ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4424/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4424/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași reclamanta SC M.U. SA a chemat în

judecată Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii

Mijlocii prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași

solicitând:

- anularea deciziei

A.C.M. nr. 11121 din 08 iulie 2011 privind soluționarea contestației formulată

de SC M.U. SA împotriva deciziei A.C.M nr. 9142 din 31 mai 2011 privind

angajarea răspunderii solidare a terțului poprit SC M.U. SA pentru obligațiile

fiscale restante ale debitorului urmărit SC C.D. SRL;

- anularea deciziei A.C.M

nr. 9142 din 31 mai 2011 privind angajarea răspunderii solidare a terțului poprit

SC M.U. SA pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului urmărit SC C.D. SRL,

emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași prin Administrația

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii.

- suspendarea executării

deciziei ACM nr. 11121 din 08 iulie 2011 până la soluționarea irevocabilă a

cauzei.

de fond

Prin sentința nr. 296

din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași a fost respinsă excepția inadmisibilității

cererii de suspendare a executării actului administrativ și a fost respinsă cererea

de suspendare a executării deciziei ACM nr. 11121 din 08 iulie 2011.

Instanța a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta SC M.U. SA în contradictoriu cu Administrația Finanțelor

Publice pentru Contribuabilii Mijlocii prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

a județului Iași, în sensul că a dispus anularea deciziei A.C.M. nr. 9142 din

31 mai 2011 și a deciziei A.C.M. nr. 11121 din 08 iulie 2011, doar în ceea ce privește

suma de 61.651,9 RON, cu obligarea pârâtei la plata către reclamantă a cheltuielilor

de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că excepția inadmisibilității cererii de

suspendare a executării actului administrativ, invocată din oficiu, este neîntemeiată.

Instanța a constatat

că prin adresa din 23 iulie 2009 emisă de către organul fiscal s-a comunicat reclamantei

înființarea unei popriri asupra sumelor de bani datorate de această societate

debitoarei urmărite SC C.D. SRL până la concurența sumei de 1.350.388 RON,

datorată de aceasta din urmă către bugetul de stat, conform titlurilor executorii

indicate în acest act.

Este adevărat că în actul

de executare silită mai sus indicat nu se precizează expres limita până la care

s-a instituit poprirea, însă se indică debitul total datorat de debitorul obligației

fiscale, iar dispozițiile art. 149 alin. (9) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 precizează

faptul că trebuie reținută și achitată doar suma cuvenită creditorului

popritor.

Potrivit dispozițiilor

art. 454 alin. (2) C. proc. civ., adresa de poprire trebuie să cuprindă limita pentru

care se instituie măsura asiguratorie, această limită fiind reprezentată de cuantumul

datoriei supuse executării silite.

Instanța de fond a reținut

faptul că organul fiscal, prin întâmpinare, a precizat că poprirea a fost instituită

”în limita sumei de 1.350 388 RON”.

Instanța reține că deși,

potrivit art. 149 alin. (9) din O.G. nr. 92/2003 terțul poprit avea obligația

să nu realizeze nicio plată directă către debitorul poprit pe toată perioada existenței

măsurii (23 iulie 2009 - 02 octombrie 2009), societatea reclamantă

a efectuat î

n perioada menționată

plăți

/viramente direct către

debitor prin O.P. din 25 august 2009 în valoare de 20.000 RON și O.P. din 09

septembrie 2009 în valoare de 1.375.967 RON. De asemenea, între cei doi parteneri

s-au efectuat compensări prin notele de compensare din 31 iulie 2009 în valoare

de 1.822,67 RON și din 22 septembrie 2009 în valoare de 14.250,27 RON.

Realizarea

plăților

/

decontărilor între cei

doi parteneri, î

n

perioada 23 iulie 2009 - 02 octombrie 2009, rezultate din derularea raporturilor

contractuale este dovedită de demersurile organului fiscal, urmate de obținerea

documentelor financiar-contabile,

atât

din evidența terțului poprit reclamant, cât și

a debitorului urmărit SC C.D. SRL, înscrisuri ce probează stingerea obligațiilor

de plata ale SC M.U. SA către SC C.D. SRL, cu încălcarea prevederilor legale speciale

în materia terțului poprit.

În consecință, instanța

a apreciat că măsura angajării răspunderii solidare a terțului poprit SC M.U.

SRL este pe deplin justificată de dispozițiile art. 149 alin. (13) din O.G.

nr. 92/2003.

Faptul că, în actul administrativ

fiscal atacat nr. 9142 din 31 mai 2011 se face trimitere la dispozițiile

art. 27 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, care în forma prezentată nu era

în vigoare la momentul efectuării plăților, nu prezintă nicio relevanță

asupra valabilității acestuia. Astfel, chiar și la acel moment C. proc.

fisc. prevedea ca și sancțiune a nerespectării obligațiilor în materie

de poprire angajarea răspunderii solidare a terțului poprit, la art. 149

alin. (13).

