-a răsucit gâtul, cauzându-i acesteia un traumatism cervical obiectivat prin echimoze și fractura cornului tiroidian superior drept infiltrat cu hemoragie în țesuturile moi adiacente, leziune ce a dus la decesul victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de " lovituri cauzatoare de moarte " prev. și ped. de art. 183 C. pen. Așa cum a reținut instanța anterior, raportul medico-legal de necropsie stabilește dincolo de orice dubiu că între acțiunea agresivă a inculpatului și decesul victimei există raport direct de cauzalitate, celelalte leziuni constatate la cadavru și care ar fi putut fi produse de acțiunea violentă în care și martorul B.C.

a fost antrenat împreună cu victima neavând caracter tanatogenerator. După cum a reținut și procurorul în actul de sesizare a instanței, este cert că inculpatul M.F.S. a acționat cu intenție în lovirea victimei, atunci când a urmărit victima, a alergat după ea și a prins-o de haine, însă din materialitatea probelor rezultă că a dorit vătămarea integrității corporale a victimei și nu producerea rezultatului letal, astfel că moartea victimei M.A.O. s-a produs ca urmare a culpei, prin depășirea intenției cu care inculpatul a comis agresiunea. În speță, inculpatul a acționat cu praeterintenție. Praeterintenția (sau intenția depășită) presupune că făptuitorul își dă seama și vrea să lovească victima pentru a-i produce o vătămare corporală, dar se produce un rezultat mai grav, respectiv moartea acesteia, rezultat pe care acesta fie l-a prevăzut, dar a crezut că nu se va produce, fie nu l-a prevăzut, deși putea și trebuia să-l prevadă.

Cu alte cuvinte, praeterintenția presupune că făptuitorul acționează cu intenție în ceea ce privește rezultatul mai puțin grav (neletal), dar este în culpă în ceea ce privește rezultatul mai grav (decesul) produs. Așa cum rezultă din declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză intenția cu care toți, inclusiv inculpatul, s-au deplasat după cei doi tineri, dintre care unul a devenit victimă, a fost de a-i prinde pentru a le aplica o corecție, dovadă stând și declarația martorului P.V.I., persoană față de care inculpatul putea nutri sentimente mai puternice decât față de victimă, dar și agresiunea comisă de martorul B.C. asupra aceleiași victime. Însăși martorul P.V.I., prietenul victimei, a perceput că tinerii care-i urmăreau aveau intenția de a-i bate, cum rezultă din declarația acestuia.

De aceea instanța reține că inculpatul a dorit să agreseze victima, în scopul cel mai probabil de a-i aplica o corecție pentru acuzele formulate de martora A.R.G., însă torsionarea gâtului și căderea peste victimă i-au cauzat leziuni grave, care au produs decesul, rezultat pe care inculpatul - date fiind condițiile concrete, starea de ebrietate (grupul consumase băuturi alcoolice), lipsa unui obiect vulnerant, zona corporală vizată și existența unei proporții fizice între cei doi (victima fiind și o persoană pregătită în orice moment să facă față unei agresiuni, dovadă felul în care era înarmată, cu un trecut infracțional, fiind liberată de scurt timp din penitenciar, umblând prin locuri publice înarmat cu arme albe ascunse) - l-a prevăzut, dar a crezut, fără temei, că nu se va produce.

Reținând că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art. 345 alin. (2) C. proc. pen. în sensul că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există, constituie infracțiune și a fost comisă de inculpat în modalitatea și cu contribuția anterior descrise, instanța a dispus condamnarea acestuia.

La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare, gradul de pericol social al faptei săvârșite, relevat de modalitatea de comitere - inculpatul a acționat în baza susținerilor martorei A., dintr-un sentiment de protecție a unei persoane în aceeași situație socială ca și el (ambii locuind în zona D.), cu intenția de vătămare corporală a victimei și nu a urmărit rezultatul letal cauzat, dovadă că între cei doi a avut loc un schimb de lovituri inițial, după care victima a intrat în conflict cu martorul B., iar după agresarea martorului între inculpat și victimă s-au reluat ostilitățile, context în care și inculpatul a fost agresat de victimă - dar și persoana inculpatului M.F.S.

Potrivit fișei de cazier judiciar atașate la dosarul cauzei, inculpatul nu a mai fost anterior condamnat definitiv. Deși lipsit de antecedente penale, instanța nu a reținut în favoarea inculpatului conduita bună în sensul prev. de art. 74 lit. a) C. pen. Față de redactarea textului corespunzător C. pen. anterior (art. 157 alin. (1) - "infractorul n-a mai săvârșit o altă infracțiune") întrucât din declarațiile martorului M.G.I. rezultă că anterior faptei ce face obiectul prezentei cauze inculpatul mai lovise pe un alt frate, deci avea un comportament agresiv chiar față de proprii membri ai familiei, iar la data faptei nu avea un loc de muncă sau o ocupație anume, având un trai parazitar, fapta ce face obiectul cauzei de față fiind comisă pe fondul consumului de alcool și al unui anturaj format din persoane cu preocupări în sfera ilicitului penal.

De asemenea, la individualizarea pedepsei instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 320 1 al.7 C. proc. pen.

Prin raportare la datele ce caracterizează în ansamblu persoana inculpatului M.F.S., astfel cum sunt ele relevate de probele administrate în cauză (inculpatul avea la data faptei un trai parazitar, abia în cursul procedurii de față făcând demersuri pentru găsirea unui loc de muncă, un comportament agresiv pe fondul consumului de alcool, fond pe care a și luat decizia de a agresa victima în "apărarea" martorei A.R.G.), dar și la circumstanțele comiterii infracțiunii (inculpatul a acționat violent pe fondul unei stări de excitație nervoasă provocată de existența unui grup de persoane cu același scop - prinderea și aplicarea unei corecții corporale victimei; deși inculpatul este cel care a alergat și a prins victima, și aceasta a reacționat violent, lovind pe inculpat cu cuțitul, ulterior acesta prinzând victima de gât, răsucind-o și căzând ambii la pământ, context în care s-a produs fractura cornului tiroidian), instanța consideră că aplicarea unei pedepse principale de 3 ani și 4 luni închisoare pentru inculpat, egală cu minimul special prevăzut de lege, corespunde unei juste individualizări a pedepsei.

Instanța apreciază că în raport de gravitatea faptei comise, faptă ce a avut ca urmare moartea unei persoane, și datele personale ale inculpatului, se impune executarea efectivă a pedepsei aplicate, într-un cuantum redus, pentru a fi atins scopul de reeducare și de prevenție a acesteia. Este adevărat că inculpatul pare să fi conștientizat gravitatea faptei comise și că la acest moment are un loc de muncă, dar această conștientizare a intervenit tardiv, în primele declarații date la debutul cercetărilor acesta prezentând o altă desfășurare a evenimentelor, abia la finalul urmăririi penale, pus în fața probelor, inculpatul recunoscând comiterea faptei. În plus, în fața instanței de judecată inculpatul s-a prezentat abia la momentul aducerii lui cu mandat, deși a fost legal citat pe parcursul întregii proceduri.

Mai mult, instanța nu poate să nu aibă în vedere rezultatul letal al acțiunilor inculpatului, ca și faptul că acesta a plecat de la locul faptei, deși victima era în agonie și fuseseră anunțate organele de poliție și ambulanța, considerând că rolul pedepsei de prevenție generală și specială a acțiunilor infracționale nu poate fi atins în cazul de față decât prin executarea ei efectivă. Pedeapsa aplicată inculpatului, prin cuantum și mod de executare, trebuie să fie aptă să prevină reluarea comportamentului infracțional de către inculpat, pentru a face dreptate unor persoane pretins aflate în situații constrângătoare, ca și încurajarea grupului de prieteni ai inculpatului în sensul că a face legea în cartier reprezintă o situație de normalitate; aceste persoane trebuie să conștientizeze că acțiunile ilicite, chiar dacă se comit într-un scop pretins licit, sunt sancționate de lege și de organele judiciare chemate să o aplice.

În baza art. 71 C. pen. instanța va aplica inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În raport de prevederile art. 71 alin. (2) C. pen., instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., reținând că natura faptei săvârșite conduce la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de textul de lege menționat. Prin raportare la natura infracțiunii comisă de inculpat - infracțiune de violență care face parte din anexa la Legea nr. 76/2008, având în vedere dispozițiile art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) și art. 7 din Legea nr. 76/2008, instanța a dispus ca inculpatul, după rămânerea definitivă a hotărârii, să se supună prelevării de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Aceste probe biologice recoltate vor fi utilizate exclusiv pentru obținerea și stocarea în SNDGJ a profilului genetic al inculpatului. Referitor la latura civilă a cauzei instanța a luat act de achiesarea inculpatului la pretențiile formulate în cauză de partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași și în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 138 1 și urm. din Legea nr. 287/2009 cu referire la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a obligat inculpatul M.F.S. la plata către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași a sumei de 687 RON cu titlu de despăgubiri civile. Pretențiile formulate încă din cursul urmăririi penale de partea civilă M.A.C., precizate în fața instanței de judecată, pretenții cu care inculpatul a declarat că nu este de acord, vor fi apreciate în cauza disjunsă din prezenta.

În termenul prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea primei instanțe a fost apelată de inculpatul M.F.S. și partea civilă M.A.C. Inculpatul a solicitat suspendarea executării pedepsei aplicate motivat de faptul că nu a intenționat să omoare victima, aceasta având asupra sa un cuțit și, nu este cunoscut cu antecedente penale. Partea civilă nu a motivat apelul. Prin Decizia penală nr. 200 din 26 noiembrie 2013 Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul M.F.S. și partea civilă M.A.C., împotriva Sentinței penale nr. 375 din 10 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 4010/99/2013 și a obligat părțile la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că din analiza coroborată a materialului probator administrat în faza de urmărire penală pe care inculpatul și l-a însușit conform prevederilor art. 320 1 C. proc. pen., respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului, Raportul de necropsie medico-legal nr. 2017 din 8 martie 2012, Raportul de constatare medico-legal nr. 2037 din 23 noiembrie 2012, declarațiile martorilor A.R.G., P.C.D., G.Ș.M., B.G., M.G.I., M.V., U.R., M.M., P.V.I. și B.C. și declarația de recunoaștere a acestuia a rezultat că, în mod judicios și temeinic argumentat, instanța de fond a stabilit vinovăția inculpatului în comiterea faptei, în raport de situația de fapt reținută.

În cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, fiind evidențiate aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatului, stabilindu-se corect că fapta acestuia de a acționa violent în seara de 19 noiembrie 2011, în contextul unei altercații ce a avut loc în Șesul Bahlui de pe raza municipiului Iași, în zona denumită "D.", asupra victimei M.A.O. pe care a prins-o cu brațul de gât și i l-a răsucit, cauzându-i acesteia un traumatism cervical obiectivat prin echimoze și fractura cornului tiroidian superior drept infiltrat cu hemoragie în țesuturile moi adiacente, leziune ce a dus la decesul victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "lovituri cauzatoare de moarte" prev. și ped.

de art. 183 C. pen. Cu privire la tratamentul sancționator aplicat de prima instanță și criticat de inculpat prin apelul declarat, Curtea a constatat că prima instanță a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate, orientate spre minimul special în condițiile reținerii art. 320 1 C. proc. pen., atât sub aspectul cuantumului acesteia, cât și a modalității de executare, ținând cont de gradul de pericol social ridicat al faptei comise, de consecința produsă constând în moartea victimei, poziția procesuală de recunoaștere a inculpatului, precum și împrejurările comiterii faptei. De asemenea, corect a reținut instanța de fond că, în raport de gravitatea faptei comise, faptă ce a avut ca urmare moartea unei persoane și, datele personale ale inculpatului, se impune executarea efectivă a pedepsei aplicate.

Faptul că inculpatul nu a avut intenția de a omorî victima ci de a-i aplica o corecție, infracțiunea săvârșindu-se cu praeterintenție, nu poate duce la aprecierea că scopul pedepsei poate fi atins și prin neexecutarea acesteia. Comportamentul inculpatului după lovirea victimei, părăsirea locului faptei în timp ce victima se afla în agonie, deși fusese anunțată salvarea și organele de poliție, a condus la concluzia că numai executarea pedepsei în regim de detenție este în măsură să corecteze atitudinea inculpatului față de comiterea de infracțiuni, dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul solicitând, în esență, schimbarea modalității de executare a pedepsei, respectiv în condițiile art. 86 1 C. pen.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente: Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecință, instanța urmează să analizeze respectarea termenului de declarare a căii de atac, cât și cazurile de casare în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior. Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., se apreciază că inculpatul a motivat în termen recursul, cu respectarea obligațiilor impuse de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. În ceea ce privește critica referitoare la schimbarea modalității de executare a pedepsei, circumscrisă de inculpat cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. anterior, instanța constată că, în realitate, vizează procesul de individualizare judiciară a pedepsei. Ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului ca a doua cale de atac, Înalta Curte nu are însă posibilitatea de a examina hotărârile din perspectiva criticii invocate, - întrucât aceasta nu se circumscrie cazului de casare mai sus menționat și, nici cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. potrivit căruia "hotărârile sunt supuse casării "când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", astfel cum a fost modificat după data de 15 februarie 2013, prin Legea nr. 2/2013. Individualizarea pedepsei, chiar și numai în ce privește modalitatea de executare a acesteia, este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea elementelor de cuantificare și de stabilire a sancțiunii și nu verificarea aplicării pedepselor în limitele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziției referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. În același sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. anterior, posibilitatea instanței de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunțate în apel este, așadar, strict legată de aplicarea legii. În consecință, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanța de recurs nu poate examina, în cauza de față, critica referitoare la individualizarea pedepsei în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. anterior. În ce privește incidența dispozițiilor art. 5 C. pen., instanța de recurs constată că potrivit Codului penal anterior infracțiunea prev. de art. 183 este sancționată cu închisoarea cuprinsă între 5 - 15 ani, iar în noua incriminare, respectiv art. 195 C. pen., cu închisoare de la 6 la 12 ani.

Se constată, așadar, o modificare asimetrică a limitelor de pedeapsă, în sensul că deși maximul special din noua incriminare este mai scăzut, minimul special este mai mare față de cel prevăzut de legea veche. În același timp, instanța de recurs constată că, în speță, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii egală cu minimul special al pedepsei, redus cu o treime ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. anterior. Respectând principiul proporționalității pedepsei, în cazul schimbării încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 183 C. pen. anterior în infracțiunea prev. de art. 195 C. pen., instanța de recurs ar fi obligată să aplice o pedeapsă egală cu minimul special al noii incriminării redusă cu o treime ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. anterior, rezultând o pedeapsă de executat de 4 ani închisoare, față de pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, agravându-se astfel situația inculpatului în propria cale de atac. Ca atare, legea penală mai favorabilă o constituie Codul penal anterior. Față de aceste considerente, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F.S. împotriva Deciziei penale nr. 200 din 26 noiembrie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.F.S. împotriva Deciziei penale nr. 200 din 26 noiembrie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, 1 aprilie 2014. Procesat de GGC - NN