ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1703/2024

Ședința publică din data de 19 iunie 2024

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. 1. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în data de 12 martie 2024, sub nr. x/2024, petenta A. a formulat cerere de strămutare a dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1, pentru motive de bănuială legitimă privind lipsa de imparțialitate în judecarea cauzei, cât și lipsa unei garanții privind un proces imparțial, transparent și echitabil.

În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 140-145 C. proc. civ.

În data de 27 martie 2024, petenta a invocat excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 143 alin. (1) C. proc. civ., arătând că prin prevederile criticate, se încalcă art. 21 și art. 24 din Constituția României.

Prin încheierea civilă nr. 19 A din 24 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de petentă, iar cererea de strămutare a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri, cu privire la soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, a declarat recurs petenta A..

În susținerea căii de atac exercitate, recurenta-petentă a criticat încheierea atacată, susținând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, situație în care instanța în fața căreia a fost invocată excepția efectuează doar un control al condițiilor de admisibilitate, fără a o putea respinge pe motive ce țin de temeinicia acesteia, care sunt verificate doar de instanța de contencios constituțional.

A mai susținut petenta că nu constituie un motiv de respingere a cererii de sesizare faptul că instanța s-a mai pronunțat anterior prin respingerea unei cereri cu același obiect, aplicarea acestui criteriu constituind cenzurarea dreptului părții de a se adresa Curții Constituționale.

Prin întâmpinarea depusă în data de 12 iunie 2024, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale.

În data de 19 iunie 2024, recurenta-petentă a transmis un memoriu prin care a arătat că motivele de recurs se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, această instanță decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești (...) privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din același articol dispune că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge, printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ca atare, instanța este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței ori nerelevanței textului denunțat ca fiind contrar legii fundamentale în soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.

Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății.

Condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În calea extraordinară de atac, exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanței de control constituțional, va fi examinată respectarea, de către instanța care a pronunțat hotărârea atacată, a cerințelor impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Înalta Curte reține că una dintre condițiile pentru a sesiza Curtea Constituțională este aceea a interesului procesual, ceea ce presupune ca partea să probeze influența hotărâtoare asupra judecării procesului a textelor sau dispozițiilor dintr-o lege sau ordonanță, în vigoare, contestate sub aspectul constituționalității acestora.

În speță, criticile recurentei vizând îndeplinirea condiției legale ca dispozițiile invocate ca fiind neconstituționale să aibă legătura cu soluționarea cauzei nu sunt fondate.

Recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 143 alin. (1) C. proc. civ. în fața Curții de Apel București, instanță învestită cu soluționarea unei cereri de strămutare formulate de petentă.

Astfel, având a aprecia asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, Curtea de Apel București a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, nefiind întrunite cerințele textului legal care să facă posibilă sesizarea, respectiv, dispozițiile invocate de către petentă, ca fiind neconstituționale, nu au legătură cu cauza.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 143 alin. (1) C. proc. civ. reglementează suspendarea judecării cauzei până la soluționarea cererii de strămutare. Or, în cauză, petenta nu a solicitat, în cadrul cererii de strămutare, suspendarea judecării procesului, astfel încât corect a apreciat instanța că, în soluționarea cererii de strămutare, nu sunt incidente dispozițiile art. 143 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu i s-a pus în vedere petentei să achite vreo cauțiune.

Contrar argumentelor recurentei, curtea de apel nu s-a pronunțat asupra temeiniciei excepției de neconstituționalitate, ci doar asupra admisibilității cererii de sesizare, constatând judicios că dispozițiile invocate nu au legătură cu soluționarea cererii de strămutare. Totodată, se observă că instanța nu a respins cererea de sesizare în considerarea faptul că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat anterior asupra constituționalității dispozițiilor legale invocate ca fiind neconstituționale în prezenta cauză, ci doar a analizat legătura pe care textul legal invocat o are cu soluționarea cererii de strămutare.

Prin urmare, în mod corect și legal, în încheierea atacată, s-a reținut că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea cererii de sesizare, respectiv existența legăturii dintre excepția de neconstituționalitate și cauza dedusă judecății.

În consecință, Înalta Curte reține că legătura dintre excepția de neconstituționalitate invocată și soluționarea cererii de strămutare ar putea fi pusă în discuție numai în situația în care soluționarea cererii de strămutare ar presupune aplicarea și interpretarea de către instanță a prevederilor legale pretins neconstituționale, ceea ce nu este cazul în speță, așa cum s-a arătat și mai sus.

Cum condiția legală a existenței unei legături între pricina dedusă judecății și excepția de neconstituționalitate este una sine qua non, analiza îndeplinirii celorlalte condiții, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privitoare la sesizarea Curții Constituționale nu se mai impune.

Astfel, raportat la considerentele hotărârii recurate, nu se poate reține nemotivarea în fapt și în drept, prin prisma exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sens în care motivul de nelegalitate invocat de recurentă, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod proceudă civilă, apare ca nefondat.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, în raport cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii nr. 19 A din 24 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.