Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.02.2013
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 651/2013

HOTĂRÂRE
08.02.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 651/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.P.I.A. – Centru Județean Suceava, a chemat în judecată Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Suceava, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Deciziei 15/32 din 16 mai 2011, emisă de Camera de Conturi a județului Suceava; anularea Încheierii nr. 30 din 15 iulie 2011- emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României și suspendarea executării actelor contestate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că măsurile decise de pârâtă, prin decizia contestată și confirmată prin respingerea contestației pe care a formulat-o în procedură prealabilă - sunt nelegale, deoarece potrivit reglementărilor legale care vizează structura organizatorică și competențele legale, reclamanta nu este abilitată să verifice veridicitatea declarațiilor pe proprie răspundere date de solicitanții - fermieri pentru a beneficia de schemele de sprijin din fonduri comunitare pentru plățile complementare și ajutoarele de stat gestionate, reglementate de dispozițiile O.M.A.D.R. nr. 215/2010. A mai arătat că solicitanții – beneficiari care au dat declarațiile pe proprie răspundere în temeiul art. 292 C. pen., privind inexistența datoriilor la bugetele de stat și/ sau locale beneficiază de prezumția de nevinovăție prev. de art. 5 2 C. proc.

pen. și în lipsa unei hotărâri judecătorești penale definitive de condamnare a solicitantului fermier - pentru fals în declarații - reclamanta nu poate recupera sumele de bani acordate fermierilor care au datorii către bugetele locale și/sau către bugetul de stat, cu atât mai mult cu cât dosarele beneficiarilor au fost analizate și pe baza documentațiilor depuse s-a constatat eligibilitatea acestora, efectuându-se plățile. A mai motivat că, în situația în care pârâta - cu ocazia auditării reclamantei - are indicii sau dovezi cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, în conformitate cu art. 33 alin. (4) din Legea 94/1992 are obligația legală de a sesiza organele îndreptățite pentru asigurarea valorificării constatării și de a informa entitatea auditată.

A mai învederat că obligarea reclamantei de a reanaliza cererile formulate de beneficiarii - fermieri ai plăților P.N.D.C. în cadrul campaniilor 2008, 2009, 2010 și stabilirea întinderii prejudiciului și luarea măsurilor legale în vederea recuperării lui, este practic imposibil de îndeplinit, organigrama reclamantei nepermițând efectuarea și finalizarea unui atare demers. La termenul din 24 octombrie 2011 reclamanta prin apărător a învederat instanței că renunță la pct. 3 din acțiune în ce privește cererea de suspendare a executării celor două acte ce fac obiectul litigiului, arătând că s-a adresat pârâtelor, obținând prelungirea acestora până în anul 2012. Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 412 din 5 decembrie 2011 a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii având ca obiect suspendarea executării actelor contestate și a respins ca nefondată acțiunea acesteia.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că actele de audit criticate sunt întocmite în condițiile legii. Referitor la răspunderea penală și patrimonială a solicitatului fermier pentru încălcarea art. 292 C. pen., precum și cu privire la obligația pârâtei de a sesiza organele în drept atunci când există indicii că anumite fapte au fost săvârșite cu încălcarea legii penale, s-a reținut că aceste aspecte sunt independente de obligația legală ce incumbă reclamantei de a proceda la un control real, efectiv și complet. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta A.P.I.A.Suceava. Examinând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., Înalta Curte reține că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a primei instanțe. Astfel, obiectul acțiunii dedus judecății îl constituie anularea Deciziei nr. 15/32 din 16 mai 2011, emisă de Camera de Conturi a județului Suceava; anularea Încheierii nr. 30 din 15 iulie 2011- emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României și suspendarea executării actelor contestate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și dispozițiile menționate, se impune a se stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ. Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea a I- a, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”. Din aceste dispozițiile legale, rezultă că actul administrativ care produce efecte juridice, ce este supus obligației executării, este decizia structurii Curții de Conturi, prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ. Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal, din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului . În ședința Plenului secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Județeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Județeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană.

Soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice. De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență, cât și în astfel de litigii, cum este și cel care formează obiectul cauzei deduse judecății, că revine competența materială și teritorială de soluționare a acestor cauze tribunalelor. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Maramureș, secția contencios administrativ și fiscal.

Î

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.P.I.A. împotriva Sentinței nr. 412 din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal. Casează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-02-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 568/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, reclamanta Direcția pentru Agricultură Suceava a solicitat anulare
ÎCCJ 2011-12-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6052/2011
s-a cerut, de natură a ridica serioase îndoieli asupra valabilității acestora. O.U.G. nr. 125/2066 modificată și completată, nu prevede în sarcina A.P.I.A. „verificarea veridicității declarațiilor beneficiarilor fermieri date pe proprie răs
ÎCCJ 2013-02-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1391/2013
sau inexistența unei fapte penale astfel că nu poate intra în discuție încălcarea prezumției de nevinovăție a beneficiarilor primei de exploatație. În temeiul atribuțiilor legale ce îi revin, A.P.I.A. ia măsuri pentru recuperarea sumelor ac
ÎCCJ 2013-01-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 47/2013
sale la anii următori anului 2007, însă modificările nu au vizat nici condiția lipsei datoriilor bugetare, nici documentele ori verificările în sarcina A.P.I.A. sub aspectul analizat. Curtea de apel a reținut că măsurile stabilite de Curtea
ÎCCJ 2013-01-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 242/2013
e) din Ordinul nr. 215/2010, ambele emise de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, solicitanții sprijinului financiar aveau obligația de a depune declarații pe propria răspundere din care să rezulte faptul că, la momentul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă