ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 146/2017

Decizia nr. 146/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea de chemare în judecată adresată

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

la data de

29 iunie 2016

, sub nr. x/2/2016,

reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat anularea parțială a Ordinului ministrului Sănătății nr. 75 din 30 ianuarie 2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman și a Ordinului ministrului Sănătății nr. 810 din 29 iunie 2015 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor.

L

a data de 17 octombrie 2016, terțul SC C. SRL

a formulat cerere de intervenție principală, solicitând:

- anularea parțială a Ordinului ministrului Sănătății nr. 75 din 30 ianuarie 2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman, cu privire la (i) dispozițiile art. 8

1,

astfel cum a fost acesta modificat prin art.1 pct. 9 din Ordinul nr. 703/2015 pentru modificarea și completarea anexei la Ordinul nr. 75/2009 și pentru modificarea Ordinului ministrului Sănătății nr. 245/2012 pentru aprobarea prețurilor la medicamentele de uz uman cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață în România; (ii) dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. f) din Norme, astfel cum a fost acesta modificat prin art. 1 pct. 2 din Ordinul ministrului Sănătății nr. 703/2015 în ceea ce privește medicamentul inovativ pentru care există medicament/e generic/e cu preț aprobat; (iii) dispozițiile art. 5 alin. (5) tezele a II-a și a III-a din Norme; (iv) sintagma „sau al medicamentului inovativ pentru care există medicament/e generic/e cu preț aprobat” din art. 6 alin. (3) din Norme.

- anularea parțială a Ordinului ministrului Sănătății nr. 810 din 29 iunie 2015 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflați în relație contractuală cu B., casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, cu privire la dispozițiile Anexei nr. 2 - Lista A - Prețul de referință generic, preț medicamente generic/biosimilare pentru care există aprobat preț pentru medicamentul inovativ.

- obligarea B. la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cereri de intervenție.

2.

Încheierea pronunțată de instanța de fond;

Prin încheierea din 27 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins,ca inadmisibilă în principiu, cererea de intervenție voluntară principală formulată de terțul SC C. SRL.

Prin aceeași încheiere, pentru a da posibilitate părții, cu privire la care s-a respins cererea de intervenție principală, de a-și manifesta intenția dacă înțelege sau nu să exercite calea de atac a recursului, a fost acordat termen de judecată la data de 10 noiembrie 2016, dată la care, în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (4) teza finală C. proc. civ., republicat, s-a constatat intervenită suspendarea de drept a judecării cererii principale până la soluționarea recursului declarat de terțul SC C. SRL împotriva încheierii de ședință din data de 27 octombrie 2016, de respingere ca inadmisibilă în principiu, a cererii de intervenție voluntară principală.

Pentru a hotărî în sensul respingerii, ca inadmisibilă în principiu, a cererii de intervenție principală, în esență, instanța a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 61 alin. (2) C. proc. civ., republicat, întrucât intervenienta nu pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta, ci pretinde un drept asemănător celui pretins de reclamantă, nefiind întrunită condiția pentru admiterea cererii de intervenție voluntară principală care ar presupune ca unul și același drept să fie afirmat de două persoane, din care unul este reclamantul, iar celălalt este intervenientul principal.

Împotriva încheierii din 27 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016, a declarat recurs intervenienta SC C. SRL, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar pe cale de consecință, admiterea în principiu a cererii de intervenție voluntară principală.

În motivarea căii de atac, recurenta susține că instanța de fond a apreciat în mod nelegal că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 61 alin. (2) C. proc. civ., republicat, pentru formularea cererii de intervenție principală.

Astfel, sub aspectul admisibilității cererii de intervenție principală, aceasta poate fi formulată în orice tip de litigiu, inclusiv în materia contenciosului administrativ, exceptând situația când cererea principală are un caracter strict personal.

