ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 857/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 24 martie 2006 la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamantul M.S. a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 464 din 10 martie 2006 emisă de Arhiva Națională de Filme, solicitând anularea dispoziției și obligarea intimatei Arhiva Națională de Filme să îi restituie în natură imobilul - sala de cinematograf "S.", situat în B.M. nr. 29, sector 1, împreună cu anexele sale, subsol II, subsol I, parter și mezanin în suprafață totală de 2255 mp. Intimata a formulat cerere reconvențională, solicitând despăgubirea sa și a statului cu echivalentul bănesc, reprezentând toate investițiile și amenajările realizate în imobilul Cinema S., precum și toate cheltuielile de conservare, întreținere și administrare a acestui imobil.

A formulat intimata și cerere de chemare în judecată a altor persoane, în temeiul art. 57 și următoarele C. proc. civ., și introducerea în cauză a următoarelor persoane fizice și juridice, care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și contestatorul: ceilalți moștenitori ai defunctei A.M., societatea de construcții S.B. S-a formulat și cerere de introducere în cauză, în temeiul art. 64 C. proc. civ., și a următoarelor autorități de drept public: Centrul Național al Cinematografiei, Guvernul României, Primăria Municipiului București și Ministerul Culturii și Cultelor. Tribunalul, la termenul de judecată din data de 06 decembrie 2006, a dispus introducerea în cauză și citarea în calitate de intimați intervenienți accesorii, în raport de art. 64 și 65 alin. (2) C. proc.

civ., Guvernul României, Ministerul Culturii și Cultelor, Centrul Național al Cinematografiei și Primăria Municipiului București. Uniunea Cineaștilor din România a depus cerere de intervenție în interesul Arhivei Naționale de Filme și în interes propriu. Arhiva Națională de Filme, la termenul din data de 24 ianuarie 2007, a depus la dosar cerere de renunțare la judecata cererii reconvenționale, întrucât instituția intimată nu a realizat investiții în imobilul Sala de Cinema S. S-au depus cereri de intervenție de către numiții B.M., B.O.O., G.R.V., P.A.L.R., S.N. și P.C., P.C.I. și O.M.A., S.A. și H.C.M., solicitându-se respingerea cererii formulate de către contestator, ca neîntemeiată, să se constate existența dreptului de proprietate în cote părți asupra subsolului imobilului situat în București B.M.

nr. 29, în favoarea proprietarilor de apartamente din acest imobil. Tribunalul, prin încheierea din data de 20 iunie 2007 a admis în principiu cererile de intervenție în interes propriu formulate de B.M., B.O.O., G.R.V., P.A.L.R., S.N., P.C.I. și O.M.A. La termenul din data de 10 octombrie 2007 tribunalul a respins ca inadmisibile cererile de intervenție formulate de S.A. și H.C.M. și a respins ca inadmisibilă cererea de introducere în cauză întemeiată pe art. 57 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 666/29 aprilie 2009 pronunțata de Tribunalul București , secția a IV-a civilă, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a intimatei Arhiva Națională de Filme și a intervenienților Guvernul României, Ministerul Culturii și Cultelor, Centrul Național al Cinematografiei și Primăria Municipiului București, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul M.S., în contradictoriu cu intimata Arhiva Națională de Filme, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de arătare a titularului dreptului, a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Uniunea Cineaștilor din România, s-a luat act de renunțarea la judecata cererii reconvenționale; a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de intervenție principală formulată de intervenienta Uniunea Cineaștilor din România; s-au respins ca neîntemeiate cererile de intervenție formulate de intervenienții B.M., B.O.O., G.R.V., P.C., P.A.L.R., S.N., O.M.A.; a fost obligat contestatorul la plata către intimata Arhiva Națională de Filme a sumei de 10.000 RON și către Uniunea Cineaștilor din România a sumei de 10.000 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța aceasta sentință, tribunalul a reținut în esență următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Arhiva Națională de Filme, tribunalul constată că este neîntemeiată, având în vedere că obiectul cauzei îl reprezintă contestație împotriva deciziei emisă de această intimată, problema dacă acesta este sau nu unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 fiind o problemă de fond. În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive a intimatei Arhiva Națională de Filme și a intervenienților Guvernul României, Ministerul Culturii și Cultelor, Centrul Național al Cinematografiei și Primăria Municipiului București, tribunalul a constatat că sunt neîntemeiate având în vedere că stabilirea persoanei juridice care are calitatea de unitate deținătoare ține de fondul cauzei datorită obiectului cererii principale și ținând cont de specificul cererilor de arătare a titularului dreptului.

