ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2288/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 334F din 16 februarie 2010, Tribunalul Ialomița a respins ca nefondată cererea reclamantei. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, potrivit declarației pârâtului aflată la dosarul cauzei, rezultă că acesta a fost descoperit de autorități pe teritoriul Franței și returnat în țară pentru cerșetorie și ședere ilegală. Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, nu stabilește că prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Tribunalul a reținut că, în legislația primară, art. 18.1 din Tratatul CE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa, în legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește, prin art. 27, că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Tribunalul a reținut că reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzută în directivă. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București iar prin decizia civilă nr. 421 din 14 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul reținându-se următoarele considerente: În ceea ce privește exercitarea dreptului la libera circulație, Directiva nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și Consiliului din 29 aprilie 2004 stabilește condițiile care guvernează exercitarea dreptului de a se deplasa și a-și stabili reședința în mod liber pe teritoriul statelor membre de către cetățenii Uniunii și membrii de familie ai acestora și se aplică, conform art. 3 tuturor cetățenilor Uniunii care se deplasează sau își stabilesc reședința într-un alt stat membru decât cel de origine.

Conform art. 4 din această directivă, toți cetățenii Uniunii care dețin carte de identitate sau pașaport valabil au dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a călători către un alt stat membru. În ceea ce privește posibilitatea restrângerii dreptului menționat Capitolul VI din Directivă reglementează restricțiile în ceea ce privește dreptul de a intra și de a-și stabili reședința pe teritoriul unui stat membru, pentru motive de ordine publică, securitate publică și sănătate publică. Astfel, conform art. 27, statele membre pot să restrângă libertatea de deplasare și de a-și stabili reședința a cetățenilor Uniunii pe motiv de ordine publică, securitate publică și sănătate publică.

Măsurile luate pe motiv de ordine publică și securitate publică vor respecta principiul proporționalității și vor fi bazate exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu vor constitui în sine însele motive pentru a adopta asemenea măsuri. Comportamentul personal al individului implicat trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de serioasă, care să afecteze unul din interesele fundamentale ale societății. Considerații de prevenție generală nu vor fi acceptate. Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulați a cetățenilor români în străinătate stabilește, la art. 3, că limitarea exercitării dreptului cetățenilor români la liberă circulație în străinătate se poate face numai temporar, în cazurile și în condițiile prevăzute în prezenta lege, constă în suspendarea sau, după caz, restrângerea exercitării acestui drept.

Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate reprezintă interdicția temporară de a călători în anumite state, dispusă de autoritățile competente române, în condițiile prezentei legi. Exercitarea dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi restrâns, în temeiul art. 38 din această lege, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat. Regulile naționale menționate trebuie apreciate în lumina art. 4 din Directiva nr. 38/2004/CE care reglementează dreptul cetățenilor Uniunii de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a călători către alt stat membru.

Art. 4 din Directiva nr. 38/2004/CE acordă cetățenilor Uniunii care dețin o carte de identitate sau un pașaport valabil dreptul de a părăsi teritoriul oricăruia din statele membre, inclusiv al statului de origine, pentru a călători către alt stat membru. Conform aceluiași art., viza de ieșire sau o formalitate echivalentă nu poate fi impusă cetățenilor Uniunii și statele membre sunt obligate să emită și reînnoiască o carte de identitate sau pașaport care să menționeze naționalitatea. Astfel, în absența unei justificări temeinice, art. 18 din Tratat și art. 4 din Directivă nu permit ca legislația națională să prevadă restricții ale dreptului cetățenilor Uniunii să părăsească statul membru de origine pentru a călători către alt stat membru.

În consecință, față de dispozițiile menționate din dreptul comunitar, aplicabile în cauză, instanța de apel a constatat că limitarea care poate fi impusă asupra pârâtului de a părăsi statul al cărui național este pentru a intra pe teritoriul altui stat membru constituie un obstacol în ceea ce privește dreptul de a se deplasa liber prevăzut de art. 18 din Tratat. Dreptul de a se deplasa liber în cadrul teritoriilor statelor membre garantat de art. 18 din Tratat ar fi lipsit de conținut dacă statul membru de origine ar putea, fără o justificare temeinică, să interzică propriilor naționali să părăsească teritoriul său pentru a intra pe teritoriul altui stat membru.

În ceea ce privește existența unei justificări temeinice pentru a se putea dispune restrângerea dreptului la liberă circulație, față de dispozițiile Capitolului VI al Directivei nr. 38/2004/CE care reglementează circumstanțele în care statele membre pot să restrângă dreptul cetățenilor Uniunii de a se deplasa liber pe teritoriul statelor membre, drept care presupune și dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a călători către alt stat membru, Curtea constată că motivele invocate de reclamantă nu pot constitui o asemenea justificare. Pentru a fi justificate, măsurile luate din motive de ordine publică sau de siguranță publică trebuie să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză, neputând fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de cazul respectiv sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.

Mai mult, o măsură prin care se limitează exercitarea dreptului de liberă circulație trebuie adoptată în lumina unor considerații care țin de protecția ordinii publice sau a siguranței publice a statului membru care adoptă măsura respectivă. Așadar, aceasta nu s-ar putea întemeia exclusiv pe motive invocate de un alt stat în scopul de a justifica o decizie de expulzare a unui resortisant comunitar de pe teritoriul acestui din urmă stat. Acele motive au fost avute totuși în vedere de prima instanță în cadrul aprecierii, în cauză, a circumstanțelor care pot justifica măsura de restrângere a liberei circulații. Conceptul de ordine publică presupune existența, pe lângă perturbarea ordinii sociale implicate de orice încălcare a legii, a unei amenințări reale și suficient de serioase asupra ordinii publice, care afectează unul din interesele fundamentale ale societății, aspecte care nu rezultă din circumstanțele speței.

Astfel cum s-a arătat mai sus, condamnările penale anterioare nu pot constitui în sine însele motive pentru a adopta asemenea măsuri. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Criticile aduse hotărârii instanța de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel recurenta susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de starea de fapt conturată prin probele existente la dosar. Recurenta învederează că aplicarea măsurii restrângerii exercițiului dreptului la liberă circulație în străinătate a unui cetățean român, reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 este condiționată de returnarea acelui cetățean dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Or, aceste aspecte sunt pe deplin dovedite, iar respingerea cererii de restrângere a exercițiului dreptului la libera circulație a pârâtului, nu este justificată față de circumstanțele concrete ale cauzei. Or, susține recurenta față de situația concretă a pârâtului care a încălcat deja pe teritoriul unui stat membru al Uniunii, dispozițiile legale privind regimul juridic al străinilor, se impune concluzia că măsura restrângerii dreptului la libera circulație pe teritoriul Franței, are un scop legitim respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice. Din perspectiva acestor aspecte recurenta solicită admiterea recursului și pe cale de consecință admiterea acțiunii și restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Franța, a pârâtului pe o perioadă de 3 ani.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Legea nr. 248/2005 a fost modificată la 17 noiembrie 2010 prin Legea nr. 206/2010 și a fost abrogat art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005. Astfel potrivit art. II din Legea nr. 206/2010 la data intrării în vigoare a legii încetează de drept toate măsurile de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români, dispuse până la acea dată de instanțele competente în conformitate cu prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.

Art. II lit. c) din actul normativ sus evocat prevede că încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulație în străinătate, începute în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005. Or, reclamanta a solicitat restrângerea exercițiului dreptului la liberă circulație a pârâtului în temeiul dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, dispoziții care însă au fost abrogate în mod expres prin Legea nr. 206/2010. Astfel, în cauză sunt incidente dispozițiile art. II lit. a) și c) din Legea nr. 206/2010 motiv pentru care în temeiul acestor dispoziții ,urmează a se dispune încetarea de drept a procedurii judiciare îndreptate împotriva pârâtului privind restrângerea dreptului la liberă circulație prevăzut de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Față de cele expuse, de incidența dispozițiilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010 urmează a se admite recursul, a se casa decizia recurată precum și hotărârea instanței de fond și pe cale de consecință a se înceta de drept procedurile judiciare vizând restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 421 din 14 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și în consecință: Casează decizia recurată, precum și sentința nr. 334F din 16 februarie 2010 a Tribunalului Ialomița. În temeiul art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010 încetează de drept toate procedurile judiciare îndreptate împotriva pârâtului T.V. privind restrângerea dreptului la liberă circulație prevăzut de dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2011.