ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6765/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj sub nr. 802/84 din 28 februarie 2011, revizuentul P.F., în contradictoriu cu intimații P.C., Primarul municipiului Zalău și Comisia județeană de fond funciar Sălaj, a solicitat admiterea cererii de revizuire și anularea sentinței civile nr. 11038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 29331/197/2009, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 110 din 07 februarie 2011 a Tribunalului Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 29331/197/2009, care este contrară cu decizia civilă nr. 128 din 11 aprilie 2002 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în Dosarul nr. 439/2002, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1915/2002 a Curții de Apel Cluj, prin aceasta din urmă stabilindu-se legalitatea titlului de proprietate nr. P1./1995 pentru suprafața de 1 ha teren din parcela „Ș.E.”, cu obligarea intimaților la plata cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că, în Dosarul nr. 1676/337/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Zalău, Primarul municipiului Zalău a promovat o acțiune pentru constatarea nulității titlului de proprietate eliberat revizuentului pentru suprafața de 8 ari teren din cei 1 ha teren, înscris în titlu, din parcela „Ș.E.”, în baza prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997. Dosarul a fost strămutat la Judecătoria Brașov, unde s-a înregistrat sub nr. 29331/197/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 11038 din 29 septembrie 2010, menținută ca fiind legală prin decizia civilă nr. 110 din 7 februarie 2011 a Tribunalului Brașov, prin respingerea recursului promovat în cauză.

Această hotărâre judecătorească este contrară cu soluția pronunțată irevocabil între aceleași părți, cu același obiect și cauză, respectiv cu decizia civilă nr. 128 din 11 aprilie 2002 a Tribunalului Sălaj, dosar nr. 439/2002, menținută prin decizia civilă nr. 1915/2002 a Curții de Apel Cluj. Judecătoria Brașov a admis acțiunea primarului și a constatat nulitatea titlului de proprietate pentru cei 0,08 ha teren, din parcela „Ș.E.”. Tribunalul Sălaj, prin decizia sa, a desființat sentința civilă nr. 7780/ 13 decembrie 2001 a Judecătoriei Zalău și judecând în fond a respins ca nefondată acțiunea primarului, pentru nulitatea titlului de proprietate pentru suprafața de 1 ha, menținând ca valabil titlul.

Astfel s-a ajuns în prezența contrarietății celor două hotărâri judecătorești, în una și aceiași pricină, fiind prezent cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 647 din 11 octombrie 2011 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în Dosarul nr. 802/84/2011, s-a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul P.F. în favoarea Curții de Apel Cluj. Cererea de revizuire formulată de revizuentul P.F. a fost înregistrată sub nr. 802/84/2011 la data de 26 octombrie 2011 pe rolul Curții de Apel Cluj. Prin decizia nr. 4/RR din 13 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, a fost respinsă excepția de necompetență materială.

A fost respinsă ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul P.F. împotriva sentinței civile nr. 11038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Brașov, Dosar nr. 29331/197/2009 și împotriva deciziei civile nr. 128 din 11.04.2002 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în Dosarul nr. 439/2002, pe care le-a menținut. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că revizuentul P.F. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 11038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Brașov, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 110 din 7 februarie 2011 a Tribunalului Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 29331/197/2009 care este contrară cu decizia civilă nr. 128 din 11 aprilie 2002 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în Dosarul nr. 439/2002, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1915/2002 a Curții de Apel Cluj.

Prin urmare, instanța care a dat prima hotărâre, respectiv decizia civilă nr. 128 din 11 aprilie 2002 este Tribunalul Sălaj, astfel încât instanța mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire este Curtea de Apel Cluj, instanță căreia îi revine competența materială de soluționare a cererii de revizuire, motiv pentru care, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 323 alin. (2) C. proc. civ., a fost respinsă excepția invocată de revizuent, ca nefondată. Potrivit art. 324 alin. (1) C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: 1. În cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri.

În speță, s-a constatat că sentința civilă nr. 11038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Brașov a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 110 din 07 februarie 2011 a Tribunalului Brașov, dată de la care curge și termenul de o lună prevăzut de textul legal mai sus arătat, astfel încât prin înregistrarea cererii de revizuire la data de 28 februarie 2011 s-a respectat termenul de o lună prevăzut de textul legal mai sus arătat. Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 7780 din 13 decembrie 2001 a Judecătoriei Zalău s-a admis cererea formulată de reclamanta Primăria mun. Zalău împotriva pârâților P.F.

