ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 13/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 13/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față.

Curtea de Apel

Cluj, secția civilă, muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin

încheierea de ședință din 11 decembrie 2009 a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 114/1996

raportat la art. 36 alin. (1) din Constituția României, excepție invocată de

pârâta recurentă C.S. Drept consecință, a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale pentru motivele ce urmează.

Excepția de

neconstituționalitate invocată de pârâta recurentă C.S. privește dispozițiile

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 114/1996 potrivit cărora, evacuarea chiriașului

se face numai pe baza unei hotărâri judecătorești irevocabile și se raportează

la prevederile art. 26 alin. (1) din Constituția României, conform cărora,

autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată,

solicitându-se în fapt interpretarea, aplicarea textului în speță.

Împotriva încheierii

a declarat recurs pârâta C.S. criticând-o pentru nelegalitate, critică ce poate

fi încadrată în prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

În motivarea

recursului s-a arătat că instanța, soluționând pe fond excepția și-a depășit

atribuțiile, încălcând în acest mod ordinea constituțională.

Situațiile în

care instanța de judecată sesizată cu o astfel de excepție poate să se pronunțe

asupra ei, sunt strict și limitativ prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Instanțele nu au

examinat dacă situațiile reglementate de lege s-ar regăsi în excepția de

neconstituționalitate invocată de reclamant pentru a fi abilitată să se

pronunțe asupra ei, astfel că soluția de respingere a excepției ca inadmisibilă

este greșită, aspect din care rezultă că instanțele și-au depășit atribuțiile

substituindu-se practic Curții Constituționale.

Soluționarea

recursului a fost întreruptă de la 8 iunie 2010 și până la 21 septembrie 2010,

în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Analizând

încheierea recurată prin prisma criticii formulate precum și a dispozițiilor

legale incidente în cauză, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acesteia

pentru argumentele ce succed.

Din interpretarea

prevederilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată rezultă că,

pentru admisibilitatea excepției de neconstituționalitate este necesară

îndeplinirea condițiilor cumulative, strict și expres prevăzute de alin. (1), (2)

sau (3) din același text legal, respectiv excepția de neconstituționalitate să

privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții

dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu

soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acesteia; excepția de neconstituționalitate să fie ridicată de una din părți,

din oficiu de către instanța de judecată sau de către procuror în cauzele la

care participă; prevederile care fac obiectul excepției de neconstituționalitate

să nu fie declarate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a

Curții Constituționale.

În speță, aceste

condiții de admisibilitate nu sunt îndeplinite cumulativ întrucât dispozițiile

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 114/1996 nu au legătură cu soluționarea cauzei

din considerentele ce succed.

Obiectul cererii

de chemare în judecată formulată de reclamantul L.M. împotriva pârâtei C.S.,

autoarea excepției de neconstituționalitate, se referă la evacuarea pârâtei din

apartamentul din județ Cluj.

Dispozițiile

art. 25 alin. (1), conform cărora evacuarea chiriașului se face numai pe baza

unei hotărâri judecătorești irevocabile, nu au legătură cu soluționarea în fond

a cauzei câtă vreme se invocă de reclamant inexistența vreunui titlu locativ a

pârâtei, acesta din urmă afirmând contrariul față de prevederile O.U.G nr. 40/1999.

Incidența

dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 114/1996 în speță reprezintă o

chestiune de interpretare și de aplicare a legii, de competența exclusivă a

instanțelor judecătorești și nu constituie o problemă juridică de apreciere a

neconstituționalității acestora, raportat la prevederile art. 26 alin. (1) din

Constituția României, atribuție rezervată în exclusivitate Curții

Constituționale.

Totodată,

incidența în cauză a prevederilor art. 8 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reprezintă de asemenea o

chestiune de interpretare și de aplicare a acestora în dreptul intern conform

Legii nr. 30/1994 raportat la prevederile art. 11 și art. 20 din Constituția

României.

Înalta Curte,

constatând că instanța de judecată nu a depășit atribuțiile puterii

judecătorești, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va

respinge recursul ca nefondat întrucât motivul de casare prevăzut de art. 304

pct. 4 C. proc. civ. nu este incident în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâta C.S. împotriva încheierii din 11 decembrie

2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2011.