ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6409/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 8344/105/2008, contestatorii P.E.G. și U.C.M., în calitate de moștenitori ai defunctului P.M.S. au chemat în judecată pe intimata Comuna P.C., jud. Prahova prin primar, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să dispună modificarea dispoziției din 15 septembrie 2008 emisă în baza Legii nr. 10/2001, de restituire în natură a imobilului-bazin de ciment și obligarea intimatei la acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru acest bazin, cât și completarea dispoziției din 15 septembrie 2008 prin care le-au fost acordate despăgubiri în condițiile legii speciale, prin cuprinderea în această dispoziție a tuturor dotărilor ce au fost pe teren la data preluării abuzive a complexului balnear „B.S." din P.C.

În motivarea contestației, contestatorii au arătat că prin dispoziția din 15 septembrie 2008 emisă de intimată s-a dispus restituirea în natură a imobilului, bazin de ciment pentru băi reci, cu o capacitate de 30 de vagoane și suprafața de 48 mp, situat în comuna P.C., sat P.C. punct „B.S.", jud. Prahova restituire pe care o apreciază ca fiind fictivă, având în vedere că respectivul bazin este o ruină, fiind impropriu utilizării sale, fapt pentru care consideră că se impune acordarea de despăgubiri prin echivalent, întrucât restituirea în natură nu este posibilă.

Au mai arătat contestatorii că dispoziția din 15 septembrie 2008 este incompletă, întrucât nu cuprinde toate dotările care au fost pe teren la data preluării abuzive a Complexului balnear „B.S." P.C., menționate conform notei de observații, anexa 1. Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 481, prin care a respins atât excepția tardivității contestației, invocată de intimată, cât și contestația, ca neîntemeiate, reținând în esență că, întrucât bazinul de ciment restituit nu este impropriu utilizării, în raport de dispozițiile art. 9 al Legii nr. 10/2001, care consacră principiul restituirii în natură, bunul trebuie predat în starea în care se află la data notificării. Împotriva sentinței au declarat apel contestatorii P.E.G.

și U.C.M. Prin decizia civilă nr. 164 din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că primul motiv de apel, prin care se critică restituirea în natură a bazinului este nefondat, dispoziția intimatei, validată de către instanța de fond fiind în concordanță cu prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora „imobilele preluate în mod abuziv (...), se restituie în natură în starea în care se aflau la data formulării cererii de restituire (...)”. Prevalența restituirii în natură, în raport cu celelalte măsuri reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 constituie principiul fundamental al acestui act normativ.

Împotriva menționatei decizii au formulat și motivat recurs, în termen legal, apelanții-reclamanți P.E.G. și U.C.M. pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. În dezvoltarea acestora s-a arătat că, atât cu ocazia fondului, cât și a apelului, s-a dispus restituirea în natură/despăgubiri numai pentru o parte din imobilele existente la data preluării abuzive, ignorând dovezile referitoare la dotările acestor imobile care au fost considerate o pierdere acceptabilă nesusceptibila de a fi acoperita de stat. Instanța, lăsându-se indusă în eroare de către intimate a îmbrățișat soluția restituirii în natură a unui imobil care la data emiterii dispoziției contestate nu reprezintă decât o grămada de moloz.

Legiuitorul arată că "în cazul în care restituirea în natură este posibilă, această măsură este obligatorie". Recurenții susțin că restituirea în natură a acestui imobil este imposibilă întrucât acest imobil nu mai există și se impune ca recurenții să fie despăgubiți. Se speculează de către intimate, iar instanța de apel reține acest aspect, că în procesul-verbal încheiat în data de 23 iulie 2008 se folosește o formulare nefericită, respectiv că "dintre toate bunurile solicitate in prezent mai există doar bazinul de ciment [...] care are însă un perete dărâmat". Soluția ar fi fost probabil alta, adică s-ar fi acordat despăgubiri, dacă în procesul-verbal s-ar fi consemnat că, din toate bunurile solicitate, în prezent mai există doar trei pereți dintr-un bazin de ciment.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Instanțele de fond au făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 9 al Legii nr. 10/2001 potrivit căruia imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini. Aceasta deoarece restituirea în natură se referă la bunurile care nu au fost demolate, deci care au valoare economică și pot fi valorificate de către proprietar, pentru că rațiunea legii este aceea de a restitui în natură toate acele bunuri care există în prezent și pot fi folositoare celui căruia i se retrocedează, chiar în starea în care se află la data cererii de restituire, care, de cele mai multe ori, este precară comparativ cu cea de la data preluării de către stat.

Deși art. 9 nu face precizarea că imobilele ce se restituie în natură trebuie să fie nedemolate, deci într-o stare care să permită o normală utilizare, o astfel de precizare găsim în art. 10 alin. (1) și în art. 11 alin. (1) ale Legii nr. 10/2001. O altă interpretare a art. 9 ar duce la concluzia că pot fi restituite și ruinele unei construcții, în condițiile în care aceasta ar fi singurul bun retrocedat, iar valoarea lui, în absența altui drept de proprietate asupra terenului, nu ar putea constitui o reparație echitabilă, deși scopul Legii nr. 10/2001 este tocmai acela de a acorda o astfel de reparație, prin posibilitatea de acordare a unei despăgubiri alternative. În speța de față, contestatorului i s-au acordat despăgubiri pentru celelalte dotări care au alcătuit complexul balnear Băile Sărate, singurul bun restituit în natură din cadrul acestui complex fiind un bazin pentru băi reci, construit din ciment, care are numai trei pereți.

Înalta Curte consideră că restituirea în natură a acestui bun nu constituie o reparație echitabilă, deoarece, în absența construcțiilor anexe destinate bunei utilizări a bazinului, acesta nu mai are valoare economică prin el însuși. Mai mult, lipsa unui perete în face inutilizabil, deci nu se poate aprecia că bunul există și poate fi folosit, după restituirea în natură, conform destinației inițiale, valoarea sa economică, rezultând din posibilitatea de a fi exploatat, fiind practic nulă. În aceste condiții, singura posibilitate de a repara prejudiciul produs contestatorilor este aceea de a le acorda despăgubirile solicitate, despăgubiri care vor fi calculate și plătite în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru aceste argumente și în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a fi admis recursul declarat de reclamanții P.E.G. și U.C.M. împotriva deciziei nr. 164 din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Se va modifica decizia recurată în sensul că se va admite apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 471 din 24 februarie 2009 a Tribunalului Prahova, secția civilă, pe care o va schimba în parte, în sensul că va admite contestația formulată împotriva dispoziției din 15 septembrie 2008, pe care o va anula. Va dispune obligarea Primarului Comunei P.C. la emiterea unei dispoziții prin care să se propună acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul-bazin de ciment pentru băi reci cu o capacitate de 30 vagoane și suprafața de 48 m.p., situat în Comuna P.C.

și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții P.E.G. și U.C.M. împotriva deciziei nr. 164 din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 471 din 24 februarie 2009 a Tribunalului Prahova, secția civilă, pe care o schimbă în parte în sensul că admite contestația formulată împotriva dispoziției din 15 septembrie 2008, pe care o anulează. Dispune obligarea Primarului Comunei P.C. la emiterea unei dispoziții prin care să se propună acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul-bazin de ciment pentru băi reci cu o capacitate de 30 vagoane și suprafața de 48 mp, situat în Comuna P.C.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2010.