ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1096/2023

Ședința publică din data de 09 mai 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 01 noiembrie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2022, petentul A. a solicitat strămutarea judecării dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, precum și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea cererii de strămutare.

În cadrul aceleiași cereri, petentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ. din 1865, ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 1, art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituția României, respectiv ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La 13 decembrie 2022, petentul a transmis, prin poșta electronică, note scrise prin care a invocat: (i) excepția necompetenței materiale a secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de strămutare, raportat la art. 39 și art. 37 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, (ii) excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 coroborat cu art. 39 C. proc. civ. din 1865; (iii) reiterând, totodată, solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ. din 1865.

Cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea cererii de strămutare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 02 noiembrie 2022, sub nr. x/2022/a1, fiind soluționată prin încheierea pronunțată la aceeași dată, în sensul respingerii ca inadmisibilă.

Prin încheierea nr. 2716 din 14 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepția necompetenței materiale a secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de petent.

A respins ca inadmisibilă cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării dosarului nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37, art. 39 și art. 40 alin. (4) C. proc. civ. din 1865, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 14 decembrie 2022, sub nr. x/2022/a2.

Prin încheierea pronunțată la 08 martie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37, art. 39 și art. 40 alin. (4) C. proc. civ. din 1865.

Împotriva acestei încheieri, la 10 martie 2023, A. a formulat recurs declarativ, arătând, totodată, că motivele de recurs vor fi depuse după primirea încheierii motivate.

Cererea de recurs astfel formulată a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2022/a2*, prin rezoluție fixându-se termen de judecată la 09 mai 2023.

Analizând încheierea atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul recursului îl reprezintă soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37, art. 39 și art. 40 alin. (4) C. proc. civ. din 1865, pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

În legătură cu obiectul prezentei căi extraordinare de atac, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 09 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională, la paragrafele 21 și 22, a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluționarea căii de atac pendinte nu presupune încadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. din 1865, ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, trebuie îndeplinite cumulativ cele patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv: excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă, să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Astfel, în aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, are loc verificarea cerințelor sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate fiind inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau când nu are legătură cu cauza.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța de judecată trebuie să analizeze, implicit, eficiența folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În cauză, se constată că litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepția are ca obiect cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării dosarului nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Înalta Curte reține că dispozițiile a căror neconstituționalitate o invocă petentul sunt prevăzute în C. proc. civ. la art. 37 - care prevede cazurile în care se poate solicita strămutarea, la art. 39 - prin care este reglementată instanța competentă să soluționeze cererea de strămutare, respectiv la art. 40 alin. (4) - care statuează faptul că hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și nu este supusă niciunei căi de atac.

Prin încheierea recurată, procedând la analiza textelor de lege contestate prin raportare la obiectul cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate și la motivele invocate în susținerea acestora, s-a reținut că nu reiese legătura dintre textele de lege a căror neconstituționalitate o invocă petentul și soluționarea cererii de strămutare cu care a fost învestită instanța supremă și în cadrul căreia a fost formulată cererea de sesizare, incidentul procedural fiind respins ca inadmisibil.

În condițiile în care, în cauză, petentul nu a invocat aspecte care să atragă incidența dispozițiilor art. 37, art. 39 și art. 40 alin. (4) C. proc. civ. din 1865, se constată că în mod corect s-a statuat de către instanța supremă, cu privire la prevederile art. 37 și art. 39, că acestea nu relevau nicio contradicție între normele legale contestate și prevederile constituționale invocate. În realitate, demersul procesual al petentului era axat pe nemulțumirea privind lipsa reglementării juridice a cazului în care motivele de strămutare nu vizează judecătorii instanței supreme, neputând forma, așadar, obiect al cererii de sesizare un text de lege inexistent, iar, cu privire la dispozițiile art. 40 alin. (4), faptul că acestea nu mai pot constitui premisa sesizării contenciosului constituțional, cât timp cererea de strămutare a fost respinsă ca inadmisibilă, astfel că o eventuală decizie de constatare a neconstituționalității nu mai putea produce un efect util și direct asupra cauzei, nici asupra situației juridice a petentului.

În acest context argumentativ, Înalta Curte reține că în mod judicios s-a apreciat că nu este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, dispozițiile a căror constituționalitate este contestată neavând legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care, pe de o parte, se invocă neconstituționalitatea unei norme de drept procesual civil inexistente, vidul legislativ neputând forma obiect de sesizare și analiză pentru instanța de contencios constituțional, iar, pe de altă parte, cererea de strămutare în cadrul căreia a fost formulată cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă ca inadmisibilă, interesul procesual nemaifiind justificat în cauză.

Nu există, astfel, o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se pot constitui în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate, în condițiile în care prevederile a căror neconstituționalitate se invocă nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Drept urmare, nefiind întrunită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, pentru sesizarea Curții Constituționale, constând în existența unei legături cu soluționarea cauzei a dispozițiilor legale pretins neconstituționale, Înalta Curte reține legalitatea încheierii atacate, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37, art. 39 și art. 40 alin. (4) C. proc. civ. din 1865.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 08 martie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimații B. S.R.L. și C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 8 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 mai 2023.