și Comisia județeană Sălaj de aplicare a Legii nr. 18/1991 și s-a dispus anularea titlului de proprietate nr. P1./1995. Instanța de fond a reținut, în esență, că pârâtului P.F. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha teren intravilan, în locul numit Ș.E. - Zalău, deși în registrul agricol - 1959 figura cu suprafața de 92 ari în următoarele locuri: P., C., M. și str. G.L. Din interpretarea art. 23 și art. 24 din Legea nr. 18/1991 rezultă că reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile din intravilanul localităților se face pe vechile amplasamente. Pârâtul P.F. nu a fost niciodată proprietar al terenului din litigiu și prin urmare nu i se poate reconstitui dreptul de proprietate pe această parcelă, motiv pentru care s-a apreciat că în speță sunt incidente prevederile art. III lit. a) din Legea nr. 169/1997.

Împotriva acestei sentințe pârâtul P.F. a declarat apel care a fost admis prin decizia civilă nr. 128 din 11 aprilie 2002 a Tribunalului Sălaj, Dosar nr. 439/2002, sentința civilă mai sus menționată a fost schimbată în totalitate și judecându-se în fond s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului Primarul mun. Zalău pentru anularea titlului de proprietate nr. P1./1995 și s-a respins ca nefondată cererea de intervenție formulată de P.E. împotriva aceleiași sentințe. Instanța de apel a constatat că prin cererea introductivă de instanță, Primarul mun. Zalău a solicitat constatarea nulității absolute a titlul de proprietate nr. P1./1995 emis de Comisia județeană Sălaj de aplicare a Legii nr. 18/1991, în favoarea pârâtului apelant P.F., invocând în drept prevederile art. III pct. 1 lit. a), c) și g) din Legea nr. 169/1997.

Cererea a fost motivată prin aceea că titlul litigios a fost întocmit și eliberat în anul 1995, după ce se avea la cunoștință de litigiul existent cu foștii proprietari din comuna C. cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate prin sentința civilă nr. 3733 din 09 noiembrie 1993, astfel că s-a realizat o situație mai favorabilă pentru cetățenii cărora li s-au eliberat titluri de proprietate pe amplasamentul din zona „Ș.E.”.

Conform adresei nr. 3879 din 10.09.1998 a Primăriei mun.Zalău, parcela „Ș.E.” se afla la data de 09 noiembrie 1993 în intravilanul localității Zalău și ca atare, conform Legii nr. 18/1991 „terenurile din intravilanul localităților, se atribuie în mod obligatoriu pe vechiul amplasament”, iar art. III pct. 1 lit. c) din Legea nr. 169/1997 arată expres că reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate în intravilanul localităților pe terenurile revendicate de foștii proprietari reprezintă o cauză de nulitate absolută a titlurilor de proprietate. De altfel, în speță, acesta este și singurul motiv de nulitate ce poate fi supus spre examinare, raportat la starea de fapt ce se desprinde din întregul material probator aflat la dosar.

În mod cu totul eronat, judecătoria a reținut prevederile art. III lit. a) din Legea nr. 169/1997 deoarece pârâtul P.F. era îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate, în condițiile Legii nr. 18/1991, pentru o suprafață totală de 7,63 ha. teren, în calitate de titular, dar și ca moștenitor al defunctei P.F., după cum rezultă din sentința civilă nr. 2105/1994 a Judecătoriei Zalău și actele depuse la comisie. Revenind la motivul prevăzut de art. III lit. c) din Legea nr. 169/1997, este de reținut că pentru a fi admisibil se impune dovada a următoarelor două împrejurări: că terenul litigios se găsește în intravilan și că el a fost revendicat de fostul proprietar. Or, în speță, niciuna din aceste împrejurări nu poate fi reținută.

