ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1984/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

7533 din 13 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca - secția civilă,

s-a respins acțiunea reclamantului M.A.S., reținând, în esență, că reclamantul

nu este îndreptățit să cumpere apartamentul nr. 6 situat în municipiul

Cluj-Napoca, pe care îl deține în baza contractului de închiriere din 14

septembrie 2000, deoarece, conform art. 9 din Legea nr. 112/1995, acesta nu a

avut calitatea de chiriaș anterior intrării în vigoare a acestei legi, ci a

dobândit această calitate ulterior acestei date. În prezent, conform

prevederilor art. 42 din Legea nr. 10/2001, chiriașii au doar un drept de

preemțiune, nemaiexistând în sarcina deținătorilor locuințelor obligația de a

le vinde chiriașilor, aceasta fiind doar o facultate.

Împotriva acestei

sentințe, reclamantul M.A.S. a declarat apel, solicitând modificarea în tot a

sentinței apelate, în sensul desființării acesteia și, reținând cauza spre

rejudecare, să i se admită acțiunea astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr.

533/A din 22 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, s-a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M.A.S.

Împotriva

acestei din urmă hotărâri a declarat recurs apelantul-reclamant M.A.S.

În

cursul soluționării recursului, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate

a art. 42 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, reținut ca temei juridic

pentru respingerea acțiunii de instanțele de fond raportat la dispozițiile art.

16 alin. (1) și (2) și art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție.

Prin

încheierea de ședință din data de 2 martie 2009, Curtea de Apel Cluj - Secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a respins, ca

inadmisibilă, cererea privind sesizarea Curții Constituționale în vederea

soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (3)

teza a II-a din Legea nr. 10/2001, raportat la dispozițiile art. 16 alin. (1)

și (2) și art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție formulată de reclamantul M.A.S.

Împotriva

acestei încheieri, a declarat recurs reclamantul M.A.S., în temeiul

dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2), (3), (5) din Legea nr. 47/1992.

Prin

încheierea de ședință din data de 18 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și

Justiție - secția civilă și de proprietate intelectuală a suspendat judecata

recursului declarat de recurentul-reclamant împotriva încheierii din 2 martie 2009 a Curții de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie,

în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea

cauzei nu a răspuns niciuna dintre părți și că nu s-a solicitat judecarea

cauzei în lipsă.

La

data de 05 ianuarie 2011

,

Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în

vederea discutării perimării.

Analizând

această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele

considerente:

Potrivit

art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată,

contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de

revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în

nelucrare din vina părții, timp de un an, în materie civilă.

Rezultă

că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza

procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și

această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel

spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici

un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de

diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau

posibilitatea să o facă.

Aceasta

este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului pe

temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din

18 decembrie 2009, părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără

să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului.

Astfel, din

verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 05 ianuarie 2011, când

s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C.

proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol

în vederea continuării judecății.

Reținând,

așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin.

(1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege,

perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc.

civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, înalta Curte

urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost

învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de reclamantul M.A.S.

împotriva

încheierii de ședință din data de 2 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2011.