ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6267/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin notificarea nr. 55 din 22 ianuarie 2002, R.A. a solicitat restituirea în natură a terenurilor situate în București, în suprafață de 122,5 m.p., și în București, în suprafață de 196 m.p. De pe urma defunctului R.A. a rămas ca unică moștenitoare R.D., după cum rezultă din certificatul de moștenitor din 20 decembrie 2006 eliberat de Biroul Notarului Public E.C. Prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 221 din 2 februarie 2007, R.D. a cedat către B.I. Andreea 50% din toate drepturile deținute asupra terenului din litigiu. În motivarea cererii, reclamantele au arătat că pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General nu a soluționat notificarea formulată și așa cum rezultă din expertiza extrajudiciară, terenul este liber și poate fi restituit în natură, iar construcția nu mai există.

Prin cererea completatoare din data de 31 octombrie 2008 reclamantele au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor motivat de faptul că, terenul în litigiu se află în administrarea acestui minister. La termenul din 28 noiembrie 2008, prima instanță a pus în discuție din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor, excepție pe care au constatat-o întemeiată, în raport cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 1864 din 12 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor și a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantele R.D. și B.I. în contradictoriu cu pârâtul Primăria Municipiului București prin Primarul General. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Imobilul situat în București, str. Olteni, compus din teren în suprafață de 122,5 m.p. și construcție a fost proprietatea soților R.F. și R.I. în baza contractului de vânzare – cumpărare din 1 octombrie 1954. În evidențele cadastrale imobilul a fost identificat ca fiind situat la adresa din str. Bradului, sector 3, sau ca fiind situat la intersecția celor două străzi, după cum rezultă din contractul de vânzare – cumpărare, adresa din 15 decembrie 2005 a Primăriei Municipiului București și anexa la Decretul de expropriere nr. 260/1986.

În anexa nr. 1 a Decretului nr. 260/1986 la poziția nr. 33 a fost înscris imobilul din str. Bradului și str. Olteni, ca fiind preluat de la C.P. și C.M. (de la care se menționează preluarea terenului în suprafață de 54 m.p. și a construcției 174,48 m.p., și de la R.A. și R.D., preluarea unei construcții în suprafață de 163,27 m.p. Tribunalul a apreciat că preluarea imobilului de la autorii reclamantelor a fost abuzivă, dar cu titlu, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001. Din raportul de expertiză extrajudiciară rezultă că, din terenul în suprafață totală de 210 m.p., suprafața de 33,6 m.p., este afectată de trotuar, iar o altă suprafață de 53,74 m.p., este afectată de spațiu verde, fiind liberă o suprafață de 122,7 m.p.

Raportat la suprafața de 175,04 m.p., cât au avut în proprietate autorii reclamanților, suprafața liberă este mai mică de 87,70 m.p. fiind situată la intersecția mai multor străzi și a mai multor blocuri, precum și în incinta complexului E., neputând fi restituită în natură. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 atunci când a apreciat că, terenul este ocupat funcțional de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea. Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 693/A din 18 noiembrie 2010 a respins apelul formulat de reclamantele R.D.

și B.I. împotriva sentinței civile nr. 1864 din 12 decembrie 2008 a Tribunalului București – secția a V – a civilă. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Partea liberă de teren de 123 m.p., din suprafața totală de 211 m.p., nu este identică în materialitatea sa, cu suprafața deținută de autorii reclamantelor, deoarece aceștia erau coproprietari indivizari, nu justifică pretenția reclamanților de a fi restituită în natură, atât timp cât este situată la limita B-dului Mircea Vodă și este inclusă în cadrul complexului E. Neacordarea măsurilor reparatorii prin echivalent de către prima instanță este rezultatul refuzului neechivoc al reclamanților. Împotriva acestei din urmă hotărâri au formulat recurs reclamantele R.D.

și B.I., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 7 alin. (1), art. 11 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001 și art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dezvoltând criticile de nelegalitate, recurentele – reclamante au susținut că terenul în suprafață de 122,5 m.p., situat în București, B-dul Mircea Vodă este liberă, nu este afectat de elemente de sistematizare și nici rețele edilitare și nu există lucrări care să ocupe funcțional terenul. Au mai arătat recurentele că instanța de apel a nesocotit și dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție cât și jurisprudența C.E.D.O.

Față de cele expuse, recurentele – reclamante au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și pe fond, admiterea acțiunii în sensul restituirii în natură a suprafeței de 122,5 m.p. teren. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și a dispozițiilor legale incidente Înalta Curte va respinge recursul pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces, respectiv, existența unor străzi, parcări, trotuare, amenajări subterane.

În speță, terenul în litigiu a fost expropriat prin Decretul nr. 260/1986. Dat fiind temeiul preluării, legea nu permite restituirea în natură atunci când lucrările ocupă funcțional întregul teren sau când ar fi afectat unor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane, conform art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001. Din raportul de expertiză tehnică, dispus în apel (f. 63 dosar apel) rezultă că, terenul în litigiu se află situat pe B-dul Mircea Vodă, sector 3, fiind parțial ocupat de trotuar, parțial de spațiul verde, și de complexul E. Din această suprafață de 211 m.p., o suprafață de 54 m.p., este ocupată de trotuarul de pe latura dreaptă a bulevardului, suprafața de 34 m.p., este ocupată de spațiul verde, iar 123 m.p.

se află în incinta complexului E. și poate fi restituită în natură. Din același raport de expertiză mai rezultă că, în zona amplasamentului reconstruit pentru imobilul din str. Olteni, nu există străzi laterale, cu excepția B-dului Mircea Vodă, pe direcția Nord, cea mai apropiată stradă fiind B-dul Unirii, care se află la o distanță de 65 m. Pe direcția Sud se află B-dul Mărășești la circa 190 m., iar la vest, la circa 60 m. se află Biblioteca Națională iar la est se află Complexul E. Așa cum corect au reținut ambele instanțe, suprafața pretinsă a fi restituită în natură, de reclamantele – recurente este de 122,52 m.p., suprafață deținută în cea mai mare parte în indiviziune – de către autorii recurentelor.

Cum starea de indiviziune a terenului nu a fost sistată, nu se poate stabili cota parte concretă a reclamanților – recurenți și nici amplasamentul terenului. Or, în raport și de poziționarea terenului aflat la intersecția unor căi de comunicație (bulevarde, străzi, trotuare), terenul nu poate fi restituit în natură. Contrar celor arătate prin motivele de recurs, această soluție nu contravine nici dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, întrucât nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile pe care le-a preluat abuziv. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul formulat de reclamantele R.D. și B.I. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții R.D. și B.I. împotriva deciziei civile nr. 693/A din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2011.