Din susținerile și adresele provenite de la reclamantă nu rezultă cu claritate dacă la data de 01 ianuarie 1990, terenul din zona „Ș.E.” (limitrofă orașului Zalău) era intravilan sau extravilan, iar în ce privește revendicarea sa de către foștii proprietari din C. - inclusiv de către intervenienta P.E. - acest diferend a fost tranșat definitiv și irevocabil prin decizia civilă nr. 407 din 29 mai 2000 a Tribunalului Sălaj și decizia civilă nr. 2797 din 07 decembrie 2000 a Curții de Apel Cluj, în favoarea actualilor deținători și proprietari, între care se regăsește și pârâtul P.F. Pe de altă parte, la solicitarea instanței, Primăria mun. Zalău a răspuns că nu deține date cu proprietarii care au deținut teren pe amplasamentul unde este emis titlul de proprietate pentru pârâtul P.F.

deși diferendul privind terenul din zona „Ș.E.” a făcut obiectul unei ample verificări din partea Comisiei Județene Sălaj de aplicare a Legii nr. 18/1991 și din care rezultă că ultimii proprietari tabulari au fost numitele C.O. și M.C. Nefăcându-se dovada faptului că terenul din litigiu a fost solicitat (revendicat), iar dreptul de proprietate reconstituit în favoarea altor persoane, decât cele care au fost părți în multitudinea litigiilor, ce vizau acest drept - și față de care hotărârile pronunțate au devenit opozabile, - acțiunea promovată de Primăria mun. Zalău pentru anularea (constatarea nulității absolute) a titlul de proprietate litigios apare și ca lipsită de interes. Această hotărâre judecătorească a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1915 din 27 septembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, Dosar nr. 3387/2002, ca urmare a respingerii, ca neavenit, a recursului declarat de intervenienta P.E.

Prin sentința civilă nr. 11.038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 29331/197/2009, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Primarul mun. Zalău, în contradictoriu cu pârâții P.F., P.C. și Comisia județeană Sălaj de aplicare a legilor fondului funciar și, printre altele, s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. P1. din 01 august 1995 emis de Comisia județeană Sălaj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pe numele pârâtului P.F., pentru suprafața de 0,08 ha teren intravilan situat în zona denumită „Ș.E.”, identificat în tarlaua - parcela nr. T1. Această sentință a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 110 din 07 februarie 2011 a Tribunalului Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 29331/187/2009, ca urmare a respingerii cererii de recurs formulată de pârâții P.F.

și P.C. împotriva sentinței civile nr. 11038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Brașov. În considerentele acestei din urmă hotărâri s-a reținut că prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Zalău sub nr. 1676/337 din 29 martie 2007, reclamantul Primarul mun. Zalău, în contradictoriu cu pârâții P.F., P.C. și Comisia județeană Sălaj de aplicare a legilor fondului funciar, a solicitat să se constate nulitatea parțială a titlului de proprietate nr. P1. pentru suprafața de 0,5 ha din parcela Ș.E. și nulitatea parțială a titlului de proprietate nr. P1. pentru suprafața de 0,08 ha precum și modificarea corespunzătoare a vecinătăților, pe considerentul că pentru suprafața totală de 0,58 ha teren, pârâților P. le-a fost reconstituit de două ori dreptul de proprietate.

În drept s-au invocat prevederile art. III din Legea nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare. Pârâtul P.F. a invocat excepția autorității de lucru judecat pentru constatarea nulității titlului de proprietate nr. P1. față de decizia civilă nr. 128 din 11 aprilie 2002 a Tribunalului Sălaj. Prin încheierea pronunțată la data de 31 mai 2010, Judecătoria Brașov a respins excepția autorității de lucru judecat pe considerentul că nu există identitate de cauză între litigiul de față dedus judecății (dublă reconstituire) și litigiul soluționat prin hotărârea judecătorească invocată (reconstituirea dreptului de proprietate pe terenuri care nu au aparținut antecesorilor pârâților P.F. și P.C.), întrucât în speță nu există identitate de obiect, părți și cauză, nefiind incidente dispozițiile art. 1201 din C. civ.

În considerentele acestei hotărâri judecătorești s-a reținut că din probele administrate a rezultat faptul că pârâții P.F. și P.C. au formulat cerere de reconstituire asupra terenului în suprafață totală de 0,58 ha (0,5+ 0.08) adresate atât Comisiei locale de fond funciar C., cât și Comisiei locale de fond funciar Zalău, cereri care au fost aprobate de ambele comisii, iar dreptul de proprietate al pârâților a fost reconstituit de două ori asupra aceluiași teren. Comisia locală Zalău a reconstituit pârâților dreptul de proprietate în baza sentinței civile nr. 2105 din 01 iulie 1994 a Judecătoriei Zalău, care nu a fost pronunțată în contradictoriu cu Comisia locală de fond funciar Zalău și nici cu Primarul mun.

