ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 149/2023

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2023

Examinând recursul în raport de excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, instanța supremă constată următoarele:

Prin cererea transmisă prin poșta electronică la 25.10.2022, înregistrată la aceeași dată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, sub nr. x/2022, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă.

La data de 7 decembrie 2022 petentul A. a transmis la dosar, prin poștă electronică, note de ședință, prin care a solicitat și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, coroborate cu art. 39 din același cod, apreciind că această normă este neclară și ambiguă în privința cererii de strămutare, astfel că se încalcă art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituția României, art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Prin încheierea de ședință nr. 2666 din 08.12.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, ca inadmisibilă, încheierea fiind dată fără nicio cale de atac.

Împotriva acestei încheieri, petentul A. a declarat recurs, cu privire la soluția pronunțată asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, coroborate cu art. 39 din același cod, cu mențiunea că motivele de recurs urmează a fi depuse după primirea motivării încheierii de respingere a cererii formulate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, sub nr. x/2022*, la data de 12.12.2022 și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 5.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate pentru exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii de ședință nr. 2666 din 08.12.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, instanța supremă reține că acestea nu sunt îndeplinite, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ. din 1865: "Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și nu este supusă nici unei căi de atac.".

În conformitate cu art. 299 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, pot fi recurate hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Art 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. din 1865 prevede că sunt hotărâri irevocabile orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora trebuie realizată în condițiile legii.

Conform prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din aceeași lege, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, încheierea putând fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că poate fi atacată cu recurs doar încheierea prin care se respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate.

Înalta Curte, analizând considerentele încheierii recurate constată că, raportat la stadiul dosarului a cărui strămutare s-a solicitat, instanța nu a analizat cererea petentului de sesizare a Curții Constituționale cu soluținarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 din C. proc. civ. din 1865, coroborate cu art. 39 din același cod, considerând că astfel s-ar antama fondul cererii de strămutare, prioritar la acel moment fiind aspectul admisibilității incidentului procedural cu privire la instanța sesizată, al cărui scop era acela de a asigura condițiile optime pentru desfășurarea activității de judecată.

Prin urmare, cum în speță, instanța de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, petentul nu avea la îndemână calea de atac exercitată, hotărârea judecătorească fiind suspusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Așadar, nesoluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale nu poate fi criticată pe calea recursului, întrucât procedura reglementată de art. 281 indice 2 C. proc. civ., din 1865 este obligatorie. Altfel spus, completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea prezentei căi de atac, așa cum rezultă în mod explicit din prevederile art. 281 indice 2 a C. proc. civ.

În susținerea excepției inadmisibilității căii de atac a recursului împotriva hotărârii de soluționare a cererii de strămutare, instanța supremă amintește Deciziile Curții Constituționale a României nr. 65/2014, 902/2008, 468/2008, 624/2007, 56/2002, 92/1996, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (4) din C. proc. civ. din 1865, în considerentele cărora s-a reținut în esență, faptul că prin lege pot fi instituite reguli deosebite, în considerarea unor situații diferite, fiind dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare a pricinii nu este supusă nici unei căi de atac, dat fiind faptul că prin aceasta instanța nu se pronunță asupra fondului, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Instanța supremă reține că principiul liberului acces la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, nu poate fi considerat încălcat, întrucât acesta presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, ceea ce nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor.

Este de necontestat faptul că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În raport de dispozițiile art. 40 alin. (4) și art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. din 1865, precum și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 299 alin. (1) din același cod, instanța supremă reține că în materia strămutării nu este reglementată calea de atac a recursului.

Fața de dispozițiile legale menționate, încheierea recurată în prezenta cauză, nu este supusă nici unei căi de atac, iar exercitând calea extraordinară de atac, recurentul nu s-a conformat unei condiții specifice de admisibilitate a recursului.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de recurs formulată de recurentul A. împotriva încheierii de ședință nr. 2666 din 08.12.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii de ședință nr. 2666 din 8 decembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2022.

Respinge ca inadmisibil recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii de ședință nr. 2666 din 8 decembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2022.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2023.