ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4551/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, la data de 10 iunie 2011, SC S.R SRL. în contradictoriu cu A.N.A.F. – D.G.S.C., D.F.P. a Jududetului Botosani și D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F., a solicitat – în principal - să se dispună: anularea Deciziei nr. 151 din 19 aprilie 2011 a D.G.S.C.

din cadrul A.N.A.F., cu consecința anulării deciziei nr. 6.din 31 ianuarie 2011, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă de D.G.F.P.a judetului Botosani – Activitatea de inspecție fiscală, a Raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr. IV/6136.din 31 ianuarie 2011 încheiat de aceeași autoritate, precum și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. IV/ 6136/3/ din 31 ianuarie 2011 și, în subsidiar, în ceea ce privește Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. IV/6136/3 din 31 ianuarie 2011, în măsura în care instanța va califica soluția de respingere a contestației formulate împotriva acestui act administrativ fiscal ca fiind un refuz nejustificat de soluționare a cererii, să dispună obligarea autorității la soluționarea acesteia.

Reclamanta și-a motivat acțiunea arătând că, în perioada noiembrie 2009 - ianuarie 2011, organele de control din cadrul A.D.G.F.P. din Judetului Botosani au efectuat la SC S.R. SRL o inspecție fiscală privind verificarea respectării prevederilor legale referitoare la modul de calcul, evidențiere și virare a impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat consolidat în perioada 1 iulie 2005 - 30 septembrie 2009. Rezultatele inspecției fiscale au fost consemnate în cuprinsul R.I.F. nr IV/6136 din 31 ianuarie 2011, prin care organele fiscale au reținut că în perioada verificată, societatea nu și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător obligația legală de declarare și virare a impozitului pe veniturile nerezidenților, precum și a contribuțiilor datorate către bugetul de stat , pentru activitatea desfășurată de sucursala din Negresti Oas.

În acest sens, organele de control au apreciat că sumele datorate cu titlu de impozit pe veniturile nerezidenților și contribuțiile către bugetul de stat au fost în mod eronat declarate și achitate de către sucursala din Negresti Oas, utilizându-se codul de identificare fiscală al acesteia, în loc să fie declarate și achitate de către reclamantă - societatea mama, folosindu-se codul de identificare fiscala al acesteia. În aceste condiții, deși a făcut dovada că sumele datorate cu acest titlu au fost virate integral la termenele stabilite de lege către bugetul de stat, aspect de altfel necontestat de partea adversă, organele fiscale au stabilit în mod nelegal obligații fiscale suplimentare în sarcina sa.

Ulterior, pe baza constatărilor din R.I.F. a fost emisă Dispoziția privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. IV/6136 din 31 ianuarie 2011, precum și Decizia nr. 6 din 31 ianuarie 2011, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații suplimentare de plată în cuantum de 7.647.398 lei, din care 2.841.474 lei reprezintă debit principal, iar 4.805.924 lei reprezintă penalități și majorări de întârziere, acestea fiind detaliate in cuprinsul deciziei pe fiecare categorie de contribuții.

De asemenea, prin Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscala nr. IV/ 6136 din 31 ianuarie 2011, organele de inspecție fiscală au stabilit în sarcina sa obligația de a efectua o serie de mențiuni în evidențele contabile ale societății, constând pe de o parte în înregistrarea in contabilitate a sumelor calculate ca fiind obligații suplimentare de plată, iar pe de altă parte în diminuarea pierderii înregistrate în evidența contabilă cu suma de 73.854 lei. Împotriva actelor administrativ-fiscale emise de organele de control, a formulat doua contestații, care au fost respinse ca neîntemeiată si respectiv, nemotivată, prin Decizia nr. 151 din 19 aprilie 2011 a D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F.