Zalău, astfel încât la data pronunțării acesteia nu s-a cunoscut faptul că cei doi pârâți au formulat cerere de reconstituire asupra aceluiași teren și Comisiei locale de fond funciar C. Având în vedere că terenul solicitat de pârâți se află în raza teritorială a com. C., în mod legal această din urmă comisie a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 0.58 ha. În consecință, instanța a reținut că pârâții P.F. și P.C. nu erau îndreptățiți la reconstituirea suprafeței de 0,58 ha. teren pe raza teritorială a mun. Zalău întrucât nici autoarea pârâților și nici pârâții nu au deținut în proprietate, anterior cooperativizării, suprafața respectivă de teren pe raza loc.

Zalău, ci pe raza loc. C., precum și faptul că respectiva suprafața de teren a fost reconstituită pârâților de două ori, astfel că titlurile de proprietate a căror nulitate absolută parțială se solicită au fost emise cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii fondului funciar. Din considerente hotărârilor judecătorești depuse la dosarul cauzei rezultă că pârâții nu au deținut în proprietate anterior cooperativizării teren în zona denumită „Ș.E.”, astfel încât nu se poate reține că terenul reconstituit în zona respectivă reprezintă, în înțelesul Legii nr. 18/1991, vechiul amplasament. Conform art. 322 alin. (1) C. proc.

civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în următoarele cazuri: pct. 7. dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleiași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. În cazul când una dintre instanțe este Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță. Rațiunea temeiului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., izvorăște din necesitatea de a se înlătura nelegalitatea comisă ca urmarea a soluționării aceleiași cauze, prin două hotărâri judecătorești, în mod diferit, cu nesocotirea autorității lucrului judecat, precum și a dificultății create prin imposibilitatea executării simultane a hotărârilor pronunțate în aceeași pricină. Pentru existența acestui motiv de revizuire se cere să existe identitate de părți, cauză și obiect, adică elementele caracteristice lucrului judecat.

Astfel, din interpretarea textului legal menționat reiese că cererea de revizuire este admisibilă pentru motivul invocat de revizuient numai dacă în cel de-al doilea litigiu, respectiv cel derulat în fața Judecătoriei Brașov, instanța de fond ar fi omis să soluționeze excepția autorității lucrului judecat or, în speță, așa cum s-a arătat, instanța de fond a respins această excepție ca neîntemeiată pe considerentul că nu există identitate de cauză între litigiul dedus judecății (dublă reconstituire) și litigiul soluționat prin hotărârea judecătorească invocată (reconstituirea dreptului de proprietate pe terenuri care nu au aparținut antecesorilor pârâților P.F. și P.C.), neexistând identitate de obiect, părți și cauză, nefiind incidente dispozițiile art. 1201 din C. civ.

Prin calea de atac declarată împotriva sentinței civile nr. 11038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 29331/197/2009, pârâtul P.F. a criticat modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat, însă Tribunalul Brașov, prin decizia civilă nr. 110 din 07 februarie 2011, a respins recursul acestuia și a statuat, printre altele, că pârâtul nu a înțeles să declare calea de atac a recursului și împotriva încheierii civile din data de 31 mai 2010, astfel încât această încheiere a dobândit un caracter irevocabil și a intrat în puterea lucrului judecat. Având în vedere că excepția autorității lucrului judecat a fost respinsă în mod irevocabil, Curtea a statuat că împotriva sentinței civile nr. 11.038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 29331/197/2009, revizuientul P.F.

nu poate face cerere de revizuire întrucât, judecându-se o asemenea cerere, instanța ar realiza un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepția autorității de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil. În consecință, instanța a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul P.F. împotriva sentinței civile nr. 11038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Brașov, Dosar nr. 29331/197/2009 și împotriva deciziei civile nr. 128 din 11.04.2002 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în Dosarul nr. 439/2002, constatând că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul P.F., criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 3, 8 și 9 din C. proc.

civ., sub următoarele aspecte: Recurentul a susținut că există două hotărâri judecătorești potrivnice, date între aceleași părți, pentru același obiect, cauză și scop, de vreme ce s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat în anul 2002 validitatea titlului de proprietate pentru întreaga suprafață de teren de 1ha, sentința Judecătoriei Brașov fiind contrară prin anularea aceluiași titlu pentru o parte din suprafața de 1ha, respectiv 8 ari. Astfel, recurentul a arătat că există contrarietate între o hotărâre a Judecătoriei Brașov și o decizie a Tribunalului Sălaj. Revizuentul a criticat pe calea recursului și soluția de respingere a excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, apreciind că, în raport de dispozițiile art. 323 alin. (2) din C. proc.

