ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2390/2015

Decizia nr. 2390/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1 Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bihor sub nr. x/111/2011, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare încheiat de pârâtă în data de 03 mai 2011, și înregistrat sub nr. x din 09 mai 2011.

Prin Sentința civilă nr. 947/CA din 5 februarie 2013, Tribunalul Bihor a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, reținând că, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscale ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Prin Sentința civilă nr. 241/CA/2014-PI din 9 decembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, succesoare în drepturi a Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Procesul-verbal de constatare nr. 10318 din 9 mai 2011, întocmit de Agenția pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, s-a concluzionat că investiția realizată de beneficiarul A. PF a devenit neeligibilă, și urmare a prevederilor contractuale încălcate, suma totală datorată de beneficiar este de 86.682,75 lei, la care se adaugă penalitățile și dobânzile aferente.

Împotriva acestui proces-verbal reclamantul a formulat contestație, soluționată prin Decizia nr. 15.885 din 8 iulie 2011, în sensul respingerii acesteia.

S-a reținut în cuprinsul procesului-verbal atacat faptul că, urmare a celor constatate la vizita pe teren și a analizării documentelor puse la dispoziție de către beneficiar, echipa de control a constatat că nu numai firma inițială A. PF, ci și firma nou înființată, SC B. SRL, care, o perioadă a folosit utilajele, are probleme financiare grave, având înscrisă în certificatul constatator mențiunea că se află în stare de insolvență, stadiul procedurii - faliment, aspect confirmat și în cuprinsul certificatului constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului, depus la dosar.

În mod corect s-a reținut în decizia de soluționare a contestației faptul că, reclamantul a susținut eronat că în procesul-verbal a fost menționată încălcarea prevederilor art. 7 din Anexa I la Contractul cadru de finanțare, în realitate, fiind încălcate dispozițiile art. 3 (1) și art. 14 (2) din Anexa I la contract.

În ceea ce privește criticile formulate de reclamant referitoare la nelegalitatea radierii PFA A. din registrul comerțului, prima instanță a reținut că nu pot forma obiectul acțiunii deduse judecății. De altfel, prin Sentința civilă nr. 173/8 ianuarie 2013, Tribunalul Bihor a respins, ca tardivă, plângerea petentului împotriva rezoluției din 16 iunie 2010 a Directorului Registrului Comerțului, prin care s-a dispus radierea din oficiu a PFA A., pentru neexercitarea dreptului de opțiune reglementat de O.U.G. nr. 44/2008, soluție definitivă prin respingerea apelului declarat în cauză.

Având în vedere constatările făcute în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor, curtea de apel a constatat încălcarea de către reclamant a prevederilor art. 3 (1) și art. 14 (2) din Anexa 1 la Contractul cadru de finanțare.

Referitor la disproporția invocată de beneficiar în ceea ce privește cuantumul debitului creat, s-a apreciat că, potrivit art. 11 (3) din Anexa 1 la Contractul-cadru, autoritatea contractantă are obligația recuperării în totalitate a sumelor utilizate necorespunzător.

De asemenea, a reținut instanța de fond că nu prezintă relevanță invocarea de către reclamant a faptului că a desfășurat activități la același punct de lucru prin SC B. SRL, întrucât această societate nu deține calitatea de beneficiar al Programului SAPARD.

Împotriva Sentinței civile nr. 241/CA/2014-PI din 9 decembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs, în termen legal, reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul declarat de reclamant s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii, cu consecința anulării Procesului-verbal de constatare nr. 10318 din 09 mai 2011 și a Deciziei nr. 15885 din 08 iulie 2011.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a reiterat susținerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată, formulând, în esență, următoarele critici:

Prin procesul-verbal de constatare s-a reținut încălcarea prevederilor art. 7 din Anexa I la Contractul cadru de finanțare din 16 martie 2006, deși, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 14 (2) din Anexa I la contract.

Niciuna din condițiile prevăzute de acest text de lege nu sunt îndeplinite, deoarece natura și condițiile de implementare nu au fost afectate, respectiv, nu s-a adus vreunei firme sau organism public vreun avantaj necuvenit, iar în ceea ce privește localizarea investiției, nu a intervenit niciun fel de schimbare, bunurile achiziționate aflându-se în aceeași locație și în folosința și proprietatea aceluiași beneficiar, care este reprezentantul și garantul proiectului.

