ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4696/2012

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Curții de Apel București – Secția contencios administrativ și fiscal,

reclamantul L.M. a chemat în judecată Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, prin ministrul său, pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța să fie amendat conducătorul instituției pârâte cu 148 lei/ zi începând

din data când se va emite reclamantului ordinul de profesor universitar

Algebră, poziția 22 la Catedra de matematică a Universității „S.H.” București,

începând cu semestrul II al anului universitar 3002/2004 și să-i fie acordate

despăgubiri de 20.000 lei.

În drept au fost

invocate prevederile art. 24 alin. (1) și (2) și art. 25 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr.

4070 din 7 iunie 2011 a Curții de Apel București – Secția contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea reclamantului ca lipsită de

interes în privința aplicării amenzii, iar cererea de despăgubiri ca

neîntemeiată.

Au fost obligați

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la plata sumei de 1000 lei

către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată admise în parte.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului dar și reclamantul L.M.

I. În recursul

declarat de M.E.C.T.S. a fost criticată soluția instanței de fond ca fiind

nelegală deoarece, deși a fost respinsă acțiunea reclamantului, Ministerul

Educației a fost obligat la cheltuieli de judecată.

Având în vedere că

cererea dedusă judecății nu are dovedită una dintre condițiile de exercitare a

acesteia, respectiv interesul, nu se poate vorbi de o parte care a căzut în

pretenții, deci o parte care să piardă procesul și pentru că nu există o parte

care să cadă în pretenții, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege

pentru acordarea cheltuielilor de judecată.

S-a solicitat

admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii pretențiilor

privind cheltuielile de judecată.

II. În recursul

declarat de reclamantul L.M. se consideră că hotărârea este netemeinică.

În motivele de recurs

s-a arătat că instanța de fond a motivat în mod contradictoriu soluția

adoptată, pentru că pe de o parte, a arătat că nu justifică un interes practic

în cererea de aplicare a amenzii dar și că nu au fost administrate probe în

dovedirea prejudiciului sau a cuantumului daunelor pretinse.

Nu s-a avut în vedere

că la dosar există dovezi în sprijinul cererii sale, respectiv cele două

notificări adresate MECTS (nr. 19531 din 9 decembrie 2010 și respectiv nr. 15306

din 30 ianuarie 2011), procesul verbal din 16 martie 2011 trimis pârâtului

MECTS în dosarul de executare nr. 5/2011.

Prin decizia nr. 1436

din 16 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios

administrativ și fiscal a fost admis recursul Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului împotriva Sentinței nr. 4070 din 7 iunie 2011 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios și administrativ și fiscal și modificată

sentința atacată, în sensul că s-a respins capătul de cerere privind acordarea

cheltuielilor de judecată. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de recurs a reținut că la data de 30 mai 2011

Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a emis Ordinul nr. 4309/2011

prin care a fost pusă în executare sentința nr. 1629 din 7 aprilie 2010 a

Curții de Apel București.

S-a arătat că

reclamantul a formulat o cerere de îndreptare eroare materială, în baza art. 281

alin. (1) C. proc. civ., astfel că executarea nu s-a făcut deoarece a existat o

cerere de completare a dispozitivului sentinței, nu pot fi acordate nici

despăgubiri conform art. 24 alin. (2) teza ultimă din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată acordate prin sentință, s-a reținut că în condițiile

în care cererea reclamantului formulată potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004

a fost respinsă ca lipsită de interes pentru aplicarea amenzii și ca

neîntemeiată în privința despăgubirilor nu se poate considera că reclamantul „a

căzut în pretenții”, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

extraordinară exercitată

Împotriva acestei

decizii a formulat cerere de revizuire, recurentul-reclamant M.L.

În motivarea cererii

s-a susținut că sentința nr. 4070/2011 și decizia nr. 1436/2012 i-au adus

discriminare socială, prin eliminarea din grupul persoanelor pentru care statul

trebuia să plătească despăgubiri pentru daunele care i-au fost produse.

A arătat că sentința nr.

4070/2011 conține dispoziții potrivnice, că instanța de recurs s-a pronunțat

extra petita sau minus petita.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ.

Înalta Curte,

examinând cererea de revizuire, constată că aceasta este nefondată pentru

considerentele ce se vor expune în continuare.

Revizuirea este o

cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita împotriva hotărârii

definitive, în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

Textul art. 322 C.

proc. civ. reglementează mai multe motive de revizuire.

Art. 322 pct. 1

invocat de revizuient prevede ca motiv de revizuire situația în care

dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la

îndeplinire, astfel că, urmare a dispozițiilor contradictorii hotărârea nu

poate fi pusă în executare.

Așadar, dispozițiile

potrivnice contrarii, trebuie să fie cuprinse chiar în dispozitivul hotărârii.

În speță,

revizuientul pretinde existența unor dispoziții contrare între considerente și

dispozitiv, or, o astfel de ipoteză nu a fost avută în vedere de legiuitor la

redactarea acestui motiv de revizuire, caz în care poate fi valorificat de

partea interesată numai pe calea de atac a recursului și nu prin intermediul

căii extraordinare a revizuirii.

Art. 322 pct. 2 C.

proc. civ. reglementează situațiile în care instanța s-a pronunțat extra

petita, adică s-a pronunțat asupra unor lucru care nu s-au cerut, ori a dat mai

mult decât s-a cerut și situația de minus petita, în care instanța nu s-a

pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut.

Acest text nu se

referă la temeiurile cererilor, ci numai la obiectul lor, adică la pretențiile

concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată, la capetele

de cerere care au constituit obiectul investirii instanței.

În cauză, instanța de

fond s-a pronunțat asupra cererii reclamantului având ca obiect aplicarea

amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar instanța de recurs a

menținut această dispoziție.

Referirile la

existența discriminării nu pot constitui obiect de analiză în cadrul cererii de

revizuire, fiind eventual chestiuni de fond.

Având în vedere

explicațiile de mai sus, cererea de revizuire va fi respinsă, nefiind

îndeplinite cerințele art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de M.L. împotriva Deciziei nr. 1436 din 16 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2012.