ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5762/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 217/C din 5 iulie 2010, Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamanta L.S.C.M. Oradea în contradictoriu cu pârâții S.M.A. și F.A. cu sediul necunoscut și A.I. Oradea. A constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune asupra imobilului situat în Oradea, str. M.K., nr. X, înscris în CF nr. 944 Oradea, nr. top. 3159/1, 3156, 3163/1, 3154/1, 3153, 3158 constând în teren cu construcții suprafața de 4.736 mp. A constatat că pe acest teren reclamanta a edificat o hală de producție, două magazii, clădire PSI, două ateliere. A dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor cu titlu de construire și asupra terenului aferent cu titlu de uzucapiune.

A respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată. Prin încheierea dată în Camera de Consiliu din 13 septembrie 2010, Tribunalul Bihor a dispus, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinței civile nr. 217/C/2010, în sensul de a se trece în cuprinsul dispozitivului și minutei nr. top. 3152/3 din CF nr. 944 Oradea, nr. top ce se află în folosința petentei. S-a reținut că fosta Cooperativă de Producție „L.", antecesoarea în drepturi a reclamantei, își desfășoară activitatea pe terenul în litigiu din anul 1950. În acest sens s-au depus la dosar o serie de înscrisuri din care rezultă că societatea deținea la acea dată 4 ateliere, fiind înregistrată la Secțiunea Financiară Regională Bihor, un certificat înregistrat la judecătoria populară din care rezultă că societatea a fost înregistrată la judecătorie, un referat privind dezvoltarea societății.

Din Adresa 60981 din 8 septembrie 2008 a Consiliului Local Oradea rezultă că reclamanta figurează în evidențele serviciului cu suprafața totală de 746.817 mp teren în folosință, din care suprafața de 3.000,44 mp suprafață liberă-respectiv 4.468,26 mp suprafață construită, pentru care societatea achită impozit pe teren. Terenul aparține Statului Român, fiind expropriat. În cartea funciară terenul apare înscris pe fostul proprietar. Expertiza efectuată în cauză a reliefat că terenurile cu nr. top. 3159/1, 3158, 3156, 3152/3, 3153, 3154/1, și 3163/1 înscrise în CF 944 Oradea, având suprafața de 4.590 mp, se afla în posesia și folosința faptică a reclamantei, pe acestea fiind edificate 17 construcții.

Față de faptul că din toate actele rezultă folosința continuă și neîntreruptă a societății asupra terenului, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 1831 și următoarele C. civ., instanța de fond a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată prin concluziile scrise - respingând excepția lipsei calității procesuale a Statului Român - deoarece nu rezultă din nici un act că terenul în litigiu s-ar afla în proprietatea privată a municipalității. Prin Decizia nr. 175 din 16 iunie 2011, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva menționatei hotărâri Curtea de apel a reținut următoarele: Potrivit extrasului de CF 944 Oradea, imobilul în litigiu figurează înscris pe seama „F.M.A.

și F.A." încă din anul 1910. Conform actelor atestate de Judecătoria Regală Oradea între anii 1942 - 1944 această firmă era în proces de lichidare, fără a se mai atesta ulterior, în vreun act, închiderea societății. Însă, din anul 1945, luând ființă Cooperativa Constructorul, Cooperativa Lemnarilor Sindicali și Cooperativa Unită a Vopsitorilor imobilul în litigiu a ajuns să fie folosit de către aceste unități, la acel an existând doar o ruină pe teren care a fost refăcută, reclădită de aceste cooperative (declarațiile martorului N.A.). Ulterior, în anul 1951, ca urmare a fuziunii acestor 3 cooperative și dezlipirii unor ateliere ce funcționau în cadrul lor, ia ființă Cooperativa Lemnul de tip meșteșugăresc, rămânând în folosința acesteia imobilul din litigiu situat administrativ în Oradea, strada M.K., nr. X, fapt atestat și într-o monografie a Cooperativei.

