ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 463/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 463/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra contestației
în anulare de față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea instanței de fond.
Prin Sentința nr. 1364 din 23 februarie 2011,
Curtea de Apel București a constatat că reclamantul M.L. a renunțat la
judecarea capetelor de cerere privind anularea Ordinelor nr. 3894/2004 și
3967/2005 emise de Ministrul Educației și Cercetării, precum și la judecarea
excepțiilor de nelegalitate invocate.
Totodată, Curtea de
apel a respins, în rest acțiunea reclamantului în contradictoriu cu Ministerul
Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și B.C., în sensul că a
apreciat ca fiind neîntemeiate capetele de cerere privind plata unor daune
materiale indexate cu rata dobânzii de referință, reprezentând diferența dintre
salariu de profesor universitar și salariul de conferențiar universitar de la
începutul semestrului al doilea al anului universitar 2003/2004 și până la
pronunțarea unei hotărâri irevocabile, în sumă de 186.792 RON, a unor daune
morale în valoare de 100 RON/zi în cazul unor eventuale întârzieri.
Prin aceeași
sentință, Curtea a respins cerere de intervenție formulată în interesul
reclamantului de către Asociația Europeană a Cadrelor Didactice - Secțiunea
Națională Română.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că sunt nefondate
capetele de cerere privind obligarea pârâților la plata unor despăgubiri în
considerarea faptului că ordinele atacate sunt nelegale, având în vedere că
reclamantul a renunțat la judecarea capătul de cerere privind anularea acestor
ordine și nici nu s-a constatat existența vreunei alte hotărâri prin care
aceste ordine să fi fost anulate.
Împotriva acestei
hotărâri, au declarat recurs M.L. și Asociația Europeană a Cadrelor Didactice -
Secțiunea Națională Română, criticând sentința pentru motive de nelegalitate și
netemeinicie.
Hotărârea
instanței de recurs.
Prin Decizia nr. 352
din 25 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile
formulate de reclamantul M.L. și de intervenienta Asociația Europeană a
Cadrelor Didactice - Secțiunea Națională împotriva Sentinței nr. 1364 din 23
februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, ca nefondate.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că sunt neîntemeiate
susținerile recurenților privind încălcarea formelor de procedură prevăzute sub
sancțiunea nulității, atâta vreme cât reclamantul și intervenienta au fost
prezenți în sala de judecată la termenul la care s-a discutat admisibilitatea
cererii de intervenție, cu atât mai mult cu cât această cerere a fost admisă în
principiu.
De asemenea, instanța
de control judiciar a constatat că sunt neîntemeiate și criticile privind
fondul cauzei, întrucât acordarea despăgubirilor în materia contenciosului este
condiționată de constatarea nelegalității unui act administrativ, or în cauză
reclamantul recurent a renunțat la judecarea capetelor de cerere privind
constatarea nelegalității actelor administrative pretins vătămătoare.
În fine, instanța de
recurs a reținut că Sentința nr. 1629 din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel
București, invocată de recurent, se referă la acte administrative decât cel a
cărui anulare a constituit obiectul judecății în prezentul dosar și la a cărui
judecată a renunțat în fața primei instanțe.
Cererea de
revizuire formulată.
Prin cererea
formulată, reclamantul M.L. a solicitat revizuirea acestei decizii pentru
motivele prevăzute de art. 322 - art. 324 C. proc. civ.
În motivarea a
cererii de revizuire, s-a arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu
privire la autoritatea de lucru judecat consfințită prin Sentința nr. 1629/2010
a Curții de Apel Bacău, care impus obligativitatea sa de a renunța la judecata
capetelor de cerere care vizau anularea ordinelor contestate.
Revizuentul a mai
susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat nici cu privire la încălcarea
art. 52 alin. (3) C. proc. civ., deși a fost invocată prin motivele de recurs.
În fine, revizuentul
a concluzionat, susținând că atât instanța de fond, cât și cea de recurs nu au
respectat alin. (2) - (4) din pagina 7 a Deciziei de casare nr. 5862/2009
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție relativă la intervenient.
Înalta Curte, înainte
de a analiza motivele cererii de revizuire, a constatat că la data de 24
aprilie 2012, ora 16.20, după închiderea dezbaterilor în cauză, precum și a
ședinței de judecată, a fost depusă la dosarul cauzei, o cerere formulată de
intimata Asociația Europeană a Cadrelor Didactice - Secțiunea Națională Română
prin care s-a solicitat acordarea unui nou termen de judecată.
