ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 435/2026

Ședința publică din data de 04 martie 2026

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Este reprezentat de recursul declarat de petenții A., B., C., prin tutore D., D., împotriva încheierii din 02 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Prin încheierea de ședință din 02.06.2025, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă în dosarul nr. x/2025, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de strămutare și suspendare a judecății, formulată la 12.05.2025 cu privire la același dosar nr. x/2023. A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. A fost respinsă cererea de strămutare formulată de petenții A., C., D. în nume propriu și în calitate de tutore al petentului minor, C., toți prin mandatar B., în contradictoriu cu intimații E., F., G., H., I., J., K., cu privire la dosarul civil nr. x/2023 aflat pe rolul Judecătoriei Brașov.

Împotriva încheierii din 02.06.2025 a Curții de Apel Brașov, secția civilă au declarat recurs petenții D., C., A. și B., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în data de 18.07.2025.

Recurenții au învederat, într-o modalitate generică, că instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra aspectelor deduse judecății și nu a analizat cererile părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul, în raport de excepția inadmisibilității și de nulitate, invocate de instanță din oficiu, a căror analiză este prioritară, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

I. Referitor la excepția de inadmisibilitate a recursului declarat împotriva soluției privind cererea de strămutare, Înalta Curte notează că, potrivit art. 483 din C. proc. civ., "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului (...)."

Art. 634 alin. (1) pct. 1) din C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului, iar potrivit dispozițiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., "Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă".

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

Astfel, în raport cu dispozițiile art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 1) din C. proc. civ., precum și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 483 din C. proc. civ., în materia strămutării nefiind reglementată expres calea de atac a recursului, rezultă că hotărârea pronunțată în soluționarea unei cereri de strămutare nu poate fi atacată cu recurs, fiind definitivă.

Prin urmare, recursul îndreptat împotriva soluției de respingere a cererii de strămutare din cadrul încheierii din 02.06.2025 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, este inadmisibil, pentru considerentele anterior expuse.

II. Referitor la recursul îndreptat împotriva soluției date asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte observă că, în cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, se atribuie instanței imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale o competență specială, limitată exclusiv la examinarea legalității și temeiniciei deciziei, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.

În condițiile în care o persoană nu poate sesiza direct Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate, ci doar prin intermediul instanței în fața căreia a fost ridicată, reiese că rațiunea prevederilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 referitoare la recurs a fost aceea de a supune controlului judiciar soluția, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, indiferent de faza procesuală în care a fost pronunțată, ca o garanție în plus a liberului acces la justiție.

Prin cererea de recurs pe care o formulează, autorului excepției îi va reveni sarcina de a demonstra, printr-o motivare corespunzătoare, că excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile de admisibilitate, fiind nelegală soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțată de instanță.

Este adevărat că, potrivit Deciziei nr. 321/2017 a Curții Constituționale a României "recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înțeles drept o cale extraordinară de atac în condițiile C. proc. civ. sau penală, după caz", ci "este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar, care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală".

De asemenea, este adevărat că, prin aceeași decizie, Curtea Constituțională constată că acest recurs "își menține natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile" și are o "fizionomie juridică proprie", iar, potrivit Deciziei nr. 714/2017 a Curții Constituționale "dezvoltarea pe larg a motivelor poate fi făcută prin concluzii scrise sau susțineri orale".

Cu toate acestea, Înalta Curte observă că instanța de recurs nu se poate substitui autorului excepției de neconstituționalitate în formularea unor critici împotriva soluției de inadmisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale și a unor argumente în favoarea admisibilității, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Pentru a se putea verifica legalitatea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, trebuie să existe critici concrete, care să reflecte care dintre condițiile de admisibilitate, a cărei respectare a fost negată, se apreciază de către parte a fi îndeplinită și care este greșeala imputată instanței ierarhic inferioare.

În cauză, petenții au declarat recurs împotriva încheierii, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor legale invocate, fără a aduce vreo critică de natură a declanșa un control al instanței superioare în ceea ce privește îndeplinirea/neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

Motivarea, în condițiile legii, a căilor de atac promovate, reprezintă obligația părții interesate, care trebuie să manifeste diligență în acest sens, instanța neputându-se substitui autorului în formularea unor critici privind condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, deoarece acest demers ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, astfel cum anterior s-a arătat.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac, absolutizarea unui anumit drept putând avea drept consecință fie negarea, fie limitarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora legea le acordă ocrotire în egală măsură.

Astfel, reținând că recursul nu respectă nici măcar cadrul mai larg al cerințelor de motivare conturat prin jurisprudența Curții Constituționale, mărginindu-se la simpla enunțare a atacării în ansamblu a încheierii din 02.06.2025 a Curții de Apel Brașov, fără vreo trimitere expresă la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de petenții D., C., A. și B. împotriva încheierii din 02 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de petenții A., B., C., D. în nume propriu și în calitate de tutore al petentului minor, C. împotriva încheierii din 02 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Brașov – secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 04 martie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.