ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 672/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 672/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra cauzei de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 139/S din 24 mai 2013 a Tribunalului Brașov, în baza art.

174 alin. (1) raportat la art. 175 lit c) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C.

proc. pen., a fost condamnat inculpatul M.C. pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă la omor calificat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata a 5 ani.

În

baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C.

pen., pe durata executării pedepsei.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada

prevenției începând cu data de 16 martie 2013 și până în prezent.

În

baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă

a inculpatului.

A fost obligat inculpatul să plătească

părții civile M.D. suma de 30.000 euro sau contravaloarea în RON la data plății.

S-a reținut că în data de 14 martie

2013 (în jurul orelor 18.00), martorul L.V. a purtat o conversație pe holul scării

imobilului în care locuia victima M.V., cu aceasta, care a relatat că urmează a

se întâlni cu fiul ei, M.C., la apartamentul său.

La puțin timp după aceasta, martorul T.A.,

vecin al victimei, a auzit bubuituri puternice provenite din zona bucătăriei și

a holului, din locuința M.V., imediat auzindu-se gemetele unei persoane de sex feminin

și două țipete, martorul distingând cum victima a strigat să fie lăsată în pace.

La ora 18.52, același martor a sunat la 112 pentru a solicita prezența unui echipaj

de poliție și, după ce convorbirea telefonică s-a terminat, T.A. a auzit o ultimă

bubuitură puternică în zona bucătăriei pe podea. Victima M.V. a fost găsită în zona

din apartament descrisă de către martor ca fiind cea de unde proveneau zgomotele

mai sus menționate. Din declarația aceluiași martor rezultă că în jurul orelor 18.52,

din apartamentul victimei s-a auzit vocea unei persoane de sex masculin, T.A. bănuind

că prezumtivul autor ar fi putut vorbi la telefon.

Cu ocazia cercetării la fața locului, nu

au fost identificate urme de forțare a ușii de acces în locuință, asupra victimei

au fost găsite bijuteriile acesteia, concluzionându-se că omorul nu fusese comis

în scopul dobândirii de bunuri și, în plus de aceasta, în camere nu existau urme

de răvășire sau dezordine (de unde s-a tras concluzia că autorul era posibil să

fi comis omorul dintr-o altă motivație decât cea financiară).

Coroborându-se toate aceste aspecte probatorii

(modul în care a fost încuiată locuința victimei după comiterea faptei de unde s-a

tras concluzia că autorul deținea o cheie de acces deoarece cheia victimei fusese

găsită în yala de jos; faptul că M.V. urma la data de 14 martie 2013, în jurul orelor

18.00, să se întâlnească cu fiul său, M.C., iar fapta de omor fusese comisă în jurul

orelor menționate, așa cum reiese din declarația lui T.A.) s-a constatat necesitatea

identificării fiului victimei și audierii acestuia.

Din probe a rezultat că inculpatul prezentase

în trecut un comportament violent față de mama sa și, în afară de cheia victimei

(găsită în interiorul apartamentului acesteia), doar M.C. mai poseda o dublură,

fratele acestuia, M.D., aflându-se, la data de 15 martie 2013, în Germania.

La început cercetării inculpatul M.C. nu

a dorit să furnizeze declarații sau să răspundă la întrebările punctuale adresate.

La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au fost puse în evidență o serie

de leziuni pe care inculpatul le prezenta - plagă confuză recentă cu minim lambou

decolant pe obrazul drept - față și alte trei leziuni situate pe fața posterioară

a palmei drepte, iar ulterior, examenul cadavrului M.V. a stabilit că acesta prezenta

biourme de contact subunghial la degetul mijlociu de la mâna stângă în mod cert

determinate de reacția de apărare frontală.

La data de 19 martie 2013, inculpatul a

dat o declarație olografă în prezența avocatului său prin care își asumă integral

comiterea faptei de omor calificat. Astfel, inculpatul a descris că a început să

o lovească pe mama sa în holul apartamentului în zona feței cu pumnii și cu picioarele.

A precizat că era încălțat cu o pereche de pantofi tip sport de culoare neagră identificați

de altfel cu ocazia percheziției domiciliare și care într-adevăr prezentau urme

de sânge. Acesta mai precizează că a auzit-o pe mama sa horcăind, dar a lăsat-o

căzută pe jos, părăsind apartamentul după ce a încuiat ușa de acces.

Din datele obținute de la operatorul de

telefonie mobilă la care inculpatul era abonat, în baza autorizației emisă de Tribunalul

Brașov rezultă că, la data de 14 martie 2013, la ora 17.53.10, inculpatul i-a telefonat

concubinei sale V.I. din zona Brașov (Schei). La ora 18.54.06 (tot pe data de 14

martie 2013) inculpatul are o convorbire scurtă de 4 secunde cu aceeași persoană,

de data aceasta celula de telefonie mobilă care a înregistrat datele fiind situată

pe Calea B., astfel încât amănuntul precizat de martorul T.A. asupra faptului că

autorul ar fi vorbit la telefon din casa victimei este acoperit de realitate.

Audiată, martora V.I. a relatat comportamentul

afișat de inculpat în conversațiile telefonice avute cu aceasta, astfel martora

a relatat că i-a dat telefon lui M.C. și i-a spus despre moartea mamei sale, acesta

refuzând să se deplaseze la apartamentul acesteia și nearătând a fi surprins.

A reținut instanța că starea de fapt se

conturează clar în propria declarație a inculpatului, care relatează că, în data

de 14 martie 2013 (în jurul orelor 17.53), s-a deplasat de la locuința sa situată

în Schei, unde locuia mama sa M.V. Între cei doi a izbucnit o ceartă cauzată de

refuzul victimei de a-i da fiului său băuturi alcoolice și, ca urmare a acestei

dispute, inculpatul a lovit-o în mod repetat pe mama sa cu pumnii și picioarele,

loviturile fiind orientate în special la nivelul extremității cefalice, la scurt

timp victima decedând datorită insuficienței cardio-respiratorii acute consecutive

șocului traumatic și hemoragic determinat de multiplele traumatismele cranio-cerebrale.

După comiterea faptei, inculpatul a părăsit

apartamentul mamei sale, închizând ușa locuinței (yala de sus), cadavrul M.V. fiind

găsit pe data de 15 martie 2013 de către lucrătorii Inspectoratului pentru Situații

de Urgență alertați de către vecini.

În

ceea ce privește atitudinea pe care a adoptat-o ulterior comiterii

faptei, în fața instanței de fond, inculpatul a arătat că datorită stării de ebrietate

în care se afla nu și-a putut aminti imediat exact ce s-a întâmplat, însă a acceptat

că și-a lovit mama cu pumnii și picioarele în zona capului după ce aceasta era căzută

la pământ, în apărarea sa inculpatul a arătat că nu a dorit să-și omoare mama și

pune pe seama stării sale de ebrietate reacția violentă pe care a avut-o.

În

drept s-a reținut că fapta săvârșită de inculpat întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174

alin. (1) C. pen. raportat la axt. 175 lit. c) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate instanța

de fond a avut în vedere dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., limitele

de pedeapsă prevăzute de textul de lege care încriminează fapta, dar și dispozițiile

art. 72 C. pen., ținând seama și de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei,

așa cum sunt conturate în cele mai sus arătate, dar și persoana inculpatului.

În

ceea ce privește modalitatea de executare, instanța de fond

a apreciat că toate aspectele mai sus reținute conduc la concluzia că numai executarea

efectivă a pedepsei va fi de natură a realiza scopul imediat al pedepsei și, de

asemenea, scopul mediat al pedepsei va fi atins întrucât acest gen de fapte necesită

nu numai o intervenție promptă a organelor statului, dar și aplicarea unor sancțiuni

care să asigure o prevenție în materie.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul M.C.

Parchetul a solicitat admiterea apelului

și majorarea pedepsei aplicate inculpatului M.C., apreciind că pedeapsa de 10 ani

închisoarea nu este în măsură să conducă la îndeplinirea scopului pedepselor prevăzută

de art. 52 C. pen., considerând că prima instanță nu a avut în vedere în mod corect

criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.

Inculpatul M.C. a solicitat admiterea apelului

și aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic, consideră că scopul pedepsei

se poate realiza și a făcut referire la circumstanțele reale și personale, în special

că a fost consumator de alcool, nu este o persoană violentă și expertiza efectuată

arată că nu a putut fi stăpân în totalitate pe acțiunile sale comise sub influenta

alcoolului.

Prin decizia penală nr. 95/Ap din 09 septembrie

2013, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și de inculpatul

M.C., împotriva sentinței penale nr. 139 din 24 mai 2013 a Tribunalului Brașov,

a dedus în continuare măsura arestării preventive a inculpatului, din data de 24

mai 2013 la zi și în temeiul art. 383 C. proc. pen. raportat la art. 350 C.

proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M.C.

În

ce privește apelul Parchetului, prin care se solicită majorarea

cuantumului pedepsei aplicate, s-a constatat că circumstanțele săvârșirii faptei

și persoana inculpatului nu impun o majorare a cuantumului pedepsei aplicate.

S-a constatat că probele administrate relevă

că imediat după comiterea faptei inculpatul nu a avut reprezentarea exactă a ceea

ce s-a întâmplat, din cauza stării avansate de ebrietate, acesta fiind transportat

imediat la spitalul județean, pentru acordarea unor îngrijiri medicale. În momentul

în care a realizat gravitatea faptei comise, precum și ulterior, în momentul prezentării

în fața organelor judiciare, inculpatul și-a manifestat regretul sincer pentru comiterea

acesteia, fapt ce justifică aplicarea unei pedepse mai reduse.

S-a apreciat că discernământul puternic

diminuat la momentul comiterii faptei, din cauza consumului de alcool, precum și

persoana inculpatului, care nu are antecedente penale și avea un loc de muncă, fiind

integrat în societate, justifică aplicarea unei pedepse orientate spre minimul prevăzut

de lege pentru infracțiunea comisă.

Scopul pedepsei este reeducarea infractorului,

iar față de circumstanțele comiterii faptei și față de persoana inculpatului, s-a

apreciat că pedeapsă de 10 ani închisoare este suficientă pentru atingerea acestui

scop, nefiind necesară majorarea cuantumului acestei pedepse.

Referitor la apelul inculpatului, prin

care solicită aplicarea unei pedepse mai reduse, s-a constatat, de asemenea, că

acesta nu este întemeiat, având în vedere că instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa

minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, iar coborârea acestei pedepse

sub minimul special prevăzut de lege nu se justifică, deoarece nu este incidență

nicio circumstanță atenuantă din cele prevăzute de lege.

S-a reținut că pentru reținerea în favoarea

inculpatului a unei circumstanțe atenuante legale sau judiciare, este nevoie de

existența unor elemente excepționale, nefiind suficiente doar faptul că inculpatul

nu are antecedente penale sau a recunoscut săvârșirea faptei. Inculpatul a beneficiat

însă de reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, pentru că a recunoscut săvârșirea

faptei, așa cum a fost descrisă în actul de sesizare.

S-a constatat că în cauză nu există alte

circumstanțe privitoare la faptă sau la persoana inculpatului, care să justifice

reținerea unor circumstanțe atenuante judiciar, dimpotrivă, având în vedere că inculpatul

a săvârșit infracțiunea de omor față de propria mamă, lovind-o cu pumnii și picioarele,

chiar dacă acesta avea discernământul mult diminuat pe fondul consumului de alcool,

există suficiente elemente care să justifice cuantumul pedepsei aplicate de către

prima instanță.

Împotriva acestei decizii, inculpatul M.C.

a declarat, în termen legal, recursul de față, solicitând, în temeiul cazului de

casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen. anterior, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de

art. 174-175 C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. anterior,

întrucât nu a avut intenția de a suprima viața părții vătămate.

În

temeiul cazului de casare prev. de disp.art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior, a solicitat reducerea pedepsei având în vedere că

nu a fost valorificat raportul de expertiză medico-legală în care s-a concluzionat

că inculpatul a avut discernământ diminuat, iar starea de beție voluntară în care

s-a aflat inculpatul reprezintă o boală.

Tot în cadrul cazului de casare prev. de

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior, raportat la

art. 5 C. pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev.

de art. 174-175 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 188 C. pen. și reducerea pedepsei,

având în vedere aplicarea legii mai favorabile.

Examinând recursul declarat de inculpatul

M.C., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondat.

Preliminar, Înalta Curte observă următoarele:

În

cauză, se constată că decizia recurată a fost pronunțată de

Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, la 09 septembrie

2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, iar recursul declarat

de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la

30 septembrie 2013, situație în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor

de recurs prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. (1969), care

este legea procesual penală aplicabilă recursului de față, toate acestea, în considerarea,

de către legiuitor, a finalității restrângerii controlului judiciar realizat prin

mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate).

Totodată, potrivit art. 12 alin. (1) din

Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C.

proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind

dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în

vigoare a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului

potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit

dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Cu privire la cererea inculpatului de schimbare

a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 174-175

C. pen. anterior în infracțiunea prev. de art. 183 C. pen. anterior, Înalta

Curte are în vedere că înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, greșita

încadrare juridică a faptei săvârșite constituia cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în prezent abrogat.

Așa fiind, încadrarea juridică a faptei

săvârșite, astfel cum a fost reținută de instanțele care s-au pronunțat în etapele

de judecată anterioare - fond și apel, nu mai poate fi examinată în recurs, câtă

vreme cazul de casare care permitea aceasta a fost abrogat.

Relativ la cererea inculpatului privind

individualizarea pedepsei, în sensul reducerii pedepsei în temeiul cazului de casare

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., se constată

că urmare a modificărilor aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013, aceasta nu

poate fi analizată prin prisma cazului de casare invocat de apărare, care se referă

la aplicarea pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege, excluzând posibilitatea

analizării criticilor sale referitoare la individualizarea sancțiunii în raport

de prevederile art. 72 C. pen., fiind posibilă numai verificarea legalității acesteia,

respectiv dacă se situează între limitele minime și maxime prevăzute de textul de

lege încriminator.

Recursul inculpatului va fi însă admis

numai în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere

intrarea în vigoare, la data de 01 februarie 2014, în cursul judecății, a noului

C. pen. și, conform art. 5, se impune stabilirea și aplicarea legii mai favorabile

în raport cu noile limite de pedeapsă pentru infracțiunile săvârșite.

Pentru fapta prevăzută de art. 174

alin. (1) rap. la art. 175 lit. c) C. pen. anterior, limitele de pedeapsă prevăzute

erau cuprinse între 15-25 ani, iar cu aplicarea art. 320

1

C. proc.

pen. anterior, limitele de pedeapsă reduse cu 1/3 sunt de la 10 ani la 16 ani și

8 luni închisoare.

În

noul C. pen. infracțiunea de omor calificat prevăzută de

art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior se regăsește în infracțiunea prevăzută

de art. 188 C. pen. raportat la art. 199 C. pen., întrucât faptele sunt săvârșite

asupra unui membru de familie.

Totodată, art. 199 C. pen. prevede „dacă

faptele prevăzute în art. 188, art. 189 și art. 193-195 sunt săvârșite asupra unui

membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu

o pătrime.”

În

urma recalificării faptei în art. 188 C. pen., ce are limitele

de pedeapsă cuprinse între 10 și 20 ani, prin raportare la art. 199 C. pen., limitele

de pedeapsă sunt de la 10 la 25 ani închisoare, iar cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. anterior, limitele de pedeapsă sunt de la 6 ani și 8 luni la 16 ani

și 8 luni închisoare.

Comparând limitele de pedeapsă dintre cele

două legi pentru săvârșirea infracțiunii de inculpat, Înalta Curte constată că legea

nouă este lege mai favorabilă, având un minim mai scăzut și spre care s-au orientat

instanțele când au individualizat pedeapsa, astfel încât, se va reduce proporțional

pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 139 din 24 mai 2013 de Tribunalul

Brașov și menținută de Curtea de Apel Brașov, de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare.

Referitor la pedepsele complementare și

accesorii, se va aplica noua lege, ca fiind mai favorabilă, având în vedere dispozițiile

art. 12 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009

privind C. pen. și, pe cale de consecință, față de dispozițiile art. 65 alin.

(1) C. pen., se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen.

Se vor menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate și se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului prevenția

de la 16 martie 2013 la 25 februarie 2014.

În

temeiul art. 275 pct. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare

vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

M.C. împotriva deciziei penale nr. 95/Ap din 09 septembrie 2013 a Curții de Apel

Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală atacată

cât și sentința penală nr. 139/S din 24 mai 2013 a Tribunalului Brașov secția

penală numai sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 5 C. pen., și rejudecând

în aceste limite:

Reduce pedeapsa principală la 7 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 188 C. pen. rap. la art. 199

C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. anterior și la 2 ani pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și

lit. b) C. pen.

În

baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie

a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b)

C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor

atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

prevenția de la 16 martie 2013 la 25 februarie 2014.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea

recursului rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

în sumă de 300 RON se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25

februarie 2014.