ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1959/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1959/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului penal de față;
Prin sentința
penală nr. 16 din 10 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori,
a fost respinsă plângerea formulata de petentul B.I., împotriva rezoluției de
neîncepere a urmăririi penale din 21 septembrie 2010 dată în dosarul nr.
308/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Cluj, confirmată prin rezoluția din 21 octombrie 2010 a Procurorului
General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, privind făptuitoarea I.V.
A fost obligat
petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în suma de 100 lei.
S-a reținut că
prin plângerea formulată în cauză de petentul B.I., acesta a solicitat
desființarea rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale din 21
septembrie 2010 dată în dosar nr. 308/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel Cluj, menținută prin rezoluția procurorului general din 21 octombrie 2010
dată în dosar nr. 877/II/2/2010.
Prin rezoluția
adoptată în dosarul nr. 308/P/2010, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Cluj, în urma efectuării actelor premergătoare, procurorul a reținut că sunt
aplicabile
prevederile art. 228 alin. (1)
și art. 10 lit. a) C. proc. pen. și a dispus
neînceperea urmăririi
penale fată de I.V., avocat în cadrul Baroului Maramureș, pentru infracțiunea
de înșelăciune în convenții, prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.
S-a stabilit
că, prin modul în care l-a reprezentat pe reclamantul B.I. în dosarul civil nr.
171/336/2006, având ca obiect stabilirea masei succesorale și ieșirea din
indiviziune și în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1401 din 28 mai 2009,
avocatul I.V. nu a comis nici o faptă penală. S-a motivat că hotărârile
judecătorești considerate nefavorabile petentului au fost adoptate pe baza
întregului material probator administrat în cauzele respective și nu pe
eventuala lipsă a depunerii unor obiecțiuni la cea de-a doua expertiză
efectuată în cauză de către expertul P.C.
În concret, B.I. este nemulțumit de loturile
stabilite și
atribuite părților prin ieșirea din indiviziune a
petentului și rudelor
sale, prin sentința
Judecătoriei Vișeu de Sus, care a fost menținută
prin decizia civilă
irevocabilă nr. 1145/R din 07 mai 2009 a Curții de Apel Cluj, după ce anterior
Tribunalul Maramureș a admis apelul reclamantului B.I.
Nu există niciun indiciu că apărătorul l-ar fi
indus în eroare pe
B.I. ori că și-ar fi exercitat mandatul altfel decât
conform prevederilor Legii nr. 51/1995 - privind organizarea și exercitarea
profesiei de avocat. Reprezentându-i în fața Judecătoriei Vișeu de Sus,
avocatul a pus concluziile pe care Ie-a considerat în interesul părții ce l-a
angajat iar, pe de altă parte, varianta stabilită de prima instanță de
partajare a terenurilor și menținută de Curtea de Apel Cluj a împiedicat
scăderea valorii suprafețelor de teren prin împărțirea lor conform variantei
Tribunalului Maramureș.
Deși se invocă
în plângere modul defectuos de efectuare a expertizei de către expertul P.C.,
din adresa de investire a acestuia de către Judecătoria Vișeu de Sus, la data
de 20 martie 2007, rezultă că raportul de expertiză anterior, cel întocmit de
expert C.S., a fost contestat doar sub aspectul valorilor loturilor reținute ca
fiind prea mari.
Nu se impune completarea cercetărilor, în cauză
au prioritate
constatările instanțelor de judecată reținute în cuprinsul
hotărârilor judecătorești, inclusiv cu privire la atitudinea părților reprezentate
și nu susținerile ulterioare, nedovedite, din plângerile depuse de petent la
organele de urmărire penală.
Față de cele
expuse mai sus, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus
respingerea plângerii împotriva soluției, formulată prin avocat de petentul B.I.,
împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale adoptată la data de 21
septembrie 2010, în dosarul nr. 308/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Cluj, privind pe făptuitoarea I.V., avocat în cadrul Baroului Maramureș.
Examinând
actele premergătoare din dosar nr. 308/P/2010, privind pe numita I.V.,
cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în convenții
prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., s-au constatat următoarele:
La data de 17
septembrie 2010 numitul B.I. din Poienile de
sub
Munte, jud. Maramureș, a depus o plângere penală prin care a
solicitat
tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune a
numitei I.V., avocat în cadrul
Baroului
Maramureș, arătând că nu este mulțumit de activitatea de
asistență
juridică acordată de aceasta într-un dosar civil.
Din actele
premergătoare efectuate în cauză rezultă următoarele:
Numita I.V. a
fost angajată de B.I. să-i
reprezinte
interesele de reclamant în dosarul civil nr. 171/336/2006
al
Judecătoriei Vișeu de Sus având ca obiect stabilirea masei succesorale și
ieșirea din indiviziune.
Din plângerea persoanei vătămate rezultă că în
fața instanței
de fond a fost întocmit un raport de expertiză tehnică
judiciară în cauză de către expertul tehnic judiciar după care, un alt raport
de expertiză a fost întocmit de expertul P.C.G., deoarece persoana vătămată nu
a fost mulțumită de concluziile formulate de primul expert.
