ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1847/2024

Ședința publică din data de 17 septembrie 2024

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 21 mai 2020, sub nr. x/2024 petentul A. a solicitat strămutarea a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Sectorului 2 București.

În drept, cererea de strămutare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 140 și următoarele C. proc. civ.

La data de 29 mai 2024, petentul A. a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON aferentă cererii de strămutare formulată, înregistrată sub număr de dosar x/2024 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin cererea de reexaminare petentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 30 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

Prin aceeași cerere, petentul a solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea de Curtea de Justiție a Uniunii Europene a întrebării preliminari și de către Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 și celelalte dispoziții menționate în text.

I.2. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 18 iunie 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2024 a respins cererile de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Constituționale a României, precum și cererea de reexaminare formulată de petentul A., ca nefondată.

I.3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 18 iunie 2024 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2024, petentul A. a formulat recurs

II. Motivele de recurs

Prin memoriul privind motivele de nelegalitate ce a fost depus prin poștă la data de 27 iunie 2024, în termenul legal, recurentul-petent A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că în mod nelegal instanța a respins ca inadmisibile cererile de sesizare a Curții Constituționale a României.

Recurentul-petent a susținut că încheierea recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța apreciind în mod eronat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale - legătura cu soluționarea cauzei - și în baza acestei opinii asupra excepțiilor, a respins, ca inadmisibile solicitările de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate ridicate.

De asemenea, recurentul-petent a invocat încălcarea, de către prima instanță, a dreptului fundamental la un proces echitabil, prin faptul că aceasta a reținut că pentru soluționarea cererii de reexaminare sunt aplicabile doar normele dreptului intern, în condițiile în care prin modul cu care a fost investită instanța erau criticate ca fiind neconstituționale restricțiile reglementărilor interne asupra drepturilor fundamentale pe care instanța însă le-a aplicat/utilizat.

Instanța a încălcat ordinea de drept a Uniunii Europene și anume cauzele C299/95 pct. 15 si C256/1 1 pc. 72, potrivit cărora elementele de interpretare necesare aprecierii de instanța națională a conformității reglementărilor interne cu drepturile fundamentale, așa cum acestea se regăsesc în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, sunt furnizate doar de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Recurentul-petent a apreciat că prima instanță, în lipsa elementelor de interpretare, pe care în mod nelegal nu le-a solicitat, a încălcat dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României și drepturile fundamentale și, prin modul de aplicare a normelor legale, nu a protejat bugetul Uniunii Europene astfel cum prevăd Tratatele Uniunii Europene.

Prin memoriul depus, recurentul-petent a criticat și faptul că instanța de judecată a calificat ca fiind modică valoarea taxei judiciare de timbru de 100 RON ce a fost stabilită în sarcina sa dar și faptul că aceasta și-a extins atribuțiile și nu a aplicat dreptul Uniunii Europene, astfel cum s-a solicitat prin cererea inițială.

In mod nelegal instanța a încălcat prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1922, deoarece legea nu prevede/distinge că în situația în care opinia instanței asupra excepției este contrară, Curtea Constituțională a României nu va fi sesizată cu excepția de neconstitutionalitate, aceasta fiind singura autoritate de jurisdicție constituțională din România. Instanța a încălcat principiul constituțional în ce privește egalitatea tuturor persoanelor în fața legii, fără privilegii și discriminări, și a adus opinia sa asupra excepției de neconstituționalitate la nivel de soluție de jurisidicție constituțională.

Referitor la condiția privind legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, recurentul-petent a susținut că sunt îndeplinite condițiile de legalitate pentru ca cererea de sesizare a Curții Constitutionale a României să fie admisibilă și anume ca dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se cer a fi constatate produc un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

Pentru aceste considerente, recurentul-pârât a solicitat, în temeiul art. 498 C. proc. civ., casarea încheierii atacate și rejudecarea procesului în fond în sensul admiterii capătului de cerere formulat prin sesizarea Curții Constituționale a României.

Nu au fost identificate motive de recurs de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II.1 Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 30 iulie 2024, sub nr. x/2024/a1.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 09 august 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 17 septembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză.

La data de 04 septembrie 2024, prin poșta electronică, recurentul-petent a depus note scrise prin care a invocat excepția nulității deciziei civile recurate, pentru încălcarea dispozițiilor art. 264 alin. (2) C. proc. civ. prin preluarea de texte din alte cauze, aspecte reiterate și prin notele scrise depuse prin poștă la data de 05 septembrie 2024.

La data de 05 septembrie 2024, prin poșta electronică, recurentul-petent a depus note scrise prin care a invocat considerentele deciziei civile nr. 2224/2019 pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă și a solicitat, totodată casarea în parte a hotărârii recurate și trimiterea spre rejudecare a cauzei către o altă curte de apel.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă

Cu titlu preliminar, în ceea ce privește excepția nulității hotărârii recurate invocată de către recurent prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la data de 04 septembrie 2024 și dezvoltată ulterior prin notele scrise formulate la data de 05 septembrie 2024, Înalta Curte constată inadmisibilitatea excepției invocate, raportat la art. 457 C. proc. civ. ce stabilește faptul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, neputând fi anulată în temeiul unei excepții procesuale invocate de către recurent ci doar prin intermediul exercitării căilor de atac aferente.