Pe fondul contestației, tribunalul a constatat mai întâi că intimata Arhiva Națională de Filme are calitatea de unitate deținătoare în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că potrivit H.G. nr. 1063/2005 sala de cinema S. împreună cu anexele acesteia se găsește în proprietatea publică a statului și administrarea intimatei. În ceea ce privește problema neîndeplinirii procedurii administrative, tribunalul a constatat că în cauză este aplicabilă Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele de judecată fiind competente să soluționeze pe fond cauza sub rezerva formulării unei notificări în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001. Sub acest aspect tribunalul reține că prin Notificarea nr. 617 din 31 iulie 2001 contestatorul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București str. I.D.M.

nr. 30 (fost N.B. nr. 30, fost P. nr. 30) sector 1. Prin precizarea la notificare din 17 martie 2003 contestatorul a învederat că imobilul având adresa în str. N.B. nr. 30 având inițial, o singură parcelă de 1600 mp, a fost împărțit în două parcele, deoarece avea deschidere la două străzi, una în str. N.B., iar cealaltă deschidere în B.T.I. nr. 29, în prezent str. G.M.G. nr. 29. În condițiile în care prin contestația astfel precizată se solicită restituirea doar a sălii de cinema S. împreună cu anexele acesteia, tribunalul a constatat că pentru această construcție nu a fost formulată notificare, astfel că instanța nu poate să dispună asupra acestei solicitări fără încălcarea art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește susținerea că nu s-a solicitat restituirea de către toți moștenitorii defunctei A.M., tribunalul a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001. În aceste condiții, contestatorului îi revenea sarcina de a depune la dosar titlul de proprietate al autoarei sale cu privire la imobilul solicitat a fi restituit. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7144 din 21 februarie 1947 A.M. vindea către S.B. 318,80 la mie puncte indivize din terenul de 780 mp, situat în B.T.I. nr. 29 pe care societatea S.B. urma să construiască un bloc. În consecință, având în vedere că s-a reținut că intimata Arhiva Națională de Filme are calitatea de unitate deținătoare și față de specificul contestației împotriva deciziilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001 tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de arătare a titularului dreptului.

Față de soluția dată cererii principale, tribunalul a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Uniunea Cineaștilor din România și a respins ca rămasă fără obiect cererea de intervenție principală formulată de intervenienta Uniunea Cineaștilor din România. Împotriva acestei sentințe s-au formulat, în termen legal, prezentele apeluri de către reclamantul M.S. și de către Centrul Național al Cinematografiei. Soluționând apelurile formulate, Curtea, a constituit în complet de divergență, dar cu incidența art. 257 alin. (4) C. proc. civ., referitor la posibilitatea judecătorului de a reveni asupra părerii care a prilejuit divergența, următoarele: Curtea a constatat ca prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1174/09 februarie 1892 de fostul Tribunal Ilfov numita M.D.

vinde către E.M. "imobilele din suburbia B.A., Str. P. numerele 28 și 30, adică casele de la nr. 28 cu locul lor și cu toate dependințele și locul viran de la numărul 30 cu tot cuprinsul lor și cu grădina din fondul ambelor acestor locuri". Se menționează că întreaga proprietate vândută este îngrădită pe toate laturile și că are o deschidere la Str. P. de 16 stânjeni aproximativ. Curtea a constatat că imobilul din București, B.M.G. nr. 29, Cinematograful S. a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 303/1948 pentru naționalizarea industriei cinematografice, regăsindu-se în anexa sub denumirea "Cinematograful C.". A fost depus la dosar Decretul nr. 303/1948 în forma completă, inclusiv anexele.

În tabelul anexă figurează într-adevăr ca fiind naționalizat cinematograful C. din București, fără vreo mențiune legată de persoana, fizică sau juridică, căreia îi aparține proprietatea acestuia la data preluării imobilului de către stat. Așadar, față de acest fapt al indicării în cuprinsul notificării a suprafeței de teren notificate ca fiind de 1.523 mp, astfel cum figura în contractul de schimb autentificat sub nr. 12189 din 22 mai 1922, contract care avea ca obiect deopotrivă ambele imobile vecine din B.T.I. nr. 29 (B.M.G. nr. 29 ) și N.B. nr. 30, Curtea a reținut că totuși notificarea a vizat deopotrivă și terenul aferent clădirii Cinematografului, chiar dacă nu s-a indicat în mod expres adresa acestuia ca fiind B.M.G.

(fost B.T.I.) nr. 29. Pe de altă parte, Curtea a constatat corectă soluția tribunalului de a considera că, oricum notificarea nu a vizat și construcția propriu-zisă a Cinematografului, întrucât în cuprinsul notificării nu exista nicio mențiune referitoare la aceasta și nici vreo mențiune care să sugereze măcar referirea la aceasta. Astfel, notificatorul M.S. face referire la contractul de schimb menționat mai sus, contract care nu avea ca obiect și această clădire a Cinematografului, clădire care a fost edificată ulterior. Totodată, la momentul la care notificatorul descrie imobilul notificat precizează expres că acesta constă în "clădire compusă din subsol, parter (șase camere, hol și terasă acoperită), etajul 1 (hol, 5 camere și anexe), mansardă (4 camere și anexe), curte, garaj și anexe". Această descriere corespunde întocmai construcției dobândită de A.M.

prin contractul de schimb și care se afla situată pe lotul din spate de teren, care are adresa poștală pe N.B. nr. 30 (actual I.D.M. nr. 30). Nu se face nicio mențiune cu privire la construcția cu două subsoluri, parter și 7 etaje în care este inclusă sala de cinematograf obiect al prezentei cauze, clădire total distinctă de cea descrisă în cuprinsul notificării și dobândită prin actul din anul 1923 de autoarea reclamantului. În concluzie, Curtea a constatat că notificarea în discuție a învestit legal, în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, doar cu privire la terenul din B.M.G. (fost B.T.I.) nr. 29, deci inclusiv terenul aferent cinematografului, dar nu a învestit legal cu privire la construcția propriu-zisă a cinematografului, cu consecința, potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, a pierderii dreptului de a solicita măsuri reparatorii pentru această construcție.

A fost apreciată ca nefondată susținerea apelantului reclamant în sensul că notificarea a vizat și construcția cinematografului, față de faptul că în contextul Legii nr. 10/2001 prin imobil se înțelege "terenul și clădirile de pe teren". În concluzie, Curtea a constatat că notificarea a învestit legal numai cu privire la terenul aferent clădirii cinematografului, dar nu și cu privire la construcția acestuia. Împotriva Deciziei civile nr. 182A din 27 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs Arhiva Națională de Filme și intervenienta Uniunea Cineaștilor din România. Se consideră că, din probele administrate nu rezultă situația reținută de către instanța de apel, din contră, rezultă contrariul și anume că Sala de Cinema S. nu este nicidecum una și aceeași cu fostul Cinema C., și implicit faptul că această sală care a făcut obiectul judecații a fost naționalizată prin Decretul nr. 303/1948.

Față de primul aspect, există la dosar o adresă emisă de către Centrul Național al Cinematografiei care atestă faptul că nu există identitate între fostul Cinematograf C. și actualul Cinema S., neexistând totodată alte probe în susținerea tezei invocate de către contestatorul apelant. Este clar faptul că Decretul nr. 303/1948 nu face referire și nu cuprinde și Sala de Cinema S., atât timp cât această sală nu apare distinct în decret, iar Cinematograful C. este o altă sală de cinema, respectiv Cinema C. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal. Criticile recurentei Arhiva Națională de Filme și ale intervenientei Uniunea Cineaștilor din România vizează nemulțumirile lor în ceea ce privește motivarea deciziei recurate, recurenții precizând că, deși soluția le este favorabilă, instanța a reținut greșit situația de fapt și de drept. Astfel, se susține că nu există identitate între Sala de Cinema S. și fostul Cinema C., însă toate aceste critici ce vizează situația de fapt nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate. Pe de altă parte, recurenta Arhiva Națională de Filme și intervenienta Uniunea Cineaștilor din România nu justifică interesul de a promova prezenta cale de atac deoarece acțiunea reclamantei A.M.

formulată împotriva pârâtei Arhiva Națională de Filme a fost respinsă, iar cererea de intervenție accesorie a Uniunii Cineaștilor din România a fost admisă, sentința Tribunalului fiind menținută prin decizia Curții de Apel. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat de Arhiva Națională de Filme și de intervenienta Uniunea Cineaștilor din România și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Arhiva Națională de Filme și de intervenienta Uniunea Cineaștilor din România împotriva Deciziei civile nr. 182A din 27 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2013. Procesat de GGC - GV