ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3376/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3376/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința

nr. 303 din 14

decembrie 2009 s-a dispus:

În baza

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea

inculpatului M.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de „abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor" prevăzută de art. 246 C. pen. „delapidare",

prevăzută de art. 215

1

alin. (2) C. pen. „fals material în

înscrisuri oficiale" prevăzut de art. 288 alin. (1) și (2) C. pen. „uz de

fals" prevăzut de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza

art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost

achitat inculpatul B.J., pentru săvârșirea infracțiunilor de „complicitate la

delapidare" prevăzut de art. 26 C. pen. rap. la art. 215

1

C.

pen. „înșelăciune" prev. de art. 215 alin. (1) și (2) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza

art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. l-a achitat pe

inculpatul B.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de „complicitate la

infracțiunea de delapidare" prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215

1

C. pen. infracțiunea de „folosirea bunurilor societății în scop personal"

prev. de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 312/1990 cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen.

S-a

respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea vătămată SC M.P.P.

SRL din Cluj Napoca.

S-a

dispus ridicarea sechestrului instituit prin Ordonanța nr. 00190/2003 a

Poliției Miercurea Ciuc asupra bunurilor aparținând inculpatului B.L.

S-a

făcut aplicarea art. 192 alin. (1) C. proc. pen.

S-au

reținut următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, întocmit la data de

03 decembrie 2007, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. 3823/97 din 06

decembrie 2007, au fost trimiși în judecată inculpații:

1. M.L.,

cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra

persoanelor prev. de art. 246 C. pen., delapidare prev. de art. 215

1

alin. (2) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin.

(1) și (2) C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen.;

2.B.J.,

cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la delapidare prev.

de art. 26 C. pen., rap. la art. 215

1

C. pen. și înșelăciune, prev.

de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.;

3. B.L.,

cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la delapidare prev.

de art. 26 C. pen. rap. la art. 215

1

C. pen. și infracțiunea de

folosire a bunurilor societății în scop personal, prev. de art. 266 alin. (2)

din Legea nr. 31/1990.

Prin

rezoluția din 26 ianuarie 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea

Ciuc s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților pentru

infracțiunile reținute în sarcina lor.

Prin

rezoluția dată la 12 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita,

s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților pentru infracțiunile

reținute în sarcina lor, motivând că modalitatea în care au fost săvârșite

faptele acestea nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru

care a fost dispusă începerea urmăririi penale.

Prin

ordonanța din 18 iulie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita

s-a admis plângerea formulată de către partea vătămată SC M.P.P. SRL din Cluj

Napoca și s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în cauză.

În fapt,

s-a reținut că la data de 15 mai 2001 învinuitul M.L. în calitate de șef Stație

M. M. Ciuc, conform regulamentului interior al societății a încheiat un

contract de alimentare cu carburanți pe credit cu limita de creditare de 20

milioane RON cu societatea comercială SC I.C. SRL reprezentat de învinuitul B.J.

în calitate de administrator, societatea comercială putând să alimenteze la

Stația M. M. Ciuc autoturismele societății până la concurența sumei de 20

milioane RON.

După

epuizarea limitei de creditare, învinuitul M.L. încălcând cu știință

atribuțiile de serviciu a continuat să livreze carburanți către societatea SC

I.C. SRL M. Ciuc, cu toate că aceasta nu a depus garanții și nu a onorat

plățile către SC M., astfel până la sfârșitul lunii martie 2002 a ridicat o

cantitate de carburanți în valoare totală de 2.442.408.786 RON.

Prin

rechizitoriu s-a mai reținut că, cu toate că învinuitul B.J. din ianuarie 2002

nu avea calitatea de administrator în cadrul societății SC I.C. SRL M. Ciuc,

iar din luna martie 2002 SC M.R. SRL a constatat activitatea infracțională a

învinuitului M.L., totuși învinuitul B.J. a achiziționat în numele societății

carburanți și cartele telefonice deținând ilegal o ștampilă a societății, cu

ajutorul învinuitului M.L.

Materialele

ridicate nu au fost contabilizate în registrele contabile ale societății SC

I.C. SRL M.Ciuc.

Învinuitul

M.L. încălcând a doua oară regulamentul interior al societății SC M.R. SRL,

fără încheierea contractului de alimentare cu carburanți pe credit, a livrat

către patru societăți comerciale carburanți, respectiv SC P. SRL, SC A. SRL, SC

T. SRL și SC B.I. SRL, la primele două societăți administrator fiind tatăl

învinuitului B.J. și la cele două din urmă învinuitul B.L.

S-a mai

reținut că învinuitul M.L. a livrat carburanți către primele două societăți în

valoare de 2.435.656.447 RON, iar către cele două societăți din urmă în valoare

de 1.118.732.463 RON.

Din

probele administrate în cauză a rezultat că produsele petroliere achiziționate

pe numele societăților SC T. SRL și SC B.I. SRL erau folosite pentru

alimentarea celor 10 autoturisme deținute de tatăl învinuitului B.L., pentru

încălzirea magazinului și pentru încălzirea locuinței personale a tatălui

învinuitului.

În fața

organelor de urmărire penală, inculpații au declarat că nu se fac vinovați de

săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor.

Pe

parcursul urmăriri penale a fost solicitat efectuarea unei expertize contabile,

Parchetul considerând că proba solicitată nu este concludentă, prin Ordonanța

din 02 noiembrie 2007 a fost respinsă, de asemenea în faza de urmărire penală

s-a luat măsura asiguratorie prin instituirea sechestrului asigurător.

Pe

parcursul cercetărilor judecătorești au fost folosite următoarele probe:

declarațiile inculpaților, a martorilor din rechizitoriu și raportul de

expertiză contabilă.

Audiat

în fața primei instanțe, inculpatul B.L. a declarat că nu se consideră vinovat

pentru faptele reținute în sarcina sa. Toate produsele petroliere ridicate de

către societățile comerciale ale căror administrator a fost, au fost folosite

în interesul societăților respective, toate facturile emise de Stația M. din M.

Ciuc au fost contabilizate la firmele ale căror asociat a fost. Facturile emise

au fost plătite prin compensare o parte din ele, iar celelalte facturi nu au

fost achitate având în vedere că societățile comerciale ale căror administrator

a fost au întrat în lichidare.

Inculpatul

B.J. audiat în fața primei instanțe nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor

reținute în sarcina sa, arătând că nu l-a influențat cu nimic pe coinculpatul M.L.

privitor la livrările produselor petroliere din partea societăților comerciale

la care a fost administrator sau reprezentant al firmei. În momentul când a

aflat că s-a acumulat o pagubă la Stația SC M.R. SRL din M. Ciuc unde era șef

de stație M.L. a livrat diferite bunuri prin compensare la societatea

comercială M. M. Ciuc. Toate concilierile privind compensările s-au încheiat la

sediul firmei din Cluj Napoca unde erau prezenți reprezentanții SC M. De

asemenea a mai declarat că toate produsele petroliere care au fost ridicate au

fost folosite de către autoturismele societății. În baza contractelor de

livrare a produselor petroliere de mai multe ori a efectuat plăți parțiale

către Stația M. din M. Ciuc, iar facturile neachitate s-au datorat faptului că

aceste acte au dispărut dintr-un autoturism din motive necunoscute de el.

Audiat

în fața primei instanțe inculpatul M.L. nu a recunoscut săvârșirea

infracțiunilor reținute în sarcina sa. A declarat că în cadrul SC M. M. Ciuc nu

a existat nici o filială sau secție de contabilitate, toate actele respectiv

toate facturile, chitanțele au fost înaintate din timp la sediul central din

Cluj Napoca. Are cunoștință că între inculpatul B.J. și SC M.R. SRL a existat o

tranzacție privind compensarea cu diferite materiale pentru produsele petroliere

livrate, inculpatul B.J. cu titlu de compensare a livrat la toate stațiile M.

din țară diferite produse: băuturi, materiale cosmetice și alte produse care se

vindeau la stațiile M. Personal nu avea nici o posibilitate de a verifica

aceste compensări, având în vedere că toate facturile privind compensările au

fost trimise la centrul din Cluj Napoca.

De

asemenea a mai declarat că și coinculpatul B.L. la fel a procedat cu

compensările ca și inculpatul B.J. Toate alimentările cu produsele petroliere

de către clienți au apărut în evidențele SC M.R. SRL din Cluj Napoca și

București în ziua livrării acestor produse având în vedere că pe baza acestor

raportări au fost livrate produsele petroliere la stația de petrol.

Martorul

L.I., fost administrator la SC I.C. SRL M. Ciuc, audiat în fața primei instanțe

a menținut declarațiile date în fața organelor de cercetare și de urmărire

penală, arătând că a avut contract de livrare cu Stația M. din M. Ciuc,

contractul fiind încheiat de inculpatul B.J., pe baza căruia au fost

achiziționați carburanți, în schimb prin compensare au fost livrate diferite

produse Stației M. din România.

Martorii

K.Z. și H.A., având calitatea de conducători auto la societatea comercială

aparținând inculpatului B.L., au declarat că carburanții care au fost ridicați

de la Stația SC M.R. SRL au fost folosiți pentru alimentarea autovehiculelor

societății.

Martorul

G.O., angajat al SC M.R. SRL, a declarat că toate societățile comerciale ale

căror administratori au fost inculpații la stația M. au avut fișe de

alimentare, livrările fiind făcute cu respectarea normelor interne.

R.L.,

audiat în fața instanței în calitate de martor, a menținut declarațiile date în

fața organelor de urmărire penală, arătând că: în perioada anilor 2001-2002

fiind angajat la Stația M. M. Ciuc, a alimentat autovehiculele aparținând

societăților comerciale, ale căror administratori au fost, și că nu cunoaște

nimic despre lipsa în gestiunea inculpatului M.L.

În cauză

s-a efectuat un raport de expertiză contabilă întocmit de expert contabil

judiciar Dr. ec. D.M., la sediul central SC M.R. SA din Cluj Napoca. S-a arătat

că din acest raport rezulta modul în care se întocmeau documentele primare de

evidență contabilă în perioada 2000-2002 la nivelul stației de benzină și modul

de transmitere al acestor date la sediul central din Cluj Napoca, unde se

conduce evidența sintetică și analitică pe fiecare stație în parte. Evidența

contabilă a SC M.R.SA a fost centralizată informatic în perioada august

2002-septembrie 2002 la sediul central din Cluj Napoca.

S-a

constatat că documentele justificative privind vânzările împreună cu celelalte

documente ajungeau la un interval de două săptămâni la sediul central al

unității din Cluj Napoca. Definitivarea tranzacțiilor lunare se făcea de șeful

stației la sfârșitul fiecărei luni, când programul de gestiune al stației era

descărcat și se lista „Raportul de vânzări". Acest raport conținea o

situație clară privind vânzările realizate direct prin casierie, prin carduri

și vânzările pe credit, semnat de șeful stației după care împreună cu toate

documentele se trimitea la sediul central din Cluj Napoca, datele care erau

verificate, introduse și centralizate la nivelul de societate.

S-a mai

reținut că programul de gestiune al stației conținea evidența analitică a

alimentărilor făcute către fiecare client, evidența se trimitea la sediul

central la care au fost atașate și facturile emise și neachitate de clienți.

La nivel

de stație se făceau încasările imediate pentru care se dădeau chitanțe,

vânzările pe credit se raportau la sediul central, dar nu se mai urmăreau la

nivel de stație, urmărirea clienților se făcea la nivel de sediu central, unde

aveau loc și unele compensări între firme. S-a mai reținut că urmărirea

clienților și încasarea datoriilor acestora s-a făcut direct la nivel central,

fără a se comunica șefilor de stație situația debitelor.

La

sediul firmei nu s-a găsit nici un document din care să rezulte că aceste

compensări au fost comunicate șefului de secție de la care s-a făcut

alimentarea, încasările și compensările nu se urmăreau la nivel de stație.

Din cele

prezentate mai sus prima instanță a constatat că șeful de stație nu avea acces

direct în sistemul informatic contabil al SC M.R. SA, sarcina urmăririi

încasărilor de la vânzările de credit nu intra în atribuțiile de serviciu ale

acestuia.

