ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 876/2024

Ședința publică din data de 15 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2023 reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor, anularea Deciziei nr. 2/P din 10.01.2023, a Dispoziției obligatorii x/29.09.2022. A mai solicitat reclamanta și suspendarea executării acelorași acte administrative până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Prin sentința civilă nr. 84/2023 din 19 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea de suspendare a executării actelor contestate formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor.

A fost suspendată executarea Deciziei nr. 2/P din 10.01.2023 emise de Ministerul Finanțelor - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor și a Dispoziției obligatorii nr. x/29.09.2022 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs Ministerul Finanțelor - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței și, după rejudecare, respingerea cererii de suspendare.

În motivarea recursului, recurenții au arătat că nelegalitatea sentinței rezultă din faptul că motivarea instanței de fond este contradictorie, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Astfel, deși s-a reținut, în mod formal, că instanța este limitată la a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, totuși, în fapt, curtea de apel a intrat în cercetarea fondului, făcând aprecieri cu privire la legalitatea actului.

Au susținut recurenții că nelegalitatea sentinței rezultă din faptul că instanța de fond a motivat soluția de respingere prin aprecieri care vizează fondul raportului juridic fiscal și care urmează a fi supus analizei de legalitate al instanței de contencios administrativ în cadrul acțiunii principale în anularea actului administrativ.

Recurenții au apreciat că analizarea de către instanța de fond a modului în care organul fiscal a interpretat și aplicat prevederile legale referitoare la termenul de păstrare a cupoanelor-talon, precum și concluzionarea asupra incidenței în cauză a dispozițiilor art. 28 din H.G. nr. 2403/2004, reprezintă aspecte de fond pe care prima instanță nu trebuia să le ia în discuție și a căror analiză echivalează cu o recunoaștere a solicitărilor reclamantei și cu o antepronunțare asupra fondului.

Au mai susținut recurenții că în prezenta cauză nu se administrează nicio probă din care să rezulte existența cumulativă a condițiilor legale referitoare la existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente și care să ajute instanța să se pronunțe asupra cererii de suspendare fără a analiza, pe fond, conținutul actului, ci doar în raport de motivele de fapt și de drept invocate în sprijinul cererii.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, au arătat recurenții că în mod nelegal a reținut instanța de fond că este îndeplinită în cauză prin prisma argumentului reclamantei referitor la termenul de păstrare al cupoanelor-talon. Or, acest argument vizează doar Măsura nr. 1 din dispoziția obligatorie, în timp ce măsura nr. 2 a fost determinată de constatarea altor neregularități în cadrul procedurii de decontare.

Instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile legale referitoare la termenul de păstrare al cupoanelor-talon, reținând, în mod nelegal, că, în speță, ar fi incidente dispozițiile art. 28 din H.G. nr. 2403/2004.

Au apreciat recurenții că, în mod nelegal, instanța de fond a preluat susținerile reclamantei fără a analiza punctul de vedere al organului fiscal și fără a motiva considerentul pentru care au fost reținute dispozițiile art. 28 din H.G. nr. 2403/2004 și respinse cele ale OMEF nr. 3512/2008, respectiv ale OMFP nr. 2634/2015.

Au menționat recurenții că prima instanță nu a ținut cont de relevanța pe care o reprezintă în speță dispozițiile O.U.G. nr. 94/2011, art. 6 alin. (1) și (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, pct. 50, pct. 51 și pct. 56 din Anexa nr. 1 la OMEF nr. 3512/2008, art. 6 pct. 36, 38, 42 secțiunea C din Anexa nr. 1 la OMF nr. 2634/2015. Din analiza dispozițiilor legale invocate, rezultă că reclamanta avea obligația de a păstra cupoanele-talon și de a le prezenta organului de inspecție economico-financiară ca documente justificative care să ateste realitatea serviciilor de transport prestate.

Referitor la a doua condiție, respectiv a iminenței producerii unei pagube, au apreciat recurenții că simpla motivare a instanței în sensul că prin începerea executării silite s-ar perturba grav activitatea reclamantei nu este suficientă, prin ea însăși, să îndrituiască instanța la admiterea cererii de suspendare.

Totodată, în ceea ce privește cuantumul mare al sumei de plată, o astfel de împrejurare nu este de natură a demonstra că, implicit, există și o pagubă iminentă care să justifice suspendarea executării actului.

În concluzie, recurenții au solicitat admiterea recursului.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenții au invocat faptul că nelegalitatea sentinței rezultă din faptul că motivarea instanței de fond este contradictorie.

Astfel, au susținut recurenții că, deși s-a reținut, în mod formal, că instanța este limitată la a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, totuși, în fapt, curtea de apel a intrat în cercetarea fondului, făcând aprecieri cu privire la legalitatea actului.

