ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6285/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6285/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11 octombrie 2010 la Curtea de Apel Ploiești - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie revizuientul F.A. a solicitat în contradictoriu cu intimații Primăria Pucioasa și Ministerul Finanțelor Publice revizuirea sentințelor civile nr. 496 din 7 aprilie 2009, 1156 din 3 decembrie 2007 ale Judecătoriei Pucioasa, deciziilor civile nr. 627 din 20 mai 2008 și 104 din 26 ianuarie 2010 ale Tribunalului Dâmbovița precum și deciziei civile nr. 688 din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești precizând ca temei juridic dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Prin decizia nr. 921 din 22 noiembrie 2010 Curtea de Apel Ploiești - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cererea este tardivă, urmând a fi respinsă ca atare. Potrivit art. 324 pct. (1) „Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: 1. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1) de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri”. În speță se constată că se solicită revizuirea deciziei nr. 104 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Dâmbovița. Art. 101 alin. (1) C. proc. civ. dispune:«Termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul».
Cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 11 octombrie 2010 (fila 1 dosarul Curții de Apel Ploiești), iar, față de data pronunțării deciziei, respectiv 26 ianuarie 2010 (fila 176 dosarul nr. 725,1/120/2009 al Tribunalului Dâmbovița) se constată că cererea de revizuire este tardiv formulată,peste termenul legal de o lună, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul F.A. împotriva deciziei civile nr. 104 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Dâmbovița. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.