În luna

iunie 2002 au fost introduși în baza de date analitică atât la nivel de stație

cât și în evidența analitică și sintetică la sediul central al SC M.R. SA

clienții: SC P. SRL, SC A. SRL, SC T. SRL, SC B.I. SRL, administratorii fiind

inculpații.

SC M.R. SA

a acceptat fără contracte prealabile și a introdus în baza sa de date timp de 8

luni în perioada mai-decembrie 2002 facturile aferente vânzărilor pe credit,

emise de Stația din M. Ciuc către cele patru societăți comerciale și nici nu a

urmărit pe nivel de stație situația încasărilor.

Față de

considerentele mai sus prezentate instanța a reținut că șeful de stație nu avea

acces direct în sistemul informatic contabil al SC M.R. SA, majoritatea

clienților în cauză erau și furnizorii SC M.R. SA, deci accesarea altor stații,

urmărirea compensărilor făcută de centru erau practic imposibil pentru șeful de

stație.

Instanța

a constatat că toate facturile emise de către șeful stației din M. Ciuc au fost

înaintate la centrul din Cluj Napoca, urmărirea clienților se făcea la nivel de

sediu central, urmând ca aceasta din urmă să facă toate demersurile pentru

încasarea sumelor datorate de la cele cinci societăți comerciale.

Astfel,

instanța a considerat că modalitatea în care au fost săvârșite faptele, acestea

nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost

dispusă urmărirea penală și trimiterea inculpaților în judecată.

S-au

respins pretențiile civile ale părții civile arătându-se că pentru valorificarea

prejudiciului partea vătămată urmează a se adresa instanței civile, pe calea

unei acțiuni în pretenții față de cele cinci societăți comerciale debitoare.

Împotriva

acestei sentinței au declarat, în termen legal, apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Harghita și partea civilă SC M.R. SRL P.P. SRL Cluj-Napoca.

Aceștia

au solicitat desființarea sentinței atacate considerând că faptele reținute în

sarcina inculpaților au fost încadrate greșit și de asemenea că în mod greșit

s-a dispus achitarea inculpaților. S-a motivat că instanța de fond nu a

manifestat rol activ și a dat o greșită încadrare juridică faptelor comise de

inculpați. S-a mai arătat că prima instanță nu a interpretat în mod corect

probele administrate în cauză, probe care ar conduce la incriminarea celor trei

inculpați pentru infracțiunile comise.

Examinând

sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate și în limitele învestirii,

Curtea de Apel Tîrgu Mureș ca instanță de control judiciar a admis apelul

parchetului reținând că starea de fapt, astfel cum a fost reținută și dovedită,

este corect stabilită, prima instanță a avut în vedere toate probele

administrate în cauză, din a căror coroborare rezultă că prin faptele lor cei

trei inculpați nu se fac vinovați de acuzele aduse.

S-a reținut,

în plus față de instanța de fond că inculpatul M.L. nu avea posibilitate de a

verifica compensările existente între firmele coinculpaților și SC M.R. SRL,

iar punctul de lucru din Miercurea Ciuc nu avea contabilitate proprie, toate

actele fiind trimise la centrul din Cluj Napoca unde se contabilizau aceste

documente și astfel toate alimentările cu produse petroliere apăreau în

evidențele SC M.R. SRL din Cluj Napoca în ziua livrării acestora.

De

asemenea toate documentele justificative privind vânzările împreună cu

celelalte documente erau trimise odată la două săptămâni la sediul central din

Cluj, iar programul de gestiune al stației conținea evidența analitică a

alimentărilor făcute de fiecare client, evidență care era trimisă la sediul

central. Ca atare, urmărirea clienților se făcea la sediul central fără a se

comunica șefilor de stație situația debitelor, iar inculpatul M.L. nu avea

acces direct în sistemul infirmativ contabil al SC M.R. SRL, sarcina urmăririi

încasărilor nefiind o îndatorire de serviciu a acestui inculpat și, astfel, nu

a existat vreo îndatorire de serviciu pe care să o fi îndeplinit în mod

defectuos.

În ceea

ce privește infracțiunile de delapidare și fals material în înscrisuri sub

semnătură privată s-a reținut că nu sunt întrunite nici elementele constitutive

ale acestor infracțiuni, respectiv latura obiectivă, neexistând o traficare a

bunurilor părții civile, în interesul altor persoane și nici acțiunea de a

completa în fals vreo factură fiscală în vederea justificării lipsei în

gestiune a unor cartele telefonice. Aceste facturi se regăsesc în

contabilitatea SC M.R., aspectul că SC I.C. SRL nu ar fi contabilizat aceste

documente neputându-i-se imputa inculpatului M.L.

În ceea

ce privește încadrarea juridică a acestor fapte, instanța de apel a considerat

că aceasta este greșită, respectiv că se impune schimbarea încadrării juridice

a faptelor reținute în sarcina inculpatului M.L. din infracțiunile prev. de

art. 246 C. pen., art. 215

1

alin. (2) C. pen., art. 288 alin. (1),

(2) C. pen. și art. 291 C. pen., în infracțiunile prev. de art. 246 C. pen.,

215

1

alin. (2) C. pen. și 290 C. pen.

Ca

atare, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, a desființat în parte sentința

primei instanței și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. în

ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina

inculpatului M.L.

De

asemenea s-au menținut dispozițiile privind achitarea acestui inculpat, în baza

art. 11 pct. lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în ce privește

infracțiunile, prev. de art. 246 C. pen. și art. 215

1

alin. (2) C.

pen. și îl vom achita, pe același inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. d) C. proc. pen. de acuza comiterii infracțiunii, prev. de art.

290 C. pen.

În ceea

ce îl privește pe inculpatul B.J. s-a considerat că soluția de achitare dată de

prima instanță este corectă. Astfel, acest inculpat, nu poate fi considerat

complicele unui alt inculpat care acuzat fiind de săvârșirea infracțiunii de

delapidare, prev. de art. 215

1

C. pen. a fost achitat, la rândul

său, de sub această acuză. Astfel cum am arătat mai sus, sistemul de evidență a

vânzării carburanților, de facturare și de încasare a contravalorii acestora,

era foarte strict și riguros reglementat, fiind în permanență verificat de

conducerea centrală de la Cluj Napoca a SC M.R. SA.

