ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1643/2013

Deliberând, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 9 aprilie 2010 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, sub nr. 1335/90/2010, reclamanta SC M.C. SRL Băile Olănești a chemat în judecată pe pârâta SC E.A. SA București, solicitând obligarea sa la finalizarea dosarului de daună nr. a/2009, stabilirea cuantumului despăgubirilor și la plata sumei de 285.203,06 RON despăgubiri, ca urmare a producerii riscului asigurat. Ulterior, reclamanta și-a precizat cererea susținând că solicită doar obligarea pârâtei la plata sumei de 285.203,06 RON, despăgubiri rezultate ca urmare a producerii riscului asigurat. Prin încheierea din ședință din 17 februarie 2011, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, a dispus suspendarea judecății cauzei și trimiterea dosarului în arhiva instanței până la achitarea integrală a taxei de timbru în cuantum de 6.963 RON.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta, soluționat prin Decizia nr. 945/R-Com din 13 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în sensul admiterii recursului și casării încheierea cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecății, reținând în esență că, în mod greșit instanța nu a pus în discuție excepția anulării cererii ca netimbrate. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, sub nr. 1335/90/2010*. Prin Sentința nr. 607 din 23 februarie 2012, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta SC M.C. SRL și a obligat pârâtă în favoarea acesteia la plata sumei de 285.203 RON, despăgubiri civile, respingând excepțiile formulate de pârâtă prin întâmpinare.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de asigurare nr. a/2009, asigurându-și bunul, clădire, spațiu de producție situat în Băile Olănești, str. T.V., județul Vâlcea, contra incendiului, iar riscul asigurat s-a produs la data de 28 august 2009, așa cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului, întocmit de Poliția orașului Băile Olănești și I.S.U. Vâlcea. Tribunalul a reținut că producerea riscului asigurat, respectiv incendiul din data de 28 august 2009 obligă asigurătorul, pârâta în cauză, să plătească asiguratului, despăgubiri, iar apărările pârâtei nu pot fi primite, atâta timp cât contractul de asigurare este în vigoare.

Că prin adresa nr. 31.949/2009, însăși pârâta preciza că reclamanta avea autorizație PSI, contrar susținerilor din întâmpinarea de la dosar. Apreciind contractul de asigurare ca fiind valabil încheiat, cu respectarea normelor legale în vigoare și că nu există motive de nulitate a acestuia, tribunalul a respins excepția nulității contractului de asigurare și a reținut că producerea riscului asigurat, respectiv a incendiului din data de 28 august 2009, în condițiile în care asiguratul deținea autorizație PSI, fapt recunoscut de pârâta însăși prin adresa nr. 31.949/2009, obligă asigurătorul, pârâta în cauză, să plătească asiguratului, despăgubiri, înlăturând apărările pârâtei ca neîntemeiate. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând în principal, anularea hotărârii atacate, cu aplicarea art. 297 alin. (2) C. proc.

civ. și rejudecarea cauzei pe fond, iar în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate. Prin Decizia civilă nr. 39/A din 6 iunie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal respinge, învestită cu soluționarea căii ordinare de atac, a respins ca nefondat, apelul formulat de pârâta SC E.A. SA București împotriva Sentinței nr. 607 din 23 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 1335/90/2010* în contradictoriu cu reclamanta SC M.C. SRL Băile Olănești. Pentru a pronunța această soluție, instanța de prim control a reținut, în esență, ca fiind justă și temeinică soluția tribunalului, fiind consecința unei analize realizate în concret, riguros și judicios a probatoriului administrat, în raport de care a stabilit situația de fapt, la care a aplicat corect normele legale incidente.

Împotriva Deciziei civile nr. 39/A din 6 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC E.A. SA București, criticând-o din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, în principal, cu casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea administrării probelor necesare, în scopul dezlegării corecte a fondului pricinii, conform art. 313 alin. (3) C. proc. civ. și, în subsidiar cu modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii introductive ca neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată.

În memoriul de recurs, circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pârâta a criticat decizia atacată pentru nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., respectiv pentru încălcarea principiilor dreptului de apărare și rolului activ al instanței, prin respingerea cererii de suplimentare a probatoriilor formulate în condițiile art. 292 coroborat cu art. 295 C. proc. civ.

În acest sens, a susținut că, pentru dezlegarea corectă a fondului cauzei, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, se impunea admiterea cererii de probatorii constând în: înscrisuri, interogatoriul reclamantei, expertiză tehnică în specialitatea pirotehnie, precum și o expertiză tehnică în specialitatea construcții civile și evaluări prin care se tindea la stabilirea, în concret, a cauzelor care au determinat apariția evenimentului asigurat, dacă reclamanta deținea toate avizele, aprobările și autorizațiile impuse de legislația în vigoare pentru desfășurarea activităților industriale în bunul asigurat; a valorii de circulație a bunului asigurat la data producerii incendiului, urmând a fi fost avute în vedere de expert toate documentele doveditoare ale realizării/modernizării investiției, precum și valoarea prejudiciului suferit de reclamantă în raport de proporția în care bunul a fost afectat de incendiu.

