ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 857/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 857/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24

martie 2006 la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamantul M.S. a

formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 464 din 10 martie 2006 emisă de

Arhiva Națională de Filme, solicitând anularea dispoziției și obligarea

intimatei Arhiva Națională de Filme să îi restituie în natură imobilul - sala

de cinematograf "S.", situat în B.M. nr. 29, sector 1, împreună cu

anexele sale, subsol II, subsol I, parter și mezanin în suprafață totală de

2255 mp.

Intimata a formulat

cerere reconvențională, solicitând despăgubirea sa și a statului cu

echivalentul bănesc, reprezentând toate investițiile și amenajările realizate

în imobilul Cinema S., precum și toate cheltuielile de conservare, întreținere

și administrare a acestui imobil.

A formulat intimata

și cerere de chemare în judecată a altor persoane, în temeiul art. 57 și

următoarele C. proc. civ., și introducerea în cauză a următoarelor persoane

fizice și juridice, care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și

contestatorul: ceilalți moștenitori ai defunctei A.M., societatea de

construcții S.B.

S-a formulat și

cerere de introducere în cauză, în temeiul art. 64 C. proc. civ., și a

următoarelor autorități de drept public: Centrul Național al Cinematografiei,

Guvernul României, Primăria Municipiului București și Ministerul Culturii și

Cultelor.

Tribunalul, la

termenul de judecată din data de 06 decembrie 2006, a dispus introducerea în

cauză și citarea în calitate de intimați intervenienți accesorii, în raport de

art. 64 și 65 alin. (2) C. proc. civ., Guvernul României, Ministerul Culturii

și Cultelor, Centrul Național al Cinematografiei și Primăria Municipiului

București.

Uniunea Cineaștilor

din România a depus cerere de intervenție în interesul Arhivei Naționale de

Filme și în interes propriu.

Arhiva Națională de

Filme, la termenul din data de 24 ianuarie 2007, a depus la dosar cerere de

renunțare la judecata cererii reconvenționale, întrucât instituția intimată nu

a realizat investiții în imobilul Sala de Cinema S.

S-au depus cereri de

intervenție de către numiții B.M., B.O.O., G.R.V., P.A.L.R., S.N. și P.C.,

P.C.I. și O.M.A., S.A. și H.C.M., solicitându-se respingerea cererii formulate

de către contestator, ca neîntemeiată, să se constate existența dreptului de

proprietate în cote părți asupra subsolului imobilului situat în București B.M.

nr. 29, în favoarea proprietarilor de apartamente din acest imobil.

Tribunalul, prin

încheierea din data de 20 iunie 2007 a admis în principiu cererile de

intervenție în interes propriu formulate de B.M., B.O.O., G.R.V., P.A.L.R.,

S.N., P.C.I. și O.M.A.

La termenul din data

de 10 octombrie 2007 tribunalul a respins ca inadmisibile cererile de

intervenție formulate de S.A. și H.C.M. și a respins ca inadmisibilă cererea de

introducere în cauză întemeiată pe art. 57 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă

nr. 666/29 aprilie 2009 pronunțata de Tribunalul București , secția a IV-a

civilă, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a

intimatei Arhiva Națională de Filme și a intervenienților Guvernul României,

Ministerul Culturii și Cultelor, Centrul Național al Cinematografiei și

Primăria Municipiului București, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația

formulată de contestatorul M.S., în contradictoriu cu intimata Arhiva Națională

de Filme, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de arătare a titularului

dreptului, a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de

intervenienta Uniunea Cineaștilor din România, s-a luat act de renunțarea la

judecata cererii reconvenționale; a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea

de intervenție principală formulată de intervenienta Uniunea Cineaștilor din

România; s-au respins ca neîntemeiate cererile de intervenție formulate de

intervenienții B.M., B.O.O., G.R.V., P.C., P.A.L.R., S.N., O.M.A.; a fost

obligat contestatorul la plata către intimata Arhiva Națională de Filme a sumei

de 10.000 RON și către Uniunea Cineaștilor din România a sumei de 10.000 RON,

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

aceasta sentință, tribunalul a reținut în esență următoarele:

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Arhiva Națională de

Filme, tribunalul constată că este neîntemeiată, având în vedere că obiectul

cauzei îl reprezintă contestație împotriva deciziei emisă de această intimată,

problema dacă acesta este sau nu unitate deținătoare în sensul Legii nr.

10/2001 fiind o problemă de fond.

În ceea ce privește

excepțiile lipsei calității procesuale pasive a intimatei Arhiva Națională de

Filme și a intervenienților Guvernul României, Ministerul Culturii și Cultelor,

Centrul Național al Cinematografiei și Primăria Municipiului București,

tribunalul a constatat că sunt neîntemeiate având în vedere că stabilirea

persoanei juridice care are calitatea de unitate deținătoare ține de fondul

cauzei datorită obiectului cererii principale și ținând cont de specificul

cererilor de arătare a titularului dreptului.