S-a mai

reținut că nu se întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de

înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., inculpatul B.J.,

fiind administrator al SC I.C. SRL, fiind în același timp și mandatar al SC P.

SRL și SC A. SRL. Din probele administrate în cauză rezultă că într-adevăr,

societățile comerciale reprezentate de inculpatul B.J., au debite față de

partea civilă, dar neachitarea acestora sunt de natură pur comercială.

În ceea

ce îl privește pe inculpatul B.L., s-a considat că și soluția de achitare a

acestuia, este legală și temeinică. Astfel, acest inculpat, nu poate fi

considerat complice la infracțiunea de delapidare, deoarece inculpatul M.L. nu

a săvârșit infracțiunea de delapidare. Astfel, mai adăugăm că, acești

carburanți au fost scoși din gestiunea inculpatului M.L. în urma încheierii

unui contract de vânzare-cumpărare și nu în vederea obținerii unui folos

material injust pentru el sau pentru altul. Prin urmare, nici inculpatul B.L.,

nu poate fi considerat complice le săvârșirea infracțiunii de delapidare.

De

asemenea, s-a reținut ca fiind legală și temeinică și soluția de achitare a inculpatul

B.L. de sub acuza săvârșirii infracțiunii de folosire a bunurilor societății,

în scop personal, prev. de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Din

probele administrate rezultă că motorina achiziționată pentru societățile la

care era administrator inculpatul B.L., era folosită pentru a deservi

activitățile societăților în cauză, respectiv transportului produselor și

încălzirii spațiului destinat acestor societăți și, nicidecum, în interesul

personal al său sau al familiei sale.

Prin

decizia penală

nr.

59/A din 14 octombrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Harghita împotriva sentinței penale nr. 303 din 14 decembrie 2009 a

Tribunalului Harghita, desființează în parte această hotărâre judecătorească și

rejudecând cauza limitativ:

Conform

dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor

reținute în sarcina inculpatului M.L. din infracțiunile de: abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, prevăzută de dispozițiile art. 246 C. pen.;

delapidare, prevăzută de dispozițiile art. 215

1

alin. (2) C. pen.;

fals material în înscrisuri oficiale, faptă prevăzută de dispozițiile art. 288

alin. (1), (2) C. pen.; uz de fals, faptă prevăzută de dispozițiile art. 291 C.

pen., totul cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile

de: abuz în serviciul contra intereselor persoanelor, prevăzută de dispozițiile

art. 246 C. pen.; delapidare, prevăzută de dispozițiile art. 215

1

alin. (2) C. pen.; fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută

de dispozițiile art. 290 C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit.

a) C. pen.

A

menținut soluția instanței de fond -Tribunalul Harghita, de achitare a acestui

inculpat de sub acuza săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor (prevăzută de dispozițiile art. 246 C. pen.) și

delapidare (prevăzută de dispozițiile art. 215

1

alin. (2) C. pen.)

în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen.

Conform

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

a achitat pe inculpatul M.L. de sub acuza săvârșirii infracțiunii de fals în

înscrisuri sub semnătură privată, faptă incriminată de dispozițiile art. 290 C.

pen.

A

menținut toate celelalte dispoziții din sentința penală criticată.

A

respins, ca nefondat, apelul declarat de către partea civilă SC M.R. SRL P.P.

SRL (cu sediul în Cluj-Napoca, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței

penale nr. 303 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Harghita.

A

obligat partea civilă apelantă să achite statului cu titlu de cheltuieli

judiciare parțiale suma de 200 RON, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina

statului.

Împoriva

deciziei penale

nr.

59/A din 14 octombrie 2010, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Tg. Mureș invocând motivele de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9, pct. 10, pct. 17

2

, pct. 18 C. proc. pen.

Procurorul

atât în concluziile orale cât și în cele scrise a făcut referiri generice cu

privire la greșita achitare a inculpaților B.J. și B.L., făcând trimiteri

exprese în ceea ce-l privește pe inculpatul M.L.

În concluziile

orale susținute în fața instanței de recurs și cuprinse în conținutul

încheierii de ședință din data de 26 septembrie 2011, procurorul a susținut că

în mod greșit instanța de fond a pronunțat o soluție de achitare a inculpaților,

având în vedere același temei juridic pentru toate faptele deduse judecății,

instanța rezumându-și soluția numai la activitatea infracțională desfășurată de

inculpatul M.L.

Examinând

hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș

este fondat dar numai în ceea ce privește greșita încadrare juridică dată

faptelor săvârșite de inculpatul M.L. și greșita soluționare a acțiunii civile.

Cu

privire la motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9

C. proc. pen. invocat

de Parchet, s-a arătat că incidența acestui caz de casare derivă din lipsa de

motivare a soluțiilor pronunțate de ambele instanțe cu privire la latura civilă

a cauzei, susținând că instanța de fond a respins cererea de despăgubiri

civile, arătând că „pentru valorificarea prejudiciului, partea vătămată urmează

a se adresa instanței civile pe calea unei acțiuni în pretenții",

formulare care nu echivalează cu o motivare a soluției dispuse cu privire la

acțiunea civilă, susținând, Parchetul că hotărârea a fost pronunțată cu

încălcarea dispozițiilor art. 356 lit. c) C. proc. pen.

Analizând

partea expozitivă și considerentele deciziei instanței de apel și a hotărârii

instanței de fond, se constată că acest motiv de casare nu este incident în

prezenta cauză.

Instanța

de apel a menținut dispoziția de achitare pronunțată de instanța de fond pentru

inculpatul B.J., în baza art. ll pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de „complicitate la

delapidare" prevăzut de art. 26 C. pen. rap. la art. 215

1

C.

pen.; „înșelăciune" prev. de art. 215 alin. (1) și (2) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținând totodată că inculpatul fiind

administrator al SC I.C. SRL, și în același timp și mandatar al SC P. SRL și SC

A. SRL, din probele administrate în cauză a reieșit într-adevăr că, societățile

comerciale reprezentate de inculpatul B.J., au debite față de partea civilă,

dar neachitarea acestora este de natură pur comercială.

