ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2201/2025

Ședința publică din data de 02 decembrie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 23.07.2025, sub nr. x/2025, petentul A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2025 aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu unei alte instanțe de același grad, pentru motive de bănuială legitimă.

În drept, petentul și-a întemeiat cererea de strămutare pe dispozițiile art. 140 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 12 august 2025, petentul A. a învederat oral că înțelege să formuleze cerere de recuzare împotriva completului de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 42 alin. (13) C. proc. civ., întrucât există o suspiciune rezonabilă, arătând că Tribunalul Giurgiu a încălcat procedura, deoarece cererea de amânare a fost depusă înainte de începerea ședinței de judecată.

I.2. Încheierile pronunțate de Curtea de Apel București

Prin încheierea de ședință din data de 13 august 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost respinsă cererea de recuzare formulată de petentul A., ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință nr. 38 din data de 13 august 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost respinsă cererea de strămutare formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimații B., C., D. și E., ca lipsită de obiect.

II. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva încheierii civile din data de 13 august 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și împotriva încheierii civile nr. 38 din data de 13 august 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a formulat recurs petentul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 16.09.2025 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la dosarul de recurs).

II.1. Motivele de recurs

Prin recursul declarat la data de 12.08.2025 și înregistrat la data de 14.08.2025 împotriva încheierii civile nr. 38 din data de 13 august 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, petentul A., fără a proceda la încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat modul de desfășurare a dezbaterilor ce au avut loc la termenul de judecată din data de 12.08.2025, pronunțarea asupra cererii de strămutare fiind amânată la data de 13.08.2025 pentru soluționarea cererii de recuzare formulată în cauză.

Prin recursul înregistrat la data de 01.09.2025, petentul a formulat critici împotriva încheierii din 13 august 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată în cauză.

Astfel, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de strămutare, petentul a susținut că fost citat pentru ora 11:00 și cauza sa a fost strigată la ora 15:00 fără să se respecte ordinea stabilită în prealabil.

Referitor la soluția dată cererii de recuzare, petentul a susținut, în esență, că nici completul de judecată investit cu soluționarea acesteia nu a fost imparțial.

De asemenea, petentul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la compunerea completului de judecată format exclusiv din doamne judecător, susținând că, în general, completele feminine nu își asumă nicio răspundere.

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimații nu au depus întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 06 noiembrie 2025, s-a fixat termen de judecată la data de 02 decembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursurilor declarate în cauză.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii civile nr. 38 din data de 13 august 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin care a fost respinsă cererea de strămutare ca lipsită de obiect, în raport de excepția inadmisibilității recursului a cărei analiză este prioritară, față de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalității căilor de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune, așadar, faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, reformarea sau retractarea acesteia neputând fi obținută prin alte mijloace procedurale.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție stipulând în mod expres că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ.: "Încheierea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă". Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. pot fi recurate hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege. Art. 634 alin. (1) pct. 1 din același cod prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului.

În cauză, obiectul căii de atac declarate de petent îl reprezintă încheierea nr. 38 din data de 13 august 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin care a fost respinsă o cerere de strămutare.

Din analiza textelor legale anterior menționate, reiese că hotărârea pronunțată în soluționarea unei cereri de strămutare este definitivă, și, prin urmare, nu este susceptibilă de recurs, părțile nu pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, în afară de căile de atac prevăzute de lege.

Înalta Curte reține că exercitarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o modalitate de respingere a unei cereri adresate instanței, ca urmare a invocării unei excepții referitoare la neîndeplinirea condițiilor de exercitare a unui drept procesual.

Astfel, inadmisibilitatea căii de atac este acea sancțiune procedurală care împiedică soluționarea pe fond a criticilor deduse judecății instanței de control judiciar, având ca efect neprimirea acestora și rămânerea lor neanalizate, în contextul respingerii, ca inadmisibil, a demersului judiciar.