De asemenea, nu s-a cauzat vreun prejudiciu, întrucât proiectul a presupus contribuția beneficiarului și a fondului în procente de aproximativ 49% și respectiv, 51%, utilizarea fondurilor s-a făcut conform măsurii implementate iar utilajele au format obiectul folosinței beneficiarului potrivit destinației lor, bunurile regăsindu-se și în prezent, în paza și folosința beneficiarului.

Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că beneficiarul desfășura activități prin SC B. SRL, la aceeași locație unde funcționa și PF A., iar până la data solicitării actelor de la Oficiul Registrului Comerțului, acesta nu a avut cunoștință despre radierea din registrul comerțului.

Autoritatea contractantă avea posibilitatea de a aplica în cauză prevederile art. 11 (1) din Anexa 1 la contractul de finanțare.

Pe de altă parte, procedura prevăzută de art. 11 alin. (2) ind. 1 din O.G. nr. 79/2003 a fost inițiată în data de 26 aprilie 2011 și a fost finalizată la 03 mai 2011, ocazie cu care, s-a întocmit procesul-verbal atacat, sens în care, având în vedere că termenul prevăzut de textul de lege enunțat este stabilit cu titlu de obligație, nerespectarea lui atrage tardivitatea actului.

De asemenea, există o disproporție vădită în ceea ce privește cuantumul debitului stabilit în sarcina beneficiarului, întrucât ajutorul financiar nerambursabil nu a fost deturnat sau învestit în alt mod decât cel stabilit prin proiect, astfel încât, nu se impune restituirea integrală a aportului fondului.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Criticile formulate de recurentul-reclamant, subsumate motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., sunt neîntemeiate, sentința pronunțată în litigiu fiind dată ca urmare a interpretării și aplicării corecte a legii la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Prin acțiunea dedusă judecății, recurentul-reclamant, în calitate de beneficiar al unei finanțări nerambursabile în condițiile Programului Special de Preaderare pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală SAPARD, a contestat Procesul-verbal de constatare nr. 10318 din 09 mai 2011, întocmit de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în conformitate cu prevederile O.G. nr. 79/2003, prin care s-a constituit în sarcina beneficiarului un debit în sumă de 86.682,75 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere, urmare a nerespectării prevederilor Contractului de finanțare din 16 martie 2006 și ale Legii nr. 316/2001, precum și Decizia nr. 15885 din 08 iulie 2011, prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamant împotriva  procesului-verbal de constatare.

Neregulile care au generat obligația restituirii integrale a finanțării nerambursabile, prezentate în Capitolul 6 al procesului-verbal de constatare, au fost generate de faptul că beneficiarul nu și-a păstrat activitatea specifică prevăzută în contract și nu a atins obiectivele proiectului, conform angajamentelor asumate prin cererea de finanțare și a prevederilor contractului de finanțare.

Susținerile recurentului-reclamant, potrivit cărora în cuprinsul Procesului-verbal de constatare din 09 mai 2011, pârâta a invocat nerespectarea prevederilor art. 7 din Anexa I - Prevederi Generale la Contractul cadru de finanțare din 16 martie 2006, sunt neîntemeiate.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată că reclamantul a menționat în mod eronat aceste prevederi contractuale, având în vedere că în cuprinsul procesului-verbal de constatare s-a reținut încălcarea de către beneficiar a prevederilor art. 3 (1) și art. 14 (2) din Anexa I la Contractul de finanțare.

Dispozițiile legale privind desfășurarea activității de implementare a Programului SAPARD, respectiv, Legea nr. 316/2001 și O.G. nr. 79/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și clauzele Contractului de finanțare și anume, art. 3, prevăd: "Beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate și selecție înscrise în cererea de finanțare. De asemenea, pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată efectuată de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Program SAPARD, beneficiarul se obligă să nu modifice substanțial proiectul conform art. 14 (2) al prezentului contract."

Conform art. 14 (2) din Anexa I (Prevederi Generale) la contractul de finanțare: "Proiectul rămâne eligibil pentru co-finanțarea Uniunii Europene numai dacă nu suferă o modificare substanțială, pe perioada de valabilitate a contractului. Modificările substanțiale la un proiect sunt acelea care: afectează natura și condițiile de implementare sau oferă unei firme sau organism public un avantaj necuvenit și, rezultă, de asemenea, dintr-o schimbare a naturii proprietății unui articol din infrastructură, sau o încetare sau schimbare în localizarea investiției."

În condițiile arătate, în mod legal intimata-pârâtă a reținut că neexercitarea de către recurentul-reclamant a dreptului de continuare a activității, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 44/2008, coroborat cu decizia Oficiului Registrului Comerțului Bihor, prin care s-a dispus radierea, din oficiu, a PF A., conduce la încălcarea prevederilor art. 14 (2) din Anexa I la contractul de finanțare.

Invocarea de către recurent a împrejurării că a desfășurat activități la același punct de lucru, prin SC B. SRL, nu este relevantă sub aspectul modului de îndeplinire a obiectivelor proiectului, având în vedere că societatea respectivă nu are calitatea de beneficiar al finanțării nerambursabile în condițiile Programului SAPARD.

Mai mult, prin încheierea pronunțată la data de 20 mai 2010, în Dosarul nr. x/111/2010 al Tribunalului Bihor, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei SC B. SRL, modificarea situației financiare a societății afectând natura și condițiile de implementare ale proiectului, în sensul prevăzut de art. 14 (2) din contract.

În ceea ce privește criticile formulate de recurentul-reclamant cu privire la nelegalitatea deciziei de radiere din evidențele Oficiului Registrului Comerțului, în mod corect prima instanță a constatat că nu sunt supuse cenzurii instanței de contencios administrativ, învestită în prezenta cauză cu controlul de legalitate al actelor administrativ fiscale emise de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

Înalta Curte nu poate reține afirmațiile recurentului vizând incidența în cauză a prevederilor art. 11 (1) din Anexa I la contractul de finanțare, întrucât motivele invocate în susținerea aplicabilității acestui text de lege, nu se înscriu în cazurile excepționale sau de forță majoră, în care autoritatea contractantă poate decide rezilierea contractului de finanțare, fără a solicita plata finanțării nerambursabile.

De asemenea, susținerile recurentului privind tardivitatea întocmirii procesului-verbal de constatare, sunt neîntemeiate.

Instanța de control judiciar constată că procesul-verbal atacat a fost încheiat în termenul legal de 90 de zile de la data declanșării procedurii de recuperare a debitului, termen calculat în raport cu data emiterii formularului IRD 0.1., care, în speță, a fost 26 aprilie 2011.

În consecință, aceste fapte, dovedite de intimata-pârâtă, constituie "nereguli" și "neregularități", în accepțiunea art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003 și art. 17 (1) din contractul de finanțare Anexa I - Prevederi generale.

Potrivit acestor dispoziții legale și contractuale, "neregula" reprezintă "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, în raport de dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, precum și cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul general al Comunității Europene și/sau bugetele administrate de acesta ori în numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită".

Prin "neregularitate" se înțelege "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, precum și orice nerespectare a prevederilor memorandumurilor de finanțare privind asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum și a prevederilor contractului de finanțare, rezultată dintr-o acțiune sau omisiune de către beneficiar, care printr-o cheltuială neeligibilă are ca efect prejudicierea Comunității Europene și a României".

În speță, aceste nereguli constatate de pârâtă, au condus, potrivit art. 17 (3) și (4) din Anexa I la contractul de finanțare, asumat de către beneficiar, la declanșarea procedurii de recuperare a debitului, autoritatea contractantă având obligația de a recupera în totalitate sumele ce nu au fost folosite conform scopului destinat pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, astfel cum stabilesc prevederile art. 11 (3) din Anexa I la contract.

În contextul prezentat, se reține că existența prejudiciului nu poate fi negată, în condițiile în care, s-a demonstrat că fondurile destinate realizării proiectului au fost defectuos folosite, prin încălcarea de către recurentul-reclamant a obligațiilor contractuale asumate.

Prejudiciul produs bugetului Uniunii Europene poate fi efectiv sau potențial, materializându-se, în toate cazurile, prin afectarea intereselor financiare ale Uniunii, fiind evident că prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenția legiuitorului a fost să se asigure că aceste cheltuieli efectuate în contextul fondurilor structurale sunt strict limitate la agenții care respectă regulile fixate.

Această concluzie rezultă dintr-o jurisprudență consecventă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, Hotărârea din 13 martie 2008, Vereniging și alții, C-383/06-C-385/06).

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 241/CA/2014-PI din 9 decembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN