Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.11.2012
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3741/2012

HOTĂRÂRE
15.11.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3741/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 71 din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost condamnat inculpatul D.I.A., notar public, la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 320 1 , art. 74 lit. a) și c) și 76 C. pen. Conform art. 81 și 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilind un termen de încercare de 2 ani și 5 luni. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 1 alin. (5) C. pen.

A fost obligat inculpatul să plătească 450 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. S-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, inculpatul D.I.A. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 185/2002, republicată. În fapt, s-a reținut că în dimineața zilei de duminică, 11 martie 2012, în jurul orei 05:00, inculpatul D.I.A. a condus pe drumurile publice din municipiul Cluj-Napoca, fiind depistat într-un filtru rutier, pe Calea Dorobanților, D.I.A. a condus autoturismul în cauză, de pe str. Eroilor din Cluj-Napoca, cu intenția de a se deplasa până în zona Pieței Mărăști, însă a fost oprit pentru control de către organele de poliție.

Inculpatul a fost oprit în trafic, în jurul orei 05:00, după care a fost testat cu aparatul alcotest Drager, la ora 05:06, rezultând o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a procedat la recoltarea a două probe biologice de sânge, de la învinuit, la orele 05:40 și 06:40. Din buletinul de analiză toxicologică, alcoolemie nr. 338 din 14 martie 2012, întocmit de I.M.L. Cluj, și înregistrat sub nr. 1777/1X1 a/338 din 14 martie 2012, rezultă că inculpatul a prezentat o alcoolemie de 1,10 g %o la prima probă recoltată, respectiv 1,00 g %o, la a doua probă. Inculpatul D.I.A. a avut o atitudine sinceră în cursul cercetărilor, arătând că recunoaște și regretă fapta comisă. Fiind audiat de procuror, a arătat că, în dimineața zilei de 11 martie 2012, aflându-se cu mai mulți prieteni la Clubul S. de pe str. Eroilor din Cluj-Napoca, a consumat băuturi alcoolice între orele 00:00-03:00.

În acest context, D.I.A. a precizat că își amintește că ar fi băut două beri cu alcool. Inculpatul a precizat că după ora 03:00 nu a mai consumat băuturi alcoolice, iar la ora 04:55 s-a urcat la volan, deplasându-se de pe str. Eroilor, spre cartierul Mărăști, însă pe Calea Dorobanților a fost oprit pentru control. La primul termen de judecată, inculpatul D.I.A., care are calitatea de notar, a declarat că recunoaște săvârșirea faptei așa cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței, că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, solicitând aplicarea procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen.

Având în vedere conduita foarte bună a inculpatului înainte de comiterea infracțiunii, atitudinea acestuia după săvârșirea faptei, prezentarea în fața autorității, atitudinea sinceră și de regret pe parcursul urmăririi penale, caracterizările depuse și documentele școlare din care rezultă că fapta din prezentul dosar este un accident din viața inculpatului, Curtea a reținut în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și lit. c) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege stabilit după aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Potrivit art. 18 1 alin. (2) C. pen., la stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei infracțiuni, se ține seama de modul și mijloacele de comitere a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum și de persoana sau conduita făptuitorului.

