ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2648/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 11 mai 2007, reclamantul Colegiul Farmaciștilor din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății Publice, anularea Ordinului Ministrului Sănătății Publice nr. 569/2007, pentru aprobarea Listei prețurilor de decontare ale medicamentelor eliberate prin farmaciile cu circuit deschis pentru tratamentul bolnavilor incluși în unele subprograme de sănătate din cadrul Programului național cu scop curativ, nominalizate prin H.G. nr. 292/2007 și anularea Ordinului Ministrului Sănătății Publice nr. 575/2007, privind modificarea și completarea Ordinului Ministrului Sănătății Publice nr. 569/2007.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2803 din 8 noiembrie 2007, a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârât și totodată a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. În ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantului, instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 576 alin. (1) , art. 579 și ale art. 580 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Pentru a pronunța hotărârea pe fondul cauzei, instanța a reținut că ordinele atacate au fost emise în baza și în executarea H.G. nr. 292 din 21 martie 2007, asigurându-se respectarea termenului de 1 aprilie 2007, stipulat în art. 16 din H.G.

nr. 292/2007, cu respectarea dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă și în condițiile prevăzute de art. 6 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, nefiind necesară emiterea avizului conform al Consiliului Concurenței. Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Colegiul Farmaciștilor din România, apreciind soluția instanței de fond ca nelegală pentru mai multe motive. Astfel, o primă critică a recurentului-reclamant vizează nerespectarea de către Ministerul Sănătății Publice, având în vedere temeiul legal al emiterii acestor ordine, a procedurilor legale vizând asigurarea transparenței decizionale, nefiind arătate nici de pârâtă și nici de instanță condițiile excepționale ce ar putea face aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, privind transparența decizională în administrația publică.

A doua critică formulată în recurs se referă la lipsa avizului conform al Consiliului Concurenței, potrivit art. 26 lit. l) din Legea nr. 21/1996, aviz pe care instanța de fond greșit l-a apreciat ca nefiind obligatoriu a fi dat și reprezentând doar o atribuție, recurentul susținând că în opinia sa, orice atribuție a unui organ public impune, cu necesitate și valorificarea respectivei atribuții. A mai criticat recurentul hotărârea instanței de fond pentru respingerea susținerilor sale privind nelegalitatea emiterii Ordinului Ministrului Sănătății Publice nr. 569/2007, câtă vreme actul în baza căruia a fost emis nu era în vigoare, fiind greșit susținută necesitatea emiterii acestui ordin în termenul prevăzut de art. 16 din H.G.

nr. 292/2007, și precizând că greșit a fost analizat de către aceeași instanță și caracterul retroactiv, fiind luat în calcul ca punct de plecare data semnării și emiterii ordinului și nu cea la care a intrat în vigoare, respectiv la 3 aprilie 2007. În opinia recurentului este absolut lipsită de relevanță data la care este emis și semnat un act normativ, din perspectiva aplicabilității sale. În fine, o ultimă critică formulată de recurentul-reclamant se referă la modalitatea în care instanța de fond a reținut că prețul de decontare este un preț care se aplică doar pentru farmaciile aflate în raporturi contractuale cu Casele de asigurări și nu pentru toate farmaciile din piață, întrucât unele dintre acestea, nu se află în raport contractual cu nici o Casă de asigurări sociale de sănătate.

Recursul nu este fondat. Înalta Curte examinând actele dosarului față de prevederile legale aplicabile, incluzând art. 304 1 C. proc. civ. și în raport de criticile recurentului-reclamant, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reține că nu sunt incidente în cauză motive de casare sau de modificare a sentinței atacate, în considerarea celor în continuare arătate. Acțiunea recurentului-reclamant are ca obiect anularea a două ordine emise de Ministrul Sănătății Publice, pentru nelegalitate, rezultând din încălcarea unor dispoziții legale apreciate ca fiind obligatorii, arătate în acțiunea principală și reluate și în cuprinsul motivelor de recurs.

Un prim act administrativ atacat este Ordinul Ministrului Sănătății Publice nr. 569/2007, pentru aprobarea Listei prețurilor de decontare ale medicamentelor eliberate prin farmaciile cu circuit deschis pentru tratamentul bolnavilor incluși în unele subprograme de sănătate din cadrul Programului Național cu scop curativ, nominalizate prin H.G. nr. 292/2007, emis la 29 martie 2007 și publicat în M. Of. nr. 221/30.03.2007. Acest ordin, după cum rezultă din preambulul său, a fost emis în baza art. 85 1 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, a H.G. nr. 292/2007 pentru aprobarea programelor naționale de sănătate în anul 2007, a H.G. nr. 1841/2006 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale de medicamente ca și în temeiul prevederilor C. fisc.

și de H.G. nr. 862/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice. Acest ordin, cu nr. 569/2007 a fost ulterior completat și modificat prin Ordinul Ministerului Sănătății Publice nr. 575 din 01 aprilie 2007, publicat în M. Of. nr. 2320/3.04.2007, astfel că și acest al doilea act administrativ a fost apreciat de reclamant ca fiind nelegal. O primă critică a recurentului vizează nerespectarea în procedura de emitere a ordinelor atacate a prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, ce nu poate fi primită întrucât Înalta Curte, în acord și cu instanța de fond de altfel, o apreciază ca fiind neîntemeiată.

Potrivit art. 6 alin. (9) din respectivul act normativ (Legea nr. 52/2003), în cazul reglementării unei situații care, din cauza circumstanțelor sale excepționale impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgență prevăzută de reglementările în vigoare. Înalta Curte reține că astfel de circumstanțe au existat în cauză, adoptarea rapidă a Ordinului Ministrului Sănătății Publice nr. 569 din 29 martie 2007 fiind impusă de H.G. nr. 292/2007, pentru aprobarea Programelor naționale de sănătate emisă anterior, la 21 martie 2007, și care a prevăzut respectarea unui termen foarte scurt, de 1 aprilie 2007, interesul public fiind evident în condițiile în care actul respectiv se referea la posibilitatea eliberării unor medicamente necesare derulării programelor naționale de sănătate, pentru diabet, transplant și oncologie.

H.G. nr. 292/2007, emisă după cum s-a arătat, la 21 martie 2007, a fost publicată în M. Of. nr. 212/28.03.2007, cu precizarea că urma să își producă efectele începând cu data de 1 aprilie 2007. Nefondată este și critica vizând lipsa avizului conform al Consiliului Concurenței, potrivit art. 26 lit. l) în condițiile în care, după cum corect a reținut și instanța de fond, această prevedere face parte dintr-o listă de atribuții a unui alt organism, fără a reprezenta o cerință obligatorie, de validitate, pentru emiterea actului în discuție.

Înalta Curte reține că netemeinice sunt și susținerile recurentului-reclamant vizând nelegalitatea emiterii Ordinului Ministrului Sănătății Publice nr. 569/2007 în baza unui alt act care nu era în vigoare ca și modul de analiză al retroactivității dispozițiilor Ordinului Ministrului Sănătății Pulice nr. 575/2007, emis la 1 aprilie 2007 și publicat la 3 aprilie 2007. În acest sens, Înalta Curte reafirmă, în acord și cu jurisprudența sa anterioară 1 , că deși, în principiu, momentul de la care actul administrativ produce efecte este cel al publicării actelor normative și respectiv, al comunicării celor individuale, ca efect al aplicării principiului legalității în activitatea organelor administrative publice, se impune a se admite, ca regulă a regimului juridic al actelor administrative, faptul că, pentru organul emitent, actul creează obligații din momentul adoptării lui.

Cu alte cuvinte, pentru organul emitent actul administrativ intră în vigoare din momentul în care există, adică din momentul în care s-a produs manifestarea expresă de voință. Tocmai de aceea condițiile de legalitate ale actului administrativ se examinează prin raportare la data emiterii lui și nu numai în raport cu momentul de la care aceasta produce efecte. Or, din această perspectivă este de reținut că pentru emitent, hotărârea nr. 292/2007 pentru aprobarea Programelor naționale de sănătate în anul 2007, emisă la 21 martie 2007 a fost generatoare de obligații, a existat și a impus adoptarea la o dată imediat ulterioară, respectiv la 29 martie 2007, a Ordinului Ministrului Sănătății Publice nr. 569/2007, pentru aprobarea listei prețurilor medicamentelor pentru tratamentul bolnavilor incluși în unele subprograme de sănătate, nominalizate prin H.G.

nr. 292/2007. De altfel nu mai puțin relevant, în opinia Înaltei Curți, în combaterea susținerilor recurentei este și împrejurarea că Ordinul Ministrului Sănătății Publice nr. 569 și respectiv Ordinul Ministrului Sănătății Publice nr. 575/2007, au fost emise și în temeiul altor acte normative, cum ar fi Legea nr. 95/2006 sau H.G. nr. 1841/2006, în raport de care nu mai subzistă argumentele formale sus - arătate. La data intrării în vigoare a ordinelor contestate, H.G. nr. 292/2007, exista și își producea efecte iar data de 1 aprilie 2007, în raport de care s-a prevăzut aplicabilitatea prețurilor, este tocmai cea menționată de H.G. nr. 292/2007, nefiind vorba de aplicabilitatea retroactivă a prevederilor actelor atacate.

În fine, nefondată este și critica vizând nelegalitatea art. 5 din Ordinul Ministrului Sănătății Publice nr. 575/2007, modificat față de Ordinul Ministrului Sănătății Publice nr. 569/2007, întrucât, textul în discuție vizează expres farmaciile cu circuit deschis, și „nu toate” farmaciile cum susține recurentul și are în vedere expres prețurile de decontare prevăzute în anexa 2, corespunzător denumirilor comerciale internaționale, fără a se utiliza și alți termeni creatori de așa-zisă confuzie, cum fără temei s-a susținut. Față de cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge așadar ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Colegiul Farmaciștilor din România împotriva sentinței civile nr. 2803 din 8 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie 2008. ___________ 1 A se vedea decizia nr. 2970 din 11 iunie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.