SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 69501/01 prezentate de Do Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 18 mai 2000, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamanții, domnii Dobdoan Hatun și Düzgün Bulat, sunt resortisanți turci, născuți în 1970 și, respectiv, 1960. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Z. S. Özdoćan, avocată la Izmir. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează.
Reclamanții au fost arestați la 1 și, respectiv, 6 iunie 1995. După ce au fost reținuți la 14 iunie 1995, Duzgün Bulat a fost reținut temporar. Procurorul Republicii aproape de curtea de securitate a statului Izmir, reproșându-l pe primul reclamant să fie lider în cadrul unei organizații ilegale și în al doilea rând să acorde asistență și sprijin acesteia, i-a inculpat pe baza articolelor 168 alineatul (1) și 169 din Codul penal, precum și a articolului 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. La 22 iulie 1997, Curtea de Securitate a Uniunii Europene i-a recunoscut pe reclamanții vinovați de faptele care le erau reproșate și l-a condamnat pe primul reclamant la douăzeci și patru de ani de închisoare și pe al doilea la trei ani și nouă luni de închisoare.
La 7 iulie 1998, Curtea de Casație a rupt hotărârea de primă instanță. La 3 decembrie 1998, Curtea de Securitate a Uniunii Europene își va reiniția hotărârea inițială, care a fost confirmată de Curtea de Casație la 18 octombrie 1999. La 21 decembrie 2000, în timp ce cel de-al doilea reclamant era plasat sub mandat de arestare, legea nr. 4616 a fost promulgată și a permis, printre altele, suspendarea executării pedepselor privative de libertate pentru anumite categorii de libertăți comise înainte de 23 aprilie 1999. Al doilea reclamant a fost admis în beneficiul acestei legi. În scrisoarea sa din 16 ianuarie 2006, reprezentantul reclamanților a indicat că termenul de cinci ani s-a scurs fără nicio nouă condamnare a celui de-al doilea reclamant.
Dreptul intern relevant în vigoare la momentul respectiv este descris în cauzele Asli Güneș c. Turcia ((dec.), nr 53916/00, 13 mai 2004) și Koç și Tambaș c. Turcia ((dec.), 46947/99, 24 februarie 2005). La 19 iulie 2001, Curtea Constituțională a considerat că suspendarea execuției pronunțate în temeiul legilor nr. 4454 și 4616 privind suspendarea sentinței și a executării pedepsei se referă nu numai la pedeapsa principală, ci și la pedepsele auxiliare și privările de drept sau de incapacitate legate de condamnarea principală. Reclamanții susțin că instanța de securitate a statului care i-a judecat și condamnat nu constituie o instanță independentă și imparțială Care le-a putut garanta un proces echitabil din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său.
Ei susțin că procedura în fața acestei instanțe în măsura în care și-a întemeiat constatarea de vinovăție pe depozițiile colectate în etapa de laminare preliminară, sub constrângere și fără asistența unui avocat. 6 din Convenție. ÎN DREPT Guvernul invită Curtea să respingă cererea în măsura în care aceasta se referă la Do 57343/00, introdusă la 20 aprilie 2000 de Do Prin urmare, în partea sa referitoare la primul reclamant, prezenta cerere este în esență aceeași cu cererea nr. 57343/00 pentru care Curtea a ajuns la concluzia încălcării articolului 6 din convenție în hotărârea sa din 20 octombrie 2005. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (2) litera (b) și al articolului 4 din convenție.
Curtea constată că condamnarea lui Düzgün Bulat a dobândit autoritate de lucru judecat, dat fiind că a fost confirmată de Curtea de Casație. Cu intrarea în vigoare a Legii nr. 4616, executarea pedepsei aplicate a fost suspendată pe o perioadă de cinci ani. Reclamantul nu a comis nicio încălcare pe parcursul perioadei de suspendare. În această privință, Curtea arată că a fost judecat liber și că pedeapsa privativă de libertate pronunțată împotriva sa nu a fost pusă în aplicare. La sfârșitul termenului de suspendare și absența unei comisii de către reclamant a unei noi infracțiuni au avut ca rezultat pronunțarea sentinței sale neavenite, ceea ce se traduce prin condamnarea și menționarea sa pe dosarul judiciar.
Această circumstanță pune capăt tuturor consecințelor dăunătoare care ar fi putut rezulta din lipsa de independență și de imparțialitate a Curții de Siguranță a Țării de Jos și din lipsa de echitate a procedurii în fața acesteia. În plus, reclamantul nu a fost afectat de nicio incapacitate în perioada de suspendare, în măsura în care suspendarea executării se referă, de asemenea, la pedepsele auxiliare și la incompetențele legate de condamnarea principală. Reclamantul nu a mai fost afectat în niciun fel, în ceea ce privește aceste obiecțiuni, de condamnarea în litigiu (a se vedea Asl Electrolux Güneș, hotărârea menționată anterior, și Koç și Tambaș În sensul articolului 34 din Convenție, nu poate pretinde că are interes să continue examinarea acestei părți a cererii.
În consecință, în măsura în care se referă la cel de-al doilea reclamant, cererea trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Vincent Berger Boštjan dl Zupančič Moduler Președinte
DÉCISION
de la requête n o 69501/01 présentée par Doğan HATUN et Düzgün BULAT contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 30 novembre 2006 en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič , président , R. Türmen , C. Bîrsan , V. Zagrebelsky , M me A. Gyulumyan , MM. E. Myjer, David Thór Björgvinsson, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 18 mai 2000, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, MM.
