ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2688/2014

Deliberând asupra contestației formulată de contestatorul condamnat A.M.A., constată următoarele: Prin sentința penală nr. 74/F din 13 iunie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a contestației la executare formulată de condamnatul A.M.A. împotriva sentinței penale nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 602/64/2008 al Curții de Apel Brașov definitivă prin decizia nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și obligarea contestatorului A.M.A. la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Brașov a reținut următoarele: La data de 26 martie 2014 Curtea de Apel Brașov a fost sesizată, cu contestație la executare în temeiul dispozițiilor art. 597 C. proc.

pen., privitor la condamnarea de 7 ani închisoare aplicată condamnatului A.M.A. prin sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 602/64/2008 al Curții de Apel Brașov definitivă prin decizia nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În motivarea contestației s-a arătat că infracțiunea pentru care inculpatul A.M.A. a fost condamnat prin sentința mai sus menționată, respectiv cea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13 1 din Legea nr. 78/2000, este dezincriminată urmare a modificărilor aduse Legii nr. 78/2000 prin Legea nr. 187/2012 și Legea nr. 255/2013.

Contestatorul a arătat că, în forma în vigoare la data săvârșirii infracțiunilor, art. 13 1 din Legea nr. 78/2000 incrimina de sine-stătător infracțiunea de șantaj comisă de persoanele care aveau calitatea specială prevăzută la art. 1 din lege, urmare a modificărilor aduse Legii nr. 78/2000 ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, art. 13 1 în forma nouă nu mai prevede ca infracțiune de sine-stătătoare șantajul, ci prevede doar un element circumstanțial de agravare a infracțiunii de șantaj prevăzută de C. pen., dar această agravantă nu-i este aplicabilă inculpatului care nu a fost condamnat pentru infracțiunea de șantaj prevăzută de C. pen. A apreciat că pedeapsa de 7 ani pe care o execută în prezent condamnatul nu mai are suport legal.

În subsidiar s-a solicitat ca, dacă instanța va aprecia că infracțiunea nu este dezincriminată să se aplice legea penală mai favorabilă și să se constate că infracțiunea comisă de condamnat se încadrează în prezent în dispozițiile art. 207 alin. (1) Noul C. pen. pentru care pedeapsa prevăzută este de maxim 5 ani de închisoare, iar dacă se apreciază că sunt incidente aplicarea prevederilor art. 13 1 din Legea nr. 78/2008 privind majorarea limitelor speciale de pedeapsă cu o treime se poate ajunge la un maxim de cel mult 6 ani și 8 luni, urmând ca pedeapsa de 7 ani închisoare să fie redusă la acest maxim. Contestatorul, prin avocat, a invocat și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 1 din Legea nr. 78/2000 dar la termenul de judecată din data de 22 mai 2014 a arătat că înțelege să renunțe la susținerea excepției invocate.

În drept, s-au invocat prevederile art. 595 raportat la art. 598 lit. c), d) Noul C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunțată în dosarul penal nr. 602/64/2008 al Curții de Apel Brașov definitivă prin decizia nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus condamnarea inculpatului A.M.A. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 1 din Legea nr. 78/2000 reținându-se că inculpatul, în data de 12 martie 2007, în calitate de președinte al organizației județene Brașov a Partidului Noua Generație-Creștin Democrat (PNG-CD), cu intenție, l-a ajutat pe inculpatul M.A.

să constrângă partea vătămată B.H.I., prin violență și amenințare, să revină asupra declarației autentificate la B.N.P. C., pentru ca inculpatul M.A. să dobândească, în mod injust, un folos material de cel puțin 533.750 euro. Urmare a modificărilor legislative intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare care se contestă, respectiv Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. și Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., art. 194 C. pen. din 1969 a devenit art. 207 Noul C. pen., iar conținutul art. 13 1 din Legea nr. 78/2000 a fost modificat. Modificările legislative menționate nu au dezincriminat infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 26 C. pen.

raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 1 din Legea nr. 78/2000, nefiind aplicabile prevederile art. 4 C. pen., încadrarea juridică ce poate fi dată faptelor în noua legislație fiind art. 48 Noul C. pen. raportat la art. 207 alin. (1), (3) Noul C. pen. cu aplicarea art. 13 1 din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012 și Legea nr. 255/2013. Analizând incidența prevederilor art. 6 din Noul C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, Curtea de apel a constatat că fapta inculpatului cu încadrarea dată în noua legislație, respectiv art. 48 Noul C. pen. rap la art. 207 alin. (1), (3) Noul C. pen. cu aplicarea art. 13 1 din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012 și Legea nr. 255/2013 se pedepsește cu pedeapsa de la 2 la 7 ani, aceste limite speciale prevăzute de art. 207 alin. (1), (3) Noul C. pen.