În principal a arătat că, actele administrativ fiscale criticate sunt nemotivate – lipsa considerentelor de fapt și de drept pentru care s-au adoptat măsurile contestate - ceea ce atrage nulitatea acestora, în raport de prevederile art. 43 C.proc.fisc. Pe fondul cauzei, a arătat că, organele de control fiscal au ignorat dispozițiile art. 114 alin. (2) 6 C.proc.fisc.care fac trimitere la dispozițiile art. 1093 C. civ., în sensul că plata obligațiilor fiscale principale de către o sucursală a reclamantei în condițiile și termenele prevăzute de lege, este o plată legală, așa încât, obligarea reclamantei la o nouă plată a acelorași obligații fiscale, este una nelegală și care ar conduce la îmbogățirea fără justă cauză a statului.

Cu privire la calcularea și perceperea penalităților de întârziere a arătat – în esență - că nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 119 C.proc.fisc. A mai arătat că măsurile stabilite prin Dispoziția IV/6136 din 31 ianuarie 2011 sunt nefondate, în contextul criticilor evocate mai sus. Cu privire la această ultimă solicitare, în subsidiar, a arătat că, în măsura în care Decizia 151/2011 a D.G.S.C.din cadrul A.N.A.F. privind respingerea ca nemotivată a contestației reclamantei împotriva Dispoziției IV/6136/3/2011 va fi interpretată ca un refuz de soluționare a contestației în contextul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, a solicitat instanței, să constate că în contestația formulată sunt evocate temeiurile de fapt și de drept aplicabile, și în consecință să dispună obligarea acestei autorități la soluționarea pe fond a acestui capăt de cerere din contestație.

Prin cererea depusă ulterior și înregistrată la data de 27 iunie 2011, reclamanta a solicitat să se dispună și suspendarea executării actelor administrativ fiscale contestate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Prin încheierea nr. 45 din 4 august 2011, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis, cererea societății reclamante și în consecință a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 6/2011 emisă în sarcina reclamantei și a raportului de inspecție fiscală nr. IV/6136/2011 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentului litigiu, în condițiile art. 15 prin raportare la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința civilă nr. 325 din 14 octombrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a desființat Decizia nr. 151 din 19 aprilie 2011 a D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. și a desființat Decizia de impunere nr. 6 din 31 ianuarie 2011 a A.N.A.F.- D.G.F.P.a judetului Botosani, precum și actele administrativ-fiscale care au stat la baza emiterii ei: Raportul de inspecție fiscală nr. IV/6136 din 31 ianuarie 2011, precum și Dispoziția IV/6136/3 din 31 ianuarie 2011 a A.N.A.F.- D.G.F.P.a judetului Botosani. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că raportat la natura obligațiilor fiscale reținute în sarcina reclamantei – impozit pe veniturile nerezidenților și contribuții C.A.S.- acestea se stabilesc prin declarație fiscală dată de contribuabil – în condițiile și la termenele prev. de art. 82 alin (1) lit. a),art.

79 alin. (2) și art.83 alin.(4) C.proc.fisc. S-a mai reținut că art. 79 alin.(3) C.proc. fisc.impune contribuabilului obligația de a completa declarațiile fiscale cu bună credință și cu informații corespunzătoare situației sale fiscale, iar în situația modificării situației juridice a contribuabilului precum și a oricăror modificări a elementelor în raport de care s-a făcut individualizarea obligațiilor fiscale, contribuabilul are obligația corectării declarației fiscale, cu respectarea art. 81 C.proc.fisc.

În speță, din verificarea lucrărilor dosarului, instanța de fond a constatat că nu s-au produs probe care să infirme constatările organului de control fiscal în sensul că există neconcordanțe între informațiile furnizate de societatea reclamantă în declarațiile fiscale cu privire la categoriile de obligații fiscale enumerate în actele administrativ fiscale și cele rezultate din evidența contabilă proprie, însă, aceste neconcordanțe nu au fost urmate și de neonorarea sumelor către bugetul de stat, care în realitate au fost calculate în mod corect și achitate de o sucursală a societății reclamantei.

În acest context, curtea de apel a apreciat că, în fapt, societatea reclamantă nu și-a respectat o obligație ce viza realitatea și fidelitatea întocmirii declarației de impunere, ce atrage răspunderea contravențională sau după caz penală a contribuabilului și nu atrage obligarea sa la imputarea diferențelor de sume astfel contestate, existente deja în buget prin plata valabil făcută de sucursala societății reclamante, în condițiile și cu respectarea art. 114 alin. (2) 6 C.proc.fisc. În final a reținut instanța că inexistența obligației principale determină și inexistența majorărilor de întârziere, precum și desființarea actelor administrativ – fiscale care au stat la baza emiterii deciziei contestate.

3.Recursurile exercitate în cauză Împotriva acestei sentințe au declarat recurs A.N.A.F. – D.G.S.C. și D.G.F.P. a Judetului Botosani solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantei. 3.1).În motivarea recursului său, recurenta – pârâtă D.G.F.P.a judetului Botosani a citat unele prevederi ale C.fisc. art. 58 și 116 alin. (5), ale C.proc.fisc., art. 80 alin. (1), art. 84, art. 108 alin. (6), art. 26 alin. (2) și ale Ordinului nr. 1644/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor secțiunii a 5-a din cap I din O.G. nr. 86/2003 privind reglementarea unor măsuri în materie financiar fiscală, referitoare la activitățile de declarare și colectare a creanțelor bugetare reprezentând contribuții sociale , art. 3 alin. (1) si (3) și a arătat, în esență, că plățile făcute de sucursala – N.O.

nu înlătură obligațiile SC. S.R SRL a judetului Botosani care trebuia să depună declarațiile fiscale corespunzătoare categoriilor de debite controlate, chiar și în cazul în care plata a fost făcută, înscriind corect, complet și cu bună credință informațiile prevăzute în formular 3.2. Recurenta - pârâtă A.N.A.F. și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că declararea si plata eronata a contribuțiilor de asigurări sociale de stat, de șomaj, de sănătate precum si impozitul pe veniturilor nerezidenților, în perioada 01 iulie 2005-28 februarie 2007, de către sucursala Negresti Oas, reprezintă o eroare de drept și, este consecința directa a necunoașterii legii de către reclamanta, care nu a depus până la data efectuării inspecției fiscale declarații fiscale rectificative sau cereri de îndreptare a erorii materiale din documentele de plata.

În aceste condiții, în mod temeinic și legal, organele de inspecție fiscala au stabilit impozite, si contribuții suplimentare de plată în sarcina societății reclamante, obligații, care urmare a neachitării la scadență, au generat majorări de întârziere, sume evidențiate în decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 6 din 31 ianuarie 2011. 4. Apărările intimatei Prin întâmpinările depuse la dosar cu privire la fiecare dintre recursurile autorităților fiscale,SC G.F.R. SRL, a invocat excepția nulității recursurilor pentru lipsa motivării, în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) și art. 303 C. proc. civ., iar pe fond a arătat că sentința atacată este legală și temeinică, formulând apărări ample și detaliate, în raport cu criticile recurentelor, însoțite de practică judiciară.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor 1. Cu privire la excepția nulității Verificând în prealabil regularitatea exercitării căii de atac, conform art. 137 C. proc. civ., aplicabil și în recurs, potrivit art. 316, raportat la art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, hotărârea primei instanțe este susceptibilă doar de recurs, iar conform art. 304 1 C. proc. civ., „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”. Toate deciziile pe care intimata – reclamantă le-a anexat întâmpinărilor în susținerea excepției de nulitate au pronunțate în cadrul unor recursuri exercitate împotriva unor decizii de apel, astfel că nu sunt relevante în cauză.

