ÎCCJ, Secția I civilă

Înalta Curte,

Asupra cererii petentei de sesizare a Curții

Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 40 alin. (4) C. proc. civ., reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20

mai 2013, petenta I.J. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 40 alin. (4) C. proc. civ. considerând că acestea contravin prevederilor constituționale

și prevederile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În

motivare, petenta a arătat că textul de lege prevăzut la

art. 40 alin. (4) C. proc. civ. a fost introdus de dictatura burghezo-moșierească

și menținută de dictatura comunistă, fiind în vigoare și la acest moment, deși România

a aderat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la Uniunea Europeană și

acest lucru ar fi trebuit să conducă și la o modernizare a legislației interne.

A mai arătat petenta că, în cauza supusă

judecății, a solicitat de mai multe ori strămutarea dosarului, însă toate aceste

solicitări au fost respinse fără motivare și fără drept de recurs, ceea ce i-a încălcat

dreptul la informare prevăzut de art. 31 din Constituție. În ceea ce privește lipsa

căii de atac a hotărârii date asupra cererii de strămutare, petenta consideră că

aceasta echivalează cu încălcarea principiului celor două grade de jurisdicție,

respectiv dreptul la recurs prevăzut de art. 13 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

A atașat înscrisuri în susținerea cererii

de sesizare a Curții Constituționale.

În

drept, a invocat dispozițiile art. 29 alin. (1) și 2 din Legea

nr. 47/1992.

În

ceea ce privește excepția de neconstituționalitate astfel

invocată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor

ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea

unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță

în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului

și oricare ar fi obiectul acestuia, iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol,

nu pot face obiectul excepției, prevederile constatate ca fiind neconstituționale

printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Conform art. 29 alin. (4) din lege, sesizarea

Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția

de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere

ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse

de părți.

Se constată că excepția a fost invocată

de una din părțile din proces, are legătură cu obiectul cauzei, deoarece vizează

un aspect invocat în proces, respectiv nemotivarea încheierii date asupra cererii

de strămutare și lipsa căii de atac, iar Curtea Constituțională nu a constatat anterior

că prevederile textelor legale în discuție ar fi neconstituționale.

Prin urmare, față de împrejurarea că sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992

republicată, conform alin. (5) al aceluiași articol, Înalta Curte va sesiza Curtea

Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată

de petentă.

Opinia Înaltei Curți referitor la excepția

invocată este în sensul că aceasta este neîntemeiată, având în vedere următoarele:

Potrivit prevederilor art. 40 alin.

(4) C. proc. civ.: „hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și nu este

supusă nici unei căi de atac”.

Art. 40 alin. (4) C. proc. civ. nu încalcă

dispozițiile constituționale și nici art. 13 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, în considerarea faptului că prin aceasta instanța nu se pronunță

asupra fondului ci asupra unei cereri lăsate la dispoziția părților în mod supletiv

potrivit dispozițiilor art. 37 - 38 C. proc. civ., pentru motivele acolo arătate

cu privire la care cealaltă parte poate să ceară strămutarea (termenul trebuie prevăzut

de art. 38 C. proc. civ. se referă la momentul introducerii cererii).

Mai mult, exercitarea unor căi de atac

ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenând, totodată cheltuieli

materiale suplimentare pentru justițiabili.

De altfel, în jurisprudența sa, Curtea

Constituțională a statuat în acest sens că este dreptul exclusiv al organului legislativ

de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare a pricinii nu este supusă

niciunei căi de atac.

Pentru considerentele expuse, în baza art.

29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

actualizată, va dispune admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale și

va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 40 alin. (4) C. proc. civ.

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenta I.J.

privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 1493/99/2013 al Tribunalului

Iași, secția I civilă.

Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale

cu excepția de neconstituționalitate a art. 40 alin. (4) C. proc. civ.

Dispune înaintarea cererii la Curtea Constituțională.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

iunie 2013.