fiind majorate cu o treime prin aplicarea prevederilor art. 13 1 din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012 și Legea nr. 255/2013, ajungând la pedeapsa de la 3 la 9 ani și 4 luni. Pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința contestată, respectiv 7 ani nu depășește maximul de 9 ani și 4 luni ce s-ar putea aplica prin legea nouă, deci prevederile art. 6 din Noul C. pen. nu sunt aplicabile. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație contestatorul condamnat A.M.A., susținând că motivarea contestației se va face după ce se va comunica hotărârea, fapt ce nu s-a realizat, însă prin concluziile scrise a reiterat aceleași argumente expuse în fața instanței de fond, conform cărora fapta pentru care a fost condamnat a fost dezincriminată, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei la 5 ani închisoare în baza limitelor date de actuala reglementare a art. 207 alin. (1) C. pen.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 4 C. pen. legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi. Art. 3 din Legea privind aplicarea Noului C. pen. prevede că dispozițiile art. 4 Noul C. pen.

sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii, însă dispozițiile art. 4 din Noul C. pen. nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire. Astfel, pentru a fi în prezența legii de dezincriminare este necesară o analiză in concreto din care să rezulte că fapta concretă prevăzută de legea penală veche nu mai este incriminată sub nicio formă în legea penală nouă. Inculpatul A.M.A.

a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 1 din Legea nr. 78/2000 reținându-se că, în data de 12 martie 2007, în calitate de președinte al organizației județene Brașov a Partidului Noua Generație-Creștin Democrat (PNG-CD), cu intenție, l-a ajutat pe inculpatul M.A. să constrângă partea vătămată B.H.I., prin violență și amenințare, să revină asupra declarației autentificate la B.N.P. C., pentru ca inculpatul M.A. să dobândească, în mod injust, un folos material de cel puțin 533.750 euro. Art. 194 C. pen. anterior care incrimina șantajul se regăsește în noua reglementare penală la art. 207 C. pen.

Astfel, acesta prevede la alin. (1) constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar la alin. (3) se arată că dacă faptele prev. la alin (1) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentrul altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. În ceea ce privește art. 13 1 din Legea nr. 78/2000 arată că, în cazul infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 207 C. pen., în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime, iar la art. lit. f) se indică că dispozițiile prezentei legi se aplică și persoanelor care dețin o funcție de conducere într-un partid sau într-o formațiune politică, într-un sindicat, într-o organizație patronală ori într-o asociație fără scop lucrativ sau fundație.

Având în vedere aceste noi texte de reglementare, instanța fondului, în mod corect, a reținut că modificările legislative nu au dezincriminat infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 1 din Legea nr. 78/2000, nefiind aplicabile prevederile art. 4 C. pen., întrucât încadrarea juridică ce poate fi dată faptelor în noua legislație este art. 48 din Noul C. pen. raportat la art. 207 alin. (1), (3) din Noul C. pen. cu aplicarea art. 13 1 din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012 și Legea nr. 255/2013. De asemenea, art. 6 C. pen. prevede: „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Analizând incidența prevederilor art. 6 din Noul C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, instanța fondului, în mod corect, a constatat că fapta inculpatului cu încadrarea dată în noua legislație, respectiv art. 48 din Noul C. pen. rap. la art. 207 alin. (3) din Noul C. pen. cu aplicarea art. 13 1 din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012 și Legea nr. 255/2013 se pedepsește cu pedeapsa de la 2 la 7 ani, aceste limite speciale prevăzute de art. 207 alin. (3) din Noul C. pen. fiind majorate cu o treime prin aplicarea prevederilor art. 13 1 din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012 și Legea nr. 255/2013, ajungându-se la pedeapsa de la 3 la 9 ani și 4 luni.

Or, pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa a fost de 7 ani închisoare, deci mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, fapt pentru care, în cauză, nu este incident art. 6 C. pen. Pentru aceste considerente, în baza art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A.M.A. împotriva sentinței penale nr. 74/F din 13 iunie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A.M.A. împotriva sentinței penale nr. 74/F din 13 iunie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 septembrie 2014.