Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
11 decembrie 2012

Decizia nr. 7564/2012 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1500/2011 a Tribunalului Galați

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, contestatorul I.D.V. a solicitat anularea deciziei de recalculare a pensiei emisă de către pârâta Casa sectorială de pensii a M.A.I. Prin sentința civilă nr. 1500 din 22 iulie 2011, Tribunalul Galați, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași. Tribunalul Iași a pronunțat sentința civilă nr. 821 din 4 aprilie 2012 prin care a declinat competența soluționării litigiului către Tribunalul București și, constatând ivit conflictul de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru darea regulatorului de competență.

În ciuda a ceea ce a stabilit Tribunalul Iași, secția I civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, constată că, față de succesiunea declinărilor de competență, nu s-a produs o întrerupere a cursului judecății de natură să justifice intervenția instanței superioare comune instanțelor „aflate în conflict”. Astfel, câtă vreme instanța căreia i s-a trimis dosarul în urma declinării de competență nu a declinat, la rândul său, competența în favoarea instanței de trimitere, ci a dispus declinarea către o altă instanță, nu există conflict de competență.

DECIDE Constată inexistența conflictului negativ de competență. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.