ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.04.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2021/2012

HOTĂRÂRE
24.04.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2021/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 1364 din 23

februarie 2011, Curtea de Apel București a constatat că reclamantul M.L. a

renunțat la judecarea capetelor de cerere privind anularea Ordinelor nr.

3894/2004 și 3967/2005 emise de Ministrul Educației și Cercetării, precum și la

judecarea excepțiilor de nelegalitate invocate.

Totodată, Curtea de apel a respins, în

rest acțiunea reclamantului în contradictoriu cu Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului și B.C., în sensul că a apreciat ca fiind

neîntemeiate capetele de cerere privind plata unor daune materiale indexate cu

rata dobânzii de referință, reprezentând diferența dintre salariu de profesor

universitar și salariul de conferențiar universitar de la începutul semestrului

al doilea al anului universitar 2003/2004 și până la pronunțarea unei hotărâri

irevocabile, în sumă de 186.792 lei, a unor daune morale în valoare de 100lei

/zi în cazul unor eventuale întârzieri.

Prin aceeași sentință, Curtea a

respins cerere de intervenție formulată în interesul reclamantului de către

Asociația Europeană a Cadrelor Didactice - Secțiunea Națională Română.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, că sunt nefondate capetele de cerere

privind obligarea pârâților la plata unor despăgubiri în considerarea faptului

că ordinele atacate sunt nelegale, având în vedere că reclamantul a renunțat a

judecarea capătul de cerere privind anularea acestor ordine și nici nu s-a

constatat existența vreunei alte hotărâri prin care aceste ordine să fi fost

anulate.

Împotriva

acestei hotărâri, au declarat recurs M.L. și Asociația Europeană a Cadrelor

Didactice - Secțiunea Națională Română, criticând sentința pentru motive de

nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 352 din 25 ianuarie

2012, înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile formulate de

reclamantul M.L. și de intervenienta Asociația Europeană a Cadrelor Didactice -

Secțiunea Națională împotriva sentinței nr. 1364 din 23 februarie 2011 a Curții

de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

recurs a reținut, în esență, că sunt neîntemeiate susținerile recurenților

privind încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității,

atâta vreme cât reclamantul și intervenienta au fost prezenți în sala de

judecată la termenul la care s-a discutat admisibilitatea cererii de

intervenție, cu atât mai mult cu cât această cerere a fost admisă în principiu.

De asemenea,

instanța de control judiciar a constatat că sunt neîntemeiate și criticile

privind fondul cauzei, întrucât acordarea despăgubirilor în materia

contenciosului este condiționată de constatarea nelegalității unui act

administrativ, or în cauză reclamantul recurent a renunțat la judecarea

capetelor de cerere privind constatarea nelegalității actelor administrative

pretins vătămătoare.

În fine,

instanța de recurs a reținut că sentința nr. 1629 din 7 aprilie 2010 a Curții

de Apel București, invocată de recurent, se referă la acte administrative decât

cel a cărui anulare a constituit obiectul judecății în prezentul dosar și la a

cărui judecată a renunțat în fața primei instanțe.

De altfel, în cazul în care prin

această sentință invocată de recurent, ar fi fost anulat actul pretins

vătămător, temeiul de drept al acțiunii reclamantului ar fi trebuit să fie art.

19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, iar nu art. 18 din aceeași lege.

revizuire formulată.

Prin cererea formulată, reclamantul M.L.

a solicitat revizuirea acestei decizii pentru motivele prevăzute de art. 322 - art.

324 C. proc. civ.

În motivarea a

cererii de revizuire, s-a arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu

privire la autoritatea de lucru judecat consfințită prin sentința nr. 1629/2010

a Curții de Apel Bacău, care impus obligativitatea sa de a renunța la judecata

capetelor de cerere care vizau anularea ordinelor contestate.

Revizuentul a mai susținut că instanța

de recurs nu s-a pronunțat nici cu privire la încălcarea art. 52 alin. (3) C.

proc. civ., deși a fost invocată prin motivele de recurs.

