ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1115/2015

Circumstanțele cauzei. Primul ciclu procesual; 1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. prin C. Iași: - anularea Deciziei D. nr. 11121 din 08 iulie 2011 privind soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei D. nr. 9142 din 31 mai 2011 privind angajarea răspunderii solidare a terțului poprit SC A. SA pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului urmărit SC E. SRL; - anularea Deciziei D. nr. 9142 din 31 mai 2011 privind angajarea răspunderii solidare a terțului poprit SC A. SA pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului urmărit SC E. SRL. Totodată, a solicitat și suspendarea executării Deciziei D. nr. 11121 din 08 iulie 2011 până la soluționarea irevocabilă a cauzei. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că actele atacate sunt nelegale, arătând, în esență, că organul fiscal a aplicat retroactiv prevederile art. 27 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc., deși, la data operațiunilor, aceste prevederi nu erau intrate în vigoare. Totodată, a arătat că nu poate fi reținut argumentul organului de soluționare că la data efectuării plăților răspunderea solidară a terțului poprit era reglementată de art. 149 alin. (13) C. proc. fisc., deoarece acest temei de drept nu a fost invocat în cuprinsul Deciziei D. nr. 9142 din 31 mai 2011. Cu privire la Deciziei D. nr. 11121 din 08 iulie 2011, reclamanta a arătat că nu au fost respectate dispozițiile art. 28 alin. (2) C. proc. fisc. prin neindicarea motivelor de fapt și de drept pentru care s-a angajat răspunderea persoanei în cauză, iar prin invocarea unui alt temei legal decât acela avut în vedere la emiterea actului, organul de soluționare a nesocotit prevederile imperative ale art. 213 alin. (1) din același cod. În opinia reclamantei, nu poate fi reținut nici argumentul organului de soluționare cu privire la suma de 1.412.039,67 lei ca fiind „cuantumul real al sumelor sustrase de la indisponibilizare", întrucât excedentul dintre suma poprită (1.350.388 lei) și suma ce a fost achitată debitoarei urmărite depășește „limita sumelor sustrase indisponibilizării" prevăzute de art. 27 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc. Referitor la cererea de suspendare a executării, a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. 1.

Prin întâmpinare, autoritatea fiscală pârâtă a solicitat respingerea acțiunii, fiind neîntemeiată. 1.

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 296 din 13 octombrie 2011, a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării actului administrativ și cererea de suspendare a executării Deciziei D. nr. 11121 din 08 iulie 2011. Prin aceeași sentință, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Deciziei D. nr. 9142 din 31 mai 2011 și a Deciziei D. nr. 11121 din 08 iulie 2011, doar în ceea ce privește suma de 61.651,9 lei, cu obligarea pârâtei la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată. 1.