civ., competența materială de soluționare a cererii de revizuire aparținea Tribunalului Sălaj. Recurentul a arătat și că, potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (2) din C. proc. civ., calea de atac împotriva hotărârii pronunțate în revizuire este recursul, astfel că în mod greșit instanța a menționat că decizia este irevocabilă. Recurentul a mai precizat că revizuirea privește sentința Judecătoriei Brașov nr. 11038 din 27 septembrie 2010, menținută prin decizia civilă nr. 110 din 07 februarie 2011 a Tribunalului Brașov, care este contrară cu decizia nr. 128 din 11 aprilie 2002 a Tribunalului Sălaj, ceea ce presupune anularea sentinței Judecătoriei Brașov, astfel cum s-a solicitat prin cererea de revizuire.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Prezentul recurs a fost exercitat în condițiile prevăzute de lege, având în vedere dispozițiile art. 328 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora „dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul, cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă”. Critica referitoare la respingerea excepției de necompetență materială nu poate fi primită, fiind neîntemeiată, deoarece în mod corect și legal Curtea de Apel Cluj a constatat că este competentă material să soluționeze cererea de revizuire, raportat la dispozițiile art. 323 alin. (2) teza a II-a din C. proc.

civ., fiind instanța mai mare în grad Tribunalului Sălaj, care a pronunțat prima hotărâre pretins potrivnică, respectiv decizia nr. 128 din 11 aprilie 2002, sentința nr. 11038 a Judecătoriei Brașov fiind dată ulterior, la 27 septembrie 2010. Cât privește cererea de revizuire ce face obiectul cauzei pendinte, important este faptul că în dosarul subsecvent - în Dosarul nr. 29331/197/2009 al Judecătoriei Brașov - a fost invocată excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește titlul de proprietate nr. P1./1995 raportat la decizia nr. 128 din 11 aprilie 2002 pronunțată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 439/2002, excepție ce a fost respinsă prin încheierea din 31 mai 2010 cu motivarea că nu există identitate de cauză.

S-a avut în vedere că litigiul dedus judecății privea dubla reconstituire, pe când litigiul soluționat prin hotărârea judecătorească invocată viza reconstituirea dreptului de proprietate pe terenuri care nu au aparținut antecesorilor pârâților P.F. și P.C. Prin decizia nr. 110 din 07 februarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 29331/197/2009, Tribunalul Brașov a respins recursul declarat de pârâții P.F. și P.C. împotriva sentinței civile nr. 11038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Brașov, reținând că recurenții nu au exercitat calea de atac a recursului și împotriva încheierii din 31 mai 2010, astfel că nu pot aduce critici acestei încheieri prin cererea de recurs pe care au exercitat-o numai împotriva sentinței civile nr. 11038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Brașov.

În consecință, instanța de recurs a statuat că neexercitarea căii de atac a recursului, în condițiile prevăzute de lege, împotriva încheierii din 31 mai 2010 - prin care s-a respins excepția autorității de lucru judecat - are drept consecință dobândirea de către aceasta a caracterului irevocabil și intrarea în puterea lucrului judecat a dispozițiilor cuprinse în această încheiere. Se constatată așadar că, sub aspectul modului de soluționare a excepției autorității de lucru judecat, există putere de lucru judecat, chestiunea nemaiputând fi astfel reanalizată de către instanța de revizuire. Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Instanța anterioară a reținut corect că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi cerută doar dacă există hotărâri ale căror dispozitive conțin prevederi de neconciliat, care nu se pot executa simultan, respectiv că își are suportul în respectarea puterii lucrului judecat a unei hotărâri date într-un proces anterior, astfel că este necesar ca cea de-a doua instanță să nu fi cunoscut existența hotărârii anterioare sau să nu se fi pronunțat asupra excepției privitoare la autoritatea de lucru judecat.

Dacă instanța care a pronunțat cea din urmă hotărâre s-a pronunțat asupra excepției autorității lucrului judecat prin admitere sau respingere, cum este situația cauzei pendinte - a constatat în mod explicit că nu există identitate de cauză - aceste aspecte nu mai pot fi reanalizate de către instanța de revizuire. Prin urmare, în mod corect instanța de revizuire a reținut că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat și urmează să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul P.F. împotriva deciziei nr. 4/RR din 13 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2012.