ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2405/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2405/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Prin Sentința civilă nr. 688/C/4 mai 2010 Tribunalul Brașov – Secția comercială și de contencios administrativ a anulat ca netimbrată acțiunea formulată de reclamanta SC M.T.S. SA, prin A.S.P. M.T.S. SA, în contradictoriu cu pârâtele SC S.I. SRL și SC S.K. SRL având ca obiect anulare contract de vânzare cumpărare. În motivarea hotărârii se arată că reclamanta SC M.T.S. SA, prin administrator special A.S.P. M.T.S. SA nu este scutită de plata taxei de timbru, așa cum se susține de reclamantă în cauză, potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, doar acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator fiind scutite de plata taxei de timbru, deci nu și cele introduse de administratorul special.
Textul de lege arată că scutirea este acordată in personam, exclusiv administratorului judiciar sau lichidatorului, ca urmare, această dispoziție nu poate fi extinsă și asupra administratorului special. Împotriva hotărârii a declarat apel reclamanta S.C. M.T.S. SA prin administrator special A.S.P. MTS S.A invocând greșita aplicare a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, fiind scutită de plata taxei de timbru potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006. Intimata pârâtă SC S.K. SRL a depus întâmpinare solicitând anularea apelului ca netimbrat și pe cale de excepție, admiterea excepției lipsei calității de reprezentant și pe cale de excepție, admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a A.S.P.
M.T.S. SA în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006. Analizând hotărârea, Curtea a reținut următoarele: Excepția anulării apelului ca netimbrat a fost respinsă ca nefondată, având în vedere că apelanta a achitat taxa de timbru prin chitanța nr. 0022849 din 21 mai 2010. Excepția lipsei calității de reprezentant a A.S.P. M.T.S. SA pentru debitoarea SC M.T.S. SA a fost admisă pentru următoarele considerente: Potrivit art. 18 din Legea nr. 85/2006, administratorul special reprezintă interesele societății și ale acționarilor/asociaților debitorului și participă la procedură pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților.
De asemenea, în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 sunt indicate atribuțiilor administratorului special . În speță, Curtea a reținut că, odată cu deschiderea procedurii, ridicarea de drept a dreptului de administrare și numirea administratorului judiciar, mandatul administratorului special s-a redus la reprezentarea intereselor acționarilor/asociaților și limitat la atribuțiile cuprinse în alin. (2) al art. 18 din Legea nr. 85/2006. În consecință, Curtea a constatat că în speță, față de obiectul acțiunii, condițiile de reprezentare legală nu sunt îndeplinite. Pe de altă parte, la termenul de judecată din 9 septembrie 2010 s-a dispus citarea apelantei debitoare prin administratorul judiciar cu mențiunea de a confirma actele procedurale, potrivit art. 161 alin. (1) C. proc.
civ., însă administratorul judiciar nu a complinit lipsurile la termenul acordat. Obiectul acțiunii promovate de către administratorul special al debitoarei vizează acțiunea în nulitate a actelor frauduloase încheiate de debitoare întemeiată pe prevederile dreptului comun și nu în cadrul procedurii insolvenței pentru a fi incidente prevederile art. 77 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 permit administratorului special să promoveze contestații și cereri doar în cadrul procedurii insolvenței, pentru actele frauduloase încheiate de debitoare fiind abilitat să promoveze acțiunea, administratorul judiciar potrivit art. 80 din Legea nr. 85/2006, o substituire a administratorului special în drepturile administratorului judiciar nefiind prevăzută de legea insolvenței.
Având în vedere că reprezentantul debitoarei, numita A.S.P. M.T.S. SA nu a făcut dovada calității de reprezentare a intereselor debitoarei fie printr-un mandat dat de administratorul judiciar fie prin confirmarea actelor procedurale, în baza art. 161 alin. (2) C. proc. civ., prin decizia nr. 90/ Ap din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, a respins excepția netimbrării apelului, a admis excepția lipsei calității de reprezentant al A.S.P. M.T.S. SA pentru reclamanta SC M.T.S. SA Târgu Secuiesc, și-n consecință a anulat apelul declarat de apelanta-reclamantă SC M.T.S. SA Târgu Secuiesc prin A.S.P. M.T.S. SA. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC M.T.S.
SA prin administrator special A.S.P. M.T.S. SA Târgu Secuiesc, fără a indica motivele de legalitate în susținerea recursului, astfel cum dispun cerințele art. 304 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare. Prin criticile dezvoltate, recurenta a susținut în esență că prin hotărârea pronunțată a fost înlăturat accesul la justiție al SC M.T.S. SA. Înalta Curte, ca o chestiune prealabilă, a luat în examinare excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 lit. c) și 304 C. proc.
civ. Exigențele impuse prin cele două articole au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim nivel de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului ci o examinare a legalității hotărârilor în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Față de aceste considerente se constată că recurenta nu a indicat motivele de nelegalitate conform dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., din argumentele aduse pentru susținerea criticilor deciziei pronunțată de instanța de apel, nu rezultă nicio referire la dispoziții legale pe care instanța le-a ignorat sau aplicat greșit. Din expunerea argumentelor evocate de recurentă în susținerea criticilor aduse deciziei în ceea ce privește fondul cauzei, rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.
civ. Din acest punct de vedere prezentarea simplei nemulțumiri a părții față de hotărârea atacată, nu poate face obiect al controlului de legalitate de către instanța de recurs. În consecință, pentru motivele anterior arătate care vizează condițiile de promovare și susținere a recursului cât și în raport de susținerile recurentei prin care se invocă netemeinicia și nu nelegalitatea soluției anterioare, potrivit art. 312 C. proc. civ., se va constata nulitatea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta SC M.T.S. SA prin administrator special A.S.P. M.T.S. SA Târgu Secuiesc împotriva Deciziei nr. 90/ Ap din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.