Ori toate acestea coroborate duc la concluzia că imobilul în litigiu a ajuns în posesia antecesoarei reclamantei, fosta Cooperativă Lemnul din anul 1945, dată de la care s-a exercitat o posesie continuă publică, pașnică, netulburată, sub nume de proprietar, deci o posesie ce întrunește condițiile art. 1847 C. civ. Așa fiind și văzând că începutul posesiunii se circumscriu anului 1945, conform prevederilor Legii nr. 241/1947, uzucapiunea imobilului va fi guvernată de Codul Civil, după cum în mod corect a statuat și instanța de fond, criticile apelantei referitoare la greșita aplicare a legii fiind găsite ca nefondate. Față de cele sus-menționate, în mod corect s-a constatat că, din 1945 sunt întrunite cerințele art. 1847 coroborat cu art. 1890 C. civ.

și s-a apreciat că reclamanta, ca urmare a joncțiunii posesiilor, a uzucapat imobilul în litigiu față de apelantă, fiind de notorietate istorică faptul că sub regimul comunist bunurile firmelor private au fost etatizate fără a fi lichidate, intrând în proprietatea statului, fie cu titlu de naționalizare, fie de bun părăsit, așa încât, nici din această perspectivă apelul și criticile aduse, nu au fost primite, calitatea procesuală pasivă a statului, fiind astfel justificată. În privința apărării invocate în sensul că acest imobil ar fi fost revendicat de moștenitori ai fostului proprietar, în speță de numitul E.H., din verificările efectuate în faza de apel, a rezultat că cel care revendică imobilul se numește H.M.Y.

(V.R.) și că identifică imobilul ca fiind înscris în CF nr. 945 Oradea, cu nr. top. 3157, imobil ce s-ar afla în posesia și folosința Comunității Evreilor Oradea și nicidecum imobilul în litigiu aflat în posesia și folosința reclamantei și care se identifică cu CF nr. 944 Oradea, CF în care nu figurează nr. topo revendicat 3157, deci este vorba de un cu totul alt imobil. În fine, s-a mai susținut de către apelantă cum că din anul 2002, terenul înscris în CF nr. 944 Oradea, a fost impus în sarcina fiscală a reclamantei ca și teren în folosință, proprietate de stat și prin urmare posesia nu a fost utilă, reclamanta neposedând imobilul cu titlu de proprietar sau chiar dacă s-ar fi împlinit termenul uzucapiunii înainte de impunerea ca teren proprietate de stat, reclamanta în deplină cunoștință de cauză a renunțat implicit la prescripția achizitivă împlinită, devenind incidente prevederile art. 1838 C. civ.

S-a remarcat faptul că potrivit expertizei topo, efectuate în cauză, imobilul în litigiu identificat sub nr. topo 3159/1, 3158, 3156, 3152/3, 3153, 3154/1 și 3163/1 având suprafața totală de 4.590 mp este înscris în CF nr. 944 Oradea și este situat pe strada S. și nu pe strada M.K., cum în mod eronat arată apelanta, așa încât, nici această critică nu a fost primită, ea vizând și de această dată alt imobil, nu cel identificat prin expertiza judiciară și cu privire la care, în mod corect instanța de fond a constatat că a fost uzucapat în condițiile Codului Civil. Împotriva sus-menționatei hotărâri a declarat recurs pârâta Consiliul Local al Municipiului Oradea - Administrația Imobiliară Oradea care, invocând cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct 9 C. proc.

civ., a susținut că în mod greșit a considerat instanța de apel ca fiind incidente prevederile Codului civil privind uzucapiunea invocată de reclamantă, deși imobilul este situat într-o regiune supusă sistemului de publicitate reglementat de Decretul nr. 115/1938, ale cărui condiții nu sunt îndeplinite în cauza dedusă judecății. La judecarea apelului, instanța nu a analizat criticile referitoare la legalitatea hotărârii instanței de fond, aduse prin memoriul de apel, respectiv nu a analizat dacă uzucapiunea începută în anul 1950 (astfel cum reține prima instanță) este supusă reglementării unuia dintre cele două sisteme de publicitate, ci a analizat cauza exclusiv prin raportare la dispozițiile dreptului comun.