Examinând considerentele sentinței, raportat la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", Înalta Curte constată că hotărârea recurată este motivată, motivarea fiind adecvată obiectului cu care a fost învestită instanța de judecată, conținând doar o analiză sumară a actului, în aparență, fără prejudecarea fondului, în baza unui probatoriu minimal.

Instanța de fond a reținut situația de fapt și a expus concret argumentele de fapt și de drept pentru care a apreciat temeinicia cererii de suspendare a executării actelor, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critica recurenților vizează aspectele reținute de către prima instanță în motivarea cererii de suspendare a executării, care, în opinia recurenților, necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății și nu sunt suficiente pentru a demonstra îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și pagubei iminente, fiind aspecte ce țin de legalitatea în sine a actului administrativ.

Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea 554/2004, "suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond."

Conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Astfel, pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În dreptul administrativ român operează, cu titlul de principiu, prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului normativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și iminența producerii pagubei.

Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că, în speță, având în vedere circumstanțele de fapt ale cauzei, sunt îndeplinite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția referitoare la paguba iminentă.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, identificarea elementelor de nelegalitate a actului administrativ ce pot fi subsumate acestei condiții trebuie să se facă în urma unei analize sumare a legalității actului administrativ, soluționarea unei cereri de suspendare a executării nepermițând examinarea legalității actului, pentru că aceasta ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.

În speță, se constată că în argumentarea condiției cazului bine justificat prima instanță a reținut, după lecturarea și interpretarea logico-gramaticală a art. 28 din H.G. nr. 2403/2004, că, dincolo de concluzia evidentă că atare cupoane talon sunt documente justificative în privința modalității în care operatorul de transport face aplicarea dispozițiilor Legii nr. 147/2000, vizând reducerea de 50% din tarif de care beneficiază pensionarii la transportul în comun, chestiunea de drept invocată de reclamantă, ce privește termenul de păstrare a acestor cupoane, ca termen special (de 1 an), derogatoriu de la dreptul comun în materia documentelor contabile justificative (de 10 ani), ridică o îndoială serioasă în privința legalității actelor contestate. A apreciat instanța de fond că prevederea legală pare a nu putea fi înlăturată prin distincțiile operate de pârâți între noțiunea de "păstrare" și cea de "arhivare".

Având în vedere aspectele relevate, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, sens în care are în vedere și jurisprudența europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, B.. și Comisia CE, prin care s-a reținut că cerința cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existența "cel puțin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate.", iar în cauza de față instanța constată existența unei astfel de dispute.

Înalta Curte apreciază, contrar celor invocate de către recurenții-pârâți, că aspectele reținute de către prima instanță se circumscriu cerinței de verificare doar la nivel aparent a legalității actului administrativ atacat, prin această analiză nefiind antamat fondul cauzei, respectiv legalitatea sumelor stabilite în sarcina intimatei-reclamante, ci au fost verificate doar aspecte formale, fără a se face o analiză de fond a raportului juridic fiscal, respectiv fără a se intra pe fondul verificării aspectelor de legalitate a actelor administrative.

Cât privește criticile recurenților-pârâți referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că și această condiție este îndeplinită, raportat la efectul imediat al actelor administrative contestate, precum și la cuantumul sumelor stabilite prin acestea.

Înalta Curte reține că instanța de fond a avut în vedere faptul că, raportat la valoarea debitului total stabilit în sarcina reclamantei A. S.R.L., de 15.298.892 RON, punerea în executare a dispozițiilor obligatorii atacate, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanța de contencios administrativ, ar perturba grav activitatea reclamantei, generând un prejudiciu de ordin material greu de înlăturat.

În condițiile în care debitul stabilit de organul de inspecție economico-financiară este unul foarte mare, iar reclamanta este deținătoarea unor licențe de transport rutier de persoane prin curse regulate, în regim interjudețean, a reținut judecătorul fondului că posibila blocare a conturilor bancare prin poprire ar afecta, de bună seamă, îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbă reclamantei în îndeplinirea, prin delegare de gestiune, a serviciului public de transport persoane.

Condiția pagubei iminente presupune producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt întemeiate aprecierile instanței de fond, în sensul îndeplinirii și a acestei condiții, fiind de necontestat că, în condițiile în care punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită în sarcina societății reclamante o măsură care, prin însăși natura ei, conduce la diminuarea patrimoniului societății și perturbarea întregii activități a acesteia, nu pot fi omise repercusiunile de natură economică și financiară cauzate în acest mod.

Astfel fiind, criticile invocate de către pârâte nu sunt în măsură să conducă la reformarea hotărârii de primă instanță, soluția pronunțată de aceasta fiind legală.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței nr. 84/2023 din 19 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței nr. 84/2023 din 19 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 februarie 2024.