ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1959/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1959/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului penal de față;

Prin sentința

penală nr. 16 din 10 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori,

a fost respinsă plângerea formulata de petentul B.I., împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale din 21 septembrie 2010 dată în dosarul nr.

308/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Cluj, confirmată prin rezoluția din 21 octombrie 2010 a Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, privind făptuitoarea I.V.

A fost obligat

petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în suma de 100 lei.

S-a reținut că

prin plângerea formulată în cauză de petentul B.I., acesta a solicitat

desființarea rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale din 21

septembrie 2010 dată în dosar nr. 308/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Cluj, menținută prin rezoluția procurorului general din 21 octombrie 2010

dată în dosar nr. 877/II/2/2010.

Prin rezoluția

adoptată în dosarul nr. 308/P/2010, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Cluj, în urma efectuării actelor premergătoare, procurorul a reținut că sunt

aplicabile

prevederile art. 228 alin. (1)

și art. 10 lit. a) C. proc. pen. și a dispus

neînceperea urmăririi

penale fată de I.V., avocat în cadrul Baroului Maramureș, pentru infracțiunea

de înșelăciune în convenții, prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

S-a stabilit

că, prin modul în care l-a reprezentat pe reclamantul B.I. în dosarul civil nr.

171/336/2006, având ca obiect stabilirea masei succesorale și ieșirea din

indiviziune și în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1401 din 28 mai 2009,

avocatul I.V. nu a comis nici o faptă penală. S-a motivat că hotărârile

judecătorești considerate nefavorabile petentului au fost adoptate pe baza

întregului material probator administrat în cauzele respective și nu pe

eventuala lipsă a depunerii unor obiecțiuni la cea de-a doua expertiză

efectuată în cauză de către expertul P.C.

În concret, B.I. este nemulțumit de loturile

stabilite și

atribuite părților prin ieșirea din indiviziune a

petentului și rudelor

sale, prin sentința

Judecătoriei Vișeu de Sus, care a fost menținută

prin decizia civilă

irevocabilă nr. 1145/R din 07 mai 2009 a Curții de Apel Cluj, după ce anterior

Tribunalul Maramureș a admis apelul reclamantului B.I.

Nu există niciun indiciu că apărătorul l-ar fi

indus în eroare pe

B.I. ori că și-ar fi exercitat mandatul altfel decât

conform prevederilor Legii nr. 51/1995 - privind organizarea și exercitarea

profesiei de avocat. Reprezentându-i în fața Judecătoriei Vișeu de Sus,

avocatul a pus concluziile pe care Ie-a considerat în interesul părții ce l-a

angajat iar, pe de altă parte, varianta stabilită de prima instanță de

partajare a terenurilor și menținută de Curtea de Apel Cluj a împiedicat

scăderea valorii suprafețelor de teren prin împărțirea lor conform variantei

Tribunalului Maramureș.

Deși se invocă

în plângere modul defectuos de efectuare a expertizei de către expertul P.C.,

din adresa de investire a acestuia de către Judecătoria Vișeu de Sus, la data

de 20 martie 2007, rezultă că raportul de expertiză anterior, cel întocmit de

expert C.S., a fost contestat doar sub aspectul valorilor loturilor reținute ca

fiind prea mari.

Nu se impune completarea cercetărilor, în cauză

au prioritate

constatările instanțelor de judecată reținute în cuprinsul

hotărârilor judecătorești, inclusiv cu privire la atitudinea părților reprezentate

și nu susținerile ulterioare, nedovedite, din plângerile depuse de petent la

organele de urmărire penală.

Față de cele

expuse mai sus, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus

respingerea plângerii împotriva soluției, formulată prin avocat de petentul B.I.,

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale adoptată la data de 21

septembrie 2010, în dosarul nr. 308/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Cluj, privind pe făptuitoarea I.V., avocat în cadrul Baroului Maramureș.

Examinând

actele premergătoare din dosar nr. 308/P/2010, privind pe numita I.V.,

cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în convenții

prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., s-au constatat următoarele:

La data de 17

septembrie 2010 numitul B.I. din Poienile de

sub

Munte, jud. Maramureș, a depus o plângere penală prin care a

solicitat

tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune a

numitei I.V., avocat în cadrul

Baroului

Maramureș, arătând că nu este mulțumit de activitatea de

asistență

juridică acordată de aceasta într-un dosar civil.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză rezultă următoarele:

Numita I.V. a

fost angajată de B.I. să-i

reprezinte

interesele de reclamant în dosarul civil nr. 171/336/2006

al

Judecătoriei Vișeu de Sus având ca obiect stabilirea masei succesorale și

ieșirea din indiviziune.

Din plângerea persoanei vătămate rezultă că în

fața instanței

de fond a fost întocmit un raport de expertiză tehnică

judiciară în cauză de către expertul tehnic judiciar după care, un alt raport

de expertiză a fost întocmit de expertul P.C.G., deoarece persoana vătămată nu

a fost mulțumită de concluziile formulate de primul expert.

Persoana

vătămată consideră că a fost prejudiciată prin faptul că avocata I.V. nu a

formulat obiecțiunile necesare

la cele două

rapoarte de expertiză și, pe baza acestora s-a adoptat

sentința civilă

nr. 1401 din 28 mai 2007 de către Judecătoria Vișeu de Sus, sentință care a

provocat "nemulțumirea vădită" a persoanei vătămate. Această sentință

a fost atacată cu apel și după ce instanța de apel a admis efectuarea unui nou

raport de expertiză

tehnică judiciară, a

fost adoptată decizia civilă nr. I/A din 08 ianuarie 2009 a

Tribunalului

Maramureș prin care a fost admis apelul formulat de B.I.

Această hotărâre, favorabilă persoanei vătămate,

a fost însă

casată prin decizia civilă nr. 1145/R din 07 mai 2009 a

Curții de Apel Cluj, prin care s-a dispus modificarea deciziei Tribunalului

Maramureș în sensul respingerii apelului declarat de reclamantul B.I. Instanța

de recurs în motivarea deciziei a reținut că singurul raport de expertiză

însușit atât de către reclamant cât și de pârâți a fost cel întocmit de

expertul judiciar O.C.G., după ce primul raport a fost contestat de către ei.

Față de cele

de mai sus, s-a considerat că nu se impune începerea urmăririi penale față de

numita I.V. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții prev. de

art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., deoarece fapta nu există. S-a menționat că

hotărârile judecătorești considerate nefavorabile

de către persoana

vătămată au fost adoptate pe baza întregului

probatoriu administrat în cauzele respective și nu se fundamentează pe

eventuala lipsă a depunerii obiecțiunilor la cea

de-a doua expertiză

efectuată în cauză, cu atât mai mult cu cât în cauză

a fost efectuată o expertiză inclusiv în faza de apel pe baza tuturor

obiecțiunilor formulate de B.I.

Pentru aceste

motive, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (1) și art. 10 lit. a) C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de față de numita I.V.,

avocat în cadrul Baroului Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

Cheltuielile judiciare în sumă de 15 lei au rămas în sarcina statului conf.

art. 192 C. proc. pen.

Din

cercetările efectuate în cauză rezultă următoarele:

Prin plângerea

contra soluției formulată de avocat A.G., petentul a susținut că rezoluția

procurorului este netemeinică și nelegală, întrucât avocatul I.V. și-a însușit

în numele său o expertiză pe care petentul nu a văzut-o iar, pe de altă parte,

fără a avea vreo procură, a hotărât în numele clientului său asupra variantei

de partajare a masei succesorale.

Plângerea

formulată de petent este nefondată, rezoluțiile pronunțate fiind legale și

temeinice, pentru următoarele considerente:

Pe baza

actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul a dispus neînceperea

urmăririi penale față de I.V., avocat în cadrul Baroului Maramureș, sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în convenții prevăzută de art.

215 alin. (1) și (3) C. pen.

În cauză, s-a

reținut în mod corect că nu se impune în neînceperea urmăririi penale față de

față de numita I.V., avocat în cadrul Baroului Maramureș, pentru săvârșirea

infracțiunii

de înșelăciune în convenții

prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

întrucât fapta nu există.

De asemenea,

nu există niciun indiciu că făptuitoarea l-ar fi indus în eroare pe B.I. ori că

și-ar fi exercitat mandatul altfel decât conform prevederilor Legii nr. 51/1995

- privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Reprezentându-l în

fața Judecătoriei Vișeu de Sus, avocatul a pus concluziile pe care

Ie-a considerat în interesul părții ce l-a

angajat. Mai mult, hotărârile

judecătorești considerate nefavorabile de

către petent au fost adoptate pe baza întregului probatoriu administrat în

cauzele respective și nu se fundamentează pe eventuala lipsă a depunerii obiecțiunilor

la cea de-a doua expertiză efectuată în cauză, cu atât mai mult cu cât în cauză

a fost efectuată o expertiză inclusiv în faza de apel pe baza tuturor obiecțiunilor

formulate de B.I.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs petiționarul.

Recursul este

inadmisibil.

Prin Legea nr .202/2010

au fost aduse modificări Codului de

procedură

penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării

proceselor,

între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de

atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în

procedura

prevăzută de art. 278/1 C. proc. pen.

În acest sens,

potrivit art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin

art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul

soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de

netrimitere în judecată, este definitivă.

Aceste

modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii,

care se regăsesc în disp. art. XXIV.

În privința

căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV,

iar aceasta stabilește cu claritate drept criteriu pentru aplicarea

modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi

atacată.

Acest criteriu

corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de

imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un

instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință,

constatând că în speță sentința instanței de

fond

a fost pronunțată la data de 16 februarie 2011, așadar ulterior

intrării

în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reține că această hotărâre este

definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul

sentinței atacate.

În această

situație, întrucât petentul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în

vigoare, Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibil recursul cu care a fost

investită, conform art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligându-l

totodată pe petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar B.I. împotriva

sentinței penale nr. 16 din 10 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală

și de minori.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2011.