ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 04.11.2015

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

04.11.2015

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 402/A/2015

Deliberând asupra apelului de față;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 862/A/2015 din data de 28 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/306/2014 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 286 din 4 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelantul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta procedură.

Hotărârea a rămas definitivă în ceea ce privește soluția de respingere a apelului și cu drept de apel în termen de 3 zile în ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 286 din 04 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu în Dosar nr. x/306/2014 s-au dispus următoarele:

În

temeiul art. 32 din Legea nr. 217/2003 rep. cu ref. la art. 23 alin. (1) lit. d) și f) din Legea nr. 217/2003 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești în formă continuată.

În

temeiul art. 91 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 alin. (1) C. pen.

În

temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Sibiu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.

În

temeiul art. 94 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune Sibiu.

În

temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Spitalului de Psihiatrie B. Sibiu sau în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În

temeiul art. 94 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca Serviciul de Probațiune Sibiu să ia măsurile necesare pentru a asigura executarea

obligației inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 alin. (1), (2), (4) C. pen. în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse sau stabilite de lege ori dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și se va dispune executarea pedepsei.

În temeiul art. 272 alin. (1) rap. la art. 274 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 460 RON reprezentând cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 276 alin. (6) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 640 RON cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea persoanei vătămate C.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/P/2014, emis la data de 18 noiembrie 2014 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești informă continuată, prev. de art. 32 din Legea nr. 217/2003 rep. cu referire la art. 23 alin. (1) lit. d) și f) din Legea nr. 217/2003 rep., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

În actul de sesizare s-a reținut în fapt, că la data de 27 mai 2014 persoana vătămată C. a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu o plângere penală împotriva suspectului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești.

La data de 01 iulie 2014, persoana vătămată C. a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu o nouă plângere penală împotriva suspectului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea hotărârii judecătorești și amenințare.

Dosarele penale având ca obiect cele două plângeri penale formulate de către persoana vătămată au fost reunite prin ordonanța nr. www a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu din data de 17 iulie 2014.

S-a reținut că la data de 14 martie 2014 persoana vătămată C. a sesizat Judecătoria Sibiu cu o cerere prin care solicita emiterea unui ordin de protecție împotriva fostului său soț, respectiv inculpatul A.

Prin sentința civilă nr. 1804 din data de 27 martie 2014 a Judecătoriei Sibiu, a fost admisă cererea formulată de către persoana vătămată și s-a dispus emiterea ordinului de protecție constând în obligarea inculpatului A., pe o perioadă de 6 luni, de a păstra o distanță minimă de 10 metri față de persoana vătămată, față de locuința acesteia din Sibiu, județul Sibiu precum și față de locul de muncă al acesteia, respectiv Școala Gimnazială D., precum și interzicerea inculpatului A. de a intra în contact cu persoana vătămată, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod. În considerentele hotărârii s-a reținut că în perioada februarie - martie 2014 inculpatul A., în mod repetat, a urmărit-o pe persoana vătămată, s-a deplasat la locuința acesteia, a pătruns fără drept în locuință provocându-i astfel fostei soții suferințe psihice, emoționale și psihologice.

S-a reținut că inculpatul A. nu a respectat măsurile dispuse prin ordinul de protecție prezentându-se în mai multe rânduri, în perioada aprilie - iunie 2014, la domiciliul persoanei vătămate și intrând în contact cu aceasta în mod nemijlocit sau prin intermediul telefonului mobil. Sub pretextul că dorește să îi vadă pe cei doi copii minori pe care îi are împreună cu persoana vătămată, inculpatul s-a deplasat în mod repetat la grădinița nr. x de unde îi lua, la terminarea programului și mai înainte de sosirea persoanei vătămate, pe cei doi minori pe care îi însoțea ulterior până la ușa locuinței aparținând fostei sale soții.

Totodată, inculpatul s-a prezentat în mod repetat la locuința persoanei vătămate fără a o înștiința în prealabil pe aceasta, solicitându-i încredințarea pentru scurte perioade de timp a celor doi minori.

Instanța a constatat că în faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate C.; declarația martorei E.; declarația martorei F.; copia a sentinței civile nr. 1804 din 27 martie 2014 emisă de Judecătoria Sibiu; fotografii depuse de către persoana vătămată; fotografii și un suport optic - conținând capturi foto ale ecranului telefonului mobil aparținând inculpatului, depuse de către inculpat; declarația olografă a inculpatului A. din data de 03 aprilie 2014 din cuprinsul căreia rezultă că i s-au adus la cunoștință dispozițiile ordinului de protecție emis de Judecătoria Sibiu; declarațiile inculpatului A.

În faza de judecată inculpatul nu a recunoscut in totalitate aspectele reținute in sarcina sa prin actul de sesizare a instanței și nu a solicitat prin urmare, sa fie judecat după procedura simplificată a recunoașterii învinuirii prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În cursul judecății s-au administrat următoarele mijloace de probă: declarația inculpatului, declarațiile persoanei vătămate, s-au audiat martorii E., G., H.

Analizând actele și lucrările dosarului, probatoriul administrat in cursul urmăririi penale și în faza de judecată instanța a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1804 din data de 27 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/306/2014 al Judecătoriei Sibiu, s-a admis cererea formulată de către persoana vătămată și s-a dispus emiterea ordinului de protecție constând în obligarea inculpatului A., pe o perioadă de 6 luni, de a păstra o distanță minimă de 10 metri față de persoana vătămată, față de locuința acesteia din Sibiu, județul Sibiu, precum și față de locul de muncă al acesteia, respectiv Școala Gimnazială D, precum și interzicerea inculpatului A. de a intra în contact cu persoana vătămată, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod.

În cuprinsul declarației dată în fața instanței, inculpatul a arătat în esență, ca recunoaște că a încălcat ordinul de protecție dar a fost nevoit, pentru că adusese niște produse alimentare de acasă pentru cei doi copii și intr-adevăr in perioada aprilie-iunie 2014 s-a prezentat la domiciliul fostei soții de mai multe ori și i-a predat sume de bani pentru copii; ca aceasta i-a permis să ia copiii de la grădiniță și întotdeauna o consulta pe aceasta telefonic în legătură cu acest aspect și de altfel, ordinul de protecție viza doar pe fosta soție nu și copiii părților; că atunci când nu îi răspundea la telefon fosta soție se prezenta din propria inițiativă la locuința acesteia și claxona in parcarea blocului însă nu in maniera de a deranja copiii. De asemenea, inculpatul A. recunoaște faptul că, după emiterea ordinului de protecție, în mai multe rânduri a contactat-o pe telefonul mobil pe fosta sa soție însă doar pentru a discuta cu privire la situația copiilor.

Persoana vătămată a relatat instanței că motivul pentru care a formulat cererea pentru emiterea ordinului de protecție a fost hărțuirea sa din partea fostului soț, împrejurarea că era mereu controlată de acesta, sub paravanul copiilor în vârsta de 4 și respectiv 5 ani și jumătate; că a fost nevoită să apeleze la consiliere psihologică cu copiii, inculpatul venind in mai multe rânduri în parcarea blocului, claxonând și alertând vecinii, situație in care copiii auzind claxonul săreau să deschidă geamul, așa încât era nevoită sa dea sonorul televizorului cat mai tare pentru ca aceștia să nu mai audă claxonul.

Instanța a reținut că declarațiile persoanei vătămate C. se coroborează cu declarațiile martorilor audiați, E. și F., vecine de bloc ale acesteia.

Martora E. a declarat că în cursul lunii mai 2014, într-o zi de sâmbătă, în jurul orelor 09:00, l-a observat pe inculpatul A. în fața ușii de acces în apartamentul persoanei vătămate, acesta bătea în ușă și împingea ușa solicitându-le copiilor să-i deschidă, ca la data de 13 iunie 2014, în jural orelor 19:00, în timp ce se afla în balconul locuinței sale, a observat în parcarea blocului pe vecina sa, persoana vătămată C., și pe inculpatul A., acesta aflându-se la o distanță de aproximativ 1 metru față de persoana vătămată, gesticulând iritat și vorbind pe un ton ridicat cu persoana vătămată; că aceasta i s-a plâns ca inculpatul o apela telefonic în mod repetat, în perioada aprilie – septembrie.

Instanța a apreciat ca relevantă și depoziția martorei G. care a relatat, în esență, că în calitatea sa de vecină, într-o împrejurare, după sărbătorile pascale, l-a văzut pe inculpat angrenat într-o discuție mai aprinsă cu persoana vătămată, aceștia aflându-se împreună cu copiii.

La solicitarea inculpatului, instanța a încuviințat și audierea martorului H. care a relatat că în perioada martie – septembrie 2014 l-a văzut intrând în bloc pe inculpat și a auzit de la alți vecini ca într-o împrejurare inculpatul a bătut cu putere în ușa.

Raportat la probatoriul administrat, la depozițiile martorilor audiați coroborat cu declarația persoanei vătămate și în parte, ținând cont și de declarația inculpatului care a relatat că a încălcat ordinul de protecție în scopul de a vedea copiii, de a le aduce anumite produse, instanța a constatat că acest probatoriu dovedește existența infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești informă continuată, prev. de art. 32 din

Legea nr. 217/2003 rep cu referire la art. 23 alin. (1) lit. d) și f) din Legea nr. 217/2003 rep, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.,

dar și vinovăția inculpatului în săvârșirea acesteia. Instanța a reținut că susținerile inculpatului în sensul că persoana vătămată i-ar fi solicitat în mai multe rânduri să ducă sau să aducă copiii de la grădiniță determinându-l astfel să încalce dispozițiile ordinului de protecție, nu sunt dovedite cu nici un mijloc de probă.

Procedând la încadrarea juridică, instanța a reținut că, în drept,

faptele inculpatului A. care în perioada aprilie - iunie 2014, în mod repetat, a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis prin sentința civilă nr. 1804 din 27 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/306/2014 al Judecătoriei Sibiu prezentându-se la locuința persoanei vătămate din Sibiu, jud. Sibiu și intrând în contact cu aceasta în mod nemijlocit sau prin intermediul telefonului mobil, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești în formă continuată, prev. de art. 32 din Legea nr. 217/2003 rep. cu referire la art. 23 alin. (1) lit. d) și f) din Legea nr. 217/2003 rep, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că potrivit disp. art. 23 din Legea nr. 217/2003 - pentru prevenirea și combaterea violenței în familie (1) Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:

a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;

c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;

e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima.

Potrivit disp. art. 32 - încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) și dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an. împăcarea înlătură răspunderea penală.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, respectiv:

- limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârșită (închisoare de la 1 luna la 1 an);

- gradul de pericol social concret al faptei: care este unul ridicat având în vedere că inculpatul prin modalitatea în care a acționat în mod repetat și comportamentul sau nu a favorizat sub nici o forma dezvoltarea unui climat liniștit în care ar trebui sa crească cei doi copii minori de vârstă fragedă, ci dimpotrivă a constituit o sursa de stres pentru aceștia;

- modul de săvârșire al acesteia:

- natura și frecventa infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului: din analiza fișei de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta nu este la prima confruntare cu legea penala, aplicându-i-se o amendă administrativă în cuantum de 700 RON prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, nr. uuu, pentru săvârșirea infracțiunii deț.

- conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal: inculpatul a recunoscut doar parțial săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanța în temeiul art. 228 alin. (1) C. pen. în vigoare, cu aplic art. 5 C. pen. în vigoare l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 6 luni.

Instanța a apreciat, față de natura faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, că scopul pedepsei va putea fi atins și fără privarea de libertate a acesteia, iar simpla pronunțare a pedepsei constituie un avertisment suficient pentru inculpat.

În

cauza de față, instanța a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 91 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere că sunt îndeplinite următoarele condiții: a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, fiind necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Astfel, instanța în temeiul art. 91 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 alin. (1) C. pen.

În

temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Sibiu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probatiune Sibiu.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Spitalului de Psihiatrie B. Sibiu sau în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 94 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca Serviciul de Probațiune Sibiu să ia măsurile necesare pentru a asigura executarea obligației inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

Reținând culpa procesuală exclusivă a inculpatului, în temeiul art. 272 alin. (1) rap. la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 460 RON reprezentând cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 276 alin. (6) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 640 RON cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea persoanei vătămate C. (onorariul avocațial conform chitanței justificative)

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A., solicitând desființarea acesteia și în urma rejudecării cauzei să se dispună achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. d), e) C. proc. pen., iar în subsidiar să se dispună renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau reducerea pedepsei aplicate sub minimul special.

La termenul de judecată din 28 septembrie 2015 când a fost stabilit termen pentru soluționarea apelului,

apărător ales al inculpatul apelant A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale în vederea pronunțării asupra neconstituționalității parțiale a dispozițiilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 217/2003, menționând că aceste dispoziții legale încalcă art. 48 din Constituția României, care circumscrie familia la persoanele căsătorite, nu și la cele care au fost căsătorite în trecut.

A mai precizat că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată a fost dezincriminată prin efectul art. 177 C. pen.

Instanța de apel a pus în discuție cererea formulată de avocat J, apărător ales al inculpatul apelant A.

Reprezentantul Ministerului Public a arată că nu se opune admiterii e formulate, însă aceasta nu are nici o relevanță asupra procesualității acestui dosar.

Instanța, de apel, deliberând asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea pronunțării asupra neconstituționalității parțiale a art. 5 lit. b) din Legea nr. 217/2003, formulată de inculpatul A., a apreciat că aceasta este inadmisibilă și în consecință, a fost respinsă ca atare, întrucât nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la existența legăturii dintre dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată și soluționarea prezentei cauze.

Instanța de control judiciar a apreciat că excepția de neconstituționalitate ar fi trebuit invocată în dosarul civil în care a fost soluționată cererea de emitere a ordinului de protecție în baza Legii nr. 217/2003.

În motivarea apelului, inculpatul a solicitat să se aibă în vedere că nu are calitatea de subiect activ al infracțiunii, iar persoana vătămată C. nu are calitatea de subiect pasiv, fapta comisă fiind implicit dezincriminată prin efectul art. 177 C. pen.

S-a făcut referire la dispozițiile art. 5 din Legea nr. 217/2003 care definesc noțiunea de membru de familie, incluzând și fostul soț, prin comparație cu dispozițiile art. 177 alin. (1) lit. b) C. pen., raportat la art. 172 C. pen., care nu include în noțiunea de membru de familie, fostul soț, ci doar soțul. S-a apreciat că atâta timp cât noul C. pen. este o lege ulterioară față de Legea nr. 217/2003 și implicit lege penală mai favorabilă, ordinul de protecție instituit față de inculpat devine ineficient sub aspectul obligativității respectării sale ca hotărâre judecătorească în sensul prevăzut de art. 32 din Legea nr. 217/2003. S-a menționat că față de lipsa unor elemente esențiale ale infracțiunii, respectiv calitățile de subiect activ și pasiv, definiția membrului de familie prevăzută de art. 177 C. pen. produce efectul dezincriminator potrivit art. 1 alin. (2), art. 4 C. pen.

A fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 217/2003, în privința includerii în noțiunea de membru de familie a fostului soț sau fostei soții, cu încălcarea art. 48 alin. (1) din Constituția României, care circumscrie familia la persoanele căsătorite, nu și la cele care au fost căsătorite în trecut.

În ceea ce privește fapta de nerespectare a ordinului de protecție, inculpatul a arătat că din dosar nu rezultă cu precizie nicio dată concretă în care ar fi săvârșit infracțiunea, apreciind că recunoașterea sa privind încălcarea ordinului de protecție pentru a se prezenta la locuința fostei soții în vederea ducerii de bani și bunuri pentru copii, se încadrează în prevederile art. 22 alin. (1) C. pen., făcând acest lucru cu consimțământul persoanei vătămate.

S-a făcut referire la conținutul declarațiilor martorilor E. și K., din care inculpatul a apreciat că rezultă faptul că a fost prezent în preajma copiilor, cu consimțământul persoanei vătămate în vederea îndeplinirii atribuțiilor părintești și a relaționalii cu aceștia, astfel că încălcarea ordinului de protecție a fost una justificată. Inculpatul a apreciat ca edificatoare și mesajele telefonice prin care a fost chemat de persoana vătămată să vadă copiii, să discute despre vânzarea unui imobil sau să le ducă haine copiilor.

În subsidiar, s-a solicitat pronunțarea unei soluții de renunțare la aplicarea pedepsei, față de gravitatea redusă a infracțiunii, lipsa urmărilor și a scopului licit urmărit, acela de a relaționa cu copiii, un drept personal ocrotit de Legea nr. 272/2004 și C. civ. în vigoare. În ipoteza în care nu se va da curs acestei solicitări, inculpatul a apreciat că se poate dispune amânarea aplicării pedepsei, sau reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., coroborat cu art. 76 alin. (1) C. pen., constând în atitudinea persoanei vătămate, cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege.

Prin decizia penală nr. 862/A/2015 din data de 28 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penala și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/306/2014 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 286 din 4 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta procedură.

Analizând apelul formulat prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie, instanța de apel a reținut următoarele:

Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 32 din Legea nr. 217/2003, cu referire la art. 23 alin. (1) lit. d), f) din Legea nr. 217/2003, constând în esență că în perioada aprilie-iunie 2014, în mod repetat a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis în baza sentinței civile nr. 1804 din 27 martie 2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu, prezentându-se la locuința persoanei vătămate C. și intrând în contact cu aceasta în mod nemijlocit sau prin intermediul telefonului mobil.

Raportat la motivele de apel invocate de către inculpat Curtea de Apel apreciază că se impune a fi analizat cu prioritate cel referitor la pretinsa dezincriminare a infracțiunii prevăzute de art. 32 din Legea nr. 217/2003. Inculpatul a făcut referire la faptul că dezincriminarea ar fi intervenit raportat la modalitatea în care dispozițiile art. 177 alin. (1) C. pen. definește noțiunea de membru de familie, cu referire expresă la faptul că nu include fostul soț în această noțiune, ci doar soțul. S-a apreciat că aceste dispoziții sunt mai favorabile decât dispozițiile art. 5 din Legea nr. 217/2003 care la lit. b) prevede că prin membru de familie se înțelege soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție.

Instanța de apel constatat că în ceea ce privește dispozițiile legale menționate anterior, art. 177 C. pen. și art. 5 din Legea nr. 217/2003, nu se impune efectuarea analizei legii penale mai favorabile, având în vedere că dispozițiile Legii nr. 217/2003 constituie o reglementare specială față de C. pen., definind noțiunea de membru de familie astfel încât să poată fi asigurat scopul pentru care a fost instituită această reglementare, menționat în dispozițiile art. 1 din Legea nr. 217/2003, respectiv ocrotirea și sprijinirea familiei, dezvoltarea și consolidarea solidarității familiale, bazată pe prietenie, afecțiune și întrajutorare morală și materială a membrilor familiei.

Astfel, s-a reținut că prin dispozițiile art. 177 C. pen. a fost restrânsă sfera persoanelor care intră în conținutul noțiunii de membru de familie prevăzută de art. 5 din Legea nr. 217/2003, pentru a fi incidente dispozițiile art. 4 C. pen. referitoare la dezincriminarea faptei, fiind neîntemeiată solicitarea de pronunțare a soluției de achitare în baza art. 16 lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce privește situația de fapt reținută de către instanța de fond, s-a apreciat că în mod întemeiat s-a apreciat că inculpatul A. a încălcat în mod repetat dispozițiile ordinului de protecție, în perioada aprilie - iunie 2014, fiind indicate mijloacele de probă din care rezultă această concluzie.

S-a menționat că din perspectiva acuzației care i s-a adus inculpatului A. prezintă relevanță doar faptele din această perioadă, referirile inculpatului din motivele de apel la aspecte derulate în luna februarie 2014, când ar fi participat la ziua de naștere a fiului cel mic în prezența martorei E. sau în luna septembrie 2014, când ar fi participat la ziua de naștere a fiului cel mare, neputând face obiectul analizei în prezentul dosar, fiind în afara perioadei în care s-a reclamat comiterea infracțiunii. Mesajele la care a făcut referire inculpatul A. pe care i le-ar fi trimis persoana vătămată sunt situate de asemenea în afara perioadei reținute în rechizitoriu și în hotărârea instanței de fond, respectiv din datele de 20 august 2014, 23 august 2014, 27 august 2014, 31 august 2014, 23 iulie 2014.

S-a reținut că astfel cum a rezultat din declarațiile persoanei vătămate, ale martorilor E.

(care a arătat că în cursul lunii mai 2014, într-o zi de sâmbătă, în jurul orelor 09:00, l-a observat pe inculpatul A. în fața ușii de acces în apartamentul persoanei vătămate, în timp ce acesta bătea și împingea ușa solicitându-le copiilor să-i deschidă și ca la data de 13 iunie 2014, în jurul orelor 19:00, în timp ce se afla în balconul locuinței sale, a observat-o în parcarea blocului pe vecina sa, persoana vătămată C. și pe inculpatul A., acesta aflându-se la o distanță de aproximativ 1 metru față de persoana vătămată, gesticulând iritat și vorbind pe un ton ridicat cu persoana vătămată; că aceasta i s-a plâns ca inculpatul o apela telefonic în mod repetat, în perioada aprilie-septembrie) și G. (care declarat că după sărbătorile pascale, l-a văzut pe inculpat angrenat într-o discuție mai aprinsa cu persoana vătămată, aceștia aflându-se împreuna cu copiii), în perioada aprilie - iunie 2014 inculpatul A. a încălcat dispozițiile ordinului de protecție emis în baza sentinței civile nr. 1804 din 27 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/306/2014 al Judecătoriei Sibiu.

S-a constatat de asemenea, că nu sunt incidente dispozițiile art. 22 C. pen. referitoare la consimțământul persoanei vătămate, drept cauză justificativă, astfel cum a apreciat inculpatul. Nu se poate reține că persoana vătămată și-a dat acceptul ca inculpatul să se apropie amenințător de ea în timp ce se afla în fața blocului și să folosească un ton iritat sau ca acesta să lovească ușa de acces în locuință sau să o apeleze telefonic în mod repetat.

În ceea ce privește modalitatea de soluționare a acțiunii penale, instanța de control judiciar a constatat că instanța de fond s-a orientat în mod legal și temeinic spre pronunțarea unei soluții de condamnare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a apreciat că nu este întemeiată solicitarea de dispunere a renunțării la aplicarea pedepsei sau de pronunțare a unei soluții de amânare a aplicării pedepsei, având în vedere că infracțiunea comisă de inculpatul A. prezintă o gravitate considerabilă și prin prisma poziției subiective a inculpatului care nu a înțeles să-și asume responsabilitatea comiterii infracțiunii, considerând și în prezent adecvată modalitatea în care s-a manifestat față de persoana vătămată, în ciuda dispozițiilor ordinului de protecție emis în baza unei hotărâri judecătorești.

Totodată, s-a apreciat că nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., referitoare la existența unor împrejurări care diminuează gravitatea infracțiunii, pentru a se reduce limitele de pedeapsă și implicit pedeapsa aplicată inculpatului, atâta timp cât instanța nu împărtășește punctul de vedere al inculpatului, referitor la faptul că persoana vătămată ar fi avut o conduită care a „favorizat" comiterea infracțiunii. Faptul că persoana vătămată nu s-a opus ca inculpatul să aibă contact cu copiii lui, nu înseamnă că l-a încurajat pe acesta să încalce ordinul de protecție și că în acest context gravitatea infracțiunii este mai redusă.

Raportat la aspectele reținute, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-a constatat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică sub toate aspectele, instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 286 din 4 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelantul va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta procedură.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A., numai cu privire la dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale în cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 217/2003, în raport de art. 48 din Constituția României, care circumscrie familia la persoanele căsătorite, nu și la cele care au fost căsătorite în trecut.

Examinând apelul declarat de inculpatul A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în decizia penală nr. 862/A/2015 din data de 28 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penala și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/306/2014 se constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată: „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază de litigiu și oricare ar fi obiectul acesteia”.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată: „dacă excepția este inadmisibilă fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3),

instanța o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională (...).

De asemenea, irelevanța este situația în care o excepție de neconstituționalitate nu este pertinentă pentru rezolvarea cauzei în care a fost ridicată, adică nu are legătură cu această cauză.

Cerința de pertinență a excepției de neconstituționalitate exprimă legătura obiectivă între aceasta și litigiul în cadrul căruia a fost invocată și impune o analiză riguroasă din partea instanței în verificarea îndeplinirii ei.

Această condiție este o consecință a caracterului concret al controlului pe cale de excepție și derivă din caracterul incident al excepției față de litigiul concret principal.

De altfel, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 11/1994 a statuat că „potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate poate viza numai acele dispoziții legale de care depinde judecarea cauzei, astfel încât deciziile pronunțate în soluționarea excepțiilor trebuie să se refere numai la dispozițiile legale de care depinde soluționarea cauzei în care s-a invocat aceasta".

Înalta Curte reține că în conținutul art. 5 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie este definită noțiunea de membru de familie, prin acesta înțelegându-se:

a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude;

b) soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție;

c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc;

d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile față de persoana copilului;

e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijește persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepția celor care îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale.

În speța supusă analizei, Înalta Curte, în consens cu instanța de apel, constată că excepția privind neconstituționalitatea prevederilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie în care invocată de inculpatul A., este definită noțiunea de membru de familie și nu are legătură cu soluționarea cauzei dedusă judecății, care are ca obiect cercetarea inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești în formă continuată, prev. de art. 32 din Legea nr. 217/2003 rep. cu referire la art. 23 alin. (1) lit. d) și f) din Legea nr. 217/2003 rep., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Așadar, textul de lege considerat ca fiind neconstituțional privește definirea dată noțiunii de membru de familie printr-o lege specială cu caracter extrapenal, prin urmare, alte dispoziții legale decât cele pe baza cărora inculpatul A. a fost trimis în judecată, iar de principiu, Curtea Constituțională a stabilit că acestea sunt irelevante pentru judecarea cauzei și, pe cale de consecință, numai dispozițiile legale incriminatoare pot face obiectul unei excepții de neconstituționalitate admisibilă sub acest aspect .

Totodată, se apreciază că în mod corect instanța de control judiciar a apreciat că excepția de neconstituționalitate ar fi trebuit invocată în dosarul

civil în care a fost soluționată cererea de emitere a ordinului de protecție în baza Legii nr. 217/2003.

Așadar, instanța de apel, în cadrul exercitării obligației de a verifica riguros pertinența excepției de neconstituționalitate invocată în fața sa, a procedat corect atunci când a constatat, în esență, că, din punct de vedere formal, cerințele de admisibilitate a unei excepții de neconstituționalitate nu sunt îndeplinite în speță, nefiind întrunite cumulativ cerințele art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992 republicată și a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizarea a Curții Constituționale, formulată de inculpatul A., prin apărător, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie apreciind-o ca neavând nicio legătură cu speța dedusă judecății și care ar fi putut invocată în cauza civilă în care a fost soluționată cererea de emitere a ordinului de protecție în baza Legii nr. 217/2003.

Pentru considerentele mai sus-enunțate Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în decizia penală nr. 862/A/2015 din data de 28 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penala și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/306/2014.

În

temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga pe apelantul inculpat la plata 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în decizia penală nr. 862/A/2015 din data de 28 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penala și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/306/2014.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2015.

§ Cauze similare