De asemenea, în doctrină s-a reținut că este admisibilă intervenția principală prin care un terț solicită și el anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prin urmare, solicitând anularea pentru nelegalitate a unui act administrativ normativ pe calea unei cereri de intervenție principală, recurenta consideră că a invocat un drept propriu, drept pe care îl deține în egală măsură și în aceeași formă cu reclamanta, iar cererea de intervenție formulată a fost întemeiată pe un drept propriu (același drept de care uzează și reclamanta), justificat prin împrejurări identice cu cele din cererea reclamantei, ambele invocând același tip de vătămare și aceeași cale de remediere, deschisă tuturor destinatarilor actului normativ.

Intimata-reclamantă

A.

și intimatul-pârât B. nu au depus întâmpinări în cauză.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II.

Soluția instanței de recurs.

Examinând încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de intervenientă este nefondat.

Criticile formulate de recurenta-intervenientă, încadrabile în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate, încheierea pronunțată în cauză fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept procesual incidente la circumstanțele de fapt ale litigiului.

Instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu o acțiune în anularea parțială a Ordinului ministrului Sănătății nr. 75/2009, respectiv în ceea ce privește prevederile art. 8

1

, art. 3 alin. (1) lit. f), art. 5 alin. (5) tezele a II-a și a III-a și sintagma „

sau al medicamentului inovativ pentru care există medicament/e generic/e cu preț aprobat” din art. 6 alin. (3) al acestui ordin, precum și anularea parțială a Ordinului ministrului Sănătății nr. 810/2015 cu privire la dispoziția Anexei 2 - Lista A - Prețul de referință generic, preț medicamente generice/biosimilare pentru care există aprobat preț pentru medicamentul inovativ.

Prin cererea de intervenție voluntară principală, formulată în cauză, s-a solicitat anularea parțială a acelorași dispoziții legale din cuprinsul acelorași ordine normative ale B.,

în justificarea interesului procesual, terțul intervenient afirmând că este reprezentantul legal al unor deținători de autorizații de punere pe piață medicamente ale căror drepturi personale sunt afectate și direct influențate de actele normative a căror anulare se solicită.

Potrivit art. 61 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: „(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. (2)Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta”.

Legea nr. 554/2004, modificată și completată nu cuprinde norme speciale privind cererea de intervenție principală.

Astfel cum a statuat deja Înalta Curte în practica sa în această materie, nici o prevedere a legii contenciosului nu îngrădește dreptul terților de a interveni în proces și nu induce ideea unei incompatibilități între normele C. proc. civ. ce guvernează această instituție și specificul raporturilor de drept administrativ.

Nu mai puțin însă s-a stabilit că, în analizarea condițiilor de admisibilitate a intervenției voluntare, principale sau accesorii, se impune luarea în considerare a specificului raporturilor de drept administrativ.

Necontestat, obiectul litigiului principal se referă la anularea unor acte administrative normative, care conțin reglementări cu caracter general, impersonal și care produc efecte ergaomnes. În această ipoteză, împrejurarea că terțul intervenient se află într-o situație juridică similară cu a reclamantei, invocând drepturi proprii asemănătoare, nu justifică modificarea cadrului procesual subiectiv în cauza de față. Intervenientul nu pretinde pentru sine dreptul dedus judecății și nici un alt drept legat de cel dedus judecății prin cererea principală, ci formulează un petit identic cu cel al cererii principale pe care îl poate formula orice persoană interesată, căreia i se aplică actul administrativ normativ. Or, pentru ca intervenția să fie admisibilă, legătura dintre cererea de intervenție și cererea principală trebuia să fie de natură să justifice judecarea lor împreună, să existe interese divergente sau convergente, iar nu exclusiv interese similare pentru anularea actului administrativ normativ.

În consecință, prima instanță a reținut în mod corect că cererea de intervenție formulată în cauză nu poate trece de filtrul admisibilității în principiu, întrucât intervenientul „nu pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta”,după cum indică dispozițiile art. 61 alin. (2) C. proc. civ., ci pretinde un drept asemănător celui invocat de reclamant.

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate motivele de recurs încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 64 alin. (4) același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat intervenienta SC C. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de intervenienta SC C. SRL împotriva Încheierii din 27 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2017.