Persoana
vătămată consideră că a fost prejudiciată prin faptul că avocata I.V. nu a
formulat obiecțiunile necesare
la cele două
rapoarte de expertiză și, pe baza acestora s-a adoptat
sentința civilă
nr. 1401 din 28 mai 2007 de către Judecătoria Vișeu de Sus, sentință care a
provocat "nemulțumirea vădită" a persoanei vătămate. Această sentință
a fost atacată cu apel și după ce instanța de apel a admis efectuarea unui nou
raport de expertiză
tehnică judiciară, a
fost adoptată decizia civilă nr. I/A din 08 ianuarie 2009 a
Tribunalului
Maramureș prin care a fost admis apelul formulat de B.I.
Această hotărâre, favorabilă persoanei vătămate,
a fost însă
casată prin decizia civilă nr. 1145/R din 07 mai 2009 a
Curții de Apel Cluj, prin care s-a dispus modificarea deciziei Tribunalului
Maramureș în sensul respingerii apelului declarat de reclamantul B.I. Instanța
de recurs în motivarea deciziei a reținut că singurul raport de expertiză
însușit atât de către reclamant cât și de pârâți a fost cel întocmit de
expertul judiciar O.C.G., după ce primul raport a fost contestat de către ei.
Față de cele
de mai sus, s-a considerat că nu se impune începerea urmăririi penale față de
numita I.V. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții prev. de
art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., deoarece fapta nu există. S-a menționat că
hotărârile judecătorești considerate nefavorabile
de către persoana
vătămată au fost adoptate pe baza întregului
probatoriu administrat în cauzele respective și nu se fundamentează pe
eventuala lipsă a depunerii obiecțiunilor la cea
de-a doua expertiză
efectuată în cauză, cu atât mai mult cu cât în cauză
a fost efectuată o expertiză inclusiv în faza de apel pe baza tuturor
obiecțiunilor formulate de B.I.
Pentru aceste
motive, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (1) și art. 10 lit. a) C. proc.
pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de față de numita I.V.,
avocat în cadrul Baroului Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de
înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.
Cheltuielile judiciare în sumă de 15 lei au rămas în sarcina statului conf.
art. 192 C. proc. pen.
Din
cercetările efectuate în cauză rezultă următoarele:
Prin plângerea
contra soluției formulată de avocat A.G., petentul a susținut că rezoluția
procurorului este netemeinică și nelegală, întrucât avocatul I.V. și-a însușit
în numele său o expertiză pe care petentul nu a văzut-o iar, pe de altă parte,
fără a avea vreo procură, a hotărât în numele clientului său asupra variantei
de partajare a masei succesorale.
Plângerea
formulată de petent este nefondată, rezoluțiile pronunțate fiind legale și
temeinice, pentru următoarele considerente:
Pe baza
actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul a dispus neînceperea
urmăririi penale față de I.V., avocat în cadrul Baroului Maramureș, sub
aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în convenții prevăzută de art.
215 alin. (1) și (3) C. pen.
În cauză, s-a
reținut în mod corect că nu se impune în neînceperea urmăririi penale față de
față de numita I.V., avocat în cadrul Baroului Maramureș, pentru săvârșirea
infracțiunii
de înșelăciune în convenții
prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.
întrucât fapta nu există.
De asemenea,
nu există niciun indiciu că făptuitoarea l-ar fi indus în eroare pe B.I. ori că
și-ar fi exercitat mandatul altfel decât conform prevederilor Legii nr. 51/1995
- privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Reprezentându-l în
fața Judecătoriei Vișeu de Sus, avocatul a pus concluziile pe care
Ie-a considerat în interesul părții ce l-a
angajat. Mai mult, hotărârile
judecătorești considerate nefavorabile de
către petent au fost adoptate pe baza întregului probatoriu administrat în
cauzele respective și nu se fundamentează pe eventuala lipsă a depunerii obiecțiunilor
la cea de-a doua expertiză efectuată în cauză, cu atât mai mult cu cât în cauză
a fost efectuată o expertiză inclusiv în faza de apel pe baza tuturor obiecțiunilor
formulate de B.I.
Împotriva
acestei sentințe a declarat recurs petiționarul.
Recursul este
inadmisibil.
Prin Legea nr .202/2010
au fost aduse modificări Codului de
procedură
penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării
proceselor,
între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de
atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în
procedura
prevăzută de art. 278/1 C. proc. pen.
În acest sens,
potrivit art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin
art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul
soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de
netrimitere în judecată, este definitivă.
Aceste
modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii,
care se regăsesc în disp. art. XXIV.
În privința
căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV,
iar aceasta stabilește cu claritate drept criteriu pentru aplicarea
modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi
atacată.
Acest criteriu
corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de
imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un
instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecință,
constatând că în speță sentința instanței de
fond
a fost pronunțată la data de 16 februarie 2011, așadar ulterior
intrării
în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reține că această hotărâre este
definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul
sentinței atacate.
În această
situație, întrucât petentul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în
vigoare, Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibil recursul cu care a fost
investită, conform art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligându-l
totodată pe petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art.
192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar B.I. împotriva
sentinței penale nr. 16 din 10 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală
și de minori.
Obligă
recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli
judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2011.