ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4871/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4871/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii deduse judecății. Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.L. al Com. Borș a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.T., anularea Deciziei nr. 83061 din 30 noiembrie 2010 și a Procesului verbal de constatare din 11 octombrie 2010, emise de pârât. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este parte în contractul de finanțare – activități externe ale Comunității Europene, din 16 noiembrie 2006 încheiat între M.I.E. (antecesor în drepturi al pârâtului) ca autoritate contractantă, A.D.R. N.V. ca autoritate de implementare și C.L. al Com.Borș în calitate de beneficiar, pentru implementarea activității numite: sistemul integrat de management al deșeurilor solide în comunitățile rurale din zona metropolitană a Oradiei. Prin procesul verbal de constatare din 11 octombrie 2010 încheiat de D.C.V.U.F.C. din cadrul M.D.R.T. s-au stabilit în sarcina reclamantului abateri de la legalitate, conformitate și regularitate în utilizarea și administrarea fondurilor comunitare și a fondurilor de cofinanțare aferente, reținându-se că nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile asumate prin contract cu privire la eligibilitatea costurilor decontate în cadrul proiectului. S-a constatat că este neeligibilă suma totală de 56.605,35 euro plus 37.851,08 lei T.V.A. rambursat aferent sumei neeligibile. Împotriva acestui proces verbal s-a formulat de către reclamant contestație administrativă. Aceasta a fost respinsă prin Decizia 83061 din 29 noiembrie 2010 pronunțată de C.S.C. din cadrul M.D.R.T., cu mențiunea ca nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute în art. 206 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., iar pe fond cu motivarea că, argumentele invocate nu sunt pertinente, precum și că nu s-au depus documente sau înscrisuri noi care să dovedească eligibilitatea cheltuielilor considerate neeligibile prin procesul - verbal contestat. Reclamantul a susținut că actele administrative sunt nelegale pentru că, în implementarea Contractului de finanțare din 16 noiembrie 2006 privind proiectul intitulat „Sistemul integrat de management al deșeurilor solide în comunitățile rurale din zona metropolitană a O.” au fost respectate atât dispozițiile legale, cât și contractul de finanțare, iar cele reținute în actele contestate sunt rezultatul ignorării situației de fapt și a greșitei interpretări atât a contractului de finanțare cât și a normelor legale relevante.
Declinarea de competență Prin Sentința civilă nr. 913/CA/2011 din 19 aprilie 2011, Tribunalul Bihor, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocate din oficiu de către această instanță și, în consecință, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel Oradea. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că obiectul acțiunii este reprezentat de un act administrativ emis de către M.D.R.T., autoritate publică centrală.
Hotărârea supusă recursului în prezenta cauză Prin Sentința civilă nr. 195/2011 din 27 septembrie 201, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C.L. al Com. Borș. În motivarea acestei soluții, instanța de fond a apreciat ca fiind corect reținut, prin actele contestate, că suplimentarea achiziției prevăzută de proiect nu a avut la bază avizul și acordul autorităților implicate, ceea ce încalcă prevederile contractuale, respectiv a art. 9 din anexa II a contractului care prevede explicit că: orice modificare a contractului, inclusiv a anexelor, trebuie făcută în scris și va face obiectul unui act adițional”. Curtea a arătat că a fost dovedită culpa beneficiarului care, la un interval extrem de scurt de la derularea procedurii de achiziție publică, fără o justificare pertinentă și neglijând să informeze și să solicite acordul scris de la autoritățile contractante, efectuează cheltuieli de 50.217,43 euro pentru achiziții prin negociere directă a aceluiași tip de bunuri, situație în care în mod corect s-a reținut încălcarea art. 14.1 teza a I- a a din contract, referitor la caracterul neeligibil al sumelor, nefiind îndeplinite cumulativ exigențele convenționale asumate de beneficiar. Sub cel de al doilea aspect contestat, respectiv că au fost recepționate și achitate integral societății SC E.C. SRL, servicii de informare și susținere a campaniei de educație publică cu toate că acestea aveau un grad de realizare foarte redus, prima instanță a apreciat că din probele administrate nu s-a putut deduce că această campanie a fost derulată cu respectarea procedurii asumate de prestator și că în mod corect organul de control a apreciat ca eligibilă jumătatea aferentă prestației documentate ca fiind îndeplinite. Instanța fondului a nai arătat că, atâta vreme cât reclamantul a acționat în afara cadrului contractual, acesta se află în culpă, iar cheltuielile ocazionate reprezintă prejudiciul produs, așa cum s-a reținut și prin procesul verbal contestat.
Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul C.L. al Com. Borș, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii în totalitte a acțiunii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și ale art. 304¹ C. proc. civ. Recurentul a argumentat, în esență, că Autoritățile de implementare și contractante și-au dat acordul cu privire la suplimentarea sumelor alocate, că, pe de altă parte, această suplimentare nu constituie o modificare a contractului care să atragă necesitatea încheierii unui act adițional și, în fine, că SC E.C. SRL a prestat efectiv serviciile prevăzute în proiect.
Soluția instanței de control judiciar. Examinând actele și înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată incidența motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., față de care va admite recursul și va casa sentința instanței de fond. Astfel, Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea procesului - verbal de constatare din 11 octombrie 2010 și a Deciziei nr. 83061 din 30 noiembrie 2009 emise de către M.D.R.T., privind restituirea, ca neeligibilă, a sumei de 50.508,85 euro + 37.851,08 lei T.V.A. Prin procesul verbal de constatare din 11 octombrie 2010 încheiat de D.C.V.U.F.C. din cadrul M.D.R.T. s-au stabilit în sarcina reclamantului abateri de la legalitate, conformitate și regularitate în utilizarea și administrarea fondurilor comunitare și a fondurilor de cofinanțare aferente, reținându-se că nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile asumate prin contract cu privire la eligibilitatea costurilor decontate în cadrul proiectului. Secțiunea 13 (fila 37 din dosarul de fond) din procesul - verbal prevede că acesta reprezintă titlu de creanță, executoriu, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (2) și art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător , cu modificările și completările ulterioare. Decizia nr. 83061 din 29 noiembrie 2000, emisă de intimatul-pârât, privește soluționarea, în sensul respingerii, a contestației recurentului - reclamant împotriva procesului - verbal descris anterior. Înalta Curte reține că, în contextul constatării unor nereguli în implementarea acestui proiect, nereguli de natură a determina restituirea sumelor plătite de către autoritatea contractantă, devin incidente dispozițiile O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător. Art. 3 alin. (2) și (4) din acest act normativ prevăd că actul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare, constituie titlu de creanță și înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2), creanțele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor. Împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În perspectiva acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esență, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanțe fiscale, procedura de contestare și soluționare a contestării urmând a fi cea specifică acestui tip de acte administrative. În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a I- a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ - fiscale. Înalta Curte reține că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. fisc., în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora. Față de obiectul prezentei cauze, care privește contestarea unei creanțe bugetare, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare, Înalta Curte constată că în mod corect a determinat prima instanță competența de soluționare a cauzei în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat, cuantum, în speță, de până la 500.000 de lei, fără a avea importanță dacă actul atacat este emis de o autoritate publică centrală sau locală. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței competente, Tribunalul Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de C.L. al Com. Borș împotriva Sentinței civile nr. 195 din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată. Trimite cauza spre competentă rejudecare către Tribunalul Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.