Subsumat aceluiași motiv de nelegalitate, pârâta a criticat hotărârea instanței de apel pentru soluția de respingere și fundamentarea acesteia relativ la critica formulată referitor la nulitatea sentinței tribunalului pentru nepunerea în discuția contradictorie a părților și nemotivarea respingerii excepțiilor invocate prin întâmpinare. Sub acest aspect, pârâta a arătat că, deși instanța de control a reținut în considerentele hotărârii pronunțate că tribunalul nu a motivat soluția de respingere a excepțiilor netimbrării și prematurității cererii de chemare în judecată, invocate de pârâtă prin întâmpinare, a apreciat ca nu constituie cauză de nulitate a hotărârii atacate, cenzura sa fiind de natură să suplinească această lipsă, ignorând faptul că prejudiciază partea de un grad de jurisdicție.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., SC E.A. SA București a arătat că, în mod greșit, instanța de apel, în motivarea soluției de respingere a excepției nulității contractului de asigurare nr. a/2009 a considerat că odată ce pârâta a acceptat încheierea contractului, nu mai poate invoca neregularități cu privire la caracteristicile construcției, modul de desfășurare a activității în spațiul constituind bunul asigurat, măsurile ce trebuiau luate de reclamantă pentru prevenirea incendiului. Prin această apreciere, pârâta susține că se încalcă voința părților la momentul încheierii contractului, astfel cum rezultă din clauzele convenite, în care s-a stipulat că acordarea primei de asigurare se face în condițiile respectării unor obligații asumate de către asigurat.

În opinia sa, a se accepta o altă interpretare a actului juridic dedus judecății, ar avea semnificația încălcării principiul principiului forței obligatorii a contractelor înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. De asemenea, pârâta a susținut că, instanța de apel făcut o interpretare greșită a prevederilor contractuale, potrivit cărora în caz de incendiu al clădirii se aplică o franșiză de 5% din valoarea asigurată, iar în caz de incendiu al conținutului clădirii, se aplică o franșiză de 10% din valoarea asigurată, astfel încât, valoarea daunei stabilite prin raportul de expertiză ar fi trebuit diminuată cu valoarea celor două franșize. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pârâta a susținut că instanța de apel a pronunțat hotărârea atacată cu aplicarea greșită a art. 948 și art. 960 C. civ., norme ce reglementează cauzele de viciere a consimțământului, atât sub forma erorii obstacol, cât și sub forma dolului, respectiv a manoperelor dolozive utilizate de reclamanta-asigurat în scopul inducerii în eroare a pârâtei cu privire la caracteristicile bunului asigurat, în raport de faptul că, asiguratul a prezentat alte caracteristici ale imobilului, tocmai pentru a determina pârâta la asumarea obligațiilor de despăgubire la momentului producerii cazului asigurat, cât și în scopul stabilirii unui nivel maxim al despăgubirii. Un alt aspect al motivului de nelegalitate invocat de pârâtă, rezidă în aplicarea greșită a prevederilor art. 954 și art. 960 C. civ.

de către instanța de apel, prin ignorarea caracterului determinant al cunoașterii bunului asigurat pentru evaluarea riscului și calcularea primei de asigurare, care în opinia sa, ar fi fost cu totul alta dacă asigurătorul ar fi cunoscut riscul real de incendiu și discrepanța evidentă dintre cele declarate de asigurat și realitatea caracteristicilor bunului asigurat, împrejurări ce se circumscriu intenției de viciere a consimțământului pârâtei de natură să atragă nulitatea contractului încheiat cu nerespectarea acestor prevederi. Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc.

civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Față de aceste precizări, se constată că pârâta în memoriu de recurs a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., dezvoltând și structurând criticile formulate subsumat acestora. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., recursul este admisibil atunci când hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 105 alin. (2) din același cod. Înalta Curte reține că prin sintagma neobservarea formelor legale, legiuitorul nu a vizat doar cerințele privind forma exterioară a actelor de procedură, ci toate condițiile prevăzute pentru derularea procesului civil, inclusiv administrarea tuturor probelor necesare în vederea respectării dreptului la apărare și soluționării corecte a cauzei deduse judecății, în caz contrar, producându-se părții o vătămare, în sensul îngrădirii accesului la un proces echitabil avut în vedere de C.E.D.O.

În speță, se constată că, într-adevăr prin respingerea cererii formulate de pârâtă în fața instanței de apel privind suplimentarea probatoriilor administrate în fața primei instanțe, s-a încălcat dreptul la apărare al acesteia, precum și cel al rolului activ al instanței, care în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită și prerogativelor deținute în baza art. 129 alin. ultim C. proc. civ., trebuia să facă toate demersurile în vederea aflării adevărului în cauză. Astfel, motivarea instanței de control, în sensul că se tinde la tergiversarea cauzei, nu este de natură să justifice înlăturarea administrării unor probatorii prin care se urmărea stabilirea situației de fapt având ca finalitate dezlegarea fondului cauzei.

Similară este situația și în ceea ce privește critica dezvoltată referitoare la soluția și argumentele instanței de apel asupra nemotivării de către prima instanță a soluției de respingere a excepțiilor invocate de către pârâtă prin întâmpinare. Motivarea respingerii excepțiilor făcută de instanța de apel, nu poate suplini absența motivării primei instanțe învestită cu soluționarea acestora, instanța de control fiind chemată doar să cenzureze soluția tribunalului, nu să se substituie acestuia. Lipsa argumentelor care au format convingerea primei instanțe, nu permite, în concret, instanței de control să realizeze verificarea temeiniciei și legalității hotărârii împotriva căreia s-a exercitat calea de atac și a susține contrariul are semnificația lipsirii părții de un grad de jurisdicție.

Având în vedere argumentele anterior expuse, pentru care Înalta Curte reține ca fiind fondate criticile formulate de pârâtă subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care atrage potrivit art. 312 alin. (1) teza a II-a casarea hotărârii atacate, instanța de recurs nu va mai analiza restul criticilor formulate, acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de apel, ulterior reanalizării cauzei din perspectiva deciziei de casare. Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2), (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâta SC E.A. SA București împotriva Deciziei civile nr. 39/A din 6 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va casa și va dispune trimiterea cauze spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC E.A. SA București împotriva Deciziei civile nr. 39/A din 6 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS