ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2688/2014

Deliberând asupra contestației formulată

de contestatorul condamnat A.M.A., constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 74/F din 13 iunie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția penală

și pentru cauze cu minori, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a contestației

la executare formulată de condamnatul A.M.A. împotriva sentinței penale nr. 49/F

din 18 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 602/64/2008 al Curții de Apel Brașov

definitivă prin decizia nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

și obligarea contestatorului A.M.A. la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli

judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea

de Apel Brașov a reținut următoarele:

La data de 26 martie 2014 Curtea de Apel

Brașov a fost sesizată, cu contestație la executare în temeiul dispozițiilor

art. 597 C. proc. pen., privitor la condamnarea de 7 ani închisoare aplicată condamnatului

A.M.A. prin sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul

nr. 602/64/2008 al Curții de Apel Brașov definitivă prin decizia nr. 1705 din

21 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În

motivarea contestației s-a arătat că infracțiunea pentru care

inculpatul A.M.A. a fost condamnat prin sentința mai sus menționată, respectiv cea

prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la

art. 13

1

din Legea nr. 78/2000, este dezincriminată urmare a modificărilor

aduse Legii nr. 78/2000 prin Legea nr. 187/2012 și Legea nr. 255/2013. Contestatorul

a arătat că, în forma în vigoare la data săvârșirii infracțiunilor, art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 incrimina de sine-stătător infracțiunea de șantaj comisă de

persoanele care aveau calitatea specială prevăzută la art. 1 din lege, urmare a

modificărilor aduse Legii nr. 78/2000 ulterior rămânerii definitive a hotărârii

de condamnare, art. 13

1

în forma nouă nu mai prevede ca infracțiune de

sine-stătătoare șantajul, ci prevede doar un element circumstanțial de agravare

a infracțiunii de șantaj prevăzută de C. pen., dar această agravantă nu-i este aplicabilă

inculpatului care nu a fost condamnat pentru infracțiunea de șantaj prevăzută de

C. pen. A apreciat că pedeapsa de 7 ani pe care o execută în prezent condamnatul

nu mai are suport legal. În subsidiar s-a solicitat ca, dacă instanța va aprecia

că infracțiunea nu este dezincriminată să se aplice legea penală mai favorabilă

și să se constate că infracțiunea comisă de condamnat se încadrează în prezent în

dispozițiile art. 207 alin. (1) Noul C. pen. pentru care pedeapsa prevăzută este

de maxim 5 ani de închisoare, iar dacă se apreciază că sunt incidente aplicarea

prevederilor art. 13

1

din Legea nr. 78/2008 privind majorarea limitelor

speciale de pedeapsă cu o treime se poate ajunge la un maxim de cel mult 6 ani și

8 luni, urmând ca pedeapsa de 7 ani închisoare să fie redusă la acest maxim. Contestatorul,

prin avocat, a invocat și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.

13

1

din Legea nr. 78/2000 dar la termenul de judecată din data de 22

mai 2014 a arătat că înțelege să renunțe la susținerea excepției invocate. În drept,

s-au invocat prevederile art. 595 raportat la art. 598 lit. c), d) Noul C.

proc. pen.

Prin sentința penală nr. 49/F din 18

aprilie 2012 pronunțată în dosarul penal nr. 602/64/2008 al Curții de Apel Brașov

definitivă prin decizia nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

s-a dispus condamnarea inculpatului A.M.A. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj prevăzută de art. 26 C. pen. raportat

la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13

1

din Legea nr. 78/2000

reținându-se că inculpatul, în data de 12 martie 2007, în calitate de președinte

al organizației județene Brașov a Partidului Noua Generație-Creștin Democrat (PNG-CD),

cu intenție, l-a ajutat pe inculpatul M.A. să constrângă partea vătămată B.H.I.,

prin violență și amenințare, să revină asupra declarației autentificate la B.N.P.

C., pentru ca inculpatul M.A. să dobândească, în mod injust, un folos material de

cel puțin 533.750 euro.

Urmare a modificărilor legislative intervenite

după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare care se contestă, respectiv

Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

și Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C.

proc. pen., art. 194 C. pen. din 1969 a devenit art. 207 Noul C. pen., iar conținutul

art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 a fost modificat.

Modificările legislative menționate nu

au dezincriminat infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la

art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13

1

din Legea nr. 78/2000,

nefiind aplicabile prevederile art. 4 C. pen., încadrarea juridică ce poate fi dată

faptelor în noua legislație fiind art. 48 Noul C. pen. raportat la art. 207

alin. (1), (3) Noul C. pen. cu aplicarea art. 13

1

din Legea nr. 78/2000

modificată prin Legea nr. 187/2012 și Legea nr. 255/2013.

Analizând incidența prevederilor art. 6

din Noul C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă

a hotărârii de condamnare, Curtea de apel a constatat că fapta inculpatului cu încadrarea

dată în noua legislație, respectiv art. 48 Noul C. pen. rap la art. 207 alin.

(1), (3) Noul C. pen. cu aplicarea art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 modificată

prin Legea nr. 187/2012 și Legea nr. 255/2013 se pedepsește cu pedeapsa de la 2

la 7 ani, aceste limite speciale prevăzute de art. 207 alin. (1), (3) Noul C.

pen. fiind majorate cu o treime prin aplicarea prevederilor art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012 și Legea nr. 255/2013,

ajungând la pedeapsa de la 3 la 9 ani și 4 luni.

Pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința

contestată, respectiv 7 ani nu depășește maximul de 9 ani și 4 luni ce s-ar putea

aplica prin legea nouă, deci prevederile art. 6 din Noul C. pen. nu sunt aplicabile.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal,

a formulat contestație contestatorul condamnat A.M.A., susținând că motivarea contestației

se va face după ce se va comunica hotărârea, fapt ce nu s-a realizat, însă prin

concluziile scrise a reiterat aceleași argumente expuse în fața instanței de fond,

conform cărora fapta pentru care a fost condamnat a fost dezincriminată, iar în

subsidiar a solicitat reducerea pedepsei la 5 ani închisoare în baza limitelor date

de actuala reglementare a art. 207 alin. (1) C. pen.

Examinând contestația formulată, în baza

actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta

Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 4 C. pen. legea penală nu

se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea

nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor

de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale

ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea

în vigoare a legii noi.

Art. 3 din Legea privind aplicarea Noului

C. pen. prevede că dispozițiile art. 4 Noul C. pen. sunt aplicabile și în situațiile

în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie

infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale

infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența

infracțiunii, însă dispozițiile art. 4 din Noul C. pen. nu se aplică în situația

în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar

sub o altă denumire.

Astfel, pentru a fi în prezența legii de

dezincriminare este necesară o analiză in concreto din care să rezulte că fapta

concretă prevăzută de legea penală veche nu mai este incriminată sub nicio formă

în legea penală nouă.

Inculpatul A.M.A. a fost condamnat la pedeapsa

de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj prevăzută

de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 reținându-se că, în data de 12 martie 2007, în calitate de

președinte al organizației județene Brașov a Partidului Noua Generație-Creștin Democrat

(PNG-CD), cu intenție, l-a ajutat pe inculpatul M.A. să constrângă partea vătămată

B.H.I., prin violență și amenințare, să revină asupra declarației autentificate

la B.N.P. C., pentru ca inculpatul M.A. să dobândească, în mod injust, un folos

material de cel puțin 533.750 euro.

Art. 194 C. pen. anterior care incrimina

șantajul se regăsește în noua reglementare penală la art. 207 C. pen.

Astfel, acesta prevede la alin. (1) constrângerea

unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi

în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește

cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar la alin. (3) se arată că dacă faptele prev.

la alin (1) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial,

pentru sine sau pentrul altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

În

ceea ce privește art. 13

1

din Legea nr. 78/2000

arată că, în cazul infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 207 C. pen., în care

este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, limitele speciale ale

pedepsei se majorează cu o treime, iar la art. lit. f) se indică că dispozițiile

prezentei legi se aplică și persoanelor care dețin o funcție de conducere într-un

partid sau într-o formațiune politică, într-un sindicat, într-o organizație patronală

ori într-o asociație fără scop lucrativ sau fundație.

Având în vedere aceste noi texte de reglementare,

instanța fondului, în mod corect, a reținut că modificările legislative nu au dezincriminat

infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin.

(1) C. pen. cu aplicarea art. 13

1

din Legea nr. 78/2000, nefiind aplicabile

prevederile art. 4 C. pen., întrucât încadrarea juridică ce poate fi dată faptelor

în noua legislație este art. 48 din Noul C. pen. raportat la art. 207 alin. (1),

(3) din Noul C. pen. cu aplicarea art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 modificată

prin Legea nr. 187/2012 și Legea nr. 255/2013.

De asemenea, art. 6 C. pen. prevede: „când

după rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare și

până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege

care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul

special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest

maxim.

Analizând incidența prevederilor art. 6

din Noul C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă

a hotărârii de condamnare, instanța fondului, în mod corect, a constatat că fapta

inculpatului cu încadrarea dată în noua legislație, respectiv art. 48 din Noul

C. pen. rap. la art. 207 alin. (3) din Noul C. pen. cu aplicarea art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012 și Legea nr. 255/2013 se

pedepsește cu pedeapsa de la 2 la 7 ani, aceste limite speciale prevăzute de

art. 207 alin. (3) din Noul C. pen. fiind majorate cu o treime prin aplicarea prevederilor

art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012 și

Legea nr. 255/2013, ajungându-se la pedeapsa de la 3 la 9 ani și 4 luni.

Or, pedeapsa aplicată inculpatului pentru

infracțiunea reținută în sarcina sa a fost de 7 ani închisoare, deci mai mică decât

maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, fapt pentru

care, în cauză, nu este incident art. 6 C. pen.

Pentru aceste considerente, în baza

art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația

formulată de contestatorul condamnat A.M.A. împotriva sentinței penale nr. 74/F

din 13 iunie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

În

temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul

condamnat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondată, contestația la

executare formulată de contestatorul condamnat A.M.A. împotriva sentinței penale

nr. 74/F din 13 iunie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata

sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 septembrie

2014.