Această hotărâre a fost atacată cu recurs de către reclamantă iar, prin Decizia nr. 4424 din 30 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul, a casat sentința atacată, cauza fiind trimisă spre rejudecare, în vederea stabilirii exacte a cuantumului sumei pentru care se angajează răspunderea solidară a recurentei, în raport cu susținerile reclamantei în sensul că cea mai mare parte a sumelor din titlurile executorii menționate erau deja achitate ca urmare a plăților voluntare sau a executării silite a debitoarei și față de lipsa unei confirmări a creditoarei asupra datoriei certe rămase neachitată de către debitoarea inițială. 2. Soluția instanței de rejudecare; 2.1. Cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel Iași, a încuviințat completarea probatoriului administrat cu efectuarea unei expertize fiscale, în concluziile raportul de expertiză reținându-se că suma pentru care se putea atrage răspunderea solidară a terțului poprit SC A. SA la data de 31 mai 2011 este de 278.007 lei, restul debitului fiind deja achitat ca urmare a plăților voluntare sau a executării silite a debitoarei. La data efectuării expertizei, 04 septembrie 2013 suma pe care debitoarea SC E. SRL o mai datora creditoarei în baza titlurilor executorii nr. 166/2009, nr. 238/2009, nr. 1133/2008, nr. 1543/2008, nr. 74/2009, nr. 1580/2008, nr. 1645/2008 și a titlurilor de creanță aferente fiind de 0 lei. 2.2. Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 150 din 7 octombrie 2013, a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării actului administrativ și a admis cererea de suspendare a executării Deciziei D. nr. 11121 din 08 iulie 2011. Totodată, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea în parte a Deciziei D. nr. 9142 din 31 mai 2011 și a Deciziei D. nr. 11121 din 8 iulie 2011, până la concurența sumei de 278.007 lei. Prin aceeași sentință, a dispus suspendarea executării Deciziei D. nr. 11121 din 08 iulie 2011, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. 2.3. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, în raport cu întreg probatoriul administrat în cauză, că Decizia D. nr. 9142 din 31 mai 2011 și Decizia D. nr. 11121 din 08 iulie 2011 sunt legale și temeinice doar în privința sumei de 278.007 lei, acesta fiind debitul pe care debitoarea SC E. SRL îl mai datora bugetului consolidat în baza titlurilor executorii nr. 166/ 2009, nr. 238/2009, nr. 1133/2008, nr. 1543/2008, nr. 74/2009, nr. 1580/2008, nr. 1645/2008 și a titlurilor de creanță aferente, la data de 31 mai 2011 când s-a emis Decizia nr. 9142/2011 privind angajarea răspunderii solidare a terțului poprit, reclamanta din prezenta cauza, potrivit concluziilor expertizei. Așa fiind, prima instanță a reținut că este nelegală antrenarea răspunderii solidare pentru suma de 1.073.388 lei, cât reprezintă diferența dintre suma poprită și suma efectiv datorată de către debitoare la data stabilirii răspunderii solidare, codebitoarea neputând fi obligată să răspundă pentru o sumă mai mare decât cea rămasă în sarcina debitoarei inițiale. Prin urmare, a apreciat că, întrucât la data de 31 mai 2013 debitoarea SC E. SRL îl mai datora creditoarei suma de 278.007 lei, măsura angajării răspunderii solidare a terțului poprit SC A. SRL este pe deplin justificată de dispozițiile art. 149 alin. (13) C. proc. fisc., doar cu privire la această sumă. Totodată, prima instanță a reținut că în prezent a fost achitată și suma de 278.007 lei, astfel că reclamanta, în calitate de terț poprit, nu mai poate fi executată silit și nu mai datorează nicio sumă de bani creditoarei, obligația terțului poprit este limitată la sumele înscrise în titlurile în baza cărora s-a angajat răspunderea sa, nu și în raport de alte debite pe care debitoarea le-ar datora creditoarei în baza altor titluri executorii. 2.4. Cu privire la suspendarea executării Deciziei D. nr. 11121 din 08 iulie 2011, judecătorul fondului a avut în vedere că în prezent debitul din titlurile executorii în baza cărora s-a înființat poprirea a fost în integralitate achitat, așa încât nu poate avea în vedere alte debite ale debitoarei în baza altor titluri executorii care nu sunt stipulate în Adresa de înființare a popririi din 2009, doar în baza acesteia fiind antrenată răspunderea solidară a reclamantei prin Decizia nr. 9142/2011, astfel că pârâta-creditoarea nu mai este îndreptățită să execute pe reclamantă. În fine, prima instanță a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ. în privința cheltuielilor de judecată, ținând cont că acțiunea a fost admisă doar în parte. 3. Calea de atac exercitată; Împotriva sentinței nr. 150 din 7 octombrie 2013 au formulat recurs C. Iași și SC A. SRL Iași. 3.1. În recursul formulat, C. Iași a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - 1865 și a susținut, în esență următoarele critici: - instanța de fond a admis în mod greșit acțiunea și a anulat parțial Decizia nr. 9142 din 31 mai 2011 și Decizia nr. 11121 din 8 iulie 2011, până la concurența sumei de 278.007 lei, reținând în mod eronat că debitul ar fi fost achitat; - instanța de fond nu a avut în vedere că reclamanta, terț poprit, cu Adresa din 23 iulie 2009 și Adresa din 29 iunie 2010, nu a contestat aceste măsuri și nici nu le-a respectat, efectuând plăți către debitorul urmărit - SC E. SRL, în valoare totală de 1.412.039,67 lei, cu încălcarea prevederilor art. 149 alin. (9) lit. a) C. proc. fisc.; - de asemenea, instanța a dispus în mod nelegal suspendarea executării Deciziei nr. 11121 din 8 iulie 2011, fără să fie îndeplinite cerințele art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004; - referitor la cheltuielile de judecată la care a fost obligată, autoritatea fiscală a susținut că societatea comercială nu a câștigat în totalitate procesul, iar autoritatea fiscală nu a determinat efectuarea cheltuielilor respective prin atitudinea sa procesuală. În concluzie, autoritatea recurentă a solicitat admiterea recursului, cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii ca neîntemeiată și menținerii actelor fiscale atacate. 3.2. În recursul formulat, SC A. SRL a criticat soluția instanței de fond în ceea ce privește neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, în cele două cicluri procesuale, susținând că onorariile de avocat au fost reduse în mod nejustificat. 3.3. C. Iași a depus întâmpinare la recursul formulat de SC A. SRL și a susținut că acesta este nefondat, instanța de fond uzând de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. - 1865, în ceea ce privește reducerea cheltuielilor de judecată solicitate în cauză. 3.4. La data de 19 ianuarie 2015, SC A. SRL a depus o cerere de introducere în cauză a administratorului judiciar VF F. SPRL, numit prin sentința nr. 2022 din 27 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, secția civilă-faliment, prin care a fost deschisă procedura generală a insolvenței acestei societăți. 3.

La data de 10 martie 2015, societatea recurentă a depus Note de concluzii și înscrisuri, solicitând respingerea recursului formulat de autoritatea fiscală, susținând actele de executare emise în baza Deciziei nr. 9142/2011, de atragere a răspunderii solidare, au fost anulate prin sentința nr. 13463 din 2 iulie 2002 a Judecătoriei Iași, menținută prin Decizia nr. 349 din 14 martie 2014 a Tribunalului Iași, pronunțate în Dosarul nr. x/245/2012, pe care le-a depus la dosarul de față. 4. Soluția instanței de recurs; 4.1. În ceea ce privește recursul formulat de C. Iași, instanța de recurs constată că este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Așa cum s-a arătat, la sfârșitul primului ciclu procesual, prin Decizia nr. 4424 din 30 octombrie 2012, Înalta Curte a statuat în considerentele deciziei, că „recurenta codebitoare nu poate fi obligată să răspundă pentru o sumă mai mare decât cea rămasă în sarcina debitoarei inițiale”, dând îndrumarea ca, pe calea unei expertize de specialitate, să se stabilească exact cuantumul sumei pentru care se angajează răspunderea solidară a societății recurente. Astfel, cu ocazia rejudecării, a fost dispusă și efectuată o expertiză judiciară fiscală, de către un expert desemnat de Curtea de apel, asistat de un expert consultant, propus de societatea recurentă. În cauză, decizia de atragere a răspunderii solidare a SC A. SA, pentru debitul pe care SC E. SRL îl înregistrase la bugetul consolidat al statului, Decizia nr. 9142/2011 a fost emisă la data de 3.105.2011 în temeiul art. 149 alin. (9), (10), (12) și (15) C. proc. fisc. S-a reținut că SC A. SA, partener comercial cu debitorul SC E. SRL, încălcând prevederile legale de mai sus, avea un debit de 4.133.443,89 lei la acest partener, care, la rândul său avea un debit de 1.350.388 lei la data de 24 iulie 2009, când i-a fost comunicată Adresa din 23 iulie 2009 de înființare a popririi. Potrivit răspunsului la obiectivul nr. 4 al expertizei fiscale, la data emiterii Deciziei nr. 9142 din 31 mai 2011, SC E. SRL mai datora bugetului de stat/organului fiscal creditor, în baza titlurilor executorii comunicate cu Adresa din 23 iulie 2009, suma de 278.009 lei, la data de 31 mai 2011. Astfel fiind, rezultă că Decizia nr. 9142 din 31 mai 2011 prin care a fost angajată răspunderea solidară a SC A. SA, ca urmare a nerespectării prevederilor art. 149 alin. (9), (19), (12) și (15) C. proc. fisc. este legală în limita sumei de 278.009 lei, concluzia reținută în mod judicios de instanța de fond care concordă cu concluziile de la obiectivul nr. 6, sumă care era deja achitată la data efectuării expertizei. Concluzia instanței de fond este confirmată și prin sentința nr. 13436 din 2 iunie 2012 a Judecătoriei Iași, definitivă prin Decizia nr. 349 din 14 martie 2014 a Tribunalului Iași prin care s-a constatat că sumele datorate de terțul poprit - SC A. SA, în baza Deciziei nr. 9142 din 31 mai 2011, au fost achitate integral, contestația la executare formulată fiind admisă definitiv. Astfel fiind, rezultă că și măsura suspendării pronunțată de Curtea de apel prin sentința nr. 150 din 7 octombrie 2013, în condițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 este legală și temeinică. În ceea ce privește criticile referitoare la obligarea autorității recurente la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, acestea sunt nefondate, soluția instanței de fond fiind conformă cu prevederile art. 274 și 276 C. proc. civ. - 1865, fiind acordate parțial, neputând fi compensate, din moment ce autoritatea fiscală nu a probat efectuarea unor cheltuieli similare. În concluzie, recursul formulat de C. Iași va fi respins ca nefondat, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică. 4.2. În ceea ce privește recursul formulat de SC A. SA, cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, instanța de recurs constată că este nefondat. De altfel, instanța de fond a argumentat în mod judicios, în raport cu prevederile art. 276 C. proc. civ. - 1865 și cu faptul că acțiunea reclamantei a fost admisă doar în parte, situație care a impus acordarea parțială a cheltuielilor de judecată. Oricum, din criticile formulate de reclamantă nu rezultă elemente care să contureze o apreciere greșită a cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată autoritatea fiscală, în favoarea reclamantei. Astfel fiind, recursul formulat de SC A. SA va fi respins ca nefondat.