ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2362/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2362/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 16 iunie 2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Bihor prin

sentința nr. 270/COM din 9 martie 2010 a respins cererea formulată și precizată

de reclamanta SC I.O. SA Oradea în contradictoriu cu pârâții SC N.I. SRL Oradea

și SC S. SA București având ca obiect rectificare C.F..

A fost obligată reclamanta SC I.O.

SA să plătească pârâtei SC N.I. SRL suma de 2.407 lei reprezentând cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

În ce privește

susținerea pârâtei SC N.I. SRL că acțiunea este inadmisibilă raportat la

dispozițiile art. 111 C. proc. civ., s-a reținut că aceasta este neîntemeiată

având în vedere că în cauză, reclamanta prin acțiunea sa tinde la realizarea

dreptului său, respectiv ca și consecință a constatării nelegalității actelor

care au stat la baza întocmirii contractului de vânzare cumpărare, instanța să

dispună modificarea obiectului contractului și rectificarea în mod

corespunzător a cărții funciare privind imobilul obiect al contractului. Sub

acest aspect instanța a constatat că acțiunea este una în realizare și nu în

constatare.

În fapt, prin contractul de

vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1440 din 17 octombrie 2002 reclamanta SC

I.O. SRL Oradea a cumpărat de la SC S. SA cota de 740/1791 părți din nr. top.

5136/5 care în natură reprezintă suprafața de 740 mp teren cu următoarele

active amplasate pe acesta și anume: cabina poartă, stație benzină și 6

rezervoare de carburant situat în Oradea, jud. Bihor, din imobilul reprezentând

construcții și 4054 mp teren aferent, înscris în C.F. nr. 70882 Oradea nr. top.

5136/5 și nr. top 5157/26 întabulat sub B2 – filele 7-9 dosar inițial.

Prin actul de parcelare și

sistare a indiviziunii autentificat sub nr. 3343 din 25 octombrie 2002 de BNP L.F.,

părțile contractante au consimțit la intabularea operațiunii de parcelare,

respectiv au fost de acord ca numărul cadastral nou 2683 ce reprezintă

imobilele cumpărate de reclamantă să se înscrie pe numele reclamantei - filele

13-16 dosar.

Conform raportului de

contraexpertiză întocmit în cauză s-a constatat că obiectivele la care se face

referire (cabină poartă, stație de benzină, 6 rezervoare carburanți), sunt

situate astfel: cabina poartă - C.4, este situată pe nr. cadastral 4065, care

este proprietatea pârâtei SC N.I. SRL, obiectiv ce este situat pe nr. top.

vechi 5157/37.

Stația de benzină și cele 6

rezervoare de carburanți, sunt situate pe nr. cadastral 2683 - proprietatea

reclamantei SC I.O. SRL - filele 82-86 dosar.

După cum se poate

observa și din raportul de expertiză întocmit în cauză nr. cadastral 2683

aparținând reclamantei are o suprafață de 740 mp, iar nr. cadastral 4065

aparținând pârâtei N.I. are o suprafață 3314 mp – fila 22 dosar atașat.

Prin constituirea

unui nou nr. top. cu nr.5157/37-b în suprafață de 21 mp cât corespunde obiectivului

cabină poartă s-ar crea o mărire a suprafeței de teren cumpărată de reclamantă,

și în consecință o diminuare a suprafeței de teren dobândită de către pârâtă,

aspect ce contravine dispozițiilor art. 969 C. civ. și art. 480 C. civ.

Instanța a reținut

că, într-adevăr cabina poartă, cumpărată de reclamantă se află pe terenul

pârâtei de rd.1, dar acest lucru reclamanta l-a cunoscut și acceptat la

momentul încheierii contractului cu pârâta de rd.2. Același lucru l-a cunoscut

și pârâta de rd.1 când a cumpărat imobilul de la pârâta de rd. 2, ca atare

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante astfel

cum s-a reținut mai sus.

Referitor la capătul

de cerere, prin care se solicita rectificarea situației de carte funciara

nr.70882 Oradea, nr. topografic 5136/ 5 în suprafața de 1791 și nr. topografic

5157 / 26, în suprafața de 2263 mp, în sensul de a radia înscrierile de la B 3,

4, 5, 6 si în consecința sa se dispună sistarea C.F. nedefinitiv nr. 1822

Oradea, nr. cadastral 2683 si C.F. nedefinitiv nr. 2446 Oradea, nr. cadastral

4065, instanța a reținut că înscrierea de sub B3, reprezintă de fapt

intabularea însuși a contractului prin care reclamanta a dobândit dreptul sau

de proprietate, contract pe care îl considera perfect valabil, atâta vreme cât,

pe de o parte nu l-a atacat cu o acțiune în anulare, sau de reziliere iar pe de

altă parte, înțelege chiar să se prevaleze de acesta ca izvor al dreptului său

de proprietate.

