ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1984/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 7533 din 13 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca - secția civilă, s-a respins acțiunea reclamantului M.A.S., reținând, în esență, că reclamantul nu este îndreptățit să cumpere apartamentul nr. 6 situat în municipiul Cluj-Napoca, pe care îl deține în baza contractului de închiriere din 14 septembrie 2000, deoarece, conform art. 9 din Legea nr. 112/1995, acesta nu a avut calitatea de chiriaș anterior intrării în vigoare a acestei legi, ci a dobândit această calitate ulterior acestei date. În prezent, conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 10/2001, chiriașii au doar un drept de preemțiune, nemaiexistând în sarcina deținătorilor locuințelor obligația de a le vinde chiriașilor, aceasta fiind doar o facultate.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul M.A.S. a declarat apel, solicitând modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul desființării acesteia și, reținând cauza spre rejudecare, să i se admită acțiunea astfel cum a fost formulată. Prin decizia civilă nr. 533/A din 22 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M.A.S. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs apelantul-reclamant M.A.S. În cursul soluționării recursului, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 42 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, reținut ca temei juridic pentru respingerea acțiunii de instanțele de fond raportat la dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) și art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție.

Prin încheierea de ședință din data de 2 martie 2009, Curtea de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a respins, ca inadmisibilă, cererea privind sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, raportat la dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) și art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție formulată de reclamantul M.A.S. Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs reclamantul M.A.S., în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2), (3), (5) din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea de ședință din data de 18 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția civilă și de proprietate intelectuală a suspendat judecata recursului declarat de recurentul-reclamant împotriva încheierii din 2 martie 2009 a Curții de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părți și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 05 ianuarie 2011 , Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării. Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții. Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 18 decembrie 2009, părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 05 ianuarie 2011, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul M.A.S. împotriva încheierii de ședință din data de 2 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2011.