ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4424/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași reclamanta SC M.U. SA a chemat în judecată Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași solicitând: - anularea deciziei A.C.M. nr. 11121 din 08 iulie 2011 privind soluționarea contestației formulată de SC M.U. SA împotriva deciziei A.C.M nr. 9142 din 31 mai 2011 privind angajarea răspunderii solidare a terțului poprit SC M.U. SA pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului urmărit SC C.D. SRL; - anularea deciziei A.C.M nr. 9142 din 31 mai 2011 privind angajarea răspunderii solidare a terțului poprit SC M.U.

SA pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului urmărit SC C.D. SRL, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași prin Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii. - suspendarea executării deciziei ACM nr. 11121 din 08 iulie 2011 până la soluționarea irevocabilă a cauzei. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 296 din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării actului administrativ și a fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei ACM nr. 11121 din 08 iulie 2011. Instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC M.U. SA în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași, în sensul că a dispus anularea deciziei A.C.M.

nr. 9142 din 31 mai 2011 și a deciziei A.C.M. nr. 11121 din 08 iulie 2011, doar în ceea ce privește suma de 61.651,9 RON, cu obligarea pârâtei la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării actului administrativ, invocată din oficiu, este neîntemeiată. Instanța a constatat că prin adresa din 23 iulie 2009 emisă de către organul fiscal s-a comunicat reclamantei înființarea unei popriri asupra sumelor de bani datorate de această societate debitoarei urmărite SC C.D. SRL până la concurența sumei de 1.350.388 RON, datorată de aceasta din urmă către bugetul de stat, conform titlurilor executorii indicate în acest act.

Este adevărat că în actul de executare silită mai sus indicat nu se precizează expres limita până la care s-a instituit poprirea, însă se indică debitul total datorat de debitorul obligației fiscale, iar dispozițiile art. 149 alin. (9) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 precizează faptul că trebuie reținută și achitată doar suma cuvenită creditorului popritor. Potrivit dispozițiilor art. 454 alin. (2) C. proc. civ., adresa de poprire trebuie să cuprindă limita pentru care se instituie măsura asiguratorie, această limită fiind reprezentată de cuantumul datoriei supuse executării silite. Instanța de fond a reținut faptul că organul fiscal, prin întâmpinare, a precizat că poprirea a fost instituită ”în limita sumei de 1.350 388 RON”.

Instanța reține că deși, potrivit art. 149 alin. (9) din O.G. nr. 92/2003 terțul poprit avea obligația să nu realizeze nicio plată directă către debitorul poprit pe toată perioada existenței măsurii (23 iulie 2009 - 02 octombrie 2009), societatea reclamantă a efectuat î n perioada menționată plăți /viramente direct către debitor prin O.P. din 25 august 2009 în valoare de 20.000 RON și O.P. din 09 septembrie 2009 în valoare de 1.375.967 RON. De asemenea, între cei doi parteneri s-au efectuat compensări prin notele de compensare din 31 iulie 2009 în valoare de 1.822,67 RON și din 22 septembrie 2009 în valoare de 14.250,27 RON. Realizarea plăților / decontărilor între cei doi parteneri, î n perioada 23 iulie 2009 - 02 octombrie 2009, rezultate din derularea raporturilor contractuale este dovedită de demersurile organului fiscal, urmate de obținerea documentelor financiar-contabile, atât din evidența terțului poprit reclamant, cât și a debitorului urmărit SC C.D.

SRL, înscrisuri ce probează stingerea obligațiilor de plata ale SC M.U. SA către SC C.D. SRL, cu încălcarea prevederilor legale speciale în materia terțului poprit. În consecință, instanța a apreciat că măsura angajării răspunderii solidare a terțului poprit SC M.U. SRL este pe deplin justificată de dispozițiile art. 149 alin. (13) din O.G. nr. 92/2003. Faptul că, în actul administrativ fiscal atacat nr. 9142 din 31 mai 2011 se face trimitere la dispozițiile art. 27 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, care în forma prezentată nu era în vigoare la momentul efectuării plăților, nu prezintă nicio relevanță asupra valabilității acestuia. Astfel, chiar și la acel moment C. proc. fisc.

prevedea ca și sancțiune a nerespectării obligațiilor în materie de poprire angajarea răspunderii solidare a terțului poprit, la art. 149 alin. (13). Instanța a apreciat că nu prezintă relevanță faptul că datoriile între cele două societăți s-au stins prin plată sau prin compensare în perioada supusă interdicției prin poprire, compensația reprezentând o modalitate de stingere indirectă a obligațiilor interzisă de dispozițiile art. 149 din O.G. nr. 92/2003. De asemenea, nu prezintă relevanță faptul că sumele plătite debitoarei au fost achitate din surse atrase, respectiv dintr-un credit bancar, dispozițiile art. 149 alin. (9) lit. a) prevăzând expres modalitatea în care se putea efectua în mod corect plata.

