ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6410/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2396 din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Vaslui s-a respins contestația formulată de D.J. împotriva dispoziției din 25 martie 2009 emisă de Administrația Națională „Apele Române", Direcția Apelor Prut. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 472 din 6 mai 2008, Tribunalul Vaslui a obligat Agenția Națională „Apele Române" să emită o nouă dispoziție pentru soluționarea notificării formulate de reclamant pentru construcția de pe terenul în suprafață de 375 m.p. Inițial, prin sentința civilă nr. 1969 din 18 octombrie 2006 a Tribunalului Vaslui, modificată în parte prin decizia civilă nr. 32 din 21 februarie 2007 a Curții de Apel Iași, dispoziția din 30 martie 2006 a fost anulată și s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului I.N.

la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în B., jud. Vaslui (imobil format din construcție formată din 4 camere și dependințe și suprafața de 360 m.p.) prin acordarea de despăgubiri. Astfel, prin aceste hotărâri s-a reținut că imobilul pentru care notificatorii sunt îndreptățiți să ceară despăgubiri este cel descris prin hotărâri. Pârâta nu a făcut decât să se conformeze celor dispuse de instanțele de judecată care au stabilit din ce se compune imobilul și anume: casă formată din 4 camere și dependințe și suprafața de 375 m.p. conform sentinței civile nr. 472 din 6 mai 2008 a Tribunalul Vaslui. În această suprafață de 375 m.p. este inclusă și suprafața de teren de sub casă, astfel cum este prevăzută în actul de expropriere de 123 m.p.

Noua dispoziție emisă de unitatea deținătoare nu a făcut decât să respecte hotărârea judecătorească care nu a fost atacată și în ceea ce privește acest aspect. Oricum, cuantumul final al despăgubirilor pentru imobilul construcție se va stabili în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 de Comisia Centrală constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, în funcție de valoarea imobilului și de stadiul în care se afla la momentul când s-a efectuat exproprierea în baza actelor sau a descrierii părților. Împotriva acestei sentințe a formulat apel D.J., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - este nereală situația de fapt reținută de instanță că pârâta s-a conformat hotărârilor anterioare, deoarece dispoziția din 2009 nu a respectat Decretul nr. 399/1971 și anexa acestui decret.

În anexă se prevede, susține apelantul, că s-au preluat de stat 252 m.p. teren și 123 m.p. construcții; - eronat s-a reținut că sentința civilă nr. 1969/2006 și decizia civilă nr. 32/2007 nu au fost atacate, atât timp cât el, apelantul, nu avea calitate de parte în acel litigiu. Acel litigiu îl privea pe I.N., a cărui afirmații nu pot contrazice cele reținute în Decretul nr. 399/1971 și în anexa acestuia. Prin decizia civilă nr. 4 din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie s-a respins apelul. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că din conținutul Decretului nr. 399/1971 și anexa la acest decret rezultă cert că, autoarea apelantului, P.C., a avut în proprietate, în localitatea B., jud. Vaslui, un imobil ce a fost expropriat și anume: teren 252 m.p.

și 123 m.p. construcții (total 375 m.p., acte aflate la filele 7, 8 dosar fond). Aceste suprafețe sunt prevăzute corect în dispoziția nr. 2817 din 25 martie 2009 emisă de intimata-pârâtă. Din conținutul actelor invocate de apelant, Decretul nr. 399/1971 și anexa acestuia, rezultă totalul terenului expropriat de 375 m.p., compus din 252 m.p. teren fără construcții și 123 m.p. teren construit, astfel că susținerea sa că, pe lângă 375 m.p. teren, trebuia să i se acorde măsuri reparatorii și pentru 123 m.p. construiți nu are suport probator. Așa fiind, în dispoziția din 2009 s-au prevăzut corect măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 coroborat cu Legea nr. 247/2005, pentru întregul imobilul, teren și construcție, preluat abuziv de stat prin Decretul nr. 399/1971.

Împotriva menționatei decizii a formulat și motivat recurs, în termen legal, intimatul-pârât D.J. În dezvoltarea acestuia s-a arătat că din conținutul actelor depuse la dosar, respectiv Decretul nr. 399/1971 și adresa din 25 februarie 2002 emisă de A.N.A.R.D. Ape Prut Iași și S.G.A. Vaslui, rezultă clar care este întinderea suprafețelor expropriate abuziv, fapt ce nu se regăsește în dispoziția din 2009 a A.N.A.R.D. Ape Prut Iași și nici în decizia nr. 4 a Curții de Apel Iași. Pârâtul arată că suprafața totală expropriată reprezintă 375 m.p. teren, din care 254 m.p. reprezintă terenul fără construcție și 123 m.p. teren aflat sub construcție, pe care se află casa care are o suprafață locuibilă de 17,5 m lungime și 7 m lățime, situație care rezultă și din adresa din 25 februarie 2002. Astfel, instanța în mod eronat a arătat că pentru cei 123 m.p.

casă (17,5 m x 7 m) nu există suport pentru măsuri reparatorii. Recurentul a depus precizări la motivele de recurs, la data de 17 iunie 2010, în condițiile în care termenul de formulare și motivare a recursului s-a împlinit la data de 10 martie 2010, deci cu depășirea termenului de 15 zile stabilit în art. 301 din C. proc. civ. recursului, situație în care aceste argumente, depuse peste termen legal, nu investesc instanța și nu pot fi analizate, deoarece, potrivit art. 303 din C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs. Intimatul a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru imposibilitatea încadrării criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ. Analizând cu prioritate excepția nulității recursului formulat în termenul legal, în raport de criticile menționate, Înalta Curte o consideră ca fiind fondată pentru considerentele ce succed: Recurentul critică modul de interpretare a probelor, respectiv greșita analiză a probei cu înscrisuri din coroborarea cărora ar rezulta suprafața totală a terenului, construit și neconstruit, supus exproprierii, teren și construcție cu privire la care se pretinde îndreptățit la acordarea de despăgubiri. Recurentul dorește acordarea de despăgubiri pentru construcție, individualizată prin suprafață, respectiv 123 mp, deși pentru această construcție i s-au acordat despăgubiri prin dispoziția din 2009, în raport de componența construcției, respectiv pentru 4 camere și dependințe, despăgubiri care se vor stabili și acorda în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Critica recurentului vizează modul de interpretare a probatoriului, recurentul dorind prin această verificare modificarea cuantumului despăgubirilor prin raportare la suprafața construcției, iar nu la componența sa. O astfel de critică nu se circumscrie nici unuia din motivele de recurs limitativ reglementate de art. 304 din C. proc. civ., instanța de recurs nemaiputând reaprecia probele odată cu abrogarea art. 304 pct. 11 din C. proc. civ. Prin urmare, recursul formulat urmează a fi constatat nul, în temeiul art. 306 din C. proc. civ., conform cu care indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304. Cum în cauză argumentele expuse de către recurent în susținerea recursului nu constituie argumente de nelegalitate care să poată fi încadrate în art. 304 din C. proc.

civ., în temeiul art. 306 din C. proc. civ., recursul va fi constatat nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul D.J. împotriva deciziei nr. 4 din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2010.