ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4551/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4551/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curtea de Apel Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, la data de 10 iunie 2011, SC S.R SRL. în

contradictoriu cu A.N.A.F. – D.G.S.C., D.F.P. a Jududetului Botosani și D.G.A.M.C.

din cadrul A.N.A.F., a solicitat – în principal - să se dispună: anularea

Deciziei nr. 151 din 19 aprilie 2011 a D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., cu consecința

anulării deciziei nr. 6.din 31 ianuarie 2011, privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă de D.G.F.P.a judetului

Botosani – Activitatea de inspecție fiscală, a Raportului de inspecție fiscală

înregistrat sub nr. IV/6136.din 31 ianuarie 2011 încheiat de aceeași

autoritate, precum și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de

inspecție fiscală nr. IV/ 6136/3/ din 31 ianuarie 2011 și, în subsidiar, în

ceea ce privește Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție

fiscală nr. IV/6136/3 din 31 ianuarie 2011, în măsura în care instanța va

califica soluția de respingere a contestației formulate împotriva acestui act administrativ

fiscal ca fiind un refuz nejustificat de soluționare a cererii, să dispună obligarea

autorității la soluționarea acesteia.

Reclamanta și-a

motivat acțiunea arătând că, în perioada noiembrie 2009 - ianuarie 2011, organele

de control din cadrul A.D.G.F.P. din Judetului Botosani au efectuat la SC S.R.

SRL o inspecție fiscală privind verificarea respectării prevederilor legale

referitoare la modul de calcul, evidențiere și virare a impozitelor și taxelor

datorate bugetului de stat consolidat în perioada 1 iulie 2005 - 30 septembrie

2009.

Rezultatele

inspecției fiscale au fost consemnate în cuprinsul R.I.F. nr IV/6136 din 31

ianuarie 2011, prin care organele fiscale au reținut că în perioada verificată,

societatea nu și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător obligația legală de

declarare și virare a impozitului pe veniturile nerezidenților, precum și a

contribuțiilor datorate către bugetul de stat , pentru activitatea desfășurată

de sucursala din Negresti Oas.

În acest sens,

organele de control au apreciat că sumele datorate cu titlu de impozit pe

veniturile nerezidenților și contribuțiile către bugetul de stat au fost în mod

eronat declarate și achitate de către sucursala din Negresti Oas, utilizându-se

codul de identificare fiscală al acesteia, în loc să fie declarate și achitate

de către reclamantă - societatea mama, folosindu-se codul de identificare

fiscala al acesteia.

În aceste condiții,

deși a făcut dovada că sumele datorate cu acest titlu au fost virate integral

la termenele stabilite de lege către bugetul de stat, aspect de altfel

necontestat de partea adversă, organele fiscale au stabilit în mod nelegal

obligații fiscale suplimentare în sarcina sa.

Ulterior, pe baza

constatărilor din R.I.F. a fost emisă Dispoziția privind masurile stabilite de

organele de inspecție fiscală nr. IV/6136 din 31 ianuarie 2011, precum și

Decizia nr. 6 din 31 ianuarie 2011, prin care s-au stabilit în sarcina sa

obligații suplimentare de plată în cuantum de 7.647.398 lei, din care 2.841.474

lei reprezintă debit principal, iar 4.805.924 lei reprezintă penalități și

majorări de întârziere, acestea fiind detaliate in cuprinsul deciziei pe

fiecare categorie de contribuții.

De asemenea, prin

Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscala nr. IV/ 6136

din 31 ianuarie 2011, organele de inspecție fiscală au stabilit în sarcina sa

obligația de a efectua o serie de mențiuni în evidențele contabile ale

societății, constând pe de o parte în înregistrarea in contabilitate a sumelor

calculate ca fiind obligații suplimentare de plată, iar pe de altă parte în

diminuarea pierderii înregistrate în evidența contabilă cu suma de 73.854 lei.

Împotriva actelor

administrativ-fiscale emise de organele de control, a formulat doua

contestații, care au fost respinse ca neîntemeiată si respectiv, nemotivată,

prin Decizia nr. 151 din 19 aprilie 2011 a D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F.

În principal a arătat

că, actele administrativ fiscale criticate sunt nemotivate – lipsa

considerentelor de fapt și de drept pentru care s-au adoptat măsurile

contestate - ceea ce atrage nulitatea acestora, în raport de prevederile art. 43

C.proc.fisc.