De

asemenea, Curtea de Apel Târgu Mureș a menținut ca legală și temeinică și

soluția de achitare a inculpatul B.L. de sub acuzația săvârșirii infracțiunii

de folosire a bunurilor societății, în scop personal, prev. de art. 266 alin.

(2) din Legea nr. 31/1990, reținând că din probele administrate rezultă că

motorina achiziționată pentru societățile la care era administrator inculpatul B.L.,

era folosită pentru a deservi activitățile societăților în cauză, respectiv

transportului produselor și încălzirii spațiului destinat acestor societăți și,

nicidecum, în interesul personal al său sau al familiei sale.

Cu

privire la inculpatul M.L., Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus schimbarea

încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina acesteia din infracțiunile

prev. de art. 246 C. pen., art. 215

1

alin. (2) C. pen., art. 288

alin. (1), (2) C. pen. și art. 291 C. pen., în infracțiunile prev. de art. 246

C. pen., 215

1

alin. (2) C. pen. și 290 C. pen. și a menținut

dispozițiile privind achitarea acestui inculpat, în baza art. 11 pct. lit. a)

rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în ce privește infracțiunile, prev. de

art. 246 C. pen. și art. 215

1

alin. (2) C. pen. și l-a achitat, în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. de acuza

comiterii infracțiunii, prev. de art. 290 C. pen.

Prin

soluțiile de achitare pronunțate față de inculpații M.L., B.J. și B.L. este de

la sine înțeles că s-a apreciat că între activitatea presupus infracțională a

inculpaților și prejudiciul produs părții civile M.P.P. nu există legătură de

cauzalitate, atâta vreme cât nu există vinovăția în sensul săvârșirii vreunei

infracțiuni și nu există nici prejudiciu. În mod corect s-a apreciat că nu s-a

impus și tragerea la răspunderea civilă a acestora, în sensul de a fi obligați

la plata despăgubirilor civile în favoarea M.P.P. în temeiul dispozițiilor art.

346 alin. (1) raportat la art. 14 C. proc. pen.

Instanțele

au precizat în cuprinsul hotărârilor că pretențiile civile pot fi considerate

de natură comercială, neexistând vinovăția inculpaților în crearea acestor

prejudicii către M.P.P., partea civilă putându-se îndrepta cu acțiune separată,

în cadrul unui proces civil, pe calea unei acțiuni în pretenții.

Înalta

Curte constată că acest motiv de recurs că nu este întemeiat, ambele instanțe

motivând soluția de respingere a acțiunii civile nefiind încălcate dispozițiile

art. 356 lit. c) C. proc. pen.

Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a mai invocat motivul de casare prev. de

art. 385

9

pct. 10 C. proc.

pen. susținând că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra tuturor

motivelor de apel invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita care a

criticat pe calea apelului nu doar greșita încadrare juridică în dispozițiile

art. 288 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 291 C. pen., ci și greșita încadrare

juridică a faptei de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pentru

care este dedus judecății inculpatul M.L., cu motivarea că inculpatul nu avea

la data comiterii faptei calitatea de funcționar public și în considerarea

cuantumului prejudiciului s-a susținut că încadrarea juridică trebuia să se

facă prin raportarea art. 258 alin. (1) C. pen. la prevederile art. 246 și art.

248

1

C. pen.

Înalta

Curte constată că dispozițiile art. 258 C. pen. reglementează faptele săvârșite

de alți funcționari și prevăd că "dispozițiile art. 246-250 privitoare la

funcționari publici se aplică și celorlalți funcționari, în acest caz maximul

pedepsei reducându-se cu o treime.

În cazul

prevăzut la alin. (1), pentru faptele prevăzute la art. 246, 247 și 250 alin.

(1)-(4), acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei

vătămate, cu excepția acelora care au fost săvârșite de o persoană dintre cele

prevăzute la art. 147 alin. (1) C. pen.

Potrivit

fișei postului inculpatului M.L. ca angajat în cadrul M.P.P., respectiv SC M.

Miercurea Ciuc, fiind o societate comercială cu răspundere limitată, inculpatul

deținea funcția de șef stație cu obligațiile și atribuțiile ce decurg ca urmare

a unui contract de muncă încheiat cu această societate comercială. Inculpatul M.

nefiind funcționar public în sensul dispozițiilor art. 147 alin. (1) C. pen.,

ci funcționar, având funcția de șef de stație al M. Miercurea Ciuc, are

calitatea de funcționar în sensul art. 147 alin. (2) C. pen.

Potrivit

art. 147 alin. (2) C. pen., "prin funcționar se înțelege persoana

menționată în alin. (1)", adică aceea care exercită permanent sau

temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de

orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care

se referă art. 145, "precum și orice salariat care exercită o însărcinare

în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel

alineat".

Din coroborarea

dispozițiilor cuprinse în cele două alineate ale art. 147 C. pen. rezultă

astfel că are calitatea de "funcționar" atât persoana care este

"funcționar public" în accepțiunea prevederilor din primul alineat al

acestui articol, cât și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul

unei alte persoane juridice decât "autoritățile publice, instituțiile sau

alte persoane juridice de interes public", la care se referă art. 145 C.

pen.

Prin

urmare critica Parchetului este întemeiată, cu privire la acest motiv de

casare, în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la raportarea

încadrării juridice a faptelor la dispozițiile art. 258 C. pen., la art. 246 C.

pen. și art. 248

1

C. pen., neprecizând care sunt argumentele pentru

care nu au fost reținute aceste dispoziții, dar totodată nepronunțându-se nici

cu privire la respingerea în mod explicit a acestor dispoziții care vizau

schimbarea încadrării juridice solicitată de parchet.

Curtea

de Apel Târgu Mureș a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracțiunile

de: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor faptă prevăzută de

dispozițiile art. 246 C. pen.; delapidare faptă prevăzută de dispozițiile art.

215

1

alin. (2) C. pen.; fals material în înscrisuri oficiale faptă

prevăzută de dispozițiile art. 288 alin. (1), (2) C. pen.; uz de fals faptă

prevăzută de dispozițiile art. 291 C. pen., totul cu aplicarea prevederilor

art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile de: abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor faptă prevăzută de dispozițiile art. 246 C. pen.;

delapidare faptă prevăzută de dispozițiile art. 215

1

alin. (2) C.

pen.; fals material în înscrisuri sub semnătură privată faptă prevăzută de

dispozițiile art. 290 C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a)

C. pen.

Înalta

Curte constată că încadrarea juridică corectă dată faptelor pretins săvârșite

de către inculpatul M.L. este cea prevăzută de art. 246, raportat la art. 248

1

și art. 258, art. 215

1

alin. (2) și art. 290 C. pen., motiv pentru

care va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor reținute prin

rechizitoriu din infracțiunile prev. de art. 246, art. 215

1

alin.

(2), art. 288 alin. (1) și (2), art. 291 C. pen. în infracțiunile prevăzute de

de art. 246, raportat la art. 248

1

și art. 258, art. 215

1

alin.2

și art. 290 C. pen.

Cu

privire la motivul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.,

Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a susținut că, în cauză, deși Parchetul

de pe lângă Tribunalul Harghita a cerut dispunerea încetării urmăririi penale

ca urmare a împlinirii termenului special de prescripție a răspunderii penale

prevăzut de art. 124 C. pen. rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. și nu

de achitare, instanța de apel a pronunțat o hotărâre întemeiată pe

dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., dispunând continuarea procesului

penal și pronunțarea unei hotărâri de achitare.

Înalta

Curte reține că inculpatul M.L. nu a solicitat expres continuarea procesului

penal.

Apărătorul

inculpatul M.L., avocat S.A. în concluziile orale susținute în fața instanței

de apel, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de la

data de 01 octombrie 2010 în cadrul dezbaterilor pe fondul acuzei a precizat

că: „corespunde realității și faptul că, în măsura în care se schimbă

încadrarea juridică, dispozițiile art. 290 C. pen. s-ar afla sub incidența

prescripției".

În cadrul

acelorași concluzii orale în conținutul alin. (1) apărătorul ales al

inculpatului M.L. a susținut că: „ nu există latura obiectivă pentru niciuna

dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului M.L." solicitând să

se dispună achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În concluziile

scrise depuse la data de 11 octombrie 2010 în intervalul de timp acordat

amânării pronunțării deciziei din apel, același apărător ales al inculpatului M.L.,

avocat I.A., a solicitat, printre altele, „ admiterea recursului declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, împotriva sentinței penale nr. 303

din 14 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Harghita în ceea ce privește

schimbarea încadrării juridice și reținerea dispozițiilor art. 290 C. pen.,

art. 246 C. pen., coroborat cu art. 258 C. pen. și art. 248

1

C.

pen., art. 215

1

alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art.

33 lit. a) C. pen., urmând ca după rejudecare să se dispună achitarea

inculpatului M.L. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. d)

C. proc. pen".

Potrivit

normelor procesual penale în cazul în care instanța de judecată, constată că

fapta nu există sau chiar dacă există nu este prevăzută de legea penală, fapta

nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, nu a fost săvârșită

de inculpat, îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii sau

există vreuna din cauze care înlătură caracterul penal al faptei, acestea vor

dispune achitarea celui trimis în judecată.

În cazul

în care din contră, instanța, deliberând asupra cauzei, și stabilind că fapta

există, că ea constituie infracțiune și că a fost săvârșită cu vinovăție de

către inculpat, instanța dispune condamnarea acestuia.

Achitarea

respectiv condamnarea, constituie soluțiile procesuale prin care acțiunea

penală, se epuizează.

Instanța

va pronunța încetarea procesului penal, în cazurile prevăzute de art. 10, lit.

f)-j), atunci când, cel vinovat este scutit de răspundere penală.

Hotărârea

de încetare a procesului penal, luată de către instanța de judecată, nu rezolvă

fondul cauzei penale, ci dispune numai asupra acțiunii penale, încetând

procesul penal fără a se pronunța asupra existenței faptei și vinovăției celui

trimis în judecată.

Unele

dintre cazurile care atrag încetarea aptitudinii funcționale a acțiunii penale

sunt de așa natură încât, intervenția lor lasă neclarificată în fapt situația

învinuitului sau inculpatului cu privire la vinovăția sau nevinovăția sa.

C. proc.

pen. a reglementat posibilitatea continuării procesului penal și clarificarea

situației învinuitului sau inculpatului în anumite cazuri de stingerea

aptitudinii funcționale a acțiunii penale.

S-a

apreciat în doctrina juridică și în practica judiciară că după continuarea

judecății, s-a ajuns la constatarea că există unul dintre cazurile prevăzute în

art. 10, lit. a)-e), cazuri care exclud existența răspunderii penale.

În cauza

de față, inculpatul M., în fața instanței de apel a solicitat implicit

continuarea procesului penal în scopul dovedirii nevinovăției sale și achitării

în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., pentru infracțiunile prevăzute de dispozițiile art. 290 C. pen.,

art. 246 C. pen., coroborat cu art. 258 C. pen. și art. 248

1

C.

pen., art. 215

1

alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art.

33 lit. a) C. pen., deși nu a enunțat expres, această sintagmă inculpatul

clarificându-și situația, dovedind că nu era vinovat.

Continuarea

procesului penal a dovedit inexistența răspunderii penale, schimbând situația

pe care ar fi avut-o inculpatul în momentul în care ar fi intervenit

prescripția în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen.

În cazul

acestei soluții stabilită de instanța de apel, aceea de achitare a inculpatului

în sensul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., soluția fiind în acord

cu solicitarea expresă a acestuia prin concluziile susținute în apel, inculpatul

și-a clarificat situația, în sens favorabil, în sensul că în locul unei

rezolvări care ar fi lăsat loc unor îndoieli cu privire la vinovăția sa cum ar

fi fost cazul reținerii dispozițiilor art. 10 lit. g) C. proc. pen., a făcut să

intervină o rezolvare precisă.

