ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 308 din 6 noiembrie 2018 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, s-a stabilit că, în cauză, legea penală mai favorabilă este cea anterioară datei de 1 februarie 2014.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în varianta anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 50/2013, cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. b) și art. 76 alin. (1) lit. d) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen. actual, a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969, a fost privat inculpatul, începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea pedepsei, de dreptul prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. pen.

În baza art. 81 din C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de mai sus, termenul de încercare fiind de 2 ani și 6 luni, conform art. 82 din C. pen. anterior, termen ce începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 19 și urm., art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 21 alin. (1) și (2), art. 119 și art. 120 din Codul de procedură fiscală anterior, a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului accesoriile calculate la debitul principal de 202.911 RON (achitat integral la data de 11 octombrie 2018), începând cu data scadenței și până la data de 11 octombrie 2018, urmând a se ține cont la calculul accesoriilor și de plata parțială în cuantum de 15.000 RON - din debitul principal, efectuată la data de 15 decembrie 2017.

S-a dispus comunicarea prezentei sentințe, după rămânerea sa definitivă, la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

S-a atras atenția inculpatului că, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau în situația neplății cu rea-credință a despăgubirilor civile până la expirarea termenului de încercare, se dispune revocarea suspendării executării pedepsei aplicate, iar pedeapsa de mai sus devine executorie, adăugându-se la cea aplicată pentru infracțiunea comisă în termenul de încercare.

În baza art. 272 din C. proc. pen., s-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 520 RON, cu titlu de onorariu pentru apărătorul din oficiu, avocat B., ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

În motivarea căii de atac, în esență, inculpatul a arătat că un prim motiv de apel îl reprezintă stabilirea primului termen de judecată și incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. Astfel, inculpatul a susținut că, la primele două termene de judecată de la instanța de fond, respectiv cele din 26 iunie 2018 și 26 septembrie 2018, nu a fost legal citat, iar neregularitatea privind citarea nu a fost acoperită de prezența avocatului din oficiu, dat fiind faptul că acesta nu a luat legătura cu inculpatul, nefiind aplicabile dispozițiile art. 353 alin. (1) C. proc. pen. În aceste condiții, a arătat că primul termen de judecată la care procedura a fost legal îndeplinită a fost termenul de judecată din data de 16 octombrie 2018, când inculpatul s-a prezentat personal și a fost asistat de un avocat ales, iar prejudiciul fusese deja achitat integral. Față de aceste considerente, a apreciat inculpatul că soluția pronunțată de către instanța de fond este una greșită și că se impunea a se da eficiență dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, respectiv să i se aplice o sancțiune administrativă.

Cea de-a doua critică a sentinței penale apelate a vizat situația penalităților și a dobânzilor, respectiv că penalitățile nu au fost evidențiate de către partea civilă prin constituirea de parte civilă și nici pe parcursul judecății în fața instanței de fond. Inculpatul nu a contestat penalitățile, sens în care a solicitat ca, pe lângă sancțiunea administrativă, să fie obligat și la plata penalităților, astfel cum au fost indicate de partea civilă, urmare adresei instanței, mai puțin sumele avansate deja de către acesta.

Nu în ultimul rând, s-a solicitat a se avea în vedere persoana inculpatului, care nu are antecedente penale și faptul că acesta a achitat integral prejudiciul.

Ca atare, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și, în temeiul dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, să se dispună față de inculpat o sancțiune administrativă.

Prin Decizia penală nr. 320/A din 20 martie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 308 din 6 noiembrie 2018 a Tribunalului Cluj.

A fost obligat apelantul să achite în favoarea statului suma de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva deciziei penale anterior menționate, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casație inculpatul A..

În motivele scrise pe care se fundamentează calea de atac și în susținerea orală a acestora a fost invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., solicitându-se înlăturarea greșitei aplicări a legii în ceea ce privește pedeapsa aplicată, care, în opinia recurentului inculpat, este în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În argumentarea incidenței cazului de recurs în casație menționat, recurentul inculpat a arătat, în esență, că se impunea aplicarea prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma anterioară modificărilor din anul 2013, care, în contextul particular al cauzei, ar fi fost de natură a conduce la stabilirea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Prin Încheierea din 12 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 320/A din 20 martie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Acest caz de recurs în casație devine incident ori de câte ori se constată că pedeapsa aplicată de instanță nu se încadrează în limitele stabilite în norma de încriminare pentru infracțiunea consumată, pentru tentativă sau prin reținerea unor cauze de agravare, de atenuare a pedepsei ori reținerea circumstanțelor atenuante judiciare.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - invocat de recurentul inculpat A. în susținerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauza dedusă judecății. În cadrul acestui caz de casare, legiuitorul are în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, în raport de încadrarea juridică a faptei și de cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale, fiind exclusă orice analiză sub aspectul reindividualizării pedepsei, or, prin motivele scrise de recurs, susținute și oral de apărătorul recurentului inculpat, se tinde practic către schimbarea tipului de pedeapsă, în sensul aplicării unei sancțiuni administrative, ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casație. Înalta Curte reține în acest sens că, în procedura recursului în casație, se verifică legalitatea pedepsei aplicate în raport cu încadrarea juridică și circumstanțele de fapt reținute, în mod definitiv, de instanța de apel.

Cât privește critica apărării vizând nereținerea în cauză a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 (invocată și în calea de atac a apelului), aceasta nu poate fi primită de către Înalta Curte, în calea de atac a recursului în casație verificându-se doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, prin raportare la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de către instanțele anterioare. În prezenta cauză, instanța de fond a analizat incidența dispozițiilor legale anterior menționate, data primului termen de judecată (contestată de către recurentul inculpat) reprezentând un aspect ce ține de situația de fapt, care a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat.

Astfel, în raport cu criticile formulate, se constată că nu este incident în speță cazul de recurs în casație menționat, pedeapsa aplicată recurentului inculpat, prin raportare la încadrarea juridică reținută în cauză, fiind situată în limitele prevăzute de lege.

Având în vedere considerentele expuse, cum motivele invocate în susținerea căii de atac nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 320/A din 20 martie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 320/A din 20 martie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - LM