Pe fondul cauzei, a arătat

că, organele de control fiscal au ignorat dispozițiile art. 114 alin. (2)

6

C.proc.fisc.care fac trimitere la dispozițiile art. 1093 C. civ., în sensul că plata

obligațiilor fiscale principale de către o sucursală a reclamantei în

condițiile și termenele prevăzute de lege, este o plată legală, așa încât, obligarea

reclamantei la o nouă plată a acelorași obligații fiscale, este una nelegală și

care ar conduce la îmbogățirea fără justă cauză a statului.

Cu privire la calcularea

și perceperea penalităților de întârziere a arătat – în esență - că nu sunt

îndeplinite cerințele prev. de art. 119 C.proc.fisc.

A mai arătat că

măsurile stabilite prin Dispoziția IV/6136 din 31 ianuarie 2011 sunt nefondate,

în contextul criticilor evocate mai sus. Cu privire la această ultimă

solicitare, în subsidiar, a arătat că, în măsura în care Decizia 151/2011 a D.G.S.C.din

cadrul A.N.A.F. privind respingerea ca nemotivată a contestației reclamantei

împotriva Dispoziției IV/6136/3/2011 va fi interpretată ca un refuz de

soluționare a contestației în contextul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004,

a solicitat instanței, să constate că în contestația formulată sunt evocate

temeiurile de fapt și de drept aplicabile, și în consecință să dispună obligarea

acestei autorități la soluționarea pe fond a acestui capăt de cerere din

contestație.

Prin cererea depusă

ulterior și înregistrată la data de 27 iunie 2011, reclamanta a solicitat să se

dispună și suspendarea executării actelor administrativ fiscale contestate,

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii, în conformitate cu dispozițiile

art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea nr. 45

din 4 august 2011, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis, cererea societății reclamante și în consecință a dispus

suspendarea executării Deciziei nr. 6/2011 emisă în sarcina reclamantei și a raportului

de inspecție fiscală nr. IV/6136/2011 până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a prezentului litigiu, în condițiile art. 15 prin raportare la art.

14 din Legea nr. 554/2004.

de apel

Prin sentința civilă nr.

325 din 14 octombrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a desființat Decizia nr. 151

din 19 aprilie 2011 a D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. și a desființat Decizia de

impunere nr. 6 din 31 ianuarie 2011 a A.N.A.F.- D.G.F.P.a judetului Botosani,

precum și actele administrativ-fiscale care au stat la baza emiterii ei:

Raportul de inspecție fiscală nr. IV/6136 din 31 ianuarie 2011, precum și

Dispoziția IV/6136/3 din 31 ianuarie 2011 a A.N.A.F.- D.G.F.P.a judetului Botosani.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că raportat la natura obligațiilor

fiscale reținute în sarcina reclamantei – impozit pe veniturile nerezidenților

și contribuții C.A.S.- acestea se stabilesc prin declarație fiscală dată de contribuabil

– în condițiile și la termenele prev. de art. 82 alin (1) lit. a),art. 79 alin.

(2) și art.83 alin.(4) C.proc.fisc.

S-a mai reținut că art.

79 alin.(3) C.proc. fisc.impune contribuabilului obligația de a completa

declarațiile fiscale cu bună credință și cu informații corespunzătoare

situației sale fiscale, iar în situația modificării situației juridice a contribuabilului

precum și a oricăror modificări a elementelor în raport de care s-a făcut

individualizarea obligațiilor fiscale, contribuabilul are obligația corectării

declarației fiscale, cu respectarea art. 81 C.proc.fisc.

În speță, din

verificarea lucrărilor dosarului, instanța de fond a constatat că nu s-au

produs probe care să infirme constatările organului de control fiscal în sensul

că există neconcordanțe între informațiile furnizate de societatea reclamantă

în declarațiile fiscale cu privire la categoriile de obligații fiscale

enumerate în actele administrativ fiscale și cele rezultate din evidența

contabilă proprie, însă, aceste neconcordanțe nu au fost urmate și de neonorarea

sumelor către bugetul de stat, care în realitate au fost calculate în mod

corect și achitate de o sucursală a societății reclamantei.

În acest context,

curtea de apel a apreciat că, în fapt, societatea reclamantă nu și-a respectat

o obligație ce viza realitatea și fidelitatea întocmirii declarației de

impunere, ce atrage răspunderea contravențională sau după caz penală a

contribuabilului și nu atrage obligarea sa la imputarea diferențelor de sume

astfel contestate, existente deja în buget prin plata valabil făcută de

sucursala societății reclamante, în condițiile și cu respectarea art. 114 alin.

(2)

6

C.proc.fisc.

În final a reținut

instanța că inexistența obligației principale determină și inexistența

majorărilor de întârziere, precum și desființarea actelor administrativ – fiscale

care au stat la baza emiterii deciziei contestate.

3.Recursurile exercitate

în cauză

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs

A.N.A.F. – D.G.S.C.

și D.G.F.P. a Judetului Botosani solicitând modificarea ei în sensul respingerii

acțiunii reclamantei.

3.1).În motivarea

recursului său, recurenta – pârâtă D.G.F.P.a judetului Botosani a citat unele prevederi

ale C.fisc. art. 58 și 116 alin. (5), ale C.proc.fisc., art. 80 alin. (1), art.

84, art. 108 alin. (6), art. 26 alin. (2) și ale Ordinului nr. 1644/2003 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor secțiunii a 5-a din

cap I din O.G. nr. 86/2003 privind reglementarea unor măsuri în materie

financiar fiscală, referitoare la activitățile de declarare și colectare a creanțelor

bugetare reprezentând contribuții sociale , art. 3 alin. (1) si (3) și a arătat,

în esență, că plățile făcute de sucursala – N.O. nu înlătură obligațiile SC.

S.R SRL a judetului Botosani care trebuia să depună declarațiile fiscale corespunzătoare

categoriilor de debite controlate, chiar și în cazul în care plata a fost

făcută, înscriind corect, complet și cu bună credință informațiile prevăzute în

formular

3.2. Recurenta -

pârâtă A.N.A.F. și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a arătat că declararea si plata eronata a contribuțiilor de asigurări

sociale de stat, de șomaj, de sănătate precum si impozitul pe veniturilor

nerezidenților, în perioada 01 iulie 2005-28 februarie 2007, de către sucursala

Negresti Oas, reprezintă o eroare de drept și, este consecința directa a

necunoașterii legii de către reclamanta, care nu a depus până la data efectuării

inspecției fiscale declarații fiscale rectificative sau cereri de îndreptare a

erorii materiale din documentele de plata.

În aceste condiții, în

mod temeinic și legal, organele de inspecție fiscala au stabilit impozite, si

contribuții suplimentare de plată în sarcina societății reclamante, obligații,

care urmare a neachitării la scadență, au generat majorări de întârziere, sume

evidențiate în decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare

stabilite de inspecția fiscală nr. 6 din 31 ianuarie 2011.

Prin întâmpinările

depuse la dosar cu privire la fiecare dintre recursurile autorităților fiscale,SC

G.F.R. SRL, a invocat excepția nulității recursurilor pentru lipsa motivării,

în temeiul art. 302

1

alin. (1) lit. c) și art. 303 C. proc. civ.,

iar pe fond a arătat că sentința atacată este legală și temeinică, formulând

apărări ample și detaliate, în raport cu criticile recurentelor, însoțite de

practică judiciară.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

excepția nulității

Verificând în

prealabil regularitatea exercitării căii de atac, conform art. 137 C. proc.

civ., aplicabil și în recurs, potrivit art. 316, raportat la art. 298 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004,

hotărârea primei instanțe este susceptibilă doar de recurs, iar conform art. 304

1

C. proc. civ., „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit

legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute

în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.

Toate deciziile pe

care intimata – reclamantă le-a anexat întâmpinărilor în susținerea excepției

de nulitate au pronunțate în cadrul unor recursuri exercitate împotriva unor

decizii de apel, astfel că nu sunt relevante în cauză.

Prin urmare, excepția

invocată prin întâmpinări va fi respinsă.

dezlegarea fondului cauzei

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă cuprinsă la pct. 1 alin.(1) din prezenta decizie, intimata

reclamantă a supus controlului exercitat de instanța de contencios administrativ

și fiscal, pe calea prevăzută în art. 218 alin. (2) C.proc.fisc., obligațiile

fiscale suplimentare stabilite de D.G.F.P.a judetului Botosani, prin decizia nr.