Prin

urmare nici acest motiv de casare invocat de parchet nu este întemeiat.

Chiar

dacă inculpatul M.L. nu a solicitat în mod expres ca și expresie lingvistică

„continuarea procesului penal", prin solicitarea achitării sale pentru

săvârșirea tuturor infracțiunilor reținute în baza dispozițiilor art. 10 lit.

d) C. proc. pen., Înalta Curte consideră că inculpatul a optat pentru adoptarea

acestei acțiunii procedurale de continuare a procesului penal și nu a optat

pentru pronunțarea unei soluții în baza art. 10 lit. g) pentru infracțiunea

prevăzută de art. 290 C. pen., în cazul în care instanța de apel ar fi schimbat

încadrarea juridică dată faptelor, ceea ce în fapt s-a și întâmplat.

Cu

privire la motivul de casare invocat de Parchet, prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

privind

greșita achitare a inculpaților M.L., B.J. și B.L., Înalta Curte constată că

nici acesta nu este fondat.

a). în

raport cu încadrarea juridică stabilită de Înalta Curte în rejudecare,

inculpatului M.L. se constată că faptele nu există pentru nici una dintre

infracțiunile prevăzute de art. 246, raportat la art. 248

1

și art.

258, art. 215

1

alin. (2) și art. 290 C. pen.

Pentru

infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. Înalta Curte constată că subiectul

activ este calificat prin calitatea de funcționar public sau de funcționar în

accepțiunea prevederilor art. 147 alin. (1) și (2) C. pen. Aceasta deoarece

potrivit art. 258 C. pen., dispozițiile art. 246-250 C. pen. privitoare la

funcționari publici se aplică și celorlalți funcționari, situație în care

minimul pedepsei se reduce cu o treime.

Elementul

material al laturii obiective se poate realiza fie printr-o acțiune, ce constă

în îndeplinirea defectuoasă a unui act, fie printr-o inacțiune ce constă în

neîndeplinirea unui act. Acțiunea sau inacțiunea făptuitorului se referă la un

act la o atribuție de serviciu a acestuia. Latura subiectivă presupune

intenția, cerința intenție rezultând din expresia „cu știință" folosită de

legiuitor. De asemenea urmarea imediată constă în vătămarea interselor legale

ale unei persoane.

În ceea

ce privește infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., elementul material al

laturii obiective presupune o acțiune de falsificare a unui înscris sub

semnătură privată, falsificare care trebuie să se realizeze prin unul din

modurile arătate de art. 288 C. pen. respectiv, contrafacerea scrierii,

contrafacerea subscrierii sau alterarea înscrisului în orice mod.

În cazul

falsificării înscrisului prin contrafacere, esențială este contrafacerea

subscrierii, adică a semnăturii, deoarece ceea ce dă caracter veridic

înscrisului sub semnătură privată constă tocmai în semnătura aflată pe el.

Contrafacerea semnăturii în sensul dispozițiilor art. 290 C. pen. are un

înțeles mai larg în sensul că o semnătură urmează a fi considerată contrafăcută

ori de câte ori aceasta nu a fost scrisă de cel căruia i se atribuie, în acest

înțeles existând falsificarea prin contrafacerea semnăturii și atunci când

făptuitorul creează o aparență că este a celui căruia i se atribuie sau atunci

când făptuitorul creează aceeași aparență prin executarea pe înscris a propriei

sale semnături ca fiind a celui căruia i se atribuie.

Urmarea

imediată constă într-o stare de pericol pentru valorile ocrotite de lege.

Latura

subiectivă presupune vinovăția făptuitorului sub forma intenției directe

deoarece prin săvârșirea faptei, acesta urmărește producerea unei consecințe

juridice. Intenția privește atât acțiunea de falsificare cât și acțiunea de

folosire sau de încredințare a înscrisului falsificat altei persoane spre

folosire în vederea producerii unei consecințe juridice.

În ceea

ce privește infracțiunea prevăzută de art. 215

1

C. pen., elementul

material al laturii obiective se poate realiza prin una din cele trei acțiuni

alternative însușirea (luarea în stăpânire), folosirea (întrebuințarea

temporară a bunului) sau traficarea (supunerea temporară a bunului unor

operațiuni speculative, în urma cărora făptuitorul își însușește profitul

realizat) de bani, valori sau alte bunuri pe care făptuitorul le gestionează

sau administrează. Latura subiectivă presupune intenția care de regulă este

directă deoarece făptuitorul urmărește obținerea unui profit pentru sine sau

pentru altul.

Potrivit

fișei postului inculpatul M. avea următoarele atribuții și responsabilități:

Obiectivele

postului fiind: coordonează activitatea angajaților stației în vederea

maximizării veniturilor, optimizarea costurilor și aplicarea planului de

marketing; coordonează activitatea angajaților urmărind realizarea venitului

maximal în concordanță cu planul; coordonează, supraveghează activitatea în

stație pentru asigurarea funcționării continue a stației la un nivel calitativ

conform standardului M.; gestionează corespunzător mărfurile, valorile și

bunurile mobile și imobile încredințate în gestiune, întreține corespunzător

acestea; respectă și execută hotărârile, dispozițiile, reglementările, normele

interne și specifice; asigură calitatea și continuitatea serviciilor și

mărfurilor oferite clienților; transmite datele și informațiile la timp;

asigură exploatarea rațională, întreținerea și protejarea utilajelor, luarea la

timp a măsurilor preventive pentru evitarea daunelor și accidentelor.

Responsabilitățile,

respectiv domeniile de competență fiind: răspunde de coordonarea angajaților

stației în vederea maximizării veniturilor, optimizarea costurilor și aplicarea

planului de marketing; răspunde de realizarea venitului maximal în concordanță

cu planul; răspunde de acționarea continuă a stației la un nivel calitativ

conform standardului M.; răspunde de gestionarea mărfurilor, valorilor și a

bunurilor mobile și imobile încredințare în gestiune, precum și de întreținerea

celor din urmă; răspunde de respectarea hotărârilor, dispozițiilor,

reglementărilor și normelor interne sau specifice, precum și a legilor în

vigoare; răspunde de calitatea și continuitatea serviciilor și mărfurilor

oferite clienților; răspunde de transmiterea la timp a datelor și informațiilor

și de corectitudinea acestora; răspunde de exploatarea rațională, întreținerea,

protejarea utilajelor și luarea la timp a măsurilor preventive.

