ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7458/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7458/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Beiuș la data de 29 decembrie 2010, reclamanții R.F. și P.D.R. în contradictoriu cu pârâții B.M. și B.Z., au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea numărului cadastral înscris în C.F. S. și a documentației cadastrale avizată de O.C.P.I. B. la 27 ianuarie 2009, obligarea pârâtului la întocmirea unei noi documentații corespunzătoare modului de amplasare a imobilelor înscrise în C.F. S.; cu cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 986 din 07 iunie 2012 a Judecătoriei Beiuș a fost declinat în favoarea Curții de Apel Oradea capătul de cerere din acțiunea formulată de reclamanții R.F.
și P.D.R. în contradictoriu cu pârâții B.M., B.Z. și O.P.M. SRL privind anularea numărului cadastral înscris în C.F. S. și a documentației cadastrale avizată de O.C.P.I. B. la 27 ianurie 2009. Instanța a reținut că, față de obiectul acțiunii, respectiv anularea numărului cadastral și a documentației cadastrale, raportat la certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat în baza H.G. nr. 834/1991, care este un act administrativ emis în baza documentației cadastrale, competența de soluționare aparține secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea. Prin senința nr. 309/CA/2012PI din 3 octombrie 2012, Curtea de Apei Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a aceS.
instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beiuș și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a înaintat dosarul instanței supreme pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele: Conform art. 52 din Legea nr. 7/1996, „ (1) în cazul în care o carte funciară urmează a fi întocmită ori completată prin înscrierea unui imobil care nu a fost cuprins în nici o altă carte funciară, precum și în cazul în care o carte funciară a fost distrusă, pierdută ori a devenit nefolosibilă, în tot sau în parte, din diferite cauze, întocmirea, completarea și reconstituirea, după caz, se face de către registratorul de la biroul teritorial, la cerere sau din oficiu, cu acordul celor interesați, pe baza unei încheieri.
În acest scop se folosesc toate înscrisurile și documentațiile tehnice existente, privitoare la imobilele în cauză, precum și situația dreptului de proprietate. (2) încheierea poate fi atacată, după caz, în condițiile art. 50 alin. (2)", iar acest din urmă text de lege, împreună cu art. 50 alin. (2 1 ), arată că instanța competentă să judece este judecătoria.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, prin act administrativ în accepțiunea aceS.a se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.
Prin documentație tehnică necesară realizării cărții funciare și publicității imobiliare în sensul Normelor metodologice privind procedurile de avizare, contractare, plată și desemnare a persoanelor fizice sau juridice autorizate să execute documentații tehnice necesare realizării cărții funciare și publicității imobiliare aprobate prin Ordinul Ministrului administrației Publice nr. 61/2002 se înțelege ansamblul de lucrări rezultate din măsurători și calcule prin care se realizează identificarea, înregistrarea, reprezentarea pe schițe sau planuri cadastrale a bunurilor imobile (parcele de teren cu sau iară construcții), indiferent de destinația lor și de proprietar. Realizarea documentației necesare înscrierii în cartea funciara are ca finalitate recepția cadastrală și înscrierea documentației în cartea funciară.
În cauză este irelevant faptul că dreptul de proprietate asupra imobilului a fost dobândit printr-un act administrativ, H.G. nr. 834/1991, deoarece nu acest act administrativ este atacat prin prezenta acțiune, ci înscrierea din cartea funciară, mai precis documentația cadastrală, care conform susținerilor reclamanților, nu ar corespunde cu situația faptică, astfel că devin aplicabile prevederile art. 52 alin. (2) coroborat cu art. 50 alin. (2 1 ) din Legea nr. 7/1996, care prevăd competența specializată a judecătoriei în acest tip de litigii. Prin urmare, documentația cadastrală a cărei nulitate se solicită a fi constatată în cauza de față nu reprezintă un act administrativ în accepțiunea Legii contenciosului administrativ, astfel că, competența de soluționare a cauzei nu aparține instanței de contencios administrativ, ci instanței de drept comun cu plenitudine de jurisdicție, respectiv, în speță, Judecătoriei Beiuș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beiuș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.