Prin urmare, excepția invocată prin întâmpinări va fi respinsă. 2. Cu privire la dezlegarea fondului cauzei Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. 1 alin.(1) din prezenta decizie, intimata reclamantă a supus controlului exercitat de instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută în art. 218 alin. (2) C.proc.fisc., obligațiile fiscale suplimentare stabilite de D.G.F.P.a judetului Botosani, prin decizia nr. 6 din 31 ianuarie 2011, în baza raportului de inspecție fiscală nr. IV/6136 din 31 ianuarie 2011, întocmit de aceeași autoritate, precum și dispoziția de măsuri nr. IV/6136/3 din 31 ianuarie 2011, menținute prin Decizia nr. 151 din 19 aprilie 2011 a A.N.A.F.

În esență, după cum se arată expres chiar în recursul A.N.A.F. autoritatea care a efectuat inspecția fiscală a constatat că intimata - reclamantă, având C.U.I. nr. 14806618, a înscris în declarațiile fiscale impozite și contribuții în cuantum mai mic decât cel real, înregistrat în evidența contabilă, diferența fiind declarată și achitată eronat în perioada 01 iulie 2005 – 28 februarie 2007, respectiv 01 ianuarie 2007 – 28 februarie 2007 pentru contribuția la fondul de garantare a creanțelor salariale la sucursala societății din Negresti Oaș, folosindu-se de codul de identificare fiscală a sucursalei – 17719702. Toate obligațiile fiscale înregistrate și declarate au fost achitate integral, singura neregularitate identificată de autoritatea fiscală constând în aceea că sumele stabilite cu titlu de obligații fiscale suplimentare au fost declarate și achitate pe codul de înregistrare fiscală a Sucursalei din N.O., diferit de cel al societății - mamă.

Judecătorul fondului a reținut în mod corect că nerespectarea, de către intimata - reclamantă, a obligațiilor legate de întocmirea declarațiilor de impunere, atâta vreme cât nu a fost urmată și de neplata sumelor datorate către bugetul statului, poate atrage răspunderea contravențională sau, după caz, penală, dar nu poate avea ca efect imputarea unor sume deja plătite de sucursală, cu respectarea art. 114 alin. (2) 6 C.proc.fisc.

Argumentele invocate de autoritățile fiscale acordă preeminență unor aspecte de ordin formal, legate de întocmirea și corectarea ulterioară a declarațiilor fiscale, prin prisma prevederilor legale citate în motivarea recursurilor, dar măsura aplicată intimatei - reclamante pentru aceste neregularități de ordin formal se îndepărtează scopului legii și contravine principiilor generale de conduită în administrarea creanțelor fiscale, prevăzute în art. 6, 7 și 12 C.proc.fisc., care impun ca autoritățile fiscale să aprecieze relevanța stărilor de fapt fiscale în ansamblul lor și să adopte, cu bună credință, o soluție legală adecvată, care să nu depășească ceea ce este necesar și rezonabil pentru atingerea obiectivului de a preveni și înlătura frauda fiscală și prejudicierea bugetului public.

Cerința respectării unui echilibru rezonabil între interesul public și cel privat se desprinde și din prevederile art. 2 alin. (1) lit.n) din Legea nr. 554/2004, care, definind excesul de putere, face referire la exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale. În fine, Înalta Curte reține, împărtășind concluzia primei instanțe, că nelegalitatea stabilirii debitului principal are drept consecință lipsirea de temei legal a debitelor accesorii, aplicate în raport cu prevederile art. 119 C. proc. fisc., precum și a măsurilor stabilite de organele de inspecție fiscală, care nu au o identitate de sine stătătoare, independentă de obligația principală.

Din acest motiv, nu se poate reproșa contribuabilului că în contestația sa administrativă s-a limitat la a susține că obligațiile de plată accesorii nu se datorează, pentru că debitele au fost achitate la sucursala din Negresti Oas, așa cum s-a reținut la pct. 2 si 3 din Decizia de soluționare a contestației nr. 151 din 19 aprilie 2011, emisă de A.N.A.F. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursurilor, invocată de intimata-reclamantă. Respinge recursurile declarate de A.N.A.F. - D.G.S.C.și de D.G.F.P. a județului Botoșani împotriva Sentinței civile nr. 325 din 14 octombrie 2011 a Curtea de Apel Suceava, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2012.