În acest context, Înalta Curte constată că motivele invocate în susținerea excepției nulității hotărârii recurate au fost formulate peste termenul de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (calculat de la comunicarea hotărârii), fiind tardive și nu vor fi analizate de către instanța de recurs.

Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia pentru următoarele considernte:

Recurentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 30 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale în cadrul cererii de reexaminare formulată de către recurent împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, taxă aferentă cererii de strămutare formulată de același recurent a dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Sectorului 2 București.

Art. 30. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prevăd: "Sunt scutite de taxa judiciară de timbru acțiunile și cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice."

Art. 30 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru are următorul conținut: "În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria venituri publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului Trezoreriei Statului, veniturile din rambursări de credite externe și din dobânzi și comisioane derulate prin Trezoreria Statului, precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz, veniturile bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate ori garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice, precum și veniturile bugetului fondurilor externe nerambursabile."

De asemenea, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevede că "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul a susținut că instanța de fond, în mod eronat a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv condiția existenței unei legături cu soluționarea cauzei.

În examinarea recursului, Înalta Curte va proceda la analiza condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Prioritar, similar primei instanțe, Înalta Curte reține că din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege: a) - calitatea de parte în proces a autorului excepției; b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii; c) - existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curții Constituționale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014).

d) - verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992. Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are, însă, valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. Instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, potrivit legii, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, procedând la reevaluarea admisibilității sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor a art. 30 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Înalta Curte reține că recurentul pretinde că textele în cauză sunt contrare dispozițiilor art. 148 alin. (2) din Constituția României.

Examinând excepția de neconstituționalitate invocată de recurent prin prisma exigențelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a tuturor motivelor invocate, Înalta Curte constată că nu este însă îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Cu privire la condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, "legătura cu soluționarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului". (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014)

Referitor la această problematică, Curtea Constituțională a arătat că, în esență, "condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie realmente utilă părților care au invocat-o pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (a se vedea Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 19 octombrie 2022)

Practic, "decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părți". (a se vedea Decizia nr. 39 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345 din 06 mai 2019)

Așadar, condiția privind existența unei legături între norma a cărei constituționalitate se dorește a fi verificată și soluționarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituționalității să fie de natură a produce un efect concret în situația juridică a părții, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 30 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru Înalta Curte constată că acestea stabilesc instituțiile scutite de la plata taxelor judiciare de timbru și enumeră tipurile de venituri publice, iar în raport cu obiectul cererii în care a fost formulată cererea de sesizare a Curții Constituționale, respectiv cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită în vederea soluționării unei cereri de strămutare, excepția de neconstituționalitate invocată apare inadmisibilă, lipsa legăturii cu cauza fiind vădită.

Înalta Curte constată că premisa ca dispozițiile legale criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei nu este îndeplinită nici cu privire la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a căror neconstituționalitate a fost invocată, întrucât decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză.

Cu alte cuvinte, eventuală admitere a excepțiilor de neconstuționalitate invocate de către recurent nu va schimba soluția de respingere a cererii de reexaminare ce fost pronunțată în baza unor alte dispoziții legale decât cele care fac obiectul excepției de neconstituționalitate.

Astfel, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru a fost respinsă motivat de faptul că taxa a fost stabilită în acord cu prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013. În același mod, instituția strămutării (cererea de reexaminare fiind formulată în cadrul dosarului ce avea ca obiect cererea de strămutare formulată de același recurent) este reglementată de dispozițiile art. 140-146 C. proc. civ., ce nu fac, nici acestea, obiectul excepției de neconstituționalitate ridicată de către recurent.

În ceea ce privește criticile recurentului referitoare la încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil prin aceea că prima instanță a reținut că pentru soluționarea cererii de reexaminare sunt aplicabile doar normele dreptului intern, în condițiile în care prin modul în care a fost investită instanța erau criticate ca fiind neconstituționale restricțiile reglementărilor interne asupra drepturilor fundamentale pe care instanța însă nu le-a aplicat, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora motivat de faptul că aceste aspecte nu privesc condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

De asemenea criticile formulate de către recurent referitoare la bugetul Uniunii Europene, fraudele în justiție cu fonduri europene sunt aspecte care exced obiectului prezentului recurs.

Totodată, nu pot fi primite nici criticile referitoare la aprecierile instanței cu privire la suma de 100 RON reprezentând taxa judiciară de timbru având în vedere faptul că acestea nu pot fi cenzurate în cadrul prezentului recurs, în contextul în care soluția dată de prima instanță asupra cererii de reexaminare nu poate fi atacată cu nicio cale de atac.

În acest context, Înalta Curte constată la rândul său, în mod similar primei instanțe, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale invocate de recurent nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual și stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal de față.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază, în acord cu prima instanță, că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepției să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, calea de atac urmând a fi respinsă ca atare.

Soluția se înscrie într-o logică firească, pentru că altfel sesizarea Curții Constituționale ar fi de prisos, întrucât instanța de contencios constituțional ar constata, la rândul său, neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate și ar respinge excepția ca inadmisibilă, fără a mai proceda la verificarea temeiniciei acesteia.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de recurent împotriva încheierii de ședință din 18 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de ședință din 18 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2024.