Doğan Hatun et Düzgün Bulat, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1970 et 1960. Ils sont représentés devant la Cour par M e Z. S. Özdoğan, avocate à Izmir. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Les requérants furent arrêtés respectivement les 1 er et 6 juin 1995. Au terme de leur garde à vue le 14 juin 1995, Doğan Hatun fut mis en détention provisoire et Düzgün Bulat libéré. Le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir, reprochant au premier requérant d’être dirigeant au sein d’une organisation illégale et au deuxième de porter aide et soutien à celle-ci, les inculpa sur le fondement des articles 168 § 1 et 169 du code pénal ainsi que de l’article 5 de la loi n o 3713 relative à la lutte contre le terrorisme.
Le 22 juillet 1997, la cour de sûreté de l’Etat reconnut les requérants coupables des faits qui leur étaient reprochés. Elle condamna le premier requérant à vingt-quatre ans d’emprisonnement et le deuxième à trois ans et neuf mois d’emprisonnement. Le 7 juillet 1998, la Cour de cassation cassa l’arrêt de première instance. Le 3 décembre 1998, la cour de sûreté de l’Etat réitéra son arrêt initial, lequel fut confirmé par la Cour de cassation le 18 octobre 1999. Le 21 décembre 2000, alors que le deuxième requérant était placé sous mandat d’arrêt, la loi n o 4616 fut promulguée. Elle permit, entre autres, de surseoir à l’exécution des peines privatives de liberté pour certaines catégories d’infractions commises avant le 23 avril 1999. Le deuxième requérant fut admis au bénéfice de cette loi.
Dans sa lettre du 16 janvier 2006, la représentante des requérants indiqua que le délai de cinq ans s’était écoulé sans aucune nouvelle condamnation du deuxième requérant. B. Le droit interne pertinent Le droit interne pertinent en vigueur à l’époque des faits est décrit dans les affaires Asli Güneș c. Turquie ((déc.), n o 53916 /00, 13 mai 2004) et Koç et Tambaș c. Turquie ((déc.), n o 46947/99, 24 février 2005). Le 19 juillet 2001, la Cour constitutionnelle a considéré que le sursis à exécution prononcé en application des lois n os 4454 et 4616 relatives au sursis au jugement et à l’exécution de la peine concerne non seulement la peine principale, mais également les peines accessoires et les privations de droit ou incapacités liées à la condamnation principale.
GRIEFS Les requérants allèguent que la cour de sûreté de l’Etat qui les a jugés et condamnés ne constitue pas un « tribunal indépendant et impartial » qui eût pu leur garantir un procès équitable en raison de la présence d’un juge militaire en son sein. Ils allèguent l’iniquité de la procédure devant cette juridiction dans la mesure où elle a fondé son constat de culpabilité sur les dépositions recueillies au stade de l’instruction préliminaire, sous la contrainte et sans l’assistance d’un avocat. Ils y voient une violation de l’article 6 de la Convention. EN DROIT 1. Le Gouvernement invite la Cour à rejeter la requête pour autant qu’elle concerne Doğan Hatun. Il fait observer que celle-ci est essentiellement la même que la requête n o 57343/00, portant sur des faits et griefs identiques.
Le requérant ne se prononce pas. La Cour note que la requête n o 57343/00, introduite le 20 avril 2000 par Doğan Hatun et trois autres personnes, porte sur des allégations de manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir en raison de la présence d’un juge militaire en son sein, ainsi que sur l’iniquité de la procédure devant celle-ci parce que les requérants auraient été condamnés uniquement sur la base de leur déposition obtenue lors de la garde à vue, sous la contrainte et en l’absence d’un avocat. Dans sa partie concernant le premier requérant, la présente requête est donc essentiellement la même que la requête n o 57343/00 pour laquelle la Cour a conclu à la violation de l’article 6 de la Convention dans son arrêt du 20 octobre 2005. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 2 b) et 4 de la Convention.
2. La Cour note que la condamnation de Düzgün Bulat a acquis autorité de chose jugée étant donné qu’elle a été confirmée par la Cour de cassation. Avec l’entrée en vigueur de la loi n o 4616, l’exécution de la peine infligée a été suspendue pendant une durée de cinq ans. Le requérant n’a commis aucune infraction pendant a durée du sursis. A cet égard, la Cour relève que l’intéressé a été jugé libre et que la peine privative de liberté prononcée à son encontre n’a pas été mise à exécution. L’arrivée du terme du sursis et l’absence de commission par le requérant d’une nouvelle infraction ont eu pour conséquence de rendre sa condamnation non avenue, ce qui se traduit par l’effacement de la condamnation et de sa mention sur son casier judiciaire.
Cette circonstance met fin à toutes les conséquences dommageables qui auraient pu découler du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir et du défaut d’équité de la procédure devant celle-ci. De plus, le requérant n’a été frappé d’aucune incapacité pendant la période du sursis, dans la mesure où le sursis à exécution concerne également les peines accessoires et incapacités liées à la condamnation principale. Le requérant n’apparaissant plus affecté en rien, quant à ces griefs, par la condamnation litigieuse (voir Aslı Güneș , décision précitée, et Koç et Tambaș , décision précitée), il ne saurait prétendre avoir intérêt, au sens de l’article 34 de la Convention, à poursuivre l’examen de cette partie de la requête.
Il s’ensuit que, pour autant qu’elle concerne le deuxième requérant, la requête doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Greffier Président