ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3006/2014

Deliberând asupra

contestațiilor formulate, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 83/F din 10 septembrie

2014 Curtea de Apel Brașov a admis contestația formulată de condamnatul A.G.D.

împotriva Sentinței penale nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de

Apel Brașov în Dosarul penal nr. 602/64/2008.

În baza art. 6 alin.

(1) C. pen., a redus de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare pedeapsa

aplicată condamnatului A.G.D. pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de

libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. din

1968, ( actualmente infracțiunea este prevăzută la art. 205 alin. (1) C. pen.),

prin Sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Brașov în Dosarul penal nr. 602/64/2008 și, menținută pedeapsa rezultantă de 8

ani închisoare.

Curtea a dispus

anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 72 emis la 22 mai

2013 de Curtea de Apel Brașov și emiterea unui nou mandat de executare a

pedepsei închisorii, fiind dedusă din pedeapsă durata reținerii din 05

februarie 2008.

Pentru a dispune

astfel, instanța a reținut că prin Sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012

a Curții de Apel Brașov, petentul a fost condamnat la două pedepse, de 7 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj, prevăzută

de art. 26 C. pen. raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000,

respectiv de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de

libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. și, în

baza art. 33 și art. 34 lit. b) C. pen. din 1968, i s-a aplicat pedeapsa cea

mai grea.de 8 ani închisoare.

Instanța a reținut că

odată cu intrarea în vigoarea noului C. pen., pentru infracțiunea de lipsire de

libertate în mod ilegal, în încadrarea juridică prevăzută la art. 205 alin. (1)

C. pen., pentru care a fost condamnat petentul, limitele de pedeapsă au fost

reduse fiind cuprinse între 1 și 7 ani, spre deosebire de reglementarea C. pen.

din 1968, unde limitele erau între 7 și 15 ani închisoare.

Cum petentului îi

fusese individualizată pedeapsa de instanța ce l-a condamnat conform vechiului

C. pen. orientată spre minim, acesta a solicitat ca, prin aplicarea legii

penale mai favorabile, să-i fie reorientată pedeapsa spre minimul din legea

nouă, deci spre 1 an închisoare.

Curtea a arătat că

principiul aplicării legii penale mai favorabile la situații definitiv

judecate, cuprins în art. 6 alin. (1) C. pen., a fost reglementat de legiuitor

în sensul aplicării lui numai în situația în care sancțiunea aplicată definitiv

depășește maximul din legea nouă și numai până la acest maxim, dorindu-se

înlăturarea acelei părți din pedeapsă ce nu mai corespundea noului C. pen.,

urmând ca pedepsele aplicate definitiv pentru aceeași infracțiune ce depășesc

acest maxim să fi egalizate la nivelul maximului special.

Observând că pedeapsa

aplicată pentru infracțiunea de lipsire de libertate (8 ani închisoare) este

mai mare decât maximul din legea nouă (7 ani închisoare), având în vedere

Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Curtea a redus pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de lipsire de

libertate în mod ilegal de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare și, întrucât

pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi nu depășește maximul la care

se poate ajunge conform art. 39 C. pen., pedeapsa rezultantă a rămas astfel cum

a fost stabilită potrivit legii vechi.

Împotriva acestei

sentințe au formulat contestație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov și

condamnatul A.G.D.

Ministerul Public, în

esență, a solicitat prin motivele scrise, desființarea sentinței și rejudecând,

respingerea contestației ca inadmisibilă, întrucât prin Sentința nr. 3/CC din

14 februarie 2014 Curtea de Apel Târgu Mureș a admis sesizarea comisiei de

evaluare a incidenței legii penale mai favorabile întemeiată pe dispozițiile

art. 6 alin. (1) C. pen. și a dispus în consecință.

Condamnatul A.G.D.,

prin motivele scrise a arătat că, de fapt, a solicitat sesizarea Curții

Constituționale privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 6 alin. (1)

C. pen. și nicidecum aplicarea legii penale mai favorabile.

Examinând

contestațiile prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată

următoarele:

Contestatorul A.G.D.

a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 8 ani închisoare pentru infracțiunea

de lipsire de libertate și la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru comiterea

infracțiunii de șantaj sub forma complicității, prin Sentința penală nr. 49 din

18 aprilie 2012 a Curții de Apel Brașov, definitivă la data de 21 mai 2013,

prin Decizia penală nr. 1705/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală.

Prin Sentința penală

nr. 3/CC din 14 februarie 2014, rămasă definitivă prin necontestare, Curtea de

Apel Târgu Mureș a admis sesizarea comisiei de evaluare a incidenței legii

penale mai favorabile din Penitenciarul Miercurea-Ciuc, a descontopit pedeapsa

rezultantă de 8 ani închisoare în pedepsele componente, pe care le-a repus în

individualitatea lor, a redus pedeapsa pentru infracțiunea de lipsire de

libertate de la 8 ani la maximul special prevăzut de noul C. pen., respectiv de

7 ani și, în urma contopirii pedepselor a dispus executarea pedepsei celei mai

grele de 7 ani închisoare. Totodată au fost menținute pedepsele accesorii,

dedusă reținerea din data de 5 februarie 2008 și considerată ca executată din

durata pedepsei perioada de la 27 mai 2013 până în prezent. Mandatul de

executare a pedepsei nr. 72/2012 a fost anulat și s-a emis unul nou, conform

celor dispuse prin Sentința nr. 3/CC/2014.

La data de 18 august

2014, condamnatul A.G.D. a sesizat Curtea de Apel Brașov cu o nouă contestație

la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1)  lit. d) C. proc.

pen., invocând o cauză de micșorare a pedepsei prin intrarea în vigoare a

noului C. pen. ce prevede limite de pedeapsă mult mai mici pentru infracțiunea

de lipsire de libertate în mod ilegal, considerând că se impune coborârea

pedepsei aplicate sub maximul special din legea nouă, proporțional cu cât s-au

redus limitele de pedeapsă. În cuprinsul concluziilor scrise depuse odată cu

ocazia acordării ultimului cuvânt, contestatorul a invocat

neconstituționalitatea dispozițiilor art. 6 alin. (1)  C. pen. întrucât

limitează retroactivitatea legii penale doar până la maximul special.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că au fost promovate două

contestații la executare, având același obiect, respectiv aplicarea legii

penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive, privind aceeași

persoană, respectiv pe condamnatul A.G.D., întemeiate în drept pe dispozițiile

art. 598 alin. (1)  lit. d) C. proc. pen.

Se constată că cea de

a doua contestație la executare a fost promovată după soluționarea în mod

definitiv a primei, prin Sentința penală nr. 3/CC din 14 februarie 2014.

Potrivit

dispozițiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen. "cererile ulterioare de

contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană,

de temei legal, de motive și de apărări". În același sens a statuat și

Înalta Curte prin Decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009 dată în recurs în

interesul legii potrivit căreia situația juridică stabilită prin soluționarea

definitivă a unei cauze penale deduse judecății reflectă adevărul impus de

recunoașterea principiului de drept "res judicata pro veritate

habetur".

De aceea, o nouă

contestație la executare devine inadmisibilă, operând efectele autorității de

lucru judecat, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și

apărări invocate în raport cu cererea rezolvată anterior, cu caracter

definitiv.

În ce privește

cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1)  C. pen., Înalta Curte

constată că a fost formulată în fața curții după ce s-a acordat cuvântul pe

fondul cauzei, or după intrarea în dezbateri nu mai pot fi depuse cereri noi

nici măcar atașat concluziilor scrise, întrucât instanța ar încălca principiul

contradictorialității.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte va admite contestațiile formulate de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Brașov și condamnatul A.G.D. împotriva Sentinței penale

nr. 83/F din 10 septembrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori, va desființa, în totalitate sentința penală atacată și,

în rejudecare, va respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată

de condamnatul A.G.D.

În temeiul art. 275

C. proc. pen. va obliga contestatorul intimat condamnat la plata cheltuielilor

judiciare către stat ocazionate de soluționarea cauzei în fond, iar

cheltuielile judiciare, ocazionate de soluționarea contestațiilor declarate de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov și de condamnat, vor rămâne în

sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestațiile

formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov și condamnatul A.G.D.

împotriva Sentinței penale nr. 83/F din 10 septembrie 2014 a Curții de Apel

Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Desființează în

totalitate sentința penală atacată și, rejudecând:

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul A.G.D.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de

soluționarea cauzei în fond, din care 100 RON constituie onorariul avocatului

din oficiu.

Cheltuielile

judiciare, ocazionate de soluționarea contestațiilor declarate de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție

- Serviciul Teritorial Brașov și de condamnat, rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul intimat

condamnat, în sumă de 25 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - NN