Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.06.2012
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3167/2012

HOTĂRÂRE
21.06.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3167/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei. 1.Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin acțiunea formulată reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul N.A.S. a solicitat să se constate calitatea de colaborator al Securității a pârâtului. În motivarea cererii reclamantul a arătat în esență că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul furnizând informații care se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, așa cum rezultă din actele dosarului, iar acțiunile sale în această calitate au încălcat dreptul de exprimare și libertatea opiniilor.

2.Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 5233 din 21 decembrie 2010 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul N.A.S., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, condițiile trebuie să fie îndeplinite cumulativ, în speța de față, pârâtul, a semnat la data de 11 februarie 1976 un „ angajament”, prin care, cunoscând că apărarea securității statului, a cuceririlor revoluționare ale poporului constituie o datorie de onoare a fiecărui cetățean, se angaja să sprijine în mod secret și organizat organele de securitate în descoperirea unor fapte care aduc atingere securității statului.

De asemenea, pârâtul se angaja să dea dovadă de sinceritate și obiectivitate în relatarea faptelor, să nu ascundă nimic din ceea ce cunoaște în legătură cu comiterea unor fapte infracționale și să nu divulge față de nimeni secretul acestei colaborări. Acest „angajament” a fost dat în fața ofițerului specialist din cadrul Inspectoratului Municipiului București, Cpt. M.D., pârâtul având vârsta de 24 ani, fiind student în anul II la Facultatea de Comerț, secția R.E.I., și primind, de comun acord, pseudonimul „T.”, după cum rezultă din cuprinsul„ angajamentului”. Instanța de fond a apreciat că pentru a verifica dacă pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securității, trebuie procedat la analiza fiecărei informații furnizate de reclamant, în sensul de a se stabili dacă prin aceste informații se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar aceste informații au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Curtea de Apel a constatat că nu se poate reține, potrivit actelor depuse în susținerea acțiunii și care au fundamentat întocmirea notei de constatare, că pârâtul a oferit informații neexitând nici o notă informativă semnată de pârât, în toate notele de analiză atașate de reclamant în fundamentarea și probarea cererii menționându-se de către organele de securitate aspecte cu caracter general din care nu rezultă că denunța activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist. 3. Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul C.N.S.A.S. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motive încadrate în art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurentul expune situația prezentată în acțiunea în constatare insistând asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Recurentul arată că prima instanță a respins însă acțiunea reținând, în esență, că intimatul nu a nominalizat concret persoanele care ascultau E.L. fără a avea în vedere faptul că informația prezenta același pericol pentru membrii respectivului grup, ca și în situația în care informarea ar fi vizat persoane individualizate iar numitul I.N. a fost luat „în evidentă" ca urmare a faptului că intimatul semnalase „manifestările dușmănoase" ale acestuia II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma motivului de recurs, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant C.N.S.A.S. a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de colaborator al Securității a intimatului pârât N.A.S.. Verificările au fost efectuate din oficiu de recurent în temeiul art. 3 lit. b) coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, ca urmare a faptului că N.A.S. a candidat la funcția de deputat în Parlamentul României. Examinând documentația amplă prezentată de C.N.S.A.S.

în sprijinul acțiunii judiciare, prima instanță a ajuns la concluzia că în cazul pârâtului N.A.S. nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității de colaborator al Securității. Această concluzie nu este împărtășită de instanța de recurs, întrucât în privința informației vizate de motivul de recurs aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, norma legală indicată stabilește că este colaborator al Securității „ persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Verificând în concret raportul încheiat la 12 februarie 1976 aflat în dosarul de fond se constată că intimatul-pârât a furnizat informații încă din faza recrutării propriu - zise, astfel: „Candidatul ne-a relatat că în facultate sunt comentate emisiunile postului de radio E.L., în special emisiunile muzicale, însă unii studenții, candidatul nu le-a reținut numele, au interpretat afirmația lui E.B. de la o emisiune a postului nostru de radio că: „dacă ați ascultat emisiunea de la E.L. din data de ...?" drept un îndemn de a asculta emisiunile acestui post". La data de 12 februarie 1976 a semnat Angajament preluând numele conspirativ T. Ulterior, în anul 1979, a fost preluat, în aceeași calitate de colaborator, de către Serviciul Contrainformații economice, pentru a asigura supravegherea informativă a personalului din cadrul întreprinderii de Mecanică Fină București.