Instanța a reținut că, încheierea

prin care judecătorul delegat de la Biroul de Carte Funciară de pe lângă

Judecătoria Oradea, a pronunțat-o nu a fost atacată de către reclamantă cu

apel, o dovadă în plus a acceptării situației de drept și de fapt create de

acest contract.

Înscrierea de la B4, reprezintă

de fapt notarea actului de parcelare si sistare a indiviziunii autentificat, ca

efect al exprimării acordului de voința manifestat in mod expres de părți. Prin

actul de parcelare menționat mai sus părțile au consimțit la intabularea

operațiunii de parcelare arătate mai sus, in C.F. Prin urmare înscrierea de sub

B4 este o înscriere valabilă filele 8-9 dosar.

Înscrierea de la B5, este o

consecință directă a parcelării, înscriere prin care numai suprafața de 740 mp,

se constituie in număr cadastral 2683, restul de 1051 mp rămânând în

proprietatea vechiului proprietar.

Înscrierea de sub B6, reprezintă

intabularea contractului de vânzare cumpărare al pârâtei, contract perfect

valabil, pe care de altfel reclamanta nu l-a atacat, fapt pentru care nu ne

aflăm în prezența vreuneia din situațiile prevăzute în mod expres și limitativ

la art. 34 din Legea nr. 7/1996.

Fiecare dintre înscrierile

atacate de reclamantă s-au făcut în baza încheierilor pronunțate de Judecătoria

Oradea - Cartea Funciară, încheieri care în condițiile Legii nr. 7/1996, puteau

fi atacate cu apel de partea nemulțumită, neexercitarea căii de atac

reprezentând acceptarea situației de carte funciară create.

În conformitate cu prevederile

art. 36 din Legea nr. 7/1996, orice persoană interesată, poate cere rectificarea

înscrierilor de carte funciară, numai dacă printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a

efectuat înscrierea nu a fost valabil.

Față de cele reținute

instanța a apreciat că înscrierile din cartea funciară corespund actelor care

au stat la baza acestora și nu sunt motive de anulare, respingând ca nefondată

acțiunea.

Curtea de Apel Oradea,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 122/A-C

din 14 decembrie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC I.O.

SRL Oradea, prin administrator judiciar P.L.G. SPRL Oradea, în contradictoriu

cu intimații pârâți SC N.I. SRL Oradea și SC S. SA București împotriva

sentinței nr. 270/COM din 9 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care

a menținut-o în totalitate, păstrând aceiași motivare.

Împotriva menționatei decizii,

reclamanta SC I.O. SA Oradea prin administrator judiciar P.L.G. SPRL Oradea a

declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

criticând-o pentru nelegalitate, solicitând repunerea în termenul de recurs,

conform art. 103 alin. (2) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea

deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Recurenta reclamantă a solicitat

repunerea în termenul de recurs, conform art. 103 alin. (2) C. proc. civ.,

susținând că hotărârea din apel i-a fost comunicată administratorului judiciar

în Oradea prin afișare în perioada sărbătorilor de iarnă când acesta a fost în

concediu, încălcându-se dispozițiile art. 92

1

C. proc. civ., decizia

nefiind primită nici de societate, nici de administratorul judiciar.

Recurenta reclamantă

a precizat că a intrat în posesia deciziei pronunțate de instanța de apel la

data de 24 ianuarie 2011 și că această situație reprezintă un motiv întemeiat

pentru admiterea cererii sale de repunere în termenul de recurs.

În criticile formulate în recurs,

recurenta reclamantă a susținut în esență, după o prezentare amănunțită a

situației de fapt, că din eroare activele respective au fost vândute ca

figurând toate pe nr.topo 5136/5, când în realitate, obiectivul cabină poartă

este amplasat pe un alt nr. topo 5157/37, astfel cum reiese din concluziile

raportului de contraexpertiză din dosarul cauzei, că acest nr. topo este încă

în proprietatea SC C.P.S. SA, deși în contractul de vânzare-cumpărare încheiat

între SC S. SA și SC C.P.S. SA, obiectivul cabină poartă se află inclus pe

lista bunurilor vândute (fila 5 din dosarul de fond).

Recurenta reclamantă a precizat

că este posibil ca această eroare să fi existat de la data încheierii primului

contract de vânzare-cumpărare, respectiv cel dintre SC S. SA și SC C.P.S. SRL

și să se fi perpetuat prin încheierea celorlalte două contracte și că acțiunea

sa de a solicita rectificarea cărții funciare este întemeiată și în consecință

se impune admiterea acesteia și casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei,

urmând ca ulterior să solicite introducerea în cauză și a societății SC C.P.S. SA.

A

menționat că rectificarea cărții funciare o privește în mod direct și nu este

un aspect care interesează relațiile dintre SC N.I. SRL și SC C.P.S. SRL,

astfel cum precizează Curtea de Apel Oradea în motivarea hotărârii, întrucât

subscrisa este proprietara obiectivului cabină poartă, iar folosința acestuia

precum și a întregii stații de combustibil este în mod continuu tulburată din

anul 2002, de când pârâta de rd. 1 care a cumpărat restul de teren de la SC S. SA

și că aceasta, după data achiziționării terenului și-a stabilit intrarea,

inclusiv cea pentru camioane pe porțiunea de teren unde se află amplasată și

cabina poartă, teren înscris în C.F. sub nr. topo 5157/37, deși a concluzionat

expertul prin raportul de contraexpertiză, că acest teren este încă în

proprietatea SC C.P.S. SA.

Înalta

Curte analizând recursul reclamantei constată următoarele:

Conform

art. 129 C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele de

procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de

judecător, iar conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15

zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit art. 103 C.

proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act

de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea

dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o

împrejurare mai presus de voința ei.

În acest din urmă

caz, actul de procedură se va împlini în termen de 15 zile de la încetarea

împiedicării, urmând ca în același termen să fie arătate și motivele

împiedicării.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că decizia nr. 122/A-C din 14

decembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, i-a fost comunicată reclamantei la data de 24

decembrie 2010, conform dovezii aflată la fila 66 dosar apel, iar cererea de

recurs a fost formulată la data de 10 februarie 2011, fila 2 dosar recurs, deci

cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.

Susținerea recurentei

în sensul că s-au încălcat dispozițiile art. 92

1

C. proc. civ., nu

poate fi primită întrucât afișarea actelor de procedură este permisă în chiar

partea finală a reglementării, respectiv atunci când nici o persoană nu poate

fi găsită la sediul persoanei juridice, iar afișarea s-a făcut la sediul

administratorului judiciar P.L.G. SPRL Oradea, sediu la care aceasta a fost

citată pe tot parcursul judecării apelului.

Cum procesul-verbal

încheiat de cel însărcinat cu comunicarea actului de procedură, conține toate

elementele obligatorii prevăzute de art. 100 C. proc. civ., acesta face dovada

– potrivit art. 100 alin. (4) C. proc. civ., până la înscrierea în fals, cu

privire la faptele constatate personal de cel ce l-a încheiat, Curtea apreciază

această critică ca neîntemeiată, recurenta neînscriindu-se în fals împotriva

procesului-verbal întocmit de agentul procedural care a constatat lipsa

oricărei persoane de la sediul societății.

De altfel nu poate fi

reținută nici susținerea recurentei în sensul că, termenul de recurs curge de

la data de 24 ianuarie 2011, dată la care a intrat în posesia unei copii a

deciziei pronunțate de instanța de apel, motivat de faptul că practicianul în

insolvență a fost plecat din țară, iar biroul acestuia a fost închis pentru

efectuarea concediilor de sărbători până la 10 ianuarie 2011, întrucât acest

fapt nu echivalează cu un caz de forță majoră, cum prevăd dispozițiile art. 103

alin. (2) C. proc. civ.

Față de cele arătate,

cum în cauză nu rezultă că partea a fost împiedicată printr-o împrejurare mai

presus de voința sa să exercite în termen calea de atac a recursului, nefiind

îndeplinite nici condițiile expres prevăzute de art. 103 C. proc. civ., Înalta

Curte, va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului,

și pe cale de consecință, va respinge ca tardiv declarat recursul formulat de

reclamantă.

Avându-se în vedere

soluționarea recursului pe excepția tardivității declarării acestuia, nu se mai

justifică analiza motivelor de recurs formulate de recurenta reclamantă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

repunere în termenul de declarare a recursului.

Respinge ca tardiv

declarat recursul formulat de reclamanta SC I.O. SRL prin administrator

judiciar P.L.G. SPRL Oradea împotriva deciziei nr. 122/A-C din 14 decembrie

2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 iunie 2011.