ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4871/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Obiectul cererii deduse judecății.

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului

Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.L. al Com.

Borș a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.T., anularea Deciziei nr. 83061

din 30 noiembrie 2010 și a Procesului verbal de constatare din 11 octombrie 2010,

emise de pârât.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că este parte în contractul de finanțare – activități

externe ale Comunității Europene, din 16 noiembrie 2006 încheiat între M.I.E.

(antecesor în drepturi al pârâtului) ca autoritate contractantă, A.D.R. N.V. ca

autoritate de implementare și C.L. al Com.Borș în calitate de beneficiar,

pentru implementarea activității numite: sistemul integrat de management al

deșeurilor solide în comunitățile rurale din zona metropolitană a Oradiei.

Prin procesul verbal de

constatare din 11 octombrie 2010 încheiat de D.C.V.U.F.C. din cadrul M.D.R.T.

s-au stabilit în sarcina reclamantului abateri de la legalitate, conformitate

și regularitate în utilizarea și administrarea fondurilor comunitare și a

fondurilor de cofinanțare aferente, reținându-se că nu și-a îndeplinit în

totalitate obligațiile asumate prin contract cu privire la eligibilitatea

costurilor decontate în cadrul proiectului.

S-a constatat că este

neeligibilă suma totală de 56.605,35 euro plus 37.851,08 lei T.V.A. rambursat

aferent sumei neeligibile.

Împotriva acestui

proces verbal s-a formulat de către reclamant contestație administrativă.

Aceasta a fost respinsă

prin Decizia 83061 din 29 noiembrie 2010 pronunțată de C.S.C. din cadrul M.D.R.T.,

cu mențiunea ca nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute în art. 206 alin.

(1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., iar pe fond cu motivarea că,

argumentele invocate nu sunt pertinente, precum și că nu s-au depus documente

sau înscrisuri noi care să dovedească eligibilitatea cheltuielilor considerate

neeligibile prin procesul - verbal contestat.

Reclamantul a

susținut că actele administrative sunt nelegale pentru că, în implementarea

Contractului de finanțare din 16 noiembrie 2006 privind proiectul intitulat

„Sistemul integrat de management al deșeurilor solide în comunitățile rurale

din zona metropolitană a O.” au fost respectate atât dispozițiile legale, cât

și contractul de finanțare, iar cele reținute în actele contestate sunt

rezultatul ignorării situației de fapt și a greșitei interpretări atât a

contractului de finanțare cât și a normelor legale relevante.

2.

Declinarea

de competență

Prin Sentința civilă nr.

913/CA/2011 din 19 aprilie 2011, Tribunalul Bihor, a admis excepția

necompetenței sale materiale, invocate din oficiu de către această instanță și,

în consecință, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în

favoarea Curții de Apel Oradea.

Pentru a hotărî

astfel,

Tribunalul a reținut că obiectul acțiunii

este reprezentat de un act administrativ emis de către M.D.R.T., autoritate

publică centrală.

supusă recursului în prezenta cauză

Prin

Sentința civilă nr. 195/2011

din 27 septembrie 201, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamantul C.L. al Com. Borș.

În motivarea acestei

soluții, instanța de fond a apreciat ca fiind corect reținut, prin actele

contestate, că suplimentarea achiziției prevăzută de proiect nu a avut la bază

avizul și acordul autorităților implicate, ceea ce încalcă prevederile

contractuale, respectiv a art. 9 din anexa II a contractului care prevede

explicit că: orice modificare a contractului, inclusiv a anexelor, trebuie

făcută în scris și va face obiectul unui act adițional”.

Curtea a arătat că a

fost dovedită culpa beneficiarului care, la un interval extrem de scurt de la

derularea procedurii de achiziție publică, fără o justificare pertinentă și

neglijând să informeze și să solicite acordul scris de la autoritățile

contractante, efectuează cheltuieli de 50.217,43 euro pentru achiziții prin

negociere directă a aceluiași tip de bunuri, situație în care în mod corect s-a

reținut încălcarea art. 14.1 teza a I- a a din contract, referitor la

caracterul neeligibil al sumelor, nefiind îndeplinite cumulativ exigențele

convenționale asumate de beneficiar.

Sub cel de al doilea

aspect contestat, respectiv că au fost recepționate și achitate integral

societății SC E.C. SRL, servicii de informare și susținere a campaniei de

educație publică cu toate că acestea aveau un grad de realizare foarte redus,

prima instanță a apreciat că din probele administrate nu s-a putut deduce că

această campanie a fost derulată cu respectarea procedurii asumate de prestator

și că în mod corect organul de control a apreciat ca eligibilă jumătatea

aferentă prestației documentate ca fiind îndeplinite.