Din evaluările și aprecierile făcute de către ofițerul de legătură, pe marginea activității acestuia de furnizare de date și informații rezultă că intimatul-pârât a furnizat 5 note informative despre diferite persoane, note ce au fost exploatate la buletin. Pe baza unora din aceste note a fost luat în evidența dosarului de obiectiv numitul I. D., economist, semnalat cu manifestări dușmănoase. Din fragmentele redate anterior rezultă întrunirea ambelor condiții impuse de art. 2 lit. b), precitat. Astfel intimatul-pârât N.A.S. a informat Securitatea despre faptul că mai mulți colegi ai săi ascultau și făceau comentarii referitoare la postul de radio E.L. De asemenea, cei denunțați interpretau în mod ironic cele afirmate la o emisiune a posturilor românești de radio referitoare la postul E.L.

În concret, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul normativ menținut respectiv, denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist, cât și vizarea încălcării unor drepturi fundamentale. Împrejurarea că informația se referea la un grup de persoane fără nominalizarea expresă a acestora, nu poate fi reținut că aceasta nu întrunea condiția că prin informația respectivă să fie denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului comunist, atâta timp cât se făcea referire la un grup restrâns (colegi ai intimatului) și foarte ușor de identificat, iar Securitatea era în măsură să treacă la verificări suplimentare, pentru a afla numele celor denunțați și pentru a lua măsuri împotriva acestora sau, cel puțin, pentru a desfășura acțiuni de urmărire informativă, încălcând dreptul lor la viață privată, așa cum se arată prin motivele de recurs.

Că este așa, urmare a furnizării acestor informații date de intimat organelor de securitate o anumită persoană a fost luată în evidență ca având manifestări „dușmănoase regimului comunist”. Astfel informația examinată „viza încălcarea unor drepturi fundamentale” fiind aptă prin ea însăși să conducă cel puțin la încălcarea dreptului la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 de Declarația Universală a Drepturilor Omului, prin aceea că regimul politic comunist era tentat să caute și să obțină noi informații despre persoana vizată, fără acordul acesteia. Deși pentru constatarea calității de colaborator la Securității este suficient, în accepțiunea legii, ca denunțul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunțat, în speță această condiție este depășită pentru că în urma informației furnizate de N.A.S., numitul I.N.

a fost luat în evidența organelor de securitate. Conchizând, Înalta Curte reține că pentru constatarea calității de colaborator al Securității este suficientă decelarea unei singure informații care să întrunească elementele impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, iar informația analizată în considerentele acestei decizii este de natură a conduce la modificarea soluției Curții de Apel. 2. Temeiul legal al soluție instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) –(3) C. proc. civ., art. 304 1 C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul și se va modifica sentința în sensul admiterii acțiunii și constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul N.A.S.

D E C I D E Admite recursul declarat de C.N.S.A.S. împotriva sentinței civile nr. 5233 din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal . Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea formulată de C.N.S.A.S. și constată calitatea pârâtului N.A.S. de colaborator al securității. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3900/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul J.I., să se constate calitatea de lucrător al Securității a pârâ
ÎCCJ 2011-01-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 364/2011
legiuitor prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 pentru a se putea constata calitatea de „colaborator al Securității”. 2. Soluția primei instanțe Curtea de Apel București, sec
ÎCCJ 2012-10-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3988/2012
, lit. b), teza II și III din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3595 din 20 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencio
ÎCCJ 2011-06-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3497/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii. Prin cererea formulată, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul B.C.S., solicitând să se co
ÎCCJ 2011-11-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5244/2011
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a conten
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă