ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2648/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 11 mai 2007,

reclamantul Colegiul Farmaciștilor din România a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Sănătății Publice, anularea Ordinului Ministrului Sănătății Publice

nr. 569/2007, pentru aprobarea Listei prețurilor de decontare ale medicamentelor

eliberate prin farmaciile cu circuit deschis pentru tratamentul bolnavilor incluși

în unele subprograme de sănătate din cadrul Programului național cu scop curativ,

nominalizate prin H.G. nr. 292/2007 și anularea Ordinului Ministrului Sănătății

Publice nr. 575/2007, privind modificarea și completarea Ordinului Ministrului Sănătății

Publice nr. 569/2007.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

2803 din 8 noiembrie 2007, a respins excepția lipsei calității procesuale active

invocată de pârât și totodată a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

În ceea ce privește calitatea

procesuală activă a reclamantului, instanța a reținut că soluția se impune, în raport

cu dispozițiile art. 576 alin. (1) , art. 579 și ale art. 580 din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății.

Pentru a pronunța hotărârea

pe fondul cauzei, instanța a reținut că ordinele atacate au fost emise în baza și

în executarea H.G. nr. 292 din 21 martie 2007, asigurându-se respectarea termenului

de 1 aprilie 2007, stipulat în art. 16 din H.G. nr. 292/2007, cu respectarea dispozițiilor

art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă și în condițiile

prevăzute de art. 6 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, nefiind necesară emiterea avizului

conform al Consiliului Concurenței.

Împotriva sus-menționatei

sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Colegiul Farmaciștilor

din România, apreciind soluția instanței de fond ca nelegală pentru mai multe motive.

Astfel, o primă critică

a recurentului-reclamant vizează nerespectarea de către Ministerul Sănătății Publice,

având în vedere temeiul legal al emiterii acestor ordine, a procedurilor legale

vizând asigurarea transparenței decizionale, nefiind arătate nici de pârâtă și nici

de instanță condițiile excepționale ce ar putea face aplicabile dispozițiile

art. 6 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, privind transparența decizională în administrația

publică.

A doua critică formulată

în recurs se referă la lipsa avizului conform al Consiliului Concurenței, potrivit

art. 26 lit. l) din Legea nr. 21/1996, aviz pe care instanța de fond greșit l-a

apreciat ca nefiind obligatoriu a fi dat și reprezentând doar o atribuție, recurentul

susținând că în opinia sa, orice atribuție a unui organ public impune, cu necesitate

și valorificarea respectivei atribuții.

A mai criticat recurentul

hotărârea instanței de fond pentru respingerea susținerilor sale privind nelegalitatea

emiterii Ordinului Ministrului Sănătății Publice nr. 569/2007, câtă vreme actul

în baza căruia a fost emis nu era în vigoare, fiind greșit susținută necesitatea

emiterii acestui ordin în termenul prevăzut de art. 16 din H.G. nr. 292/2007, și

precizând că greșit a fost analizat de către aceeași instanță și caracterul retroactiv,

fiind luat în calcul ca punct de plecare data semnării și emiterii ordinului și

nu cea la care a intrat în vigoare, respectiv la 3 aprilie 2007. În opinia recurentului

este absolut lipsită de relevanță data la care este emis și semnat un act normativ,

din perspectiva aplicabilității sale.

În fine, o ultimă critică

formulată de recurentul-reclamant se referă la modalitatea în care instanța de fond

a reținut că prețul de decontare este un preț care se aplică doar pentru farmaciile

aflate în raporturi contractuale cu Casele de asigurări și nu pentru toate farmaciile

din piață, întrucât unele dintre acestea, nu se află în raport contractual cu nici

o Casă de asigurări sociale de sănătate.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte examinând

actele dosarului față de prevederile legale aplicabile, incluzând art. 304

1

C. proc. civ. și în raport de criticile recurentului-reclamant, ce pot fi circumscrise

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reține că nu

sunt incidente în cauză motive de casare sau de modificare a sentinței atacate,

în considerarea celor în continuare arătate.

Acțiunea recurentului-reclamant

are ca obiect anularea a două ordine emise de Ministrul Sănătății Publice, pentru

nelegalitate, rezultând din încălcarea unor dispoziții legale apreciate ca fiind

obligatorii, arătate în acțiunea principală și reluate și în cuprinsul motivelor

de recurs.

Un prim act administrativ

atacat este Ordinul Ministrului Sănătății Publice nr. 569/2007, pentru aprobarea

Listei prețurilor de decontare ale medicamentelor eliberate prin farmaciile cu circuit

deschis pentru tratamentul bolnavilor incluși în unele subprograme de sănătate din

cadrul Programului Național cu scop curativ, nominalizate prin H.G. nr. 292/2007,

emis la 29 martie 2007 și publicat în M. Of. nr. 221/30.03.2007. Acest ordin, după

cum rezultă din preambulul său, a fost emis în baza art. 85

1

din Legea

nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, a H.G. nr. 292/2007 pentru aprobarea

programelor naționale de sănătate în anul 2007, a H.G. nr. 1841/2006 pentru aprobarea

Listei cuprinzând denumirile comune internaționale de medicamente ca și în temeiul

prevederilor C. fisc. și de H.G. nr. 862/2006 privind organizarea și funcționarea

Ministerului Sănătății Publice.

Acest ordin, cu nr. 569/2007

a fost ulterior completat și modificat prin Ordinul Ministerului Sănătății Publice

nr. 575 din 01 aprilie 2007, publicat în M. Of. nr. 2320/3.04.2007, astfel că și

acest al doilea act administrativ a fost apreciat de reclamant ca fiind nelegal.

O primă critică a recurentului

vizează nerespectarea în procedura de emitere a ordinelor atacate a prevederilor

Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, ce

nu poate fi primită întrucât Înalta Curte, în acord și cu instanța de fond de altfel,

o apreciază ca fiind neîntemeiată.

Potrivit art. 6 alin.

(9) din respectivul act normativ (Legea nr. 52/2003), în cazul reglementării unei

situații care, din cauza circumstanțelor sale excepționale impune adoptarea de soluții

imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele

de acte normative se supun adoptării în procedura de urgență prevăzută de reglementările

în vigoare.

Înalta Curte reține că

astfel de circumstanțe au existat în cauză, adoptarea rapidă a Ordinului Ministrului

Sănătății Publice nr. 569 din 29 martie 2007 fiind impusă de H.G. nr. 292/2007,

pentru aprobarea Programelor naționale de sănătate emisă anterior, la 21 martie

2007, și care a prevăzut respectarea unui termen foarte scurt, de 1 aprilie 2007,

interesul public fiind evident în condițiile în care actul respectiv se referea

la posibilitatea eliberării unor medicamente necesare derulării programelor naționale

de sănătate, pentru diabet, transplant și oncologie.

H.G. nr. 292/2007, emisă

după cum s-a arătat, la 21 martie 2007, a fost publicată în M. Of. nr. 212/28.03.2007,

cu precizarea că urma să își producă efectele începând cu data de 1 aprilie 2007.

Nefondată este și critica

vizând lipsa avizului conform al Consiliului Concurenței, potrivit art. 26 lit.

l) în condițiile în care, după cum corect a reținut și instanța de fond, această

prevedere face parte dintr-o listă de atribuții a unui alt organism, fără a reprezenta

o cerință obligatorie, de validitate, pentru emiterea actului în discuție.

Înalta Curte reține că

netemeinice sunt și susținerile recurentului-reclamant vizând nelegalitatea emiterii

Ordinului Ministrului Sănătății Publice nr. 569/2007 în baza unui alt act care nu

era în vigoare ca și modul de analiză al retroactivității dispozițiilor Ordinului

Ministrului Sănătății Pulice nr. 575/2007, emis la 1 aprilie 2007 și publicat la

3 aprilie 2007.

În acest sens, Înalta

Curte reafirmă, în acord și cu jurisprudența sa anterioară

1

, că deși, în principiu,

momentul de la care actul administrativ produce efecte este cel al publicării actelor

normative și respectiv, al comunicării celor individuale, ca efect al aplicării

principiului legalității în activitatea organelor administrative publice, se impune

a se admite, ca regulă a regimului juridic al actelor administrative, faptul că,

pentru organul emitent, actul creează obligații din momentul adoptării lui. Cu alte

cuvinte, pentru organul emitent actul administrativ intră în vigoare din momentul

în care există, adică din momentul în care s-a produs manifestarea expresă de voință.

Tocmai de aceea condițiile

de legalitate ale actului administrativ se examinează prin raportare la data emiterii

lui și nu numai în raport cu momentul de la care aceasta produce efecte.

Or, din această perspectivă

este de reținut că pentru emitent, hotărârea nr. 292/2007 pentru aprobarea Programelor

naționale de sănătate în anul 2007, emisă la 21 martie 2007 a fost generatoare de

obligații, a existat și a impus adoptarea la o dată imediat ulterioară, respectiv

la 29 martie 2007, a Ordinului Ministrului Sănătății Publice nr. 569/2007, pentru

aprobarea listei prețurilor medicamentelor pentru tratamentul bolnavilor incluși

în unele subprograme de sănătate, nominalizate prin H.G. nr. 292/2007.

De altfel nu mai puțin

relevant, în opinia Înaltei Curți, în combaterea susținerilor recurentei este și

împrejurarea că Ordinul Ministrului Sănătății Publice nr. 569 și respectiv Ordinul

Ministrului Sănătății Publice nr. 575/2007, au fost emise și în temeiul altor acte

normative, cum ar fi Legea nr. 95/2006 sau H.G. nr. 1841/2006, în raport de care

nu mai subzistă argumentele formale sus - arătate.

La data intrării în vigoare

a ordinelor contestate, H.G. nr. 292/2007, exista și își producea efecte iar data

de 1 aprilie 2007, în raport de care s-a prevăzut aplicabilitatea prețurilor, este

tocmai cea menționată de H.G. nr. 292/2007, nefiind vorba de aplicabilitatea retroactivă

a prevederilor actelor atacate.

În fine, nefondată este

și critica vizând nelegalitatea art. 5 din Ordinul Ministrului Sănătății Publice

nr. 575/2007, modificat față de Ordinul Ministrului Sănătății Publice nr. 569/2007,

întrucât, textul în discuție vizează expres farmaciile cu circuit deschis, și „nu

toate” farmaciile cum susține recurentul și are în vedere expres prețurile de decontare

prevăzute în anexa 2, corespunzător denumirilor comerciale internaționale, fără

a se utiliza și alți termeni creatori de așa-zisă confuzie, cum fără temei s-a susținut.

Față de cele mai sus arătate,

în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge așadar ca nefondat recursul de

față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul Colegiul Farmaciștilor din România împotriva sentinței civile

nr. 2803 din 8 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 24 iunie 2008.

___________

1

A se vedea decizia

nr. 2970 din 11 iunie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.