ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4538/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4538/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02 septembrie 2005 reclamanta M.M.T. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâții Primarul mun. Cluj-Napoca și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să dispună anularea dispoziției nr. 1837 din 22 iulie 2005, emisă de Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, restituirea în natură a întregului imobil situat în Cluj-Napoca, P-ța Cipariu, înscris inițial în CF Cluj, preluat abuziv de către vechiul regim. În subsidiar, s-a solicitat admiterea solicitării de acordare de măsuri reparatorii bănești în valoare reactualizată, privind imobilul situat în Cluj-Napoca, P-ța Cipariu, înscris inițial în CF Cluj.
Prin sentința civilă nr. 841 din 8 octombrie 2010, Tribunalul Cluj a respins acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta M.M.T., decedată în cursul procesului, și continuată de moștenitoarea P.A.D.C., prin tutore P.E.T., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj - Napoca, în temeiul Legii nr. 10/2001; a respins acțiunea față de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Împotriva menționatei sentințe a declarat apel reclamanta P.A.D.C.
Prin decizia civilă nr. 196/ A din 24 martie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a admis în parte apelul; a schimbat în parte sentința atacată, în sensul anulării parțiale a dispoziției nr. 1837 din 22 iulie 2005 emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca; a atribuit reclamantei în compensare apartamentul numărul 7, din imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, Piața Cipariu, numărul 7, din CF individual Cluj, cu părțile indivize comune înscrise în CF Cluj și a stabilit dreptul acesteia la măsuri reparatorii prin echivalent în limita sumei de 97.076 euro sau echivalentul în lei la data plății, în condițiile Titlului VII din Legea numărul 247/2005; a obligat pârâții, în solidar, să-i plătească reclamantei suma de 2.860 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță și apel.
Împotriva menționatei decizii au declarat recurs pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Recurentul - pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat art. 304 pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 196 din 24 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 6536/117/2005 și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj, în vederea citării sale în fața acestei instanțe, pentru a-i da posibilitatea să-și formuleze apărarea. Analizând recursurile formulate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente: Verificând procedura de citare în fața instanței de apel cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Înalta Curte constată că recurentul nu a fost citat în această fază procesuală, deși este menționat în dispozitivul deciziei recurate, în calitate de intimat - pârât.
Câtă vreme recurentul avea calitatea de parte în apel și nu a fost dispusă scoaterea sa din cauză, judecarea cauzei în absența acestuia îi produce o vătămare în accepțiunea art. 105 alin. (2) C. proc. civ., constând în încălcarea dreptului la apărare, care nu se poate înlătura decât prin casarea hotărârii astfel pronunțate. Devine incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cu care casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În aceste condiții, hotărârea recurată este lovită de nulitate, astfel că nu se vor putea analiza criticile de nelegalitate invocate de recurentul Primarul municipiului Cluj - Napoca, recursul acestuia urmând a fi admis formal, pentru a se putea relua judecata apelului.
Pentru aceste argumente și în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursurile urmează a fi admise. Se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca și de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei nr. 196/ A din 24 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.