ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6416/2011

Asupra conflictului

negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 10345/94/2010 reclamanta SC T.B.S.

SRL a formulat in contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice

Florești contestație la executare, prin care a solicitat anularea formelor de

executare ce fac obiectul dosarului de executare nr. 1102/2010 privind

înființarea popririi asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu pună la

concurența sumei de 8081 lei.

În motivarea

contestației, contestatoarea a arătat că la data de 15 ianuarie 2009 a încheiat

cu debitoarea SC S.C. SRL contractul de subantrepriză, la art. 5 din acest

contract precizându-se faptul că plata urma să fie făcută în maxim 10 zile de

la primirea facturii și aprobarea de către beneficiat a facturii emise de

Contractor în baza situațiilor de lucrări aprobate de Consultant și Beneficiar.

S-a arătat astfel că

pentru plata oricărei sume către debitoarea SC S.C. SRL trebuiau îndeplinite

cumulativ mai multe condiții, respectiv prestarea serviciilor de către

debitoare, emiterea unor facturi de către aceasta, și aprobarea facturii de

către beneficiarul lucrărilor executate de debitoarea SC S.C. SRL în baza unor

situații de lucrări, aprobate și acestea în prealabil.

Întrucât beneficiarul

nu a aprobat situațiile de lucrări pentru care debitoarea S. a emis factura în

baza căreia AFP Florești a dispus înființarea acestei popriri, contestatoarea a

arătat că nu-i datorează debitoarei nici o sumă, iar măsura înființării

popririi este neîntemeiată.

În drept, contestația

la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 172 C. proc. fisc.

Judecătoria Buftea,

prin sentința civilă nr. 533 din 9 februarie 2011 a admis excepția

necompetenței sale teritoriale declinând competența soluționării cauzei în

favoarea Judecătoriei Ploiești, reținând în motivarea soluției sale că, față de

dispozițiile art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la

instanța de executare care, conform art. 371 alin. (2) C. proc. civ., este

judecătoria în a cărei rază teritorială se face executarea, iar în speță

executarea silită are loc la sediul debitorului principal, respectiv în

localitatea Florești, Județul Prahova, aflată în raza de competență teritorială

a Judecătoriei Ploiești.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 24 februarie 2011, iar

această instanță, prin sentința civilă nr. 2579 din 14 martie 2011 a admis

excepția necompetenței sale teritoriale declinând competența soluționării

cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina, față de împrejurarea că localitatea

Florești se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Câmpina și nu

a Judecătoriei Ploiești.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr. 1828/204/2011.

La primul termen de

judecată (18 mai 2011) instanța a pus in vedere reclamantei contestatoare să

precizeze obiectul contestației la executare urmând a arăta dacă înțelege să

conteste executarea silită însăși sau invocă neregularități privind înființarea

popririi sau doar faptul că nu datorează debitoarei SC S.C. SRL suma de bani

menționată în adresa de înființare a popririi nr. 3841 din 29 septembrie 2010.

Contestatoarea a precizat

că solicită anularea formelor de executare înființate de intimata AFP Florești

în dosarul de executare întrucât nu datorează nici o sumă de bani debitoarei SC

S.C. SRL.

Judecătoria Câmpina,

din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale, pe care a admis-o prin

sentința civilă nr. 1751 din 15 iunie 2011, a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Buftea, iar în temeiul art. 20 alin. (2) rap. la art. 21 C.

proc. civ., a constatat existența conflictului negativ de competență și a

dispus înaintarea dosarului instanței în drept să hotărască asupra

conflictului, pe calea regulatorului de competență, respectiv Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit art. 172 din O.G. nr. 92/2003

privind codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație

împotriva oricărui act de executare precum și împotriva refuzului organelor de

executare de a îndeplini un act de executare, la instanța judecătorească

competentă și că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația se

introduce la instanța de executare care, conform dispozițiilor art. 373 alin.

(2) C. proc. civ. este judecătoria în a cărei circumscripție se face

executarea.

În speță însă

contestația la executare este formulată de terțul poprit SC T.B.S. SRL în

privința căruia se aplică disp art. 150 din O.G. nr. 92/2003 privind codul de

procedură fiscală, potrivit căruia „dacă terțul poprit înștiințează organul de

executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum și in

cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi,

instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau

sediul terțului poprit, la cererea organului de executare ori altei părți

interesate, pe baza probelor administrate, va pronunța menținerea sau

desființarea popririi”.

Prin precizarea

depusă la dosar, contestatorul terț poprit a arătat că solicită anularea

formelor de executare întrucât nu datorează nici o sumă de bani debitorului

urmărit, astfel că în cauză sunt aplicabile, în ceea ce privește competența

teritorială, disp. art. 150 C. proc. fisc., norme care derogă de la prevederile

de drept comun aplicabile în materia executării silite, respectiv art. 373 alin.

(2) C. proc. civ. și art. 400 alin. (1) C. proc. civ., competentă să

soluționeze prezenta cauză fiind instanța de la sediul contestatorului terț

poprit, respectiv Judecătoria Buftea.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Conflictul negativ de

competență, în condițiile art. 20 alin. (2) C. proc. civ., presupune ca două

sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, să se declare necompetente

să judece aceeași pricină.

Prin urmare, pentru

existența conflictului negativ de competență este necesară întrunirea

cumulativă a mai multor condiții, si anume: să existe două sau mai multe instanțe

sesizate cu aceeași pricină (aceleași părți, același obiect și aceeași cauză),

instanțele să se fi declarat necompetente prin hotărâri rămase irevocabile,

declinările de competență să fie reciproce; cel puțin una dintre aceste

instanțe să fie competentă să soluționeze cererea respectivă.

În litigiul de față

nu se pune problema a două instanțe care și-au declinat reciproc competența de

soluționare a pricinii, ci a unei declinări de competență, cea a Judecătoriei Ploiești

în favoarea Judecătoriei Câmpina (iar nu în favoarea Judecătoriei Buftea, care

procedase prima la declinare, prin sentința civilă nr. 533 din 9 februarie 2011).

Pentru aceste motive,

deși nu există, în cauză, un conflict negativ de competență, pentru a nu se

încălca dreptul de acces la justiție al reclamantei, reglementat de art. 21 din

Constituția României și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, Înalta Curte va stabili că revine Judecătoriei

Buftea obligația de a judeca pricina, față de următoarele considerente:

Prezentul dosar are

ca obiect contestația la executare formulată de terțul poprit SC T.B.S. SRL în

contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a comunei Florești.

Art. 150 din O.G. nr.

92/2003 privind codul de procedură fiscală, prevede că „dacă terțul poprit

înștiințează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului

urmărit, precum și in cazul în care se invocă alte neregularități privind

înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se

află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare

ori altei părți interesate, pe baza probelor administrate, va pronunța

menținerea sau desființarea popririi”.

În speță, prin

precizarea depusă la dosar, terțul poprit a arătat că solicită anularea

formelor de executare, întrucât nu datorează nici o sumă de bani debitorului

urmărit, astfel că în cauză sunt aplicabile, în ceea ce privește competența

teritorială, dispozițiile art. 150 C. proc. fisc., norme care derogă de la

prevederile de drept comun aplicabile în materia executării silite, respectiv art.

373 alin. (2) C. proc. civ. și art. 400 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 septembrie 2011.