ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 49/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 49/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 516 din 12 martie 2012, Tribunalul Galați, secția civilă, a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanta B.E. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Galați, având ca obiect „contestație decizie pensionare", în favoarea Judecătoriei Galați. La rândul său, Judecătoria Galați, prin sentința civilă nr. 7940 din 14 august 2012, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția civilă. Totodată, a constatat intervenit conflict negativ de competență, a dispus suspendarea din oficiu a oricărei proceduri și, în temeiul art. 21 C. proc.
civ., înaintarea dosarului la Curtea de Apel Galați pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Analizând conflictul negativ de competență între tribunal și judecătorie, curtea de apel a reținut că reclamanta a solicitat, prin al doilea capăt de cerere, o pensie de 3.000 RON, grupa a II-a de muncă și includerea în pensie a sporurilor și a orelor suplimentare, drepturi ce intră în sfera jurisdicției asigurărilor sociale. Față de cele solicitate, soluția privind competența de judecată în primă instanță a tribunalului se impune în raport de dispozițiile art. 153 lit. a)-j) din Legea nr. 263/2010.
Ca urmare, prin sentința civilă nr. 15F din 5 septembrie 2012, Curtea de Apel Galați, secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, împotriva susmenționatei hotărâri a declarat recurs reclamanta B.E., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, după ce a expus istoricul litigiilor purtate cu pârâta-intimată, a învederat că prin dispoziția/decizia atacată a primit o pensie diminuată cu suma de 134 RON, deși este pensionată din 1 februarie 2001 și a avut o vechime efectivă în muncă de 30 ani, motiv pentru care măsura dispusă de pârâtă se vădește a fi abuzivă și contrară „principiilor justiției sociale". Ca urmare, a solicitat stabilirea unei pensii la un nivel de 3.000 RON, consecință a includerii tuturor sporurilor și orelor suplimentare prestate în decursul activității.
Referitor la calea de atac dedusă judecății, cu privire la care, din oficiu, a fost invocată nulitatea, se constată următoarele: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. În ce privește motivele de nelegalitate care pot fi invocate pe calea recursului, acestea sunt limitativ reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.. În speță, se constată, pe de o parte, că recurenta nu a invocat niciunul dintre cazurile de casare ori de modificare reglementate de norma legală evocată, iar, pe de altă parte, criticile dezvoltate nu au legătură cu soluția atacată care viza exclusiv stabilirea instanței competente material în soluționarea cauzei sale, iar nu chestiuni ce privesc fondul dreptului subiectiv dedus injustiție.
Ca urmare, față de cele ce preced, și constatând că nu sunt date motive de ordine publică ce ar putea fi invocate și din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nulitatea căii de atac deduse judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta B.E. împotriva sentinței civile nr. 15F din 5 septembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.