Instanța fondului a

nai arătat că, atâta vreme cât reclamantul a acționat în afara cadrului

contractual, acesta se află în culpă, iar cheltuielile ocazionate reprezintă

prejudiciul produs, așa cum s-a reținut și prin procesul verbal contestat.

4.

Calea

de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul C.L. al Com. Borș, solicitând

modificarea acesteia în sensul admiterii în totalitte a acțiunii sale, pentru

motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și ale art. 304¹ C.

proc. civ.

Recurentul a

argumentat, în esență, că Autoritățile de implementare și contractante și-au

dat acordul cu privire la suplimentarea sumelor alocate, că, pe de altă parte,

această suplimentare nu constituie o modificare a contractului care să atragă

necesitatea încheierii unui act adițional și, în fine, că SC E.C. SRL a prestat

efectiv serviciile prevăzute în proiect.

de control judiciar.

Examinând actele și

înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată incidența motivului de recurs de

ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., față de care va

admite recursul și va casa sentința instanței de fond.

Astfel,

Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă

anularea procesului - verbal de constatare din 11 octombrie 2010 și a Deciziei nr.

83061 din 30 noiembrie 2009 emise de către M.D.R.T., privind restituirea, ca

neeligibilă, a sumei de 50.508,85 euro + 37.851,08 lei T.V.A.

Prin procesul verbal de

constatare din 11 octombrie 2010 încheiat de D.C.V.U.F.C. din cadrul M.D.R.T.

s-au stabilit în sarcina reclamantului abateri de la legalitate, conformitate

și regularitate în utilizarea și administrarea fondurilor comunitare și a

fondurilor de cofinanțare aferente, reținându-se că nu și-a îndeplinit în

totalitate obligațiile asumate prin contract cu privire la eligibilitatea

costurilor decontate în cadrul proiectului.

Secțiunea 13 (fila 37

din dosarul de fond) din procesul - verbal prevede că acesta reprezintă titlu

de creanță, executoriu, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (2) și art.

10 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003

privind controlul

și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare

aferente utilizate necorespunzător

, cu modificările și completările

ulterioare.

Decizia nr. 83061 din

29 noiembrie 2000, emisă de intimatul-pârât, privește soluționarea, în sensul

respingerii, a contestației recurentului - reclamant împotriva procesului - verbal

descris anterior.

Înalta

Curte reține că, în contextul constatării unor nereguli în implementarea

acestui proiect, nereguli de natură a determina restituirea sumelor plătite de

către autoritatea contractantă, devin incidente dispozițiile O.G. nr. 79/2003

privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare,

precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător.

Art. 3 alin.

(2) și (4) din acest act normativ prevăd că actul de constatare, stabilire și

individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate

din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare, constituie

titlu de creanță și înștiințare de plată și cuprinde elementele actului

administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc.

Potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (2), creanțele bugetare rezultate din neregulile

astfel constatate sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și

obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în

gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor.

Împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație

la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G.

nr. 92/2003

privind

C.

proc. fisc., aprobată cu modificări și completări prin

Legea

nr. 174/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În

perspectiva acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul

prezentei cauze va fi asimilat, în esență, contestării

unui act

administrativ de stabilire a unei creanțe fiscale, procedura de contestare și

soluționare a contestării urmând a fi cea specifică acestui tip de acte

administrative.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a I- a din Legea nr. 554/2004, litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se

soluționează în fond de tribunalele administrativ - fiscale.

Înalta Curte reține

că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială de

soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. fisc., în raport

de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori

încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Față de obiectul

prezentei cauze, care privește contestarea unei creanțe bugetare, rezultată din

nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare, Înalta

Curte constată că în mod corect a determinat prima instanță competența de

soluționare a cauzei în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de

actul administrativ atacat, cuantum, în speță, de până la 500.000 de lei, fără

a avea importanță dacă actul atacat este emis de o autoritate publică centrală

sau locală.

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

și ale art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare

instanței competente, Tribunalul Bihor, secția de contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de C.L. al Com. Borș împotriva Sentinței civile nr. 195 din

27 septembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată. Trimite cauza spre competentă rejudecare către Tribunalul Bihor, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 noiembrie 2012.