În raport de aceste criterii nu se poate reține că fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autoturism având o alcoolemie de 1,10 g % 0 , nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere elementele definitorii ale conținutului ei concret, iar pe de altă parte, valoarea socială apărată prin norma de incriminare. În raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social ridicat al infracțiunilor la legea circulației, de persoana inculpatului, de reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante arătate mai sus, Curtea de Apel a apreciat că o pedeapsă de 5 luni închisoare este în măsură să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Având în vedere cuantumul pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului și întreaga atitudine a acestuia, Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia, dispunând suspendarea condiționată a executării acesteia, pe un termen de încercare de 2 ani și 5 luni, cu atenționarea inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul D.I.A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. și solicitând achitarea inculpatului, întrucât fapta săvârșită de acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni iar în subsidiar, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., respectiv redozarea pedepsei aplicate de către instanța de fond și aplicarea pedepsei amenzii penale. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a cazurilor de casare invocate, dar și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este fondat. Potrivit art. 18 1 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă pe de o parte că inculpatul a condus autoturismul pe un traseu scurt, la o oră la care traficul rutier în zonă nu era unul intens. Pe de altă parte, oprirea sa nu a fost urmare a încălcării vreunei reguli de circulație ori producerii vreunui eveniment rutier, inculpatul fiind depistat în urma unui filtru al organelor de poliție. În același timp, din buletinul de analiză toxicologică întocmit de I.M.L. Cluj a rezultat o alcoolemie de 1,10 grame la mie la prima probă recoltată, respectiv 1,00 grame la mie la a doua probă, valori apropiate de limita legală maximă admisă, de 0,80 grame la mie. În privința circumstanțelor personale ale inculpatului, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că acesta a avut o bună conduită anterior comiterii faptei pe care de altfel a recunoscut-o și a regretat-o în mod constant.

Este adevărat că infracțiunile privitoare la regimul circulației rutiere și în particular cea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 prezintă un grad de pericol social abstract ridicat, determinat mai ales de urmările grave pe care acest gen de fapte le pot avea (producerea unor accidente de circulație cu victime și pagube materiale). Cu toate acestea, faptele incriminate în actul normativ sus-arătat nu sunt exceptate de plano de la incidența dispozițiilor art. 18 1 C. pen., determinarea pericolului social al acestora făcându-se în concret, cu referire directă la împrejurările ce au ocazionat ori pe fondul cărora s-a comis fapta, la modul concret de manifestare a autorului și la persoana acestuia (a se vedea decizia nr. 1455 din 17 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Raportând criteriile enumerate în art. 18 1 alin. (2) C. pen., la circumstanțele reale și cele personale rezultate din probatoriul administrat în cauză, Curtea apreciază că fapta comisă de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În consecință, va admite recursul inculpatului, va casa în totalitate sentința și rejudecând cauza conform art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., va achita pe inculpatul D.I.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) O.U.G. nr. 195/2002. În baza art. 91 lit. c) raportat la art. 18 1 alin. (3) C. pen., va aplica inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 de lei.

În baza art. 192 alin. pct. 1 lit. d) C. proc. pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în recurs în sumă de 50 lei, se va suportă din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul D.I.A. împotriva sentinței penale nr. 71 din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Casează sentința penală atacată și rejudecând: - în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., achită pe inculpatul D.I.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) O.U.G. nr. 195/2002. În baza art. 91 lit. c) raportat la art. 18 1 alin. (3) C. pen., aplică inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 de lei. În baza art. 192 alin. pct. 1 lit. d) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în recurs în sumă de 50 lei, se va suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-01-30
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 305/2013
Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 52/2012 din 4 mai 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1433/33/2011, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 11 pct. 2
ÎCCJ 2014-01-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 229/2014
Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 52 din 30 aprilie 2013 Curtea de Apel Cluj l-a condamnat pe inculpatul A.R.C., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infra
ÎCCJ 2016-06-02
0,94
ÎCCJ, Secția penală
certe referitoare la locul testării inculpatului cu aparatul etilotest. Referitor la legea penală mai favorabilă, s-a arătat că instanța de fond a apreciat-o greșit ca fiind noua reglementare, în condițiile în care aceasta, spre deosebire d
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală
., declarația martorului M.P., care a participat la efectuarea cercetării la fața locului, rezultând că deplasarea s-a efectuat pe drumul național, și nu pe câmp, câmpul fiind doar locul final în care autoturismul condus de inculpat a derap
ÎCCJ 2012-09-27
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3052/2012
drumului, pe aceeași direcție de mers. Situația de fapt și vinov ăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: mijloacele de probă medico-legale, cele testimoniale și cu înscrisuri admini
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă