ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.03.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2288/2011

HOTĂRÂRE
14.03.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2288/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 334F din 16 februarie 2010, Tribunalul Ialomița a respins ca

nefondată cererea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut

că, potrivit declarației pârâtului aflată la dosarul cauzei, rezultă că acesta a

fost descoperit de autorități pe teritoriul Franței și returnat în țară pentru cerșetorie

și ședere ilegală. Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor

români în străinătate, nu stabilește că prin simpla returnare dintr-un alt stat

a unui cetățean român trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia

la libera circulație.

Tribunalul a reținut că, în legislația

primară, art. 18.1 din Tratatul CE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul

de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor

și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa,

în legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European

și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor

Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre,

publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004,

stabilește, prin art. 27, că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la

liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate

publică sau sănătate publică.

Tribunalul a reținut că reclamanta nu a

probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele de limitare

prevăzută în directivă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București iar prin decizia civilă

nr. 421 din 14 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a

respins ca nefondat apelul reținându-se următoarele considerente:

În ceea ce privește exercitarea dreptului

la libera circulație, Directiva nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și Consiliului

din 29 aprilie 2004 stabilește condițiile care guvernează exercitarea dreptului

de a se deplasa și a-și stabili reședința în mod liber pe teritoriul statelor membre

de către cetățenii Uniunii și membrii de familie ai acestora și se aplică, conform

art. 3 tuturor cetățenilor Uniunii care se deplasează sau își stabilesc reședința

într-un alt stat membru decât cel de origine.

Conform art. 4 din această directivă, toți

cetățenii Uniunii care dețin carte de identitate sau pașaport valabil au dreptul

de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a călători către un alt stat membru.

În ceea ce privește posibilitatea restrângerii

dreptului menționat Capitolul VI din Directivă reglementează restricțiile în ceea

ce privește dreptul de a intra și de a-și stabili reședința pe teritoriul unui stat

membru, pentru motive de ordine publică, securitate publică și sănătate publică.

Astfel, conform art. 27, statele membre pot să restrângă libertatea de deplasare

și de a-și stabili reședința a cetățenilor Uniunii pe motiv de ordine publică, securitate

publică și sănătate publică. Măsurile luate pe motiv de ordine publică și securitate

publică vor respecta principiul proporționalității și vor fi bazate exclusiv pe

comportamentul persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu vor constitui

în sine însele motive pentru a adopta asemenea măsuri. Comportamentul personal al

individului implicat trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient

de serioasă, care să afecteze unul din interesele fundamentale ale societății. Considerații

de prevenție generală nu vor fi acceptate.

Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulați a cetățenilor români în străinătate stabilește, la art. 3, că limitarea

exercitării dreptului cetățenilor români la liberă circulație în străinătate se

poate face numai temporar, în cazurile și în condițiile prevăzute în prezenta lege,

constă în suspendarea sau, după caz, restrângerea exercitării acestui drept. Restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate reprezintă interdicția

temporară de a călători în anumite state, dispusă de autoritățile competente române,

în condițiile prezentei legi.

Exercitarea dreptului la liberă circulație

în străinătate a cetățenilor români poate fi restrâns, în temeiul art. 38 din această

lege, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată

dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.

Regulile naționale menționate trebuie apreciate

în lumina art. 4 din Directiva nr. 38/2004/CE care reglementează dreptul cetățenilor

Uniunii de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a călători către alt stat

membru. Art. 4 din Directiva nr. 38/2004/CE acordă cetățenilor Uniunii care dețin

o carte de identitate sau un pașaport valabil dreptul de a părăsi teritoriul oricăruia

din statele membre, inclusiv al statului de origine, pentru a călători către alt

stat membru. Conform aceluiași art., viza de ieșire sau o formalitate echivalentă

nu poate fi impusă cetățenilor Uniunii și statele membre sunt obligate să emită

și reînnoiască o carte de identitate sau pașaport care să menționeze naționalitatea.

Astfel, în absența unei justificări temeinice, art. 18 din Tratat și art. 4 din

Directivă nu permit ca legislația națională să prevadă restricții ale dreptului

cetățenilor Uniunii să părăsească statul membru de origine pentru a călători către

alt stat membru.

În consecință, față de dispozițiile menționate

din dreptul comunitar, aplicabile în cauză, instanța de apel a constatat că limitarea

care poate fi impusă asupra pârâtului de a părăsi statul al cărui național este

pentru a intra pe teritoriul altui stat membru constituie un obstacol în ceea ce

privește dreptul de a se deplasa liber prevăzut de art. 18 din Tratat. Dreptul de

a se deplasa liber în cadrul teritoriilor statelor membre garantat de art. 18 din

Tratat ar fi lipsit de conținut dacă statul membru de origine ar putea, fără o justificare

temeinică, să interzică propriilor naționali să părăsească teritoriul său pentru

a intra pe teritoriul altui stat membru.

În ceea ce privește existența unei justificări

temeinice pentru a se putea dispune restrângerea dreptului la liberă circulație,

față de dispozițiile Capitolului VI al Directivei nr. 38/2004/CE care reglementează

circumstanțele în care statele membre pot să restrângă dreptul cetățenilor Uniunii

de a se deplasa liber pe teritoriul statelor membre, drept care presupune și dreptul

de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a călători către alt stat membru,

Curtea constată că motivele invocate de reclamantă nu pot constitui o asemenea justificare.

Pentru a fi justificate, măsurile luate

din motive de ordine publică sau de siguranță publică trebuie să se întemeieze exclusiv

pe conduita persoanei în cauză, neputând fi acceptate motivări care nu sunt direct

legate de cazul respectiv sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.

Mai mult, o măsură prin care se limitează

exercitarea dreptului de liberă circulație trebuie adoptată în lumina unor considerații

care țin de protecția ordinii publice sau a siguranței publice a statului membru

care adoptă măsura respectivă. Așadar, aceasta nu s-ar putea întemeia exclusiv pe

motive invocate de un alt stat în scopul de a justifica o decizie de expulzare a

unui resortisant comunitar de pe teritoriul acestui din urmă stat. Acele motive

au fost avute totuși în vedere de prima instanță în cadrul aprecierii, în cauză,

a circumstanțelor care pot justifica măsura de restrângere a liberei circulații.

Conceptul de ordine publică presupune existența,

pe lângă perturbarea ordinii sociale implicate de orice încălcare a legii, a unei

amenințări reale și suficient de serioase asupra ordinii publice, care afectează

unul din interesele fundamentale ale societății, aspecte care nu rezultă din circumstanțele

speței. Astfel cum s-a arătat mai sus, condamnările penale anterioare nu pot constitui

în sine însele motive pentru a adopta asemenea măsuri.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București solicitând modificarea ei în

sensul admiterii apelului și pe cale de consecință admiterea acțiunii astfel cum

a fost formulată.

Criticile aduse hotărârii instanța de apel

vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel recurenta susține că instanța de

apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de starea de fapt conturată

prin probele existente la dosar.

Recurenta învederează că aplicarea măsurii

restrângerii exercițiului dreptului la liberă circulație în străinătate a unui cetățean

român, reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 este condiționată

de returnarea acelui cetățean dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Or, aceste aspecte sunt pe deplin dovedite,

iar respingerea cererii de restrângere a exercițiului dreptului la libera circulație

a pârâtului, nu este justificată față de circumstanțele concrete ale cauzei.

Or, susține recurenta față de situația

concretă a pârâtului care a încălcat deja pe teritoriul unui stat membru al Uniunii,

dispozițiile legale privind regimul juridic al străinilor, se impune concluzia că

măsura restrângerii dreptului la libera circulație pe teritoriul Franței, are un

scop legitim respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii

publice.

Din perspectiva acestor aspecte recurenta

solicită admiterea recursului și pe cale de consecință admiterea acțiunii și restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație în Franța, a pârâtului pe o perioadă

de 3 ani.

Examinând hotărârea atacată prin prisma

motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte reține următoarele:

Legea nr. 248/2005 a fost modificată la

17 noiembrie 2010 prin Legea nr. 206/2010 și a fost abrogat art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005.

Astfel potrivit art. II din Legea nr. 206/2010

la data intrării în vigoare a legii încetează de drept toate măsurile de restrângere

a exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români,

dispuse până la acea dată de instanțele competente în conformitate cu prevederile

art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.

Art. II lit. c) din actul normativ sus

evocat prevede că încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs

de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulație

în străinătate, începute în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Or, reclamanta a solicitat restrângerea

exercițiului dreptului la liberă circulație a pârâtului în temeiul dispozițiilor

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, dispoziții care însă au fost abrogate în

mod expres prin Legea nr. 206/2010.

Astfel, în cauză sunt incidente dispozițiile

art. II lit. a) și c) din Legea nr. 206/2010 motiv pentru care în temeiul acestor

dispoziții ,urmează a se dispune încetarea de drept a procedurii judiciare îndreptate

împotriva pârâtului privind restrângerea dreptului la liberă circulație prevăzut

de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Față de cele expuse, de incidența dispozițiilor

art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010 urmează a se admite recursul, a

se casa decizia recurată precum și hotărârea instanței de fond și pe cale de consecință

a se înceta de drept procedurile judiciare vizând restrângerea dreptului la liberă

circulație a pârâtului.

Admite recursul declarat de reclamantul

Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte împotriva

deciziei nr. 421 din 14 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

și în consecință:

Casează decizia recurată, precum și sentința

nr. 334F din 16 februarie 2010 a Tribunalului Ialomița.

În temeiul art. II alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 206/2010 încetează de drept toate procedurile judiciare îndreptate împotriva

pârâtului T.V. privind restrângerea dreptului la liberă circulație prevăzut de dispozițiile

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

martie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-01-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 459/2010
act de măsura dispusă de autoritățile austriece fără a putea cenzura această măsură. Prin decizia civilă nr. 341/ A din 1 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefundat apelul formulat de reclamantă. Pent
ÎCCJ 2011-05-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4452/2011
prevederile art. 2 și art. 3 din Protocolul Adițional nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin decizia nr. 429A din 19 august 2010 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a resp
ÎCCJ 2011-03-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2287/2011
ării dreptului la liberă circulație nu încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene întrucât măsura se raportează la propriul resortisant, și nu la cei ai altor state membre, su
ÎCCJ 2009-10-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8162/2009
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, la 16 septembrie 2009, reclamanta Direcția Generală de P
ÎCCJ 2009-04-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4414/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1006 din 2 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de
Sursă