În fine, revizuentul concluzionează,

susținând că atât instanța de fond, cât și cea de recurs nu au respectat alin. (2)-(4)

din pagina 7 a Deciziei de casare nr. 5862/2009 pronunțată de înalta Curte de

Casație și Justiție relativă la intervenient.

Înalta Curte,

înainte de a analiza motivele cererii de revizuire, constată că la data de 24

aprilie 2012, ora 16:20, după închiderea dezbaterilor în cauză, precum și a

ședinței de judecată, a fost depusă la dosarul cauzei, o cerere formulată de

intimata Asociația Europeană a Cadrelor Didactice - Secțiunea Națională Română

prin care s-a solicitat acordarea unui nou termen de judecată.

În raport de

faptul că cererea de amânare a cauzei a fost depusă, prin serviciul

registratură, după terminarea ședinței de judecată, înalta Curte respinge

cererea de amânare a cauzei.

II.

Considerentele înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Analizând temeiurile de fapt și de

drept invocate de revizuent, în temeiul art. 326 alin. (2) C. proc. civ.,

înalta Curte reține că aceasta este inadmisibilă și urmează a fi respinsă ca

atare pentru considerentele în continuare arătate.

Revizuirea este o cale extraordinară

de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru

motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., prevederile

legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.

În sensul acestor prevederi legale,

pot forma obiectul revizuirii hotărârile definitive în instanța de apel sau

prin neapelare, precum și cele date de instanța de recurs, atunci când evocă

fondul.

Cererea de revizuire se judecă

potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată,

dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii, potrivit

dispozițiilor art. 326 pct. (3) C. proc. civ.

Din economia

prevederilor legale care reglementează revizuirea rezultă că această cale

extraordinară de atac vizează îndreptarea erorilor de fapt, spre deosebire de

recurs care are în vedere în primul rând erorile de drept, iar admisibilitatea

ei se examinează sub următoarele aspecte: hotărârea atacată să fie cel puțin

definitivă; această hotărâre să fie dată după cercetarea fondului; criticile

formulate să se încadreze în motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc.

civ.

În ceea ce interesează materia

revizuirii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanță, a examina raportul

juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză, iar în

căile de atac aceasta presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei

materialului probator.

Ca atare, se poate reține că o

hotărâre a instanței de recurs evocă fondul numai atunci când recursul a fost

admis și a fost casată sau modificată hotărârea atacată.

O astfel de situație nu se întâlnește

însă și atunci când instanța de recurs respinge recursul, cum este și cazul

deciziei ce formează obiectul cererii de revizuire, în pricina de față.

Motivele dezvoltate de revizuent se

circumscriu în realitate unor critici ce pot fi încadrate ca motive de recurs,

însă revizuentul a beneficiat de calea de atac a recursului.

În speță,

demersul revizuentului fiind în vădită contradicție cu reglementarea

restrictivă a acestei căi extraordinare de desființare a unei hotărâri

judecătorești, astfel că, pentru toate considerentele anterior redate, înalta

Curte, în baza dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., va respinge

cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Respinge cererea de revizuire

formulată de L.M. împotriva Deciziei nr. 352 din 25 ianuarie 2012 a înaltei

Curți de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință, astăzi, 24

aprilie 2012

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-01-30
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 463/2013
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința nr. 1364 din 23 februarie 2011, Curtea de Apel București a constatat că reclamantul M.L. a renu
ÎCCJ 2012-11-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5058/2012
Asupra contestațiilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea depusă la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 26 martie 2012 de către L.M. s-a
ÎCCJ 2012-01-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 352/2012
alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevede că "în cazul soluționării cererii instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate dacă reclamantul a solicitat acest lucru". Conform art. 19 alin. (1) din aceea
ÎCCJ 2012-11-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4696/2012
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Instanța de fond Prin cererea adresată Curții de Apel București – Secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul L.M. a chemat în jud
ÎCCJ 2022-06-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3777/2022
Ședința publică din data de 23 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administr
Sursă