6 din 31 ianuarie 2011, în baza raportului de inspecție fiscală nr. IV/6136 din

31 ianuarie 2011, întocmit de aceeași autoritate, precum și dispoziția de

măsuri nr. IV/6136/3 din 31 ianuarie 2011, menținute prin Decizia nr. 151 din 19

aprilie 2011 a A.N.A.F.

În esență, după cum se

arată expres chiar în recursul A.N.A.F. autoritatea care a efectuat inspecția fiscală

a constatat că intimata - reclamantă, având C.U.I. nr. 14806618, a înscris în

declarațiile fiscale impozite și contribuții în cuantum mai mic decât cel real,

înregistrat în evidența contabilă, diferența fiind declarată și achitată eronat

în perioada 01 iulie 2005 – 28 februarie 2007, respectiv 01 ianuarie 2007 – 28

februarie 2007 pentru contribuția la fondul de garantare a creanțelor salariale

la sucursala societății din Negresti Oaș, folosindu-se de codul de

identificare fiscală a sucursalei – 17719702.

Toate obligațiile fiscale

înregistrate și declarate au fost achitate integral, singura neregularitate

identificată de autoritatea fiscală constând în aceea că sumele stabilite cu

titlu de obligații fiscale suplimentare au fost declarate și achitate pe codul

de înregistrare fiscală a Sucursalei din N.O., diferit de cel al societății -

mamă.

Judecătorul fondului a

reținut în mod corect că nerespectarea, de către intimata - reclamantă, a obligațiilor

legate de întocmirea declarațiilor de impunere, atâta vreme cât nu a fost urmată

și de neplata sumelor datorate către bugetul statului, poate atrage răspunderea

contravențională sau, după caz, penală, dar nu poate avea ca efect imputarea unor

sume deja plătite de sucursală, cu respectarea art. 114 alin. (2)

6

C.proc.fisc.

Argumentele invocate

de autoritățile fiscale acordă preeminență unor aspecte de ordin formal, legate

de întocmirea și corectarea ulterioară a declarațiilor fiscale, prin prisma prevederilor

legale citate în motivarea recursurilor, dar măsura aplicată intimatei -

reclamante pentru aceste neregularități de ordin formal se îndepărtează scopului

legii și contravine principiilor generale de conduită în administrarea creanțelor

fiscale, prevăzute în art. 6, 7 și 12 C.proc.fisc., care impun ca autoritățile fiscale

să aprecieze relevanța stărilor de fapt fiscale în ansamblul lor și să adopte,

cu bună credință, o soluție legală adecvată, care să nu depășească ceea ce este

necesar și rezonabil pentru atingerea obiectivului de a preveni și înlătura frauda

fiscală și prejudicierea bugetului public.

Cerința respectării

unui echilibru rezonabil între interesul public și cel privat se desprinde și

din prevederile art. 2 alin. (1) lit.n) din Legea nr. 554/2004, care, definind

excesul de putere, face referire la exercitarea dreptului de apreciere al autorităților

publice prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale.

În fine, Înalta Curte

reține, împărtășind concluzia primei instanțe, că nelegalitatea stabilirii

debitului principal are drept consecință lipsirea de temei legal a debitelor

accesorii, aplicate în raport cu prevederile art. 119 C. proc. fisc., precum și

a măsurilor stabilite de organele de inspecție fiscală, care nu au o identitate

de sine stătătoare, independentă de obligația principală.

Din acest motiv, nu

se poate reproșa contribuabilului că în contestația sa administrativă s-a

limitat la a susține că obligațiile de plată accesorii nu se datorează, pentru că

debitele au fost achitate la sucursala din Negresti Oas, așa cum s-a reținut la

pct. 2 si 3 din Decizia de soluționare a contestației nr. 151 din 19 aprilie 2011,

emisă de A.N.A.F.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursurile ca nefondate, nefiind identificate motive de

reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art.

304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursurilor, invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursurile

declarate de A.N.A.F. - D.G.S.C.și de D.G.F.P. a județului Botoșani

împotriva Sentinței civile nr. 325 din 14 octombrie 2011 a Curtea de Apel Suceava, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2012.