Faptul că la momentul efectuării plății existau deja și alte măsuri asiguratorii instituite asupra patrimoniului debitorului principal, nu poate afecta în niciun fel valabilitatea măsurii dispuse prin actul atacat, obligația instituită de dispozițiile art. 149 fiind necondiționată. Curtea mai reține și faptul că, prin încălcarea obligației de informare impusă de dispozițiile art. 9 și 107 C. proc. fisc. nu s-a adus nicio atingere drepturilor reclamantei, aceasta având posibilitatea să își formuleze apărări atât în cadrul procedurii fiscale speciale prin depunerea contestației la organul fiscal, cât și în fața instanței de judecată. Având însă în vedere faptul că s-a atras răspunderea solidară a societății reclamante pentru o sumă mai mare decât aceea pentru care s-a înființat poprirea, instanța a admis în parte acțiunea și a dispus anularea celor două acte fiscale, doar în ceea ce privește suma de 61.651,9 RON.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării silite, excepție întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (6), instanța a respins-o, având în vedere faptul că suspendarea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 615/45/2011 privea un alt act administrativ fiscal, în speță decizia A.C.M. nr. 9142 din 31 mai 2011. În ceea ce privește însă cererea de suspendare a executării, instanța a apreciat că este neîntemeiată. II. Instanța de recurs 1. Criticile reclamantei Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC M.U. SA Iași, care a criticat-o pentru nelegalitate și pentru netemeinicie, invocând următoarele motive: 1 - Organul fiscal a aplicat greșit legea la soluționarea cauzei, deoarece art. 27 alin. (1) lit. b) din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., temei legal invocat de intimată în adresa de înființare a popririi din 23 iulie 2009 a fost introdus prin art. IX din O.U.G. nr. 54 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale publicată în M. Of. nr. 421/26.10.2010, textul neputându-se aplica pentru o faptă săvârșită anterior intrării în vigoare a acestei norme (adică în perioada 24 iulie - 2 octombrie 2009) deoarece s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile. 2 - În decizia pentru atragerea răspunderii persoanelor prevăzute de art. 27 din O.G. nr. 92/2003 nu s-au indicat motivele de fapt și de drept pentru care s-a angajat răspunderea persoanei în cauză, contrar disp. art. 28 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. 3 - Deși instanța a reținut corect împrejurarea că s-a antrenat răspunderea solidară pentru o sumă superioară valorii indicate în adresa de înființare a popririi și a dispus anularea pentru excedentul de 61.651,67 RON, care nu era indisponibilizată, totuși nu a analizat faptul că la data de 31 mai 2011, când s-a emis decizia Administrației pentru Contribuabilii Mijlocii nr. 9142, debitoarea nu mai datora decât suma de 277.050 RON, așa cum rezulta din adresa din 12 iulie 2011, care nu a fost contestată de către intimata - pârâtă. 4 - În mod nelegal s-a respins cererea de suspendare a executării, deși erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în speță fiind dovedită atât paguba iminentă, cât și cazul bine justificat.

La termenul de judecată din data de 30 octombrie 2012 apărătorul recurentei a precizat că nu înțelege să mai susțină motivele 1, 2 și 4 din recursul formulat, ci numai motivul 3 de recurs. S-a solicitat admiterea recursului și, în principal casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru stabilirea debitului real datorat. 2. Apărările intimatei Intimata, prin întâmpinarea depusă la dosar în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că organul fiscal competent a emis decizia nr. 9142/2011 privind angajarea răspunderii solidare a recurentei, în calitate terț poprit pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului urmărit SC C.D.