Prin

rechizitoriu s-a reținut că la data de 15 mai 2001 învinuitul M.L. în calitate

de șef Stație M. M. Ciuc, conform regulamentului interior al societății a

încheiat un contract de alimentare cu carburanți, pe credit, cu limita de

creditare de 20 milioane RON cu societatea comercială SC I.C. SRL reprezentat

de învinuitul B.J. în calitate de administrator, societatea comercială putând

să alimenteze la Stația M. M. Ciuc autoturismele societății până la concurența

sumei de 20 milioane RON.

După

epuizarea limitei de creditare, învinuitul M.L. încălcând cu știință

atribuțiile de serviciu a continuat să livreze carburanți către societatea SC

I.C. SRL M. Ciuc, cu toate că aceasta nu a depus garanții și nu a onorat

plățile către SC M., astfel până la sfârșitul lunii martie 2002 a ridicat o

cantitate de carburanți în valoare totală de 2.442.408.786 RON.

Învinuitul

M.L. încălcând a doua oară regulamentul interior al societății SC M.R. SRL,

fără încheierea contractului de alimentare cu carburanți pe credit, a livrat

către patru societăți comerciale carburanți, respectiv SC P. SRL, SC A. SRL, SC

T. SRL și SC B.I. SRL, la primele două societăți administrator fiind tatăl

învinuitului B.J. și la cele două din urmă învinuitul B.L.

S-a mai

reținut că învinuitul M.L. a livrat carburanți către primele două societăți în

valoare de 2.435.656.447 RON, iar către cele două societăți din urmă în valoare

de 1.118.732.463 RON.

Prin

raportul de expertiză contabilă întocmit de expert contabil judiciar D.M. în

faza de cercetare judecătorească la instanța de fond, s-au reținut următoarele:

Evidența

contabilă a SC M.R. SA a fost centralizată informatic în perioada august 2000 -

septembrie 2002 la sediul Cluj-Napoca.

Documentele

justificative privind vânzările împreună cu celelalte documente ajungeau la un

interval de două săptămâni la sediul central al unității din Cluj Napoca.

Definitivarea tranzacțiilor lunare se făcea de șeful de-stație la sfârșitul

fiecărei luni, când programul de gestiune al stației era descărcat și se lista

Raportul de Vânzări. Acest raport conținea o situație clară privind vânzările

realizate direct prin casierie, prin carduri și vânzările pe credit.

Raportul

de vânzări era semnat de șeful de stație după care împreună cu toate

documentele se trimitea la sediul central Cluj Napoca.

La

sediul central din Cluj Napoca datele astfel preluate, erau verificate,

introduse și centralizate la nivel de societate. Deci controlul se făcea lunar

la nivel central, ulterior expirării perioadei prevăzute în contractele de

creditare.

Registrul

de casă era condus manual de șeful de stație. Programul de gestiune al stației

conținea evidența analitică a alimentărilor făcute către fiecare client.

Evidența se trimitea la sediul central la care se atașau și facturile emise. La

nivel de stație se făceau încasările imediate pentru care se dădeau chitanțe,

vânzările pe credit se raportau dar nu se mai urmărea dacă clientul a plătit

sau nu facturile emise, această sarcină nefiind în atribuțiile șefului de

stație. Urmărirea clienților se făcea la nivel de sediu central, unde aveau loc

și unele compensări între firme.

Urmărirea

clienților și a sumelor datorate de aceștia se făcea la nivel central, fără a

se comunica la șeful de stație vreo situație periodică.

S-a mai

precizat că regulile interne de la SC M.R. SA nu permiteau vânzarea pe credit

către clienții cu care nu aveau contracte încheiate, dar în mod inexplicabil

totuși cei patru clienți fără contract au fost preluați și introduși în baza de

date și la nivel central, acceptându-se timp de cea. șase luni facturile emise

către-aceștia și încasările parțiale, după cum reiese din situațiile arătate în

expertiză.

În această

perioadă Stația M. Miercurea Ciuc nu a fost atenționată sau oprită de la livrarea

de combustibil către acești clienți.

Au fost

înregistrate patru procese verbale de compensare în valoare totală de 28.251,14

RON în evidențele SC M.R. SA cu SC I.C.L. SRL.

Expertul

a mai reținut că Societatea nu a putut prezenta nici un exemplar din aceste

procese verbale de compensare, din care unul trebuia să rămână, la "sediul

societății, constatarea făcând-o după cotorul carnetului de procese verbale,,de

compensări.

De

asemenea s-a concluzionat că nu există nici un document din care să rezulte că

aceste compensări au fost comunicate șefului de stație de la care s-a făcut

alimentarea, încasările și compensările neurmărindu-se la nivel de stație.

În declarația

dată în fața instanței de fond inculpatul M. a arătat că toate actele,

facturile, chitanțele se trimiteau la sediul central din Cluj Napoca unde erau

contabilizate, inclusiv facturile privind compensările cu produsele petroliere

ridicate de la SC M.

Miercurea

Ciuc cu alte produse ca urmare a tranzacției existente între SC M.R. SRL cu

sediul în Cluj și coinculpații B.L. și B.J. a mai arătat că toate alimentările

cu produse petroliere de către clienți au fost contabilizate în evidențele SC M.R.

din Cluj Napoca și București în ziua livrării acestor produse, având în vedere

că pe baza acestor raportări au fost livrate produsele petroliere la stația de

petrol, contractele de livrare fiind semnate și de inculpatul M. și de

reprezentanții SC M. Cluj Napoca.

În declarația

dată în faza de urmărire penală și declarația din 13 martie 2003 acesta a

precizat în amănunt toate operațiunile efectuate cu privire la plățile

efectuate de către B.L. și B.J., cu privire la compensările efectuate

evidențiind în concret modalitatea de ridicare a produselor petroliere