ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 463/2013

Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința nr. 1364 din 23 februarie 2011, Curtea de Apel București a constatat că reclamantul M.L. a renunțat la judecarea capetelor de cerere privind anularea Ordinelor nr. 3894/2004 și 3967/2005 emise de Ministrul Educației și Cercetării, precum și la judecarea excepțiilor de nelegalitate invocate. Totodată, Curtea de apel a respins, în rest acțiunea reclamantului în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și B.C., în sensul că a apreciat ca fiind neîntemeiate capetele de cerere privind plata unor daune materiale indexate cu rata dobânzii de referință, reprezentând diferența dintre salariu de profesor universitar și salariul de conferențiar universitar de la începutul semestrului al doilea al anului universitar 2003/2004 și până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile, în sumă de 186.792 RON, a unor daune morale în valoare de 100 RON/zi în cazul unor eventuale întârzieri. Prin aceeași sentință, Curtea a respins cerere de intervenție formulată în interesul reclamantului de către Asociația Europeană a Cadrelor Didactice - Secțiunea Națională Română. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că sunt nefondate capetele de cerere privind obligarea pârâților la plata unor despăgubiri în considerarea faptului că ordinele atacate sunt nelegale, având în vedere că reclamantul a renunțat la judecarea capătul de cerere privind anularea acestor ordine și nici nu s-a constatat existența vreunei alte hotărâri prin care aceste ordine să fi fost anulate. Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs M.L. și Asociația Europeană a Cadrelor Didactice - Secțiunea Națională Română, criticând sentința pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Hotărârea instanței de recurs. Prin Decizia nr. 352 din 25 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile formulate de reclamantul M.L. și de intervenienta Asociația Europeană a Cadrelor Didactice - Secțiunea Națională împotriva Sentinței nr. 1364 din 23 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că sunt neîntemeiate susținerile recurenților privind încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, atâta vreme cât reclamantul și intervenienta au fost prezenți în sala de judecată la termenul la care s-a discutat admisibilitatea cererii de intervenție, cu atât mai mult cu cât această cerere a fost admisă în principiu. De asemenea, instanța de control judiciar a constatat că sunt neîntemeiate și criticile privind fondul cauzei, întrucât acordarea despăgubirilor în materia contenciosului este condiționată de constatarea nelegalității unui act administrativ, or în cauză reclamantul recurent a renunțat la judecarea capetelor de cerere privind constatarea nelegalității actelor administrative pretins vătămătoare. În fine, instanța de recurs a reținut că Sentința nr. 1629 din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel București, invocată de recurent, se referă la acte administrative decât cel a cărui anulare a constituit obiectul judecății în prezentul dosar și la a cărui judecată a renunțat în fața primei instanțe.

Cererea de revizuire formulată. Prin cererea formulată, reclamantul M.L. a solicitat revizuirea acestei decizii pentru motivele prevăzute de art. 322 - art. 324 C. proc. civ. În motivarea a cererii de revizuire, s-a arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la autoritatea de lucru judecat consfințită prin Sentința nr. 1629/2010 a Curții de Apel Bacău, care impus obligativitatea sa de a renunța la judecata capetelor de cerere care vizau anularea ordinelor contestate. Revizuentul a mai susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat nici cu privire la încălcarea art. 52 alin. (3) C. proc. civ., deși a fost invocată prin motivele de recurs. În fine, revizuentul a concluzionat, susținând că atât instanța de fond, cât și cea de recurs nu au respectat alin. (2) - (4) din pagina 7 a Deciziei de casare nr. 5862/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție relativă la intervenient. Înalta Curte, înainte de a analiza motivele cererii de revizuire, a constatat că la data de 24 aprilie 2012, ora 16.20, după închiderea dezbaterilor în cauză, precum și a ședinței de judecată, a fost depusă la dosarul cauzei, o cerere formulată de intimata Asociația Europeană a Cadrelor Didactice - Secțiunea Națională Română prin care s-a solicitat acordarea unui nou termen de judecată. În raport de faptul că cererea de amânare a cauzei a fost depusă, prin serviciul registratură, după terminarea ședinței de judecată, Înalta Curte a respins cererea de amânare a cauzei. Prin Decizia nr. 2021 din 24 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din economia prevederilor legale care reglementează revizuirea, rezultă că această cale extraordinară de atac vizează îndreptarea erorilor de fapt, spre deosebire de recurs care are în vedere în primul rând erorile de drept, iar admisibilitatea ei se examinează sub următoarele aspecte: hotărârea atacată să fie cel puțin definitivă; această hotărâre să fie dată după cercetarea fondului; criticile formulate să se încadreze în motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Contestația în anulare formulată de reclamant. Și împotriva acestei decizii, M.L. a formulat contestație în anulare. În motivarea acestei cereri contestatorul a susținut că pentru ziua de 24 aprilie 2012 când s-a judecat Dosarul nr. 645/1/2012 citarea pentru intervenientul AECD - SNR nu a fost efectuată conform cerințelor legii, în sensul că nu a fost înmânată cu 5 zile înaintea termenului de judecată. A mai arătat contestatorul că Dosarul nr. 645/1/2012 a fost soluționat în lipsa părților în condițiile în care nici una dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, la prima strigare, fără ca instanța să constate viciul de procedură. A invocat dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la contestația în anulare. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu susținerile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că cererea este nefondată, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (1) și (2) și 318 C. proc. civ., "Art. 317 - (1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. (2) Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond. De asemenea, prevederile art. 318 - (1) din același cod, stipulează faptul că "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare." În speța de față, contestatorul, în motivarea contestației în anulare a susținut că, pentru ziua de 24 aprilie 2012 când s-a judecat Dosarul nr. 645/1/2012, citarea pentru intervenientul AECD - SNR nu a fost efectuată conform cerințelor legii, în sensul că nu a fost înmânată cu 5 zile înaintea termenului de judecată și de asemenea că Dosarul nr. 645/1/2012 a fost soluționat în lipsa părților, în condițiile în care nici una dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, la prima strigare, fără ca instanța să constate viciul de procedură. Din analiza Dosarului nr. 645/1/2012 rezultă că pentru termenul de judecată din data de 24 aprilie 2012, părțile au primit citația la data de 13 februarie 2012, respectiv 14 februarie 2012 (B.C.), fiind respectate așadar dispozițiile art. 1141 C. proc. civ. Ca atare nu se poate susține nici o încălcare a dispozițiilor art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În ceea ce privește cererea de amânare a judecății cauzei formulată de AECD - SNR, pentru termenul de judecată din data de 24 aprilie 2012, Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de revizuire a reținut că cererea a fost depusă, prin serviciul registratură, după terminarea ședinței de judecată, astfel că în mod corect, a dispus respingerea acesteia. În consecință, Înalta Curte apreciind că nu sunt incidente nici una din ipotezele prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată. Totodată, constatând că partea reclamantă a căzut în pretenții, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată, către intimatul B.C., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.