Greșit au fost înlăturate criticile sale privind renunțarea de către uzucapant la uzucapiune și la incidența prevederilor art. 1838 C. civ., pe motiv că susținerile sale ar viza un alt imobil decât cel a cărui uzucapiune se cere a se constata. În acest sens, a susținut că, deși a arătat că imobilul solicitat pretins situat în Oradea, str. S. este unul și același cu imobilul identificat ca fiind situat în Oradea, pe Str. M.K. (stradă paralelă cu Str. S.), imobil impus la Direcția Finanțe Locale Oradea în sarcina Lemnul Societate Cooperatistă, teren proprietate de stat și pe care societatea reclamantă are declarate construcțiile, a fost respinsă critica privind incidența prevederilor art. 1838 C. civ.

Constatările instanței de apel sunt astfel contradictorii în privința imobilului în litigiu, nefiind clar determinat dacă este sau nu situat pe Str. M.K. Au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței tribunalului. Recursul este fondat. Încă de la judecata în fața primei instanțe, pârâtul Consiliul Local - Administrația Imobiliară Oradea a susținut că imobilul pretins în cauză, înscris în CF nr. 944 Oradea sub nr. top. 3159/1, 3156, 3163/1, 3153, 3152/3, 3158 constând în teren în suprafață de 4.736 mp, a fost impus ca și teren proprietate de stat și folosit de societatea reclamantă, impunere stabilită prin Procesul-verbal de control nr. 145813 din 5 iunie 2002 întocmit de către inspectori ai Direcției Finanțe din cadrul Primăriei Municipiului Oradea.

Achitarea taxei de teren de către reclamantă, confirmată de Direcția Finanțe din cadrul primăriei, prin Adresa nr. 172.576/2008, constituie o renunțare tacită la prescripția achizitivă, fiind astfel incidente prevederile art. 1838 C. civ. ce consacră posibilitatea renunțării la uzucapiunea împlinită. Prin achitarea taxei pe terenul proprietatea statului, reclamanta și-a manifestat de bunăvoie și în deplină cunoștință de cauză intenția abandonării dreptului pretins/dobândit prin prescripție, ceea ce conduce la netemeinicia acțiunii deduse judecății. Având a analiza această apărare, prima instanță și consecutiv instanța de apel au omis să verifice și să se pronunțe pe apărarea/critica din apel sus-invocată, reținând, pe de o parte că terenul solicitat în cauză apare înscris în evidențele de carte funciară pe numele foștilor proprietari și că este distinct de terenul/imobilul deținut de aceeași reclamantă dar situat pe Str. M.K.

nr. X ce a constituit obiectul impunerii. Constatările celor două instanțe sunt, astfel cum temeinic susține recurenta, eronate întrucât astfel cum rezultă din Procesul-verbal din 27 mai 2002 întocmit de inspectori ai Direcției Finanțe din cadrul Primăriei Municipiului Oradea, obiectul verificărilor l-a constituit taxa de folosire a terenului proprietate de stat pe perioada verificată 1997 - 2001 și a vizat și terenul din extrasul CF 944/2002 în suprafață de 1.276 stj. (4.594,3 mp) aparținând Statului Român, acest teren fiind expropriat în favoarea Statului Român, fără însă a se face modificările în extrasul de carte funciară, acesta figurând pe numele „vechilor proprietari", teren ce a constituit și el obiectul impunerii și pentru care pârâta a susținut că reclamanta a achitat integral taxa impusă de organele fiscale.

În acest context și în scopul suplimentării probațiunii pentru a se lămuri și în raport de înscrisul menționat (omis a fi analizat de instanțele fondului) ce va fi avut în vedere și de completarea la lucrarea de expertiză ce va fi administrată în cauză, situația de fapt dedusă judecății și dat fiind că, potrivit art. 314 C. proc. civ. „Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite", va fi casată decizia curții de apel. Cauza va fi trimisă spre rejudecarea apelului pârâtului, ocazie cu care vor fi avute în vedere și celelalte critici invocate prin declarația de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Local Oradea - Administrația Imobiliară împotriva Deciziei nr. 175A din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012. Procesat de GGC-LM