O atare concluzie nu prejudiciază drepturile părților, ci dimpotrivă, acestea au posibilitatea de a-și adapta conduita procesuală la dispozițiile legii, ceea ce răspunde rigorilor unei proceduri echitabile.

Deopotrivă, nu se poate aprecia că respingerea cererii de recurs ca inadmisibilă ar fi de natură să încalce dreptul de acces la justiție al recurentului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând în Cauza Botten împotriva Norvegiei că modalitatea de aplicare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului depinde de caracteristicile procedurii în justiție, de întreaga procedură internă și de rolul cuvenit instanțelor în ordinea juridică internă, urmând să se țină seama de natura situației de drept intern, de competența instanțelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse și prezentate în fața instanței și, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluționeze.

Pentru considerentele expuse, constatând că încheierea atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la prevederile art. 496 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii civile nr. 38 din data de 13 august 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca inadmisibil.

Examinând recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii civile din data de 13 august 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată în cauză, în raport de excepția nulității recursului a cărei analiză este prioritară, față de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie.

Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate a hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt.

Scopul recursului transcende, așadar, interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii instanțelor de fond, care administrează probele.

Prin urmare, motivarea recursului presupune invocarea și argumentarea unor critici de nelegalitate care, pe de o parte, trebuie să privească soluția pronunțată prin hotărârea recurată iar, pe de altă parte, trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Or, în cauză, se constată că memoriul de recurs nu respectă aceste exigențe legale, întrucât petentul nu deduce, spre analiză, veritabile critici de nelegalitate a încheierii recurate.

Astfel, Curtea de Apel București, în motivarea soluției de respingere a cererii de recuzare a reținut că petentul a invocat aceleași argumente pe care le-a invocat și prin cererea de strămutare, astfel cum a fost precizată la data de 29.07.2025, respectiv faptul că Tribunalul Giurgiu (instanța de la care se solicitase strămutarea) nu a amânat cauza deși a depus cerere de amânare înainte de începerea ședinței de judecată. Față de această împrejurare, a apreciat instanța că argumentele invocate de petent în cererea de recuzare nu au nicio legătură cu modul de desfășurare a ședinței de judecată care să presupună lipsa de obiectivitate a completului învestit cu soluționarea cererii de strămutare, argumente care nu se încadrează nici în motivul invocat de petent (art. 42 pct. 13 C. proc. civ.), și nici în celelalte motive de incompatibilitatea expres și limitativ prevăzute de lege.

Motivele de recurs formulate nu vizează însă considerentele curții de apel, care au determinat pronunțarea soluției de respingere ca neîntemeiată a cererii de recuzare, în contextul în care petentul a înțeles să își exprime nemulțumirea cu privire la desfășurarea ședinței de judecată în dezbaterea cererii de strămutare și la compunerea completului de judecată investit cu soluționarea cererii, din perspectiva faptului că acesta era format exclusiv din doamne judecător, critici ce nu se încadrează în niciunul din motivele de casare prevăzute de lege.

Or, pentru a face obiectul analizei instanței de recurs, criticile formulate în susținerea căii de atac trebuie să se grefeze pe considerentele hotărârii, respectiv încheierii recurate și să tindă a demonstra nelegalitatea acesteia, ipoteză care nu se regăsește în cauză prin raportare la criticile aduse de către petent și la dezlegările date prin încheierea supusă recursului.

Așa fiind, criticile formulate de petent fie nu reprezintă critici de nelegalitate, fie nu se grefează pe considerentele încheierii atacate, motiv pentru care nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că o atare motivare a recursului nu îndeplinește rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cele susținute prin cererea de recurs neputând fi convertite în vreun motiv de casare prevăzut de lege, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a încheierii recurate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de petentul A. împotriva încheierii civile din data de 13 august 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii civile nr. 38 din data de 13 august 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Constată nul recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii civile din data de 13 august 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 decembrie 2025.