SRL cu aplicarea riguroasă a normelor legale în materie. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința criticată prin prisma singurului motiv de recurs susținut, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată cu care recurenta - reclamantă, a învestit Curtea de Apel Iași s-a criticat faptul că s-a solicitat angajarea răspunderii solidare a acesteia în calitate de terț poprit conform deciziei A.C.M. nr. 9142 din 31 mai 2011 pentru obligații fiscale restante ale debitorului urmărit SC C.D. SRL în valoare de 1.412.039,67 RON, sumă care excede celei sustrase indisponibilizării.

În mod corect instanța de fond a constatat că suma de 61.651,9 RON depășește cuantumul popririi, adică 135.038,8 RON, însă nu s-au verificat susținerile recurentei - reclamante privind achitarea în cea mai mare parte a acestei sume de către debitorul poprit, anterior emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 9143/2011. Astfel, la data de 23 iulie 2009 Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii Iași din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași a emis către recurenta - reclamantă SC M.U. SA (în prezent SRL) adresa de înființare a popririi, care a fost comunicată a doua zi, în care s-au indicat titlurile executorii privind obligațiile de plată ale debitoarei SC C.D.

SRL către bugetul de stat: din 27 februarie 2009, din 27 martie 2009, din 26 iunie 2009, din 13 octombrie 2008, din 29 ianuarie 2009, 1580 din 29 octombrie 2008, din 26 noiembrie 2008, terțul poprit având obligațiile individualizate prin aceste titluri executorii și limitate la sumele înscrise în aceste titluri în baza cărora s-a angajat răspunderea solidară. La un interval de aproape 2 ani de la comunicarea adresei de poprire, respectiv la 31 mai 2011, s-a emis decizia A.C.M. nr. 9142 privind angajarea răspunderii solidare a terțului poprit pentru obligațiile fiscale restante ale debitoarei SC C.D.

SRL, în această perioadă cea mai mare parte a sumelor din titlurile executorii enumerate anterior fiind deja achitate, ca urmare a plăților voluntare și a formelor de executare silită derulate între timp împotriva debitoarei, finalizate prin procese-verbale de eliberare sau distribuire a sumelor cuprinse în titlurile executorii menționate în adresa de înființare a popririi. Atragerea răspunderii solidare a terțului poprit care nu a respectat cererea creditorului are un caracter sancționator, dar trebuie realizată în condițiile și limitele legii, solidaritatea astfel instituită având ca principal efect conferirea dreptului creditorului de a putea solicita executarea aceleiași obligații oricărui codebitor.

Codebitorul introdus ulterior în raportul juridic obligațional nu poate fi constrâns să plătească ceea ce debitorul inițial nu mai datora, sau altfel spus obligația trebuia să fie validă la momentul atragerii răspunderii solidare însă, în speță, aceasta fusese stinsă în cea mai mare parte prin plată și compensare, neluarea în considerare a acestui aspect conducând la îmbogățirea fără justă cauză a creditoarei, care beneficiază de o dublă executare. Deși recurenta a solicitat la fond să se comunice de către creditor care era soldul sumei datorate de către debitoare SC C.D.

SRL la data de 31 mai 2011, din suma indisponibilizată prin adresa de înființare a popririi din 23 iulie 2009, întrucât aceasta nu avea acces la evidențele organului fiscal, această probă a fost respinsă de către instanța de fond ca nefiind utilă soluționării cauzei (încheierea din 6 octombrie 2011). La dosarul cauzei s-au depus în recurs înscrisuri reprezentate de procese - verbale de eliberare a sumelor rezultate din executarea silită a debitoarei, dar acestea privesc și alte titluri executorii, astfel că nici instanța și nici recurenta nu pot stabili pe baza acestor înscrisuri, cu certitudine, care este cuantumul sumei plătite deja de către debitoare inițială, anterior emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare, neputându-se stabili nici dacă s-au depus toate documentele care privesc plățile făcute de debitoare și nici modalitatea în care s-a făcut imputația plăților.

Cum toate aceste aspecte trebuie verificate, în lipsa unei confirmări a creditoarei asupra datoriei certe rămasă neachitată de către debitoarea inițială, ținând cont de împrejurarea că recurenta codebitoare nu poate fi obligată să răspundă pentru o sumă mai mare decât cea rămasă în sarcina debitoarei inițiale, în temeiul disp. art. 312 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul reclamantei și va casa sentința atacată, urmând a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea stabilirii exacte a cuantumului sumei pentru care se angajează răspunderea solidară a recurentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC M.U. SA Iași împotriva sentinței nr. 296 din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2012.