Pe fondul

contestației, tribunalul a constatat mai întâi că intimata Arhiva Națională de

Filme are calitatea de unitate deținătoare în sensul art. 21 din Legea nr.

10/2001, având în vedere că potrivit H.G. nr. 1063/2005 sala de cinema S.

împreună cu anexele acesteia se găsește în proprietatea publică a statului și

administrarea intimatei.

În ceea ce privește

problema neîndeplinirii procedurii administrative, tribunalul a constatat că în

cauză este aplicabilă Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, instanțele de judecată fiind competente să soluționeze pe fond cauza

sub rezerva formulării unei notificări în condițiile art. 22 din Legea nr.

10/2001.

Sub acest aspect

tribunalul reține că prin Notificarea nr. 617 din 31 iulie 2001 contestatorul a

solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București str. I.D.M.

nr. 30 (fost N.B. nr. 30, fost P. nr. 30) sector 1.

Prin precizarea la

notificare din 17 martie 2003 contestatorul a învederat că imobilul având

adresa în str. N.B. nr. 30 având inițial, o singură parcelă de 1600 mp, a fost

împărțit în două parcele, deoarece avea deschidere la două străzi, una în str.

N.B., iar cealaltă deschidere în B.T.I. nr. 29, în prezent str. G.M.G. nr. 29.

În condițiile în care

prin contestația astfel precizată se solicită restituirea doar a sălii de

cinema S. împreună cu anexele acesteia, tribunalul a constatat că pentru

această construcție nu a fost formulată notificare, astfel că instanța nu poate

să dispună asupra acestei solicitări fără încălcarea art. 22 alin. (5) din

Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește

susținerea că nu s-a solicitat restituirea de către toți moștenitorii defunctei

A.M., tribunalul a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 din

Legea nr. 10/2001.

În aceste condiții,

contestatorului îi revenea sarcina de a depune la dosar titlul de proprietate

al autoarei sale cu privire la imobilul solicitat a fi restituit.

Prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7144 din 21 februarie 1947 A.M. vindea

către S.B. 318,80 la mie puncte indivize din terenul de 780 mp, situat în

B.T.I. nr. 29 pe care societatea S.B. urma să construiască un bloc.

În consecință, având

în vedere că s-a reținut că intimata Arhiva Națională de Filme are calitatea de

unitate deținătoare și față de specificul contestației împotriva deciziilor

emise în temeiul Legii nr. 10/2001 tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea

de arătare a titularului dreptului.

Față de soluția dată

cererii principale, tribunalul a admis cererea de intervenție accesorie

formulată de intervenienta Uniunea Cineaștilor din România și a respins ca

rămasă fără obiect cererea de intervenție principală formulată de intervenienta

Uniunea Cineaștilor din România.

Împotriva acestei

sentințe s-au formulat, în termen legal, prezentele apeluri de către

reclamantul M.S. și de către Centrul Național al Cinematografiei.

Soluționând apelurile

formulate, Curtea, a constituit în complet de divergență, dar cu incidența art.

257 alin. (4) C. proc. civ., referitor la posibilitatea judecătorului de a

reveni asupra părerii care a prilejuit divergența, următoarele:

Curtea a constatat ca

prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1174/09 februarie 1892 de

fostul Tribunal Ilfov numita M.D. vinde către E.M. "imobilele din suburbia

B.A., Str. P. numerele 28 și 30, adică casele de la nr. 28 cu locul lor și cu

toate dependințele și locul viran de la numărul 30 cu tot cuprinsul lor și cu

grădina din fondul ambelor acestor locuri". Se menționează că întreaga

proprietate vândută este îngrădită pe toate laturile și că are o deschidere la

Str. P. de 16 stânjeni aproximativ.

Curtea a constatat că

imobilul din București, B.M.G. nr. 29, Cinematograful S. a trecut în proprietatea

statului în baza Decretului nr. 303/1948 pentru naționalizarea industriei

cinematografice, regăsindu-se în anexa sub denumirea "Cinematograful

C.". A fost depus la dosar Decretul nr. 303/1948 în forma completă,

inclusiv anexele. În tabelul anexă figurează într-adevăr ca fiind naționalizat

cinematograful C. din București, fără vreo mențiune legată de persoana, fizică

sau juridică, căreia îi aparține proprietatea acestuia la data preluării

imobilului de către stat.

Așadar, față de acest

fapt al indicării în cuprinsul notificării a suprafeței de teren notificate ca

fiind de 1.523 mp, astfel cum figura în contractul de schimb autentificat sub

nr. 12189 din 22 mai 1922, contract care avea ca obiect deopotrivă ambele

imobile vecine din B.T.I. nr. 29 (B.M.G. nr. 29 ) și N.B. nr. 30, Curtea a

reținut că totuși notificarea a vizat deopotrivă și terenul aferent clădirii

Cinematografului, chiar dacă nu s-a indicat în mod expres adresa acestuia ca

fiind B.M.G. (fost B.T.I.) nr. 29.

Pe de altă parte,

Curtea a constatat corectă soluția tribunalului de a considera că, oricum

notificarea nu a vizat și construcția propriu-zisă a Cinematografului, întrucât

în cuprinsul notificării nu exista nicio mențiune referitoare la aceasta și

nici vreo mențiune care să sugereze măcar referirea la aceasta.

Astfel, notificatorul

M.S. face referire la contractul de schimb menționat mai sus, contract care nu

avea ca obiect și această clădire a Cinematografului, clădire care a fost

edificată ulterior. Totodată, la momentul la care notificatorul descrie

imobilul notificat precizează expres că acesta constă în "clădire compusă

din subsol, parter (șase camere, hol și terasă acoperită), etajul 1 (hol, 5

camere și anexe), mansardă (4 camere și anexe), curte, garaj și anexe".

Această descriere corespunde întocmai construcției dobândită de A.M. prin

contractul de schimb și care se afla situată pe lotul din spate de teren, care

are adresa poștală pe N.B. nr. 30 (actual I.D.M. nr. 30).

Nu se face nicio

mențiune cu privire la construcția cu două subsoluri, parter și 7 etaje în care

este inclusă sala de cinematograf obiect al prezentei cauze, clădire total

distinctă de cea descrisă în cuprinsul notificării și dobândită prin actul din

anul 1923 de autoarea reclamantului.

În concluzie, Curtea

a constatat că notificarea în discuție a învestit legal, în condițiile art. 22

din Legea nr. 10/2001, doar cu privire la terenul din B.M.G. (fost B.T.I.) nr.

29, deci inclusiv terenul aferent cinematografului, dar nu a învestit legal cu

privire la construcția propriu-zisă a cinematografului, cu consecința, potrivit

art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, a pierderii dreptului de a solicita

măsuri reparatorii pentru această construcție.

A fost apreciată ca

nefondată susținerea apelantului reclamant în sensul că notificarea a vizat și

construcția cinematografului, față de faptul că în contextul Legii nr. 10/2001

prin imobil se înțelege "terenul și clădirile de pe teren".

În concluzie, Curtea

a constatat că notificarea a învestit legal numai cu privire la terenul aferent

clădirii cinematografului, dar nu și cu privire la construcția acestuia.

Împotriva Deciziei

civile nr. 182A din 27 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, au declarat recurs Arhiva Națională de Filme și intervenienta Uniunea

Cineaștilor din România.

Se consideră că, din

probele administrate nu rezultă situația reținută de către instanța de apel,

din contră, rezultă contrariul și anume că Sala de Cinema S. nu este nicidecum

una și aceeași cu fostul Cinema C., și implicit faptul că această sală care a

făcut obiectul judecații a fost naționalizată prin Decretul nr. 303/1948.

Față de primul

aspect, există la dosar o adresă emisă de către Centrul Național al

Cinematografiei care atestă faptul că nu există identitate între fostul

Cinematograf C. și actualul Cinema S., neexistând totodată alte probe în

susținerea tezei invocate de către contestatorul apelant.

Este clar faptul că

Decretul nr. 303/1948 nu face referire și nu cuprinde și Sala de Cinema S.,

atât timp cât această sală nu apare distinct în decret, iar Cinematograful C.

este o altă sală de cinema, respectiv Cinema C.

Analizând recursul

declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs

invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că recursul este nefondat

pentru considerentele ce succed:

Pentru a fi incident

motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este

necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea

greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

Criticile recurentei

Arhiva Națională de Filme și ale intervenientei Uniunea Cineaștilor din România

vizează nemulțumirile lor în ceea ce privește motivarea deciziei recurate,

recurenții precizând că, deși soluția le este favorabilă, instanța a reținut greșit

situația de fapt și de drept. Astfel, se susține că nu există identitate între

Sala de Cinema S. și fostul Cinema C., însă toate aceste critici ce vizează

situația de fapt nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate.

Pe de altă parte,

recurenta Arhiva Națională de Filme și intervenienta Uniunea Cineaștilor din

România nu justifică interesul de a promova prezenta cale de atac deoarece

acțiunea reclamantei A.M. formulată împotriva pârâtei Arhiva Națională de Filme

a fost respinsă, iar cererea de intervenție accesorie a Uniunii Cineaștilor din

România a fost admisă, sentința Tribunalului fiind menținută prin decizia

Curții de Apel.

Pentru aceste

considerente, se va respinge recursul declarat de Arhiva Națională de Filme și

de intervenienta Uniunea Cineaștilor din România și în baza art. 312 C. proc.

civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Arhiva Națională de Filme și de intervenienta Uniunea Cineaștilor

din România împotriva Deciziei civile nr. 182A din 27 aprilie 2012 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2013.

Procesat de GGC - GV