În raport de faptul
că cererea de amânare a cauzei a fost depusă, prin serviciul registratură, după
terminarea ședinței de judecată, Înalta Curte a respins cererea de amânare a
cauzei.
Prin Decizia nr. 2021
din 24 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire, ca
inadmisibilă.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut că din economia prevederilor legale care
reglementează revizuirea, rezultă că această cale extraordinară de atac vizează
îndreptarea erorilor de fapt, spre deosebire de recurs care are în vedere în
primul rând erorile de drept, iar admisibilitatea ei se examinează sub
următoarele aspecte: hotărârea atacată să fie cel puțin definitivă; această
hotărâre să fie dată după cercetarea fondului; criticile formulate să se
încadreze în motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.
Contestația în
anulare formulată de reclamant.
Și împotriva acestei
decizii, M.L. a formulat contestație în anulare.
În motivarea acestei
cereri contestatorul a susținut că pentru ziua de 24 aprilie 2012 când s-a
judecat Dosarul nr. 645/1/2012 citarea pentru intervenientul AECD - SNR nu a
fost efectuată conform cerințelor legii, în sensul că nu a fost înmânată cu 5
zile înaintea termenului de judecată.
A mai arătat
contestatorul că Dosarul nr. 645/1/2012 a fost soluționat în lipsa părților în
condițiile în care nici una dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în
lipsă, la prima strigare, fără ca instanța să constate viciul de procedură.
A invocat
dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. art. 6 și art. 13 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, art. 317 și art. 318 C. proc. civ.
Considerentele
Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la contestația în anulare.
Înalta Curte,
analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu susținerile formulate și
dispozițiile legale aplicabile, constată că cererea este nefondată, pentru
următoarele considerente:
Potrivit
dispozițiilor art. 317 alin. (1) și (2) și 318 C. proc. civ., "Art. 317 -
(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru
motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe
calea apelului sau recursului:
când procedura de
chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită
potrivit cu cerințele legii;
când hotărârea a
fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică
privitoare la competență.
(2) Cu toate acestea,
contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când
aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a
respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost
respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
De asemenea,
prevederile art. 318 - (1) din același cod, stipulează faptul că
"Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când
dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,
respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să
cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."
În speța de față,
contestatorul, în motivarea contestației în anulare a susținut că, pentru ziua
de 24 aprilie 2012 când s-a judecat Dosarul nr. 645/1/2012, citarea pentru
intervenientul AECD - SNR nu a fost efectuată conform cerințelor legii, în
sensul că nu a fost înmânată cu 5 zile înaintea termenului de judecată și de
asemenea că Dosarul nr. 645/1/2012 a fost soluționat în lipsa părților, în
condițiile în care nici una dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în
lipsă, la prima strigare, fără ca instanța să constate viciul de procedură.
Din analiza Dosarului
nr. 645/1/2012 rezultă că pentru termenul de judecată din data de 24 aprilie
2012, părțile au primit citația la data de 13 februarie 2012, respectiv 14
februarie 2012 (B.C.), fiind respectate așadar dispozițiile art. 1141 C. proc.
civ.
Ca atare nu se poate
susține nici o încălcare a dispozițiilor art. 6 și art. 13 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește
cererea de amânare a judecății cauzei formulată de AECD - SNR, pentru termenul
de judecată din data de 24 aprilie 2012, Înalta Curte constată că, în mod
corect instanța de revizuire a reținut că cererea a fost depusă, prin serviciul
registratură, după terminarea ședinței de judecată, astfel că în mod corect, a
dispus respingerea acesteia.
În consecință, Înalta
Curte apreciind că nu sunt incidente nici una din ipotezele prevăzute de art.
317 și art. 318 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca
nefondată.
Totodată, constatând
că partea reclamantă a căzut în pretenții, potrivit dispozițiilor art. 274
alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea acesteia la plata
sumei de 500 RON cheltuieli de judecată, către intimatul B.C., cu aplicarea
art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația
în anulare formulată de L.M. împotriva Deciziei nr. 2021 din 24 aprilie 2012 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și
fiscal, ca nefondată.
Obligă contestatorul
la 500 RON cheltuieli de judecată către intimatul B.C.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință, astăzi, 30 ianuarie 2013.
Procesat de GGC - CL