ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3528/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3528/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Suceava Ia data de 4 februarie 2013 și înregistrată sub nr. 2139/88/2013, reclamanta SC S.I. SRL M. prin Administrator judiciar A.I. IPURL Suceava în contradictoriu cu pârâta SC O.V.I.G. SA, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 1.828.141,08 RON reprezentând despăgubiri ca urmare a producerii evenimentului asigurat conform poliței de asigurare din 10 februarie 2011 și a dobânzii legale, calculată de la data producerii evenimentului și până la plata efectivă a sumei. Prin sentința civilă nr. 915 din data de 20 mai 2013 Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscală, a respins excepția lipsei calității procesuale active și a admis cererea formulată de reclamanta SC S.I.
SRL M. prin Administrativ judiciar A.I. IPURL Suceava obligând pârâta SC O.V.I.G. SA să-i plătească reclamantei suma de 1.828.141.08 RON, reprezentând despăgubiri bunuri asigurate, cu dobândă legală, de la data de 09 iunie 2011 și până la plata efectivă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC O.V.I.G. SA, la data de 21 august 2013 solicitând totodată și suspendarea executării hotărârii tribunalului până la soluționarea apelului. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 02 iulie 2013, sub număr de dosar 2139/86/2013. Prin încheierea din 2 august 2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2139/86/2013, s-a admis cererea formulate de către pârâta SC O.V.I.G.
SA și a fost suspendată executarea sentinței civile nr. 915 din data de 20 mai 2013 pronunțată de către Tribunalul Suceava, secția civilă, în Dosarul nr. 2139/86/2013, până la soluționarea apelului. Pentru a pronunța această încheiere, Curtea de Apel Suceava a reținut că potrivit art. 280 alin. (1)-(4) C. proc. civ. instanța de apel poate dispune suspendarea executării hotărârii atacate, sub condiția achitării unei cauțiuni. În cauză, fără a verifica ca și instanță de control judiciar motivele de apel, curtea a luat în considerare natura apărărilor invocate în susținerea căii de atac, care, dacă ajung să fie confirmate sub aspectul celui îndreptățit la primirea despăgubirii, sunt de natură a crea dificultăți privind întoarcerea executării, ținând cont că asiguratul este o societate în insolvență, iar beneficiarul poliței este un creditor ipotecar.
Sub un alt aspect, a reținut că nu se poate neglija suma semnificativă susceptibilă de executare, dar și faptul că apelanta este o societate solvabilă, astfel că drepturile creditorului pot fi facil satisfăcute oricând prin poprire, nepunându-se problema ca suspendarea executării hotărârii apelate să creeze vreun prejudiciu însemnat. Împotriva încheierii din 2 august 2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Dosarul nr. 2139/86/2013, a declarat recurs reclamanta SC S.I. SRL M. prin Administrator judiciar A.I. IPURL Suceava, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. prroc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea încheierii în sensul respingerii cererii petentei.
În criticile formulate recurenta a susținut în esență următoarele: Că societatea sa timp de 10 ani i-a achitat pârâtei prime de asigurare consistente, tocmai pentru a fi despăgubită în astfel de situații, dar că aceasta cu rea credință nu i-a plătit nici o despăgubire, încălcându-și obligațiile contractuale, situație în care utilajele afectate de incendiu au dus la o calitate proastă a produselor finite, fapt ce a făcut ca societatea sa să-și piardă clienții și să intre în insolvență.
Recurenta a susținut că prejudiciul creat societății sale în această situație depășește în mod considerabil un eventual prejudiciu pe care i l-ar crea prin executare petentei, prejudiciu care de altfel nu a fost nici dovedit în cauză, iar faptul că beneficiarul asigurării este un creditor ipotecar, nu poate să-i producă pârâtei nici un fel de prejudiciu, întrucât societatea sa fiind în procedura insolvenței, pârâta se poate înscrie la masa credală, urmând a se îndestula cu prioritate față de ceilalți creditori din tabel. Atâta timp cât încuviințarea cererii sale de executare silită, i-a fost respinsă în temeiul unor dispoziții legale diferite, consideră că cerea pârâtei trebuie respinsă ca fiind rămasă fără obiect.
Analizând recursul declarat de reclamanta SC S.I. SRL M. prin Administrator judiciar A.I. IPURL Suceava împotriva încheierii din 2 august 2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2139/86/2013, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Sub acest aspect, se constată că în mod corect s-a justificat necesitatea luării măsuri suspendării executării sentinței instanței de fond, întrucât susținerile petentei sunt de natură a constitui un motiv considerat de lege ca fiind excepțional, care să permită aplicarea dispozițiilor art. 280 alin. (4) C. proc.
civ. Cum din înscrisurile aflate Ia dosar, a rezultat dezechilibrul pe care l-ar putea suferi societatea pârâtă, în condițiile în care s-ar trece Ia executarea silită, în sensul că indisponibilizarea sumelor din conturile sale ar fi de natură a crea un prejudiciu grav și iminent, că o eventuală executarea ar face practic imposibilă întoarcerea executării, având în vederea starea în care se află societatea reclamantă, respectiv în procedura însolvenței, se reține că măsura suspendării este una corectă.
Pe de altă parte, măsura suspendării executării unei hotărâri constituie un atribut exclusiv al instanței de judecată, ce poate fi dispusă ca o măsură de protecție ori de câte ori instanța sesizată apreciază că prin executarea silită s-ar crea părții prejudicii grave, iremediabile sau dificil de remediat, și nu o dispoziție imperativă care să impună luarea unei asemenea măsuri, în condițiile în care hotărârile date în materie comercială sunt executorii, potrivit dispozițiilor art. 720 8 C. proc. civ. De altfel nici suma Ia care pârâta a fost obligată, reprezentând despăgubiri bunuri asigurate, plus dobânda legală, nu a fost de neglijat, raportată Ia situația economico-financiară a reclamantei care este în procedura însolvenței.
Pentru ca instanța să dispună suspendarea executării silite a unei sentințe în cadrul căii de atac a apelului, este necesar ca partea interesată pentru a obține o asemenea măsură, să facă dovada unui pericol iminent care nu ar putea fi înlăturat, iar, o eventuală, întoarcere a executării silite să fie practic imposibil de realizat, or în cauză, pârâta a făcut dovada existenței unor motive temeinice în acest sens. Considerentele ce preced, demonstrează că în cauză au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 403 alin. (3) C. prroc. civ., raportat la art. 280 C. proc. civ., astfel că motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. urmează a fi respins. Așa fiind, cum criticile recurentei sunt nefondate, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., va respinge recursul declarat de reclamanta SC S.I. SRL M. prin Administrator judiciar A.I. IPURL Suceava împotriva încheierii din 2 august 2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Dosarul nr. 2139/86/2013, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.I. SRL M. prin Administrator judiciar A.I. lPURL Suceava împotriva încheierii din 2 august 2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Dosarul nr. 2139/86/2013. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.