ÎCCJ, Secția I civilă

Înalta Curte, Asupra cererii petentei de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ., reține următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 20 mai 2013, petenta I.J. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ. considerând că acestea contravin prevederilor constituționale și prevederile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În motivare, petenta a arătat că textul de lege prevăzut la art. 40 alin. (4) C. proc. civ. a fost introdus de dictatura burghezo-moșierească și menținută de dictatura comunistă, fiind în vigoare și la acest moment, deși România a aderat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la Uniunea Europeană și acest lucru ar fi trebuit să conducă și la o modernizare a legislației interne.

A mai arătat petenta că, în cauza supusă judecății, a solicitat de mai multe ori strămutarea dosarului, însă toate aceste solicitări au fost respinse fără motivare și fără drept de recurs, ceea ce i-a încălcat dreptul la informare prevăzut de art. 31 din Constituție. În ceea ce privește lipsa căii de atac a hotărârii date asupra cererii de strămutare, petenta consideră că aceasta echivalează cu încălcarea principiului celor două grade de jurisdicție, respectiv dreptul la recurs prevăzut de art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. A atașat înscrisuri în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale. În drept, a invocat dispozițiile art. 29 alin. (1) și 2 din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate astfel invocată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, nu pot face obiectul excepției, prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Conform art. 29 alin. (4) din lege, sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Se constată că excepția a fost invocată de una din părțile din proces, are legătură cu obiectul cauzei, deoarece vizează un aspect invocat în proces, respectiv nemotivarea încheierii date asupra cererii de strămutare și lipsa căii de atac, iar Curtea Constituțională nu a constatat anterior că prevederile textelor legale în discuție ar fi neconstituționale. Prin urmare, față de împrejurarea că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, conform alin. (5) al aceluiași articol, Înalta Curte va sesiza Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de petentă.

Opinia Înaltei Curți referitor la excepția invocată este în sensul că aceasta este neîntemeiată, având în vedere următoarele: Potrivit prevederilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ.: „hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și nu este supusă nici unei căi de atac”. Art. 40 alin. (4) C. proc. civ. nu încalcă dispozițiile constituționale și nici art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în considerarea faptului că prin aceasta instanța nu se pronunță asupra fondului ci asupra unei cereri lăsate la dispoziția părților în mod supletiv potrivit dispozițiilor art. 37 - 38 C. proc. civ., pentru motivele acolo arătate cu privire la care cealaltă parte poate să ceară strămutarea (termenul trebuie prevăzut de art. 38 C. proc.

civ. se referă la momentul introducerii cererii). Mai mult, exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenând, totodată cheltuieli materiale suplimentare pentru justițiabili. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în acest sens că este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare a pricinii nu este supusă niciunei căi de atac. Pentru considerentele expuse, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, actualizată, va dispune admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale și va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (4) C. proc.

civ.

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge cererea formulată de petenta I.J. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 1493/99/2013 al Tribunalului Iași, secția I civilă. Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 40 alin. (4) C. proc. civ. Dispune înaintarea cererii la Curtea Constituțională. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2013.