ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1 din 12 ianuarie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori,

a fost condamnat inculpatul S.G.B. la:

- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1968 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1968 s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1968.

În baza art. 81 rap. la art. 82 C. pen. din 1968 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968 s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C. pen. din 1968 referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni ori a neexecutării obligațiilor civile.

A fost obligat inculpatul să plătească Statului Român, A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Timișoara - A.J.F.P. Hunedoara suma de 12.384 lei și accesoriile calculate până la data plății integrale a debitului.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare, a unei copii a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive O.N.R.C.

În baza art. 2, art. 4 și art. 6 alin. (1) lit a) din O.G. nr. 75/2001 privind cazierul fiscal, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, o copie a dispozitivului se va comunica D.G.R.F.P. Timișoara, pentru înscrierea în cazierul fiscal.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut

că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a fost trimis în judecată inculpatul S.G.B. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În fapt, s-a reținut că în perioada 2005-2009, inculpatul, în calitate de titular al Cabinetului de Avocatură S.G.B., a omis evidențierea în actele contabile a veniturilor realizate în cuantum de 77.396 lei, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în cuantum de 12.384 lei reprezentând impozit pe venit din activitățile independente.

Prin încheierea de cameră preliminară pronunțată la 3 septembrie 2014 Judecătorul de cameră preliminară al Curții de Apel Alba Iulia a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. Această încheiere a rămas definitivă prin neexercitarea căilor de atac.

În faza de judecată nu s-a cerut readministrarea niciuneia dintre probele administrate în faza de urmărire penală.

Deliberând asupra cauzei prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut următoarele:

Inculpatul S.G.B. are calitatea de avocat fiind înscris în ,,Tabloul avocaților definitivi" din Baroul Hunedoara - fila 85 dos.u.p.

În anul 2011, inculpatul a fost suspendat din profesia de avocat prin Decizia nr. 156 din 16 septembrie 2011 ca urmare a neachitării contribuțiilor profesionale către Casa de Asigurări a Avocaților, U.N.B.R. și Baroul Hunedoara - fila 84 dos.u.p.

În anul 2011, M.F.P. prin D.G.F.P. a Județului Hunedoara a efectuat o inspecție fiscală privind modul de evidență, calcul și declarare a obligațiilor datorate bugetului general consolidat al statului la Cabinetul de avocat S.G.B.

Ca urmare a verificărilor efectuate s-a întocmit la 22 februarie 2011 un proces-verb al prin care s-a stabilit că titularul cabinetului de avocatură a realizat în perioada 2005-2009 venituri impozabile pe care nu le-a declarat organelor fiscale în cuantum de 77.396 lei pentru care datora un impozit pe venit de 12.384 lei - fila 8 -12 dos.u.p.

Din cuprinsul acestui proces verbal rezultă că pentru perioada supusă controlului inculpatul nu a depus la A.F.P. Deva declarații privind veniturile realizate și nici nu a prezentat documente financiar - contabile necesare efectuării inspecției fiscale. Pentru stabilirea obligațiilor fiscale, organele de control au procedat la reconstituirea veniturilor realizate de către cabinetul de avocatură, luând în considerare extrasele de cont emise de R.B. Deva, puse la dispoziție de către contribuabil, și adresa Baroului Hunedoara.

În declarațiile date în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală arătând că nu a ținut evidență contabilă și nu a depus declarațiile fiscale deoarece nu avea resurse pentru a achita obligațiile fiscale care ar fi decurs din acestea- fila 55, 58-59 dosar urmărire penală.

Avocatul desemnat din oficiu al inculpatului a solicitat pronunțarea unei soluții de achitare susținând că fapta reținută în sarcina acestuia nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală întrucât nu se poate vorbi de o omisiune a evidențierii veniturilor realizate în actele contabile deoarece: pe de o parte, veniturile obținute de cabinetul de avocatură în temeiul contractului cu firma B. și Asociații au putut fi reconstituie pe baza verificării conturilor bancare - în acest caz extrasul de cont reprezentând un act contabil iar, pe de altă parte, sumele încasate de la baroul de avocați pentru activitatea desfășurată în calitate de avocat din oficiu sunt întotdeauna eliberate în baza unei chitanțe.

Curtea a apreciat că aceste apărări nu sunt întemeiate.

Inculpatul, în calitate de titular al cabinetului avocațial, avea obligația de a întocmi documente contabile, de a conduce evidență contabilă și de a înregistra veniturile și cheltuielile realizate în Registrul de evidență fiscală potrivit dispozițiilor art. 48 alin. (8) din C. fisc.

Inculpatul a recunoscut în declarația dată în fața procurorului că nu a întocmit nici un document contabil (fila 59, întrebarea 1) și nu a condus o evidență a încasărilor și plăților (fila 59 verso întrebarea 5). Totodată, a arătat în preambulul declarației (fila 58 verso) că a avut venituri din onorarii, cuantumul principal al acestora provenind din contractul de colaborare cu SC B. și Asociații. în consecință, nu toate veniturile inculpatului proveneau de contractul încheiat cu firma SC B. și Asociații și, chiar dacă ar fi fost așa, aceasta nu l-ar fi exonerat de obligația conducerii evidenței contabile. Totodată, din procesul verbal întocmit la data de 22 ianuarie 2011 rezultă că inculpatul nu a prezentat la cererea organelor de control fiscal nici un document financiar contabil.

Faptul că s-a putut realiza o reconstituire a veniturilor impozabile ale cabinetului avocațial nu are semnificația inexistenței faptei penale.

În consecință, Curtea a reținut că fapta inculpatului S.G.B., în calitate de titular al cabinetului de avocatură, de a nu evidenția în actele contabile veniturile realizate în valoare de 77.396 lei în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, în cuantum de 12.384 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Având în vedere că de la momentul săvârșirii infracțiunii și până la judecarea sa a intrat în vigoare un N.C.P., Curtea a luat în discuție aplicarea legii penale mai favorabile. Analizând dispozițiile celor două legi penale din perspectiva efectelor circumstanțelor atenuante și condițiilor suspendării condiționate a executării pedepsei, a reținut că sunt mai favorabile inculpatului dispozițiile C. pen. din 1968.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, Curtea a ținut seama de criteriile prev. de art. 72 C. pen. din 1968 respectiv de: limitele legale ale pedepsei pentru fapta săvârșită de inculpat, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, conduita inculpatului după săvârșirea faptei, respectiv acesta a recunoscut în întregime acuzațiile fiind de acord cu concluziile procesului verbal de inspecție fiscală, a încercat să obțină venituri din alte surse fiind în prezent plecat la muncă în străinătate

pentru obținerea de resurse financiare, mărimea relativ mică a prejudiciului cauzat într-o perioadă de 5 ani.

Totodată, Curtea a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1968, având în vedere conduita bună a acestuia anterior săvârșirii infracțiunii și faptul că nu a mai fost confruntat cu legea penală.

Ținând cont de persoana inculpatului, care nu a mai fost confruntat cu legea penală, are o pregătire care îi permite să evalueze corect nevoia respectării normelor sociale, Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea acesteia astfel că, în baza art. 81 rap. la art. 82 C. pen. din 1968 a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

În ce privește latura civilă, Curtea a reținut că, în cauză, s-a constituit parte civilă Statul Român, A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Timișoara - A.J.F.P. Hunedoara, încă din faza de urmărire penală, cu suma de 12.384 lei reprezentând impozit pe venit din activități independente și accesorii calculate până la data achitării debitului (fila 52 dos u.p.). în dovedirea pretențiilor civile a fost depus procesul verbal de inspecție fiscală din care rezultă modul de calcul al prejudiciului (fila 8-51 dosar u.p.).

Inculpatul nu a contestat suma stabilită prin procesul verbal de inspecție fiscală.

Împotriva acestei sentințe, inculpatul S.G.B. a declarat apel,

la data de 23 ianuarie 2015, acesta fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 25 martie 2015.

În cererea de apel, inculpatul a solicitat achitarea pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 raportat la lipsa unui element constitutiv al infracțiunii, în speță vinovăția.

A susținut că, în mod greșit instanța de fond a analizat și reținut faptele supuse judecății și anume doar parțial, în speță, faptele fiind clare atât în ceea ce privește datele prezentate de D.G.F.P. Hunedoara cât și cuantumul sumei cu care s-a constituit parte civilă și pe care înțelege să nu le conteste.

Inculpatul a mai arătat că, fiind solicitat de către intimata parte civilă, ca urmare a nedepunerii declarațiilor anuale de venit, s-a prezentat la sediul acesteia unde, de bună credință, le-a adus la cunoștință sursa și cuantumul veniturilor realizate în anii supuși inspecției financiare. A depus la sediul D.G.F.P. documente justificative pentru a-i fi calculate taxele datorate, solicitând să le plătească eșalonat, pentru că nu avea altă posibilitate. Nu a plătit debitul către D.G.F.P. Hunedoara pentru că i-au fost blocate conturile în întregime, acest aspect evidențiind lipsa sa de vinovăție.

În final, a arătat că, în momentul de față, dorește să plătească eșalonat până la acoperirea întregii datorii, solicitând instanței să se pronunțe asupra aspectelor referitoare la blocarea integrală a contului și consecințelor sale, precum și asupra faptului dacă neplata unei creanțe bugetare din lipsa de posibilități face dovada directă a vinovăției penale sub forma intenției directe.

La primul termen de judecată în calea de atac a apelului,

față de lipsa inculpatului S.G.B., citat atât la domiciliul procesual ales din Irlanda, cât și la domiciliul din țară, astfel cum acestea a fost indicate în declarația de apel, precum și la adresa din B.A., jud. A., adresă de la care dovada a fost restituită la dosar cu mențiunea „destinatar plecat în străinătate, membrii familiei refuză primirea", date fiind și

prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005, care prevăd clauza de impunitate în situația în care se achită prejudiciul, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție necesitatea reluării procedurii de citare cu apelantul inculpat atât în Irlanda, cât și în țară, la domiciliile cunoscute, pentru a fi încunoștințat că, până la noul termen de judecată, are posibilitatea să achite prejudiciul de 12.384 lei produs Statului Român, prin fapta de evaziune fiscală reținută în sarcina sa, împreună cu accesoriile calculate până la data plății integrale a debitului, constatând că, pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că ar fi de acord să achite prejudiciul cauzat, fără a contesta în vreun fel, în cuprinsul declarațiilor, sub aspectul laturii obiective, că nu ar fi săvârșit fapta de evaziune fiscală pe parcursul desfășurării profesiei de avocat.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat a susținut că se poate acorda un nou termen de judecată, pentru a i se da inculpatului posibilitatea să achite prejudiciul.

Reprezentantul Ministerului Public a fost de acord cu amânarea în raport cu obiectul cauzei, solicitând citarea apelantului inculpat cu mențiunea că are posibilitatea să achite prejudiciul sau să facă dovada achitării acestuia până la noul termen de judecată.

Examinând apelul declarat, prin prisma dispozițiilor art. 417 și art. 420 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că, prima instanță a stabilit în mod corespunzător starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului S.G.B. în legătură cu fapta pentru care a fost trimis în judecată, fiind îndeplinite condițiile impuse de legiuitor prin dispozițiile art. 396 alin. (2) C. proc. pen. pentru pronunțarea unei soluții de condamnare.

Astfel, având în vedere probele administrate în cauză, Înalta Curte reține că fapta inculpatului S.G.B. constând în aceea că, în perioada 2005-2009, în calitate de titular al Cabinetului de Avocatură S.G.B., a omis evidențierea în actele contabile a veniturilor realizate în cuantum de 77.396 lei, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în cuantum de 12.384 lei reprezentând impozit pe venit din activitățile independente, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Conform art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: (...) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Se constată că, în anul 2011, M.F.P. prin D.G.F.P. a Județului Hunedoara a efectuat o inspecție fiscală privind modul de evidență, calcul și declarare a obligațiilor datorate bugetului general consolidat al statului la Cabinetul de Avocat „S.G.B." Urmare a verificărilor efectuate, s-a întocmit, la data de 22 februarie 2011, un proces-verbal prin care s-a stabilit că, avocatul S.G.B., titularul cabinetului de avocatură, a realizat în perioada 2005-2009 venituri impozabile pe care le-a ascuns și nu le-a declarat organelor fiscale, în cuantum de 77.396 lei, pentru care datora un impozit pe venit de 12.384 lei (fila 8 - 12 dos.u.p.).

Din cuprinsul acestui proces verbal rezultă că, pentru perioada supusă controlului, inculpatul S.G.B. nu a depus la A.F.P. Deva, declarații privind veniturile realizate și nici nu a prezentat documente financiar - contabile necesare efectuării inspecției fiscale. Pentru stabilirea obligațiilor fiscale, organele de control au procedat la reconstituirea veniturilor realizate de către cabinetul de avocatură, luând în considerare extrasele de cont emise de R.B. Deva, puse la dispoziție de către contribuabil, și adresa Baroului Hunedoara.

În declarațiile date în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală arătând că nu a întocmit nici un document contabil (fila 59, întrebarea 1), nu a condus o evidență a încasărilor și plăților (fila 59 verso întrebarea 5) și nu a depus declarațiile fiscale deoarece nu avea resurse pentru a achita obligațiile fiscale care ar fi decurs din acestea (fila 55, 58-59 dosar urmărire penală).

Ca atare, în condițiile în care inculpatul S.G.B., în calitate de titular al cabinetului de avocat, avea obligația de a întocmi documente contabile, de a conduce evidență contabilă și de a înregistra veniturile și cheltuielile realizate în Registrul de evidență fiscală potrivit dispozițiilor art. 48 alin. (8) din C. fisc., Înalta Curte consideră lipsită de temei solicitarea inculpatului de a fi achitat pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 raportat la lipsa unui element constitutiv al infracțiunii, în speță vinovăția.

Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului S.G.B. nu constă în neplata vreunei datorii fiscale, ci în omisiunea de a înregistra veniturile realizate în calitate de avocat, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Prin urmare, nu neplata debitului i se impută inculpatului.

În plus, se poate constata că, deși pe de o parte, inculpatul susține că, în mod greșit instanța de fond a analizat și reținut faptele supuse judecății, acesta apărându-se în calea de atac a apelului, în drept, cu privire la neîntrunirea elementelor constitutive, la lipsa tipicității faptei sale, susținând că nu a avut vreo intenție frauduloasă în ceea ce privește neplata debitului care i-a fost stabilit în sarcină, pe de altă parte acesta precizează că faptele sunt clare atât în ceea ce privește datele prezentate de D.G.F.P. Hunedoara cât și cuantumul sumei cu care această instituție s-a constituit parte civilă, pe care înțelege să nu le conteste.

Față de susținerile inculpatului, încă din cursul urmăririi penale, în sensul că dorește să achite întreaga datorie, aspect reiterat și prin cererea de apel, se constată că, deși Înalta Curte a amânat judecarea cauzei în apel, apreciind necesar ca inculpatul S.G.B. să fie citat atât la domiciliul procesual ales din străinătate, cât și la domiciliile cunoscute în țară, cu mențiunea că are posibilitatea să achite prejudiciul de 12.384 lei produs Statului Român prin fapta de evaziune fiscală reținută în sarcina sa, împreună cu accesoriile calculate până la data plății integrale a debitului, până la momentul soluționării apelului, inculpatul nu a făcut dovada achitării integrale a prejudiciului cauzat, fapt care ar fi condus la aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce privește aplicarea art. 5 C. pen., de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei intrând în vigoare un nou C. pen., Înalta Curte constată că prima instanță, analizând dispozițiile celor două legi penale din perspectiva efectelor

circumstanțelor atenuante și condițiilor suspendării condiționate a executării pedepsei, a reținut corect că sunt mai favorabile inculpatului dispozițiile C. pen. din 1968.

Totodată, se constată că instanța de fond a realizat o justă individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, ținând seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. din 1968, reținând în favoarea inculpatului și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1968, având în vedere conduita bună a acestuia anterior săvârșirii infracțiunii și faptul că nu a mai fost confruntat cu legea penală.

În consecință, față de cele ce preced, constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii instanței de fond, Înalta Curte va respinge ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.G.B. împotriva sentinței penale nr. 1 din 12 ianuarie 2015 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat inculpatul S.G.B.

împotriva sentinței penale nr. 1 din 12 ianuarie 2015 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2015.