Instanța a apreciat că

nu prezintă relevanță faptul că datoriile între cele două societăți s-au

stins prin plată sau prin compensare în perioada supusă interdicției prin poprire,

compensația reprezentând o modalitate de stingere indirectă a obligațiilor

interzisă de dispozițiile art. 149 din O.G. nr. 92/2003.

De asemenea, nu prezintă

relevanță faptul că sumele plătite debitoarei au fost achitate din surse atrase,

respectiv dintr-un credit bancar, dispozițiile art. 149 alin. (9) lit. a) prevăzând

expres modalitatea în care se putea efectua în mod corect plata.

Faptul că la momentul

efectuării plății existau deja și alte măsuri asiguratorii instituite

asupra patrimoniului debitorului principal, nu poate afecta în niciun fel valabilitatea

măsurii dispuse prin actul atacat, obligația instituită de dispozițiile

art. 149 fiind necondiționată.

Curtea mai reține

și faptul că, prin încălcarea obligației de informare impusă de dispozițiile

art. 9 și 107 C. proc. fisc. nu s-a adus nicio atingere drepturilor reclamantei,

aceasta având posibilitatea să își formuleze apărări atât în cadrul procedurii

fiscale speciale prin depunerea contestației la organul fiscal, cât și

în fața instanței de judecată.

Având însă în vedere faptul

că s-a atras răspunderea solidară a societății reclamante pentru o sumă mai

mare decât aceea pentru care s-a înființat poprirea, instanța a admis

în parte acțiunea și a dispus anularea celor două acte fiscale, doar în

ceea ce privește suma de 61.651,9 RON.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării silite,

excepție întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (6), instanța a

respins-o, având în vedere faptul că suspendarea ce a făcut obiectul Dosarului

nr. 615/45/2011 privea un alt act administrativ fiscal, în speță decizia A.C.M.

nr. 9142 din 31 mai 2011.

În ceea ce privește

însă cererea de suspendare a executării, instanța a apreciat că este neîntemeiată.

II. Instanța de recurs

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs SC M.U. SA Iași, care a criticat-o pentru nelegalitate și pentru

netemeinicie, invocând următoarele motive:

1 - Organul fiscal a aplicat

greșit legea la soluționarea cauzei, deoarece art. 27 alin. (1) lit. b) din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., temei legal invocat de intimată în adresa de

înființare a popririi din 23 iulie 2009 a fost introdus prin art. IX din O.U.G.

nr. 54 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale publicată în M.

Of. nr. 421/26.10.2010, textul neputându-se aplica pentru o faptă săvârșită anterior

intrării în vigoare a acestei norme (adică în perioada 24 iulie - 2 octombrie 2009)

deoarece s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile.

2 - În decizia pentru

atragerea răspunderii persoanelor prevăzute de art. 27 din O.G. nr. 92/2003 nu s-au

indicat motivele de fapt și de drept pentru care s-a angajat răspunderea persoanei

în cauză, contrar disp. art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc.

fisc.

3 - Deși instanța a reținut

corect împrejurarea că s-a antrenat răspunderea solidară pentru o sumă superioară

valorii indicate în adresa de înființare a popririi și a dispus anularea pentru

excedentul de 61.651,67 RON, care nu era indisponibilizată, totuși nu a analizat

faptul că la data de 31 mai 2011, când s-a emis decizia Administrației pentru Contribuabilii

Mijlocii nr. 9142, debitoarea nu mai datora decât suma de 277.050 RON, așa cum rezulta

din adresa din 12 iulie 2011, care nu a fost contestată de către intimata - pârâtă.

4 - În mod nelegal s-a

respins cererea de suspendare a executării, deși erau îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în speță fiind dovedită atât paguba iminentă,

cât și cazul bine justificat.

La termenul de judecată

din data de 30 octombrie 2012 apărătorul recurentei a precizat că nu înțelege să

mai susțină motivele 1, 2 și 4 din recursul formulat, ci numai motivul 3 de recurs.

S-a solicitat admiterea

recursului și, în principal casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru stabilirea

debitului real datorat.

Intimata, prin întâmpinarea

depusă la dosar în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., Administrația Finanțelor

Publice pentru Contribuabili Mijlocii prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Iași a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că organul fiscal

competent a emis decizia nr. 9142/2011 privind angajarea răspunderii solidare a

recurentei, în calitate terț poprit pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului

urmărit SC C.D. SRL cu aplicarea riguroasă a normelor legale în materie.

Curți asupra recursului

Examinând sentința criticată

prin prisma singurului motiv de recurs susținut, ținând cont de actele și lucrările

dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată cu care recurenta - reclamantă, a învestit Curtea de Apel Iași s-a criticat

faptul că s-a solicitat angajarea răspunderii solidare a acesteia în calitate de

terț poprit conform deciziei A.C.M. nr. 9142 din 31 mai 2011 pentru obligații fiscale

restante ale debitorului urmărit SC C.D. SRL în valoare de 1.412.039,67 RON, sumă

care excede celei sustrase indisponibilizării.

În mod corect instanța

de fond a constatat că suma de 61.651,9 RON depășește cuantumul popririi, adică

135.038,8 RON, însă nu s-au verificat susținerile recurentei - reclamante privind

achitarea în cea mai mare parte a acestei sume de către debitorul poprit, anterior

emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 9143/2011.

Astfel, la data de 23

iulie 2009 Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii Iași din cadrul

Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași a emis către recurenta - reclamantă

SC M.U. SA (în prezent SRL) adresa de înființare a popririi, care a fost comunicată

a doua zi, în care s-au indicat titlurile executorii privind obligațiile de plată

ale debitoarei SC C.D. SRL către bugetul de stat: din 27 februarie 2009, din 27

martie 2009, din 26 iunie 2009, din 13 octombrie 2008, din 29 ianuarie 2009, 1580

din 29 octombrie 2008, din 26 noiembrie 2008, terțul poprit având obligațiile individualizate

prin aceste titluri executorii și limitate la sumele înscrise în aceste titluri

în baza cărora s-a angajat răspunderea solidară.

La un interval de aproape

2 ani de la comunicarea adresei de poprire, respectiv la 31 mai 2011, s-a emis decizia

A.C.M. nr. 9142 privind angajarea răspunderii solidare a terțului poprit pentru

obligațiile fiscale restante ale debitoarei SC C.D. SRL, în această perioadă cea

mai mare parte a sumelor din titlurile executorii enumerate anterior fiind deja

achitate, ca urmare a plăților voluntare și a formelor de executare silită derulate

între timp împotriva debitoarei, finalizate prin procese-verbale de eliberare sau

distribuire a sumelor cuprinse în titlurile executorii menționate în adresa de înființare

a popririi.

Atragerea răspunderii

solidare a terțului poprit care nu a respectat cererea creditorului are un caracter

sancționator, dar trebuie realizată în condițiile și limitele legii, solidaritatea

astfel instituită având ca principal efect conferirea dreptului creditorului de

a putea solicita executarea aceleiași obligații oricărui codebitor.

Codebitorul introdus ulterior

în raportul juridic obligațional nu poate fi constrâns să plătească ceea ce debitorul

inițial nu mai datora, sau altfel spus obligația trebuia să fie validă la momentul

atragerii răspunderii solidare însă, în speță, aceasta fusese stinsă în cea mai

mare parte prin plată și compensare, neluarea în considerare a acestui aspect conducând

la îmbogățirea fără justă cauză a creditoarei, care beneficiază de o dublă executare.

Deși recurenta a solicitat

la fond să se comunice de către creditor care era soldul sumei datorate de către

debitoare SC C.D. SRL la data de 31 mai 2011, din suma indisponibilizată prin adresa

de înființare a popririi din 23 iulie 2009, întrucât aceasta nu avea acces la evidențele

organului fiscal, această probă a fost respinsă de către instanța de fond ca nefiind

utilă soluționării cauzei (încheierea din 6 octombrie 2011).

La dosarul cauzei s-au

depus în recurs înscrisuri reprezentate de procese - verbale de eliberare a sumelor

rezultate din executarea silită a debitoarei, dar acestea privesc și alte titluri

executorii, astfel că nici instanța și nici recurenta nu pot stabili pe baza acestor

înscrisuri, cu certitudine, care este cuantumul sumei plătite deja de către debitoare

inițială, anterior emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare, neputându-se

stabili nici dacă s-au depus toate documentele care privesc plățile făcute de debitoare

și nici modalitatea în care s-a făcut imputația plăților.

Cum toate aceste aspecte

trebuie verificate, în lipsa unei confirmări a creditoarei asupra datoriei certe

rămasă neachitată de către debitoarea inițială, ținând cont de împrejurarea că recurenta

codebitoare nu poate fi obligată să răspundă pentru o sumă mai mare decât cea rămasă

în sarcina debitoarei inițiale, în temeiul disp. art. 312 C. proc. civ. și art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte de Casație și Justiție va admite

recursul reclamantei și va casa sentința atacată, urmând a se trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe - Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ

și fiscal, în vederea stabilirii exacte a cuantumului sumei pentru care se angajează

răspunderea solidară a recurentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de SC M.U. SA Iași împotriva sentinței nr. 296